Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE nr.376/2014

Ședința publică de la 18 iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C______ B______

Judecător: C_______ C____

Grefier: E____ R_____ P______

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul petent S________ D_____, împotriva sentinței civile nr.5432 din 08 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G___.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, apelantul petent fiind reprezentat de avocat Țenchea R_____, conform împuternicirii nr.xxxxxxx din data de 19.05.2014, aflată la fila 18 din dosar. S-a prezentat martorul S_____ M____, propus de către apelantul petent.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la al doilea termen de judecată, acordându-se termen în vederea audierii martorului S_____ M____ propus de apelantul petent.

Apărătorul apelantului petent a depus dovada achitării diferenței taxei de timbru, respectiv chitanțele nr.xxxxxxxx-167-0031 din 16.06.2014 și xxxxxxxx-167-0032 din 16.06.2014, în cuantum total de 10 lei, complinindu-se astfel lipsurile privind timbrarea cererii de apel. De asemenea, a depus la dosarul cauzei, în timpul ședinței de judecată certificatul de calificare profesională a martorului S_____ Ș. M____, pentru a se face dovada că acesta este calificat în domeniul construcții.

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art.311 alin.1 NCPC, coroborat cu art.319 alin.1 și alin.2 NCPC, a procedat la audierea martorului propus de apelantul petent, respectiv S_____ M____, a cărei declarație a fost consemnată în scris, citită, semnată și atașată la dosarul cauzei, potrivit dispozițiilor art.318 și următoarele NCPC.

În condițiile art.244 alin.1 coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului. Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC, acordând cuvântul.

Doamna Țenchea R_____, în calitate de avocat al apelantului petent, având cuvântul, a solicitat admiterea apelului, admiterea plângerii contravenționale formulată de apelantul petent, având în vedere probele administrate la dosarul cauzei atât la fond cât și în apel, precum și declarația martorului S_____ M____.

Deși instanța de fond a solicitat intimatului depunerea de probe în vederea dovedirii contravenției săvârșite de către apelantul petent, nu s-a ținut cont de acest lucru de către intimat, nedepunându-se la dosar nici măcar imagini. Doamna avocat a mai susținut că acest proces verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în urma unor discuții nepotrivite cu apelantul petent. A mai învederat faptul că apelantul petent a făcut dovada că avea casa în construcție, martorii aflându-se la lucru în acest timp, în acest sens depunând copia de pe buletin cu noua adresă a casei pe care, între timp, a finalizat-o. Doamna avocat a precizat că nu solicită cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr.5432 din 08 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea formulată de petentul S________ D_____, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/17.04.2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G___. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește legalitatea, că acesta a îndeplinit condițiile de formă ale întocmirii lui, fiind respectate în cauză dispozițiile art.16 și art.17 din O.G nr.2/2001.

Astfel, procesul verbal de constatare a contravenției a cuprins mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv mențiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absolută care se constată din oficiu de către instanța de judecată. Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției, instanța de fond a avut în vedere faptul că nu întreaga materie a contravențiilor din dreptul intern reprezentat o “acuzație în materie penală”, în sensul autonom al Convenției Europene a Drepturilor Omului. O premisă contrară, în sensul că natură “penală” are întreaga materie a contravențiilor, nefiind de conceput vreo distincție din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, s-a lovit de cel puțin două contraargumente.

Primul a avut în vedere însăși modalitatea de analiză a Curții Europene, care nu pornește niciodată - nici chiar în situațiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa că o anumită faptă contravențională reprezintă o acuzație în materie penală. Curtea a procedat în mod necesar și invariabil la o analiză a cazului concret dedus judecății, pentru clarificarea aplicabilității ratione materiae a art.6 și subsecvent, a incidenței garanțiilor instituite de acesta. Această analiză are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel și alții împotriva Olandei și Oztürk împotriva Germaniei. Pentru clarificarea conținutului noțiunii autonome de «acuzație în materie penală », necesară tocmai pentru a analiza realitățile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii și anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului național, (b) natura faptei incriminate, (c) natura și gravitatea sancțiunii.

