Consultanța oferită de un avocat vă ajută să luați decizii înțelepte. Întâlnirea cu un avocat poate fi însă un efort ce presupune să alocați mult timp sau poate fi chiar imposibil de realizat pentru că vă aflați la o mare distanță față de biroul acestuia.
Avocații ce oferă Consultanță Juridică prin intermediul Avocatura.com sunt Avocați foarte bine pregătiți, cu experiență profesională și foarte serioși. Acești Avocați s-au angajat prin contractul semnat cu Avocatura.com să ofere servicii avocațiale la un standard înalt de practică avocațială.
Prin sistemul de Rating și de Review-uri, Clienții acordă calificative Avocaților, funcție de cum au apreciat aceștia Consultanța primită și astfel Avocații vor fi motivați să-și respecte standardul înalt de practică avocațială.
Onorariile percepute de Avocați sunt onorarii firești și se achită prin plata cu card-ul bancar, printr-un sistem de plată securizat.
Discuțiile purtate de Client cu Avocatul sunt pe deplin confidențiale, sistemul de securitate și siguranță implementat de Avocatura.com fiind la cel mai înalt nivel A+++. Clientul și Avocatul pot conveni ca serviciul de Consultanță să fie acordat și prin alte mijloace de comunicate (Telefon, Whatsapp, Skype, etc.).
Redactarea unui Contract potrivit nevoilor tale, Revizuirea și adaptarea unui Contract, Redactarea unei Note de Evaluare Legale a unei situații sau a unui dosar, Redactarea unei Cereri de chemare în judecată sau a unui alt document necesar într-un proces, etc. toate aceste documente îți pot fi furnizate de avocații ce oferă Consultanță scrisă prin intermediul Avocatura.com, funcție de specializările acestora.
Alegi Avocatul care dorești să-ți furnizeze documentul legal și faci o Comandă. Vei fi sunat de către Avocat și după ce-i descrii acestuia situația ta și care sunt așteptările tale, Avocatul poate accepta Comanda ta, o poate refuza sau îți poate face o Ofertă personalizată. Dacă vă înțelegeți asupra onorariului, poți să achiți onorariul și să transmiți avocatului documentele necesare acestuia pentru ați redacta documentul legal comandat. În termenul conveni, vei primi de la Avocat documentul legal comandat.
Toate comunicările, transmiterile de documente, dintre Client și Avocat sunt pe deplin confidențiale.
Prin sistemul de Rating și de Review-uri, Clienții acordă calificative Avocaților, funcție de cum au apreciat aceștia Consultanța primită și astfel Avocații vor fi motivați să-și respecte standardul înalt de practică avocațială.
Onorariile percepute de Avocați sunt onorarii firești și se achită prin plata cu card-ul bancar, printr-un sistem de plată securizat.
O recomand cu multa caldura si incredere. A analizat foarte bine documentele transmise si mi-a prezentat clar care sint optiunile si sansele pe care le-as avea.
Părerea mea este ca doamna avocat a sesizat rapid esenta cazului pe care l am expus si m a orientat spre soluționarea cât mai favorabila a problemelor expuse.Amabila si profesionista !
Excelenta comunicare cu Dna Av Manuela Iurascu iar consultatia a fost de un real folos, pentru mine si compania mea, bazata evident pe profesionalismul dansei. Voi apela la dansa de cate ori voi avea nevoie de consiliere juridica in materie de Dreptul Muncii. Multumesc si succes !
Profesinalsm si eficienta ar fi cuvintele care definesc cel mai bine colaborarea mea cu doamna avocat. Apreciez nemarginit faptul că exista avocati care nu vor doar banii clientului. Recomand cu sinceritate serviciile oferite de doamna Av. Dana Pana.
Dezamagitor. Am platit onorariul degeaba. Mi s a promis ca voi fi contactata a doua zi pentru a mi se da un sfat , daca are sens sa continui demersurile in instanta in urma studierii actelor si acest lucru nu s-a mai intamplat.
Avocatul Răducan Alexandru se remarca prin profesionalism desăvârșit, amabilitate, promptitudine fata de client. Consultanta a fost de nota 10, domnul Răducan e un avocat in toată esența cuvântului. Recomand cu incredere!!
Am fost foarte multumita de serviciile dnei avocat. Mi-a răspuns la toate întrebările clar și detaliat. Are foarte multa răbdare, oferă soluții practice și multe sugestii.
Numărul celor care obțin venituri din străinătate dar au stabilită rezidența fiscală în România este mare. Însă sunt puțini cei care știu că au de plătit impozit pe pensia obținută în urma muncii în afara granițelor, dacă veniturile lor actuale depășesc pragul de la care se impozitează pensiile în țară.
