R O M Â N I A
JUDECĂTORIA A_________ JUDEȚUL TELEORMAN
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR.3716
Ședința publică din 2 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte : O___ M____ M____
Grefier : C_____ D_________
*******
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 24.03.2015, formulată de petentul C____ M_____, cu domiciliul în A_________, _____________.68, ____________, ___________, județul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Teleorman, cu sediul în A_________, ____________________. 71-73, județul Teleorman.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petentul, martorul T____ M_____-P_______, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei prin chitanța nr.xxxxxxx din 03.04.2015 (fila 7).
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Este audiat sub prestare de jurământ martorul asistent T____ M_____-P_______, declarația acestuia, după citire și semnare, atașându-se la dosar.
În baza art. 244 Codul de Procedură Civilă, constatând că este lămurită asupra tuturor elementelor de fapt și de drept din prezenta cauză, declară cercetarea procesului terminată, iar în temeiul art. 392, coroborat cu art. 244 alin. 3 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.
Petentul arată că nu a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat. Solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.
Instanța, având în vedere că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile în fond și urmează a delibera în camera de consiliu, în vederea pronunțării soluției.
INSTANȚA:
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată:
Prin plângerea adresată acestei instanțe la data de 03.04.2015 și înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXX, petentul C____ M_____ a solicitat admiterea plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 24.03.2015, încheiat de I____________ de Poliție al Județului Teleorman – Poliția municipiului A_________ și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în ziua de 24.03.2015, orele 23:30, la un control de rutină al Poliției municipiului A_________, a fost găsit dormind în timpul serviciului, fiindu-i aplicată o amendă contravențională în sumă de 300 lei.
Mai arată petentul că a recunoscut fapta, dar veniturile sale nu îi permit să achite o amendă atât de mare, motiv pentru care a solicitat înlocuirea acestei sancțiuni cu avertisment.
În susținerea plângerii, petentul a solicitat încuviințarea și administrarea probelor cu înscrisurile depuse la dosar (f.4-6).
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform art.19 din O.U.G 80/2013 (f.7).
Intimata nu a formulat întâmpinarea.
Sub aspect probatoriu, la termenul din ședința publică din data de 12.10.2015, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, iar din oficiu, proba testimonială cu martorul asistent T____ M_____-P_______, martor ce a fost audiat la termenul din 2 noiembrie 2015.
La același termen de judecată petentul și-a precizat cererea, solicitând anularea procesului-verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal ________, nr. xxxxxxx, din data de 24.03.2015, petentul C____ M_____ a fost sancționat contravențional cu sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 300 lei, deoarece a fost surprins dormind în timpul serviciului, în temeiul art. 46 alin. 1 lit. q, din Legea nr. 333/2003, coroborat cu art. 58 alin. 1 lit. e, din același act normativ.
Petentul nu a contestat săvârșirea faptei de natură contravențională, reținută în sarcina sa, ci menționează că a acționat în mod neimputabil, întrucât era foarte obosit în ziua respectivă, circumstanțe ce trebuie avute în vedere de către instanța de judecată la individualizarea sancțiunii aplicate acestuia și înlocuirea cu avertisment a amenzii stabilite în sarcina sa. Ulterior, petentul a menționat că nu recunoaște existența faptei, dar fără a invoca, în acest sens, nicio împrejurarea rezonabilă și nici un mijloc de probă ce ar putea susține revenirea sa față de cele menționate în cererea introductivă de instanță.
Intimatul din cauză nu a depus întâmpinare și nu a contestat susținerile petentului, din cadrul plângerii sale contravenționale.
Potrivit art. 255 alin. 2 Cod procedură civilă: „Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui.”
Constatând că plângerea petentului a fost înregistrată în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001 , instanța va proceda, potrivit prevederilor art. 34 alin. 1 din același act normativ, la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat
Conform 17 din O.G. nr. 2/2001, ,,Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.’’
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor imperative ce sunt prevăzute în cuprinsul art. 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor are forța juridică a unui înscris oficial, întrucât emană de la o autoritate publică, de la un agent public care acționează în numele statului, învestit în mod expres de către legiuitor cu competență în acest sens. El este un înscris autentic și, prin urmare, produce efecte juridice fără a mai fi necesară o altă formalitate de aprobare sau confirmare.
Ca orice înscris autentic, și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție simplă de autenticitate și veridicitate, în măsura în care acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute de lege.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, contravențiile sunt încadrate, în general, în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: norma juridică ce sancționează aceste fapte are caracter general, iar sancțiunea contravențională aplicabilă, amenda, urmărește un scop preventiv și represiv. În hotărârea din 21.09.2006, în cauza Maszini c. României, CEDO a considerat că aceste criterii, a căror îndeplinire este necesară în mod alternativ și nu cumulativ, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art.6 din convenție, caracter penal. Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală, printre care și prezumția de nevinovăție.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
Mai mult, așa cum a reținut și instanța europeană, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal are un rol foarte important în siguranța raporturilor juridice. O interdicție privind aplicabilitatea acestei prezumții și obligativitatea instituirii prezumției de nevinovăție, în mod exclusiv, ar putea duce la grave perturbări în cadrul asigurării ordinii publice, de către organele abilitate.
În cazul de față, petentul nu neagă săvârșirea faptei de natură contravențională, ci menționează despre existența anumitor circumstanțe ce atenuează gravitatea acesteia. Astfel, a invocat faptul că a adormit în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe fondul unei oboseli anterioare, cauzată de motive de ordin obiectiv.
Analizând individualizarea sancțiunii aplicate în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională în cuantum de 300 lei nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită , de modul și mijloacele de comitere ale acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Așa cum instanța a stabilit deja, intimatul nu contestă circumstanțele de natură a atenua gradul de periculozitate a faptei reținute în sarcina petentului, iar acestea sunt reprezentate de faptul că cel din urmă a adormit pe fondul unei stări de oboseală determinată de anumite împrejurări obiective. Nu se poate reține incidența vreunei cauze de înlăturare a caracterului contravențional, cu privire la fapta comisă de petent, conform art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, dar împrejurările menționate contribuie la posibilitatea reindividualizării sancțiunii aplicate, în sensul că este vorba despre un grad de pericol social suficient de redus, cu privire la fapta analizată.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că se impune înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, urmând ca procesul-verbal să fie modificat în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C____ M_____, cu domiciliul în A_________, _____________.68, ____________, ___________, județul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Teleorman, cu sediul în A_________, ____________________. 71-73, județul Teleorman, astfel cum a fost precizată.
Modifică procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/24.03.2015, în sensul că înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 300 lei aplicată petentului, cu sancțiunea avertismentului.
Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale stabilite prin procesul-verbal menționat.
Atrage petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte prevederile legale.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal atacat.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria A_________.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.11.2015.
Președinte, Grefier,
O___ M____ M____ C_____ D_________
Tehnored.O.M.M./02.12.2015
Dact.C.D./03.12.2015 – 4 ex.
Comunicat 2 ex. azi,03.12.2015 – Grefier,