În ceea ce privește primul criteriu, în dreptul intern conducerea unui autoturism cu încălcarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G. nr.195/2002 reprezintă o faptă contravențională și nu penală. Însă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul național al statului în cauză are o valoare formală și relativă, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuată de Curte (cauza Weber împotriva Elveției). Rațiunea pentru care calificarea realizată de dreptul intern nu a fost una absolută a fost prezentată de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului și scopului art.6, care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, dacă statelor le-ar fi permis să excludă din câmpul de aplicare al art.6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul că acestea ar fi contravenții. Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, a fost considerat de Curte cel mai important (cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativă a mai multor aspecte.

Astfel, un prim aspect analizat l-a constituit sfera de aplicare a normei încălcate prin săvârșirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adresează tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu avocaților ținuți să respecte solemnitatea ședinței de judecată ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generală și art.6 sub aspect «penal » devine incident (hotărârea Bendenoun împotriva Franței). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor condiții privind săvârșirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, șofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale răspunderii juridice, în măsura în care norma își păstrează caracterul de generală aplicare.

Verificând existența acestui element în cauză, instanța de fond a constatat că O.U.G. nr.195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generală, adresându-se tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, iar rațiunea urmărită de legiuitorul român în incriminarea faptei reținute în sarcina petentului o constituie protejarea siguranței pe drumurile publice. Un al doilea element analizat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) și disuasiv, iar nu reparator al măsurii luate.

În cauză, sancțiunea aplicată a avut acest caracter, întrucât nu a fost menită să acopere un prejudiciu material produs statului, ci a avut rolul de a sancționa o anumită conduită apreciată de legiuitor ca prezentând pericol social pentru circulația pe drumurile publice.

În ceea ce privește cel de-al treilea criteriu, natura și gravitatea sancțiunii, s-a avut în vedere maximul pedepsei prevăzut de lege pentru fapta incriminată, deci sancțiunea la care făptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neapărat cea efectiv aplicată (cauzele Campbell și Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei). Fiind distinctă de eventualele prejudicii produse prin săvârșirea faptei, amenda contravențională este o sancțiune pecuniară principală, un mijloc de constrângere având un caracter preventiv și sancționator. În aceste condiții, trebuia analizat cuantumul acesteia, Curtea statuând în cauza Oztürk împotriva Germaniei că o amendă, chiar într-un cuantum moderat, nu a fost de natură să înlăture de plano aplicabilitatea laturii penale a art.6.

În prezenta cauză, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei, însă instanța de fond a avut în vedere faptul că potrivit art.63 alin.2 cod penal, minimul amenzii penale l-a constituit 150 lei, comparație care a imprimat severitate sancțiunii aplicate petentului.

Ultimele două criterii formulate de Curtea europeană pentru identificarea noțiunii autonome de «acuzație în materie penală » sunt alternative, nu cumulative, îndeplinirea oricăruia dintre ele ducând la concluzia că art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca excepție însă, abordarea cumulativă nu este exclusă atunci când analiza separată a celor două criterii nu a fost suficientă pentru excluderea oricărui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei (hotărârea Bendenoun împotriva Franței). Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanța de fond a apreciat că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o „acuzație în materie penală”. Mai mult, Curtea a stabilit în cauze precum Oztürk împotriva Germaniei ori Lutz împotriva Germaniei că, adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier (caracterul general al normei) și având un caracter represiv și disuasiv (scopul sancțiunii), întreaga procedura de aplicare și sancționare a amenzilor administrative în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigențelor art.6.

Consecințele calificării faptei imputate petentului de către instanță în prezenta cauză drept acuzație în materie penală au fost acelea că petentul s-a bucurat de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă autorităților statului. Însă niciuna dintre aceste garanții procesuale nu a avut un caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei s-a raportat la specificul fiecărui caz în parte.

În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față a constatat că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție au fost mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu a fost una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D__ fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauză semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franței). Prin urmare, Curtea a statuat că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu au fost incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție.

A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Instanța de fond a apreciat, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu a avut ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.

În ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de contravenție în dreptul intern, instanța de fond a constatat că, deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța de fond, pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut. În acest context, Curtea menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Transpunând aceste principii în speță, instanța de fond a observat că intimatul și-a susținut acuzarea prin procesul verbal de constatare a contravenției contestat. În analiza respectării principiului proporționalității, trebuia observat că dispozițiile O.U.G.nr.195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viață și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății în respectarea acestor reguli este de importanță capitală.