Clădirile cu risc seismic ridicat sunt încă subiect al controverselor. Cu toate astea, proprietarii scot la vânzare apartamente în astfel de imobile sau le oferă spre închiriere, chiar dacă acestea reprezintă pericole reale. Dar există o preocupare în acest sens din partea autorităților.
Baroul Galati, in colaborare cu Baroul Chisinau, Uniunea Avocatilor din Republica Moldova, Institutul National de Pregatire si Perfectionare a Avocatilor din Romania - Centrul Teritorial Galati si Centrul de Instruire a Avocatilor din Republica Moldova, anunta demararea primului proiect de pregatire profesionala continua a avocatilor, realizat in comun pentru avocatii de pe ambele maluri ale Prutului.
Experiza facuta de Serviciul de Medicina Legala (SML) Constanta a aratat ca Gigi Becali trebuie sa fie supus unei interventii chirurgicale, altfel viata ii va fi pusa in pericol, acesta dorind sa se opereze la o clinica din Viena, a declarat avocatul Daniel Ionascu.
Reglementările legislative au devenit complicate iar chestiunile de amănunt pot determina un succes sau un eșec și atunci când este vorba de un Contract și atunci când este vorba de un proces.
Pentru ași păstra un standard ridicat de practică, Avocații s-au specializat în anumite domenii și chiar în anumite sub-domenii.
Alegerea unui avocat specializat îți oferă mai multe garanții că încredințezi problema ta juridică unui Avocat care chiar este pregătit să o gestioneze.
Prin intermediul Avocatura.com, Avocații au posibilitatea să-și anunțe public specializările iar Clienții au posibilitatea să valideze aceste specializări prin aprecieri.
Clienții pot căuta, cu ajutorul motorului de căutare al Avocatura.com, Avocații cu o anumită specializare și pot evalua Avocații și în funcție de voturile primite de aceștia pentru o anumită specializare.
Avocații pot alege să-și publice Rating-ul și Review-urile primite de la alți Clienți și astfel să ofere mai multe informații potențialilor Clienți despre practica acestora.
Platforma online de consultații juridice video avocatura.com a fost lansată în urma unor investiții care totalizează peste 110.000 euro.
Platforma le oferă clienților acces la informații detaliate despre avocați, despre profilurile și specializările acestora, precum și despre evenimentele importante din viețile lor profesionale în așa fel încât clienții să își poată alege rapid avocatul care li se potrivește.
De asemenea, platforma îi poate ajuta pe clienți să primească alerte pe email despre dosarele din instanță și să aibă acces la o bază de date de practică judiciară, în care pot găsi procese și hotărâri ale instanțelor în cazuri similare.
Aproximativ 2.000 de români își caută săptămânal avocați, prin intermediul internetului, pentru a beneficia de servicii juridice și optează majoritar pentru consultanță video.
Avocatura.com și-a consolidat portofoliul în ultimele 12 luni, adăugând la serviciile deja existente de consultanță video și online și serviciul de consultanță scrisă.
Cele mai accesate servicii din portofoliul platformei sunt la ora actuală: ”Consultanță live” (video), secțiunea ”Caută un avocat”, serviciul de ”Consultanță scrisă” și secțiunea ”Urmărește un dosar”.
Avocatura.com reprezintă una dintre principalele surse de informații profesionale pentru cei peste 25.000 de avocați din România.
Avocatura.com militează pentru o mai bună informare a potențialilor Clienți cu privire la standardul de practică al Avocaților.
Oferim Avocaților posibilitatea de colecta și de a publica Rating-uri și Review-uri din partea Clienților acestora.
Prin publicarea Rating-ului și al Review-urilor, Avocatul nu dorește decât să-și informeze potențialii Clienți cu privire la cum au apreciat alți Clienți relația profesională avută cu acesta. Avocatul nu-și face reclamă. Clienții Avocatului vorbesc despre acesta.
Prin implementare acestui sistem Avocatura.com a dorit să le ofere Avocaților un mecanism prin care să-și conserve recunoașterea profesională și totodată să le ofere Clienților un mijloc prin care se pot informa mai bine despre profesionalismul Avocaților.
Nu toți Avocații aleg să-si publice Rating-ul și Review-urile. Unii Avocați nu au nevoie de un astfel de mijloc de conservare a recunoașterii profesionale, unii Avocați sunt specializați în domenii mai deosebite iar unii pot chiar să-l considere inutil.
Pentru a satisface dreptul la informare al Clienților și pentru acei Avocați care consideră util un astfel de instrument am ales totuși să oferim această posibilitate.