Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ÎNSURĂŢEI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
585/2013 din 22 august 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ÎNSURĂȚEI

SENTINTA CIVILĂ Nr. 585/2013

Ședința publică de la 22 August 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE P____ I______

Grefier L_____ D________

Pe rol fiind judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petenta _______________ SRL,cu sediul în oras Însuratei, ____________________.5A,jud. B_____, și pe intimatul C_____,cu sediul în Bucuresti, sector 6,__________________.401A având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită,după care,

Instanța,încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat ,constata cauza în stare de judecata

INSTANȚA

Asupra procesului civil de față:

Prin plângerea înregistrată la judecătoria Cornetu sub nr. XXXXXXXXX/ 2012, contravenienta S.C MC A___ S___ SRL cu sediul în Orașul Însurăței, _____________________. 5A, județul B_____, a solicitat ca în contradictoriu cu agentul constatator C_____ SA, cu sediul în București, _____________________. 401A, sector 6, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție _________ nr xxxxxxxx din 10.04.2012 și exonerarea sa de plata amenzii aplicate, în sumă de 2750 lei, precum și a tarifului de despăgubire.

Contravenienta a susținut în fapt, că la data de 23.04.2012, a primit prin corespondență procesul verbal de contravenție contestat prin care a luat la cunoștință că autovehiculul proprietatea sa cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXX a circulat pe drumurile publice fără a deține rovignetă valabilă, fiind înregistrat cu ajutorul mijloacelor electronice ale sistemului informatic de control al rovignetei.

În motivarea plângerii societatea comercială petentă a susținut că procesul verbal de contravenție este nelegal deoarece s-a întocmit în lipsa unui martor, nu s-a consemnat în cuprinsul său obiecțiunile pe care le avea de făcut persoana sancționată și semnătura contravenientului motiv pentru care conform art. 16 alin 7 și 17 din OG nr 2/2001, actul este lovit de nulitate.

Sub raportul temeiniciei, procesul verbal de contravenție nu poate prin el însuși să facă dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției sale. Este de reținut faptul că petenta nu a negat existența contravenției în sensul susținerii că ar fi avut rovignetă valabilă.

În dovedirea plângerii aceasta a depus la dosar în copie procesul verbal de contravenție contestat, iar agentul constatator a depus la dosar o adresă la care a anexat dovada verificării metrologice și planșa foto.

Prin sentința civilă nr. 4481/07.06.2013, judecătoria Cornetu și-a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea judecătoriei Însurăței, conform art. III din Secțiunea 2 din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, deoarece sediul petentei se află în Orașul Însurăței, județul B_____.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Însurăței sub același nr. la data de 24.07.2013, însă părțile fiind legal citate nu s-au prezentat la judecată.

Analizând actele și lucrările de la dosar instanța constată că plângerea este nefondată urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente.

La data de 10.04.2012 autovehiculul din proprietatea contravenientei S.C MC A___ S___ SRL Însurăței, a fost depistat prin folosirea mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovignetei - SIGMCR, că circula pe drumul public, respectiv Autostrada A2, km 12+450m, Glina, Jud. Ilfov, fără a avea rovignetă valabilă, fapta fiind prevăzută și sancționată conform art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002.

Contravenienta a fost sancționată pentru această faptă cu suma de 2750 lei, precum și cu plata tarifului de despăgubire în sumă de 720 euro, adică cu suma de 3152,74 lei.

Potrivit principiului ,,probatio incumbit ei qui dicit, non qui negat„ sarcina probei revine aceluia care afirmă ceva și nu aceluia care neagă. Cu toate acestea, deși petentului i-ar reveni sarcina probei, totuși în speță, sarcina probei revine agentului constatator, iar îndoiala, dacă există, profită petentei.

În art. 8 alin. (1) din OG nr.15/2002 se prevede că ,,fapta de a circula pe drumurile publice din România fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire și sumele stabilite potrivit anexei nr. 4 în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă,,

Ori contravenienta nu a dovedit că deținea la data controlului rovignetă valabilă pentru tipul autovehiculului folosit, iar din planșa foto depusă la dosar rezultă că agentul constatator a verificat în baza de date, ________ nr sașiului autovehiculului surprins în trafic și a constatat că nu avea rovignetă valabilă, potrivit tipului acestuia.

Potrivit art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ,,sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal,,

În speță se constată că agentul constatator a dovedit că a verificat existența rovignetei la utilizator, întrucât sarcina probei i-a revenind acestuia și nu contravenientei. Agentul constatator a depus la dosar actele care au stat la baza aplicării contravenției, acte care i-au fost solicitate de instanță încă de la înregistrarea dosarului la judecătoria Cornetu.

Instanța constată că susținerile petentei în sensul că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută deoarece nu a respectat prevederile art. 17 in OG nr. 2/2001, respectiv că nu a fost semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de agentul constatator și contravenient ori în cazul în care acesta nu este prezent, nu poate sau refuză să semneze, să fie semnat de cel puțin un martor, nu sunt întemeiate.

Astfel conform art. 9 alin. (2) din OG nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, ,,constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției,, iar conform art. 9 alin 3 din aceeași ordonanță, ,,în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.

Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1),,

Față de considerentele de mai sus instanța va respinge plângerea contravențională și va menține procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxxx din 10.04.2012 întocmit de către agentul constatator cu consecința obligării contravenientei la plata amenzii aplicate în sumă de 2750 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 720 euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de către S.C MC A___ S___ SRL cu sediul în Orașul Însurăței, _____________________. 5A, județul B_____, în contradictoriu cu agentul constatator C_____ SA, cu sediul în București, _____________________. 401A, sector 6.

Menține procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxxx din data de 10.04.2012 și în consecință:

Obligă pe contravenientă de plata amenzii aplicate în sumă de 2750 lei și tariful de despăgubire în sumă de 720 euro, respectiv 3152.75 lei.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare cu părțile.

Pronunțată în sedință publică azi 22.08.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

P____ I______ L_____ D________

RED:P.I.

TEHNORED:L.D.

Ex:4/26.08.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025