În același timp însă, persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realității. Instanța a dat posibilitate petentului să indice motivele de fapt și de drept ale plângerii sale, a administrat din oficiu proba cu înscrisuri. Acestuia i s-a respectat astfel dreptul la un proces echitabil, oferindu-i-se posibilitatea de a utiliza orice mijloc de probă și de a invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt descrisă în actul contestat nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor. Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art.100 alin.3 lit.d din OUG nr.xxxxxxx constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului. Aceste prevederi legale s-au completat cu cele ale art.52 din HG nr.1391/2006 în conformitate cu care semnalul de culoare roșie interzice trecerea, iar vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Pe de altă parte, potrivit art.53 din HG nr.1391/2006, când semnalul de culoare galbenă apare după semnalul de culoare verde, conducătorul vehiculului care se apropie de intersecție nu trebuie să treacă de locurile prevăzute la art.52 alin.2 arătate mai sus, cu excepția situației în care, la apariția semnalului, se află atât de aproape de acele locuri încât nu ar mai putea opri vehiculul în condiții de siguranță.

În speță, prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat sub aspectul situației de fapt reținute a fost întărită prin aceea că agentul constatator a constatat cu propriile simțuri săvârșirea faptei de către petent, în aceste condiții instanța de fond acordând petentului posibilitatea de a răsturna această prezumție simplă, dispunând citarea sa cu mențiunea de a preciza ce probe înțelege să propună în dovedirea plângerii. Cum petentul a solicitat ca probă audierea martorului G_______ M____, iar acesta nu a putut preciza pe ce culoare a semaforului a intrat mașina petentului în intersecția din __________________________ se afla la o distanță de 150 m, instanța de fond a apreciat că actul întocmit de agentul constatator a fost temeinic și legal, petentul nereușind să răstoarne probele înaintate de intimat aflate la dosar.

Nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, care interzicea petentului pătrunderea în intersecție, conform dispozițiilor legale menționate mai sus, a atras ca o consecință cronologică firească, de netăgăduit, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului. Nu a putut fi reținută ca întemeiată apărarea petentului în sensul că nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului nu a atras răspunderea sa contravențională, în condițiile în care încălcarea obligației prevăzute de art.53 din HG nr.1391/2006 reprezintă tocmai una dintre modalitățile mijloc prin care se poate comite contravenția de rezultat –nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului. În consecință, instanța de fond a apreciat că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.d din O.U.G nr.195/2002. În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța de fiind a constatat că agentul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile.

Astfel, conform art.100 alin.3 lit.d din O.U.G. nr.195/2002, pentru fapta săvârșită de petent sancțiunea principală a fost amenda contravențională, care s-a stabilit în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor amendă aplicate conform clasei a II-a de sancțiuni (de la 4 la 5 puncte amendă). De asemenea, și sancțiunile complementare trebuie supuse controlului judecătoresc conform art.34 din O.G. nr.2/2001 și conform art.6 și art.7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care Curtea a considerat că până și sancțiunea complementară a punctelor de penalizare care pot fi aplicate în materie contravențională are caracter ”penal” în sensul art.6 și art.7 din Convenție (cauza Malige contra Franței, hotărârea din 23.09.1998).

Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul intern al statelor poate avea caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal, atâta timp cât poate să ducă, la acumularea unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or, dreptul de a conduce este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare a avut caracter preventiv, a avut și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale. În aceste condiții, aplicând aceste principii la dreptul intern, nu numai aplicarea punctelor de penalizare, cât și cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter ”penal” în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu s-a putut dispune automat, fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul, în condițiile art.31 din O.G.nr.2/2001, să verifice și modul de individualizare a aceste sancțiuni.

Pentru a aprecia astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că, deși O.U.G.nr.195/2002 prevede obligativitatea aplicării automate a pedepsei complementare a suspendării dreptului de a conduce, și această sancțiune a trebuit supusă unei operațiuni de individualizare în temeiul art.5 alin.5 din O.G. nr.2/2001, care prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare. Pedeapsa complementară a suspendării dreptului de a conduce, prevăzută de art.102 alin.3 lit.d din O.U.G. nr.195/2002, a fost aplicată prin raportare la prevederile art.111 lit.c și art.96 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, care prevăd că sancțiunile complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.

În raport de împrejurările comiterii faptei – pătrunderea într-o intersecție cu sens giratoriu unde există trei treceri de pietoni fără a respecta semnificația culorii roșii a semaforului, instanța de fond a apreciat că s-a impus luarea acestei măsuri care are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care l-a prezentat petentul care a încălcat regulile de circulație rutieră, pentru ceilalți participanți la trafic. Raportat la cele două criterii legale prevăzute de art.98 alin.3 din O.U.G. nr.195/2002, gravitatea faptei și pericolul social, instanța de fond a apreciat că toate sancțiunile aplicate petentului au fost proporționale.

Împotriva sentinței civile nr.5432 din 08 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX a declarat apel petentul S________ D_____.

În motivarea cererii de apel a solicitat admiterea apelului și pe fond, admiterea plângerii și anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.xxxxxxx din 17.04.2013, exonerarea de măsurile dispuse prin acesta, iar în subsidiar, în cazul în care se vor reține susținerile intimatei, a solicitat înlăturarea pedepsei complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

În fapt, prin sentința civilă nr.5432/08.07.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea privind anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.xxxxxxx din 17.04.2013 întocmit de Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Târgu-J__. Așa cum a detaliat și în plângerea formulată, starea de fapt descrisă în procesul verbal atacat nu a reflectat realitatea, nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului. A fost greu de crezut că ar fi săvârșit această contravenție având în vedere că mașina poliției era în spatele acestuia la semafor, așa cum a declarat martorul audiat în cauză. Deși a solicitat instanței de fond să pună în vedere intimatei să depună la dosarul cauzei dovezi ale săvârșirii contravenției (planșe foto, să indice distanța la care se afla de agentul constatator de autoturism în momentul în care a observat că nu ar fi respectat normele de circulație), iar în cazul în care nu se vor depune aceste înscrisuri, a solicitat audierea agentului constatator ca martor, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la aceste probe. În consecință, a solicitat administrarea acestor probe în apel. Starea de fapt reținută în procesul verbal atacat nu a fost dovedită de probele administrate la dosarul cauzei, respectiv de declarația martorului G_______ M____.

De asemenea, în subsidiar, a solicitat, în cazul în care s-ar reține susținerile intimatei, înlăturarea pedepsei complementare având în vedere că, din nota de abateri prezentată în fața instanței de către intimată a reieșit că nu a fost sancționat contravențional pentru fapte care să prezinte un pericol social ridicat și în decurs de 6 luni nu a fost sancționat cu peste 15 puncte penalizatoare care să necesite aplicarea unei pedepse suplimentare, respectiv suspendarea permisului de conducere. Totodată, a arătat că scopul preventiv al amenzilor contravenționale și al punctelor penalizatoare a fost atins, astfel că nu a fost necesară și o măsură complementară. Mai mult decât atât, permisul de conducere i-a fost necesar zilnic în activitatea ce a desfășurat-o, activitate care a asigurat veniturile familiei sale. Având în vedere cele expuse mai sus, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat. În drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.466 si următoarele din NCPC.

Critica este întemeiată pentru următoarele considerente:

În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu dispozițiile art.292 NCPC și următoarele NCPC precum și în condițiile art.311 și următoarele NCPC, tribunalul a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și probei testimoniale propuse de apelantul petent, constatând în temeiul dispozițiilor art.255 NCPC că acestea sunt admisibile, raportat și la dispozițiile art.482 NCPC.

Din declarația martorului audiat la instanța de apel, respectiv domnul S_____ M____, se rețin următoarele: „Menționez că în luna aprilie, în jurul datei de 14.04.xxxxxxxxxxxxx13, lucram la acoperișul casei apelantului petent care se află pe ____________________ seara zilei respectiv am terminat lucru și îl așteptam să ne ducă acasă. Am ieșit în ____________________ traversat pe ______________________-l aștepta pe apelant, întrucât acesta venea din direcția magazinului Kaufland. Apelantul petent s-a oprit la intersecția semaforizată dintre ______________________ Severinului, se afla primul oprit în intersecție, pe prima bandă pe sensul de mers, iar pe a doua bandă paralel cu acesta, se afla mașina poliției. În momentul în care s-a făcut culoarea verde, apelantul petent a trecut spre ___________________________ timp ce era oprit la semafor ne-a făcut semn să trecem la stația de microbuze deoarece nu vroia să oprească în altă parte din cauza mașinii poliției. După ce a traversat intersecția a fost oprit de echipajul de poliție însă eu nu am participat la discuțiile dintre aceștia. I s-a reproșat de către echipajul de poliție că s-a grăbit în sensul că nu ar fi așteptat schimbarea semaforului în verde, însă eu arăt că la momentul când a început traversarea intersecției, el a trecut pe culoarea verde a semaforului și nu pe culoarea roșie, observând acest lucru personal deoarece mă aflam pe ___________________ deplasam spre _________________________ respectiv eram trei persoane cu care am lucrat împreună în ziua respectivă. Pe unul îl cheamă M____, iar pe celălalt nu știu cum îl cheamă. La momentul când am văzut semaforul eram la aproximativ 50 de metri de intersecție pe _____________________________ nu erau decât cele două mașini oprite, întrucât traficul era limitat și în momentul în care noi am traversat Calea Severinului spre ________________________________ a devenit intermitentă.”.

S-a susținut de către apelantul petent atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel faptul că agentul constatator nu a efectuat o înregistrare video cu privire la nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric, însă în situația de față agentul constatator a constatat contravenția în mod direct, fără ajutorul unui aparat video radar, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu pe ______________________________ Târgu-J__, privind traficul auto.

În consecință, nu a existat nici o înregistrare video, așa cum rezultă și din conținutul procesului verbal de constatare a contravenției, unde nu se menționează faptul că manevra de nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric s-ar fi constatat cu ajutorul un aparat video radar montat pe autoturismul cu care se deplasa echipajul de poliție, astfel că actul încheiat de agentul constatator reprezintă și un mijloc de probă, fiind asimilat unui proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante. Ca atare, procesul verbal de constatare a contravenției conține constatările personale ale agentului constatator, act de natură administrativă și care face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, iar în acest caz, simpla negare a apelantului petent în sensul că fapta descrisă nu corespunde adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția existentă.

În condițiile art.112 și următoarele c.pr.civ. apelantul petent a solicitat administrarea probei testimoniale, cu martorul G_______ M____ la instanța de fond, care în ședința publică din 08.07.2013 a menționat aspectele și împrejurările reținute la momentul constatării faptelor contravenționale. Din declarația acestui martor se rețin următoarele: „Precizez că-l așteptam pe petent în data de 17 mai 2013 pentru a mă lua cu mașina împreună cu alți băieți la cca.150 m de semaforul electric din __________________________. La un moment dat am văzut că a fost oprit de organele de poliție și am înțeles că aceștia i-au spus că a trecut prea devreme. Nu am observat culoarea electrică a semaforului și ca atare, nu pot preciza dacă acesta a trecut cu mașina pe culoarea roșie. Arăt că era prima mașină la semafor, a petentului, iar mașina poliției se afla în spatele celei conduse de petent. Eram împreună cu un coleg de serviciu și cu băiatul care lucra la acoperișul de la casa petentului. Intersecția unde era mașina petentului este poziționată la _________________________ Tismana spre Bârsești și o altă stradă al cărei nume nu-l pot preciza. Petentul se afla singur în autoturism. Menționez că mașina poliției a oprit cumva pe dreapta mașinii petentului și i-a spus că trecut prea devreme, însă acesta a rămas mirat. Nu am observat culoarea semaforului electric în momentul în care a trecut mașina petentului deoarece nu am dat importanță acestui aspect”.

Conform dispozițiilor art.57 alin.2 din OUG nr.195/2002: „(2) La intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier”.

Conform dispozițiilor art.62 alin.2 din OUG nr.195/2002: „(1) La ______________________________ lumina roșie a semaforului este în funcțiune ori indicatoarele obliga la acordarea priorității de trecere, conducătorii autovehiculelor prevăzute la art.61 alin.(1) trebuie să reducă viteza și să circule cu atenție sporită pentru evitarea producerii unor accidente de circulație, în caz contrar urmând să răspundă potrivit legii. (2) Când două autovehicule cu regim de circulație prioritară, care se deplasează în misiune având semnalele luminoase și sonore în funcțiune, se apropie de o intersecție, venind din direcții diferite, vehiculul care circulă din partea dreapta are prioritate”.

Conform dispozițiilor art.47-53 și art.57 din HG nr.1391/2006:

„ART. 47 (1) Semnalele luminoase sunt lumini albe sau colorate diferit, emise succesiv, continuu sau intermitent, de unul sau mai multe corpuri de iluminat care compun un semafor. (2) După numărul corpurilor de iluminat, semafoarele sunt: a) cu un corp de iluminat, cu lumina intermitenta de avertizare; b) cu doua corpuri de iluminat, pentru pietoni si bicicliști; c) cu trei corpuri de iluminat, pentru vehicule; d) cu patru sau mai multe corpuri de iluminat, pentru tramvaie. (3) Semafoarele se montează in axul vertical al stâlpului sau pe consola, pe portal ori suspendate pe cabluri, succesiunea culorilor lentilelor, de sus in jos, fiind următoarea: a) la semaforul cu trei culori ordinea semnalelor este: roșu, galben, verde; b) la semaforul cu doua culori ordinea semnalelor este: roșu, verde; c) la semaforul pentru tramvaie sunt dispuse trei pe orizontala la partea superioara si unul la partea inferioara, toate cu lumina alba.

ART. 48 (1) Semafoarele care emit semnale luminoase pentru dirijarea circulației in intersecții se instalează obligatoriu înainte de intersecție, astfel incit sa fie vizibile de la o distanta de cel puțin 50 m. Acestea pot fi repetate in mijlocul, deasupra ori de cealaltă parte a intersecției. (2) Semnificația semnalelor luminoase pentru dirijarea circulației vehiculelor este valabila pe întreaga lățime a părții carosabile deschise circulației conducătorilor cărora li se adresează. Pe drumurile cu două sau mai multe benzi pe sens, pentru direcții diferite, delimitate prin marcaje longitudinale, semafoarele se pot instala deasupra uneia sau unora dintre benzi, caz în care semnificația semnalelor luminoase se limitează la banda sau benzile astfel semnalizate.

ART. 49 Pe lămpile de culoare roșie sau verde ale semafoarelor pot fi aplicate săgeți de culoare neagra care indica direcțiile de deplasare corespunzătoare acestora. În acest caz interdicția sau permisiunea de trecere impusa de semnalul luminos este limitată la direcția sau direcțiile indicate prin aceste săgeți. Aceeași semnificație o au și săgețile aplicate pe panourile adiționale ce însoțesc, la partea inferioară, semafoarele. Săgeata pentru mersul înainte are vârful în sus.

ART. 50 (1) Semafoarele pentru tramvaie au forma de casetă cu patru corpuri de iluminat de culoare albă, dintre care trei sunt poziționate orizontal și unul sub cel din mijloc, însoțite de panouri cu semne adiționale. (2) Semnalul de libera trecere pentru tramvaie este dat de combinația luminoasa a lămpii inferioare cu una dintre cele trei lămpi situate la partea superioara pentru indicarea direcției. (3) Semnalul de interzicere a trecerii tramvaiului este dat de iluminarea concomitentă a celor trei lumini din partea superioară a casetei.

ART. 51 (1) Semnalul de culoare verde permite trecerea. (2) Când semaforul este însoțit de una sau mai multe lămpi care emit lumina intermitenta de culoare verde sub forma uneia sau unor săgeți pe fond negru către dreapta, acestea permit trecerea numai în direcția indicata, oricare ar fi în acel moment semnalul în funcțiune al semaforului.

ART. 52 (1) Semnalul de culoare roșie interzice trecerea. (2) La semnalul de culoare roșie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Daca semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecției, in lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părții carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat. (3) Atunci când semnalul de culoare roșie funcționează concomitent cu cel de culoare galbenă, acesta anunță apariția semnalului de culoare verde.

ART. 53 (1) Când semnalul de culoare galbenă apare după semnalul de culoare verde, conducătorul vehiculului care se apropie de intersecție nu trebuie să treacă de locurile prevăzute la art.52 alin.(2), cu excepția situației în care, la apariția semnalului, se afla atât de aproape de acele locuri încât nu ar mai putea opri vehiculul în condiții de siguranță. (2) Semnalul de culoare galbenă intermitent permite trecerea, conducătorul de vehicul fiind obligat sa circule cu viteza redusă, să respecte semnificația semnalizării rutiere și a regulilor de circulație aplicabile în acel loc.

ART. 57 Conducătorul vehiculului care intră într-o intersecție la culoarea verde a semaforului este obligat să respecte și semnificația indicatoarelor instalate în interiorul acesteia”.

Din interpretarea teologică și succesivă a dispozițiilor amintite, rezultă faptul că apelantul petent în calitatea sa de conducător auto are obligația să respecte semnalele luminoase ale semaforului electric dispus în intersecții, în sensul că la culoarea roșie are obligația de a se opri înaintea marcajului pentru oprire sau în dreptul semaforului, urmând să traverseze intersecția doar în momentul în care semaforul electric afișează culoarea verde pentru sensul de mers al acestuia.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că agentul constatator a reținut că în data de 17 aprilie 2013, ora 20:55 în intersecția străzii Luncilor cu Calea Severinului, din municipiul Târgu-J__, apelantul petent conducea autoturismul marca Peugeot, cu numărul de înmatriculare XXXXXXX, fără să respecte semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în intersecție, în sensul că și-a continuat deplasarea pe direcția înainte spre _______________________________> În raport de această descriere din procesul verbal de constatare a contravenției, agentul constatator a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.d din OUG nr.195/2002, fiind aplicată sancțiunea contravențională de 4 puncte amendă în valoare de 300 lei, conform art.100 alin.1 din OUG nr.195/2002, aplicarea măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce autovehiculul pe o perioadă de 30 de zile și măsura tehnico - administrativă a reținerii permisului de conducere. La momentul întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției apelantul petent a semnat procesul verbal, făcându-se mențiunea simplă că acesta are obiecțiuni.

În urma probatoriului administrat de către instanța de fond și de apel s-a apreciat că fapta descrisă în actul de constatare nu a fost săvârșită, întrucât aceasta nu este susținută de fotografii video radar, din care să rezultă că apelantul petent nu ar fi respectat regulile de circulație privind trecerea la intersecțiile cu circulație dirijată, fiind obligat să respecte culoarea semaforului electric.

În raport de contradicțiile dintre cele două probe administrate de ambele părți, instanța de apel raportat la dispozițiile art.482 NCPC a apreciat că se impune prelungirea probei testimoniale și s-a procedat la administrarea acesteia, așa cum s-a menționat mai sus.

Raportat și la principiul egalității de arme conform dispozițiilor art.264 NCPC, neexistând posibilitatea aprecierii forței probante a acestora în mod diferit sau în mod subiectiv, atâta timp cât niciuna din cele două probe, administrate de instanța de fond, contradictorii nu este susținută de o altă probă, iar lipsa de obiectivitate este contestată de ambele părți, respectiv apelantul petent în ceea ce privește obiectivitatea agentului constatator în descrierea faptei, iar instanța de fond în ceea ce privește obiectivitatea martorului propus de apelantul intimat în condițiile art.311 și următoarele NCPC.

În urma audierii celui de-al doilea martor la instanța de apel, tribunalul a constatat că situația de fapt menționată de agentul constatator este contrazisă de cele două declarații în sensul că, la momentul în care apelantul petent a ajuns în intersecția celor două străzi nu și-a continuat deplasarea pe direcția înainte spre _______________________ se susține de agentul constatator, întrucât la momentul respectiv semaforul electric avea aprinsă culoarea roșie, astfel că acesta a oprit alături de mașina poliției, pentru ca ulterior după schimbarea culorii roșii în culoarea verde, să-și continue deplasarea, cu atât mai mult cu cât, raportat la prezumția simplă a efectuării acestei manevre, tribunalul apreciază că apelantul petent era în imposibilitate faptică de a realiza această manevră, în raport de toate aspectele menționate anterior, în succesiunea tuturor aspectelor și împrejurărilor de fapt relatate de ambele părți, având în vedere și dispozițiile art.327 și următoarele NCPC.

În raport de toate aceste probe administrate la cererea ambelor părți rezultă că situația de fapt descrisă în procesul verbal de constatare a contravenției nu a putut fi confirmată, astfel că nu se pot constata întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.d din OUG nr.195/2002, deoarece nu s-a făcut dovada că la momentul sosirii în intersecția respectivă, prevăzută cu semafor electric, apelantul petent, în calitatea sa de conducător auto nu a oprit in dreptul indicatorului ce obliga la oprire, deoarece semnificația culorii roșii îi interzicea acest lucru, iar la momentul începerii și desfășurării manevrei de traversare a intersecției culoarea semaforului electric era verde, culoare ce-i permitea acestuia manevra efectuată.

Conform regulilor de circulație în materie, intimatul nu a putut face dovada că apelantul petent nu ar fi respectat semnalizarea de interzicere a circulației rutiere, iar ca atare, apelantul petent a făcut dovada că în calitatea sa de conducător auto a traversat în condiții de legalitate intersecția, întrucât semaforul electric avea culoarea verde fiind observată de către martorul audiat, în sensul că era în funcțiune, astfel că nu avea obligația de a prelungi manevra oprire, decât în cazul în care intimatul ar fi făcut dovada faptului că semaforul electric ar fi indicat în continuare culoarea roșie, încă din momentul începerii manevrei de trecere sau chiar anterior acestui moment.

În consecință, instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legale în materie, deoarece starea de fapt reținută de agentul constatator în procesul verbal a fost contrazisă de declarația martorului S_____ M_____, propus de reclamant, care a învederat instanței de judecată că a observat personal faptul că apelantul petent a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric, în sensul că acesta s-a oprit pe prima bandă în sensul de mers, paralel cu mașina poliției de pe a doua bandă în același sens de mers, deoarece se afla pe ___________________ deplasa spre _________________________, se subliniază de către același martor că la momentul respectiv erau trei persoane, cu care a lucrat împreună în ziua respectivă, pe unul îl cheamă M____, iar pe celălalt nu știe cum îl cheamă. La momentul când a observat culoarea verde a semaforului electric era la aproximativ 50 de metri de intersecție pe _____________________ intersecție nu erau decât cele două mașini oprite, întrucât traficul era limitat și abia în momentul în care ei, pietonii, au traversat Calea Severinului spre __________________________ a semaforului a devenit intermitentă.

Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția legalității și reprezintă un mijloc de probă, raportat la dispozițiile art.329 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea, însă toate acestea se pot avea în vedere până la proba contrarie conform dispozițiilor art.249 NCPC

În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de apel apreciază că nu poate fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, cu privire la această faptă, deoarece situația de fapt a fost infirmată de declarația martorului, prezentată mai sus. Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față ce cad în sarcina reclamantului, contraprobă ce a răsturnat prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției. Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr. 2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei. Ca atare, instanța de fond în mod greșit a respins plângerea contravențională în privința acestei contravenții, întrucât starea de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției a fost răsturnată de apelantul petent în urma administrării probei testimoniale la instanța de apel.

În consecință, instanța de apel va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal de contravenție, întrucât starea de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției a fost răsturnată de apelantul petent în urma administrării probei testimoniale. Instanța de apel apreciază că intimata nu a făcut pe deplin dovada faptului că la momentul constatării faptei contravenționale, apelantul petent ar fi încălcat dispozițiile legale menționate, întrucât din declarațiile judiciare rezultă că apelantul petent a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric, în sensul că a oprit la culoarea roșie, pentru ca ulterior la schimbarea în culoare verde să traverseze intersecția, atâta timp cât intimata nu a apelat la instanța de fond sau de apel la o contraproba cu proba testimonială sau la o altă probă de aceeași forță probantă, care să poată determina susținerea situației de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției de către agentul constatator.

Conform dispozițiilor art.470 NCPC: „Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel. Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.

Tribunalul a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate, astfel că având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, se constată că instanța de fond a analizat și a interpretat în mod eronat probele administrate, precum și actul juridic dedus judecății, dând o aplicare necorespunzătoare prevederilor legale invocate.

Pe cale de consecință, raportat la dispozițiile art.478 și 480 alin.2 NCPC, tribunalul va admite apelul, va schimba în tot hotărârea instanței de fond, în sensul că va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal de constatare a contravenției și va lua act că apelantul petent nu solicită cheltuieli de judecată, conform dispozițiilor art.451 și următoarele NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul petent S________ D_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Târgu-J__, ______________________.39, județul G___, împotriva sentinței civile nr.5432 din 08 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G___, cu sediul în Târgu-J__, județul G___.

Schimbă în tot sentința apelată și pe fond admite plângerea contravențională formulată de apelantul petent S________ D_____ împotriva procesului verbal ________ nr.xxxxxxx încheiat la 17 aprilie 2013 de către Poliția Municipală Târgu-J__.

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la 17 aprilie 2013.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 iunie 2014, la Tribunalul G___.

Președinte, C______ B______		Judecător, C_______ C____
	Grefier, E____ R_____ P______

Red. B.C.

Tehnored. P.R.

Jud. fond: D. I______

4 ex/9 iulie 2014