Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C________

SECȚIA C_________-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1679

Ședința publică din data de 29 Octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – A________ I____ B_______

JUDECĂTOR – F_______ N_____

GREFIER – I_____ Török

Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție – DGAF xxxxxxx, formulat de apelanta – intimata A______ N________ DE ADMINISTRARE FISCALA – DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA, cu sediul în București, sector 5, _____________________, în contradictoriu cu intimata – petenta _________________, cu sediul în C________, ____________________, ___________. B, _____________, J____ C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4129/08.04.2015, pronunțată de Judecătoria C________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care,

Față de dispozițiile art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C________ în data de 15.05.2014, sub numărul 14.XXXXXXXXXXXX, petenta S.C. C____ G___ S.R.L., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, a solicitat, în principal, anularea procesului verbal de contravenție contestat __________, nr. xxxxxxx din data de 04.05.2014, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin acesta cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea cererii, aceasta a arătat că, în data de 04.05.2014, ora 02:15, în urma unui control efectuat de agenții constatatori din cadrul intimatei, a fost sancționată, prin procesul verbal de contravenție __________, nr. xxxxxxx/04.05.2014, contestat în cauză, cu amendă totală în cuantum de 10.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 6 din Legea nr. 82/1991, ca urmare a constatării unui minus de casă în cuantum de 109 lei, cu ocazia efectuării inventarierii monetarului provenit din încasările zilnice și a comparării sumei astfel stabilite cu suma înscrisă în raportul zilnic al aparatului de marcat electronic fiscal, și a contravenției prevăzute de art. 5 alin. 3 și art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 28/1999, ca urmare a constatării că, la momentul controlului, petenta nu deținea la punctul de lucru registrul special și cartea de întreținere pentru aparatul de marcat electronic fiscal.

În privința contravenției prevăzute de O.U.G. nr. 28/1999, contravenienta a învederat că, pe de o parte, dispozițiile legale care instituie obligativitatea întocmirii și păstrării registrului special și a cărții de întreținere a aparatului de marcat electronic fiscal nu prevăd locul în care trebuie păstrate acestea, respectiv, la sediul social sau la punctul de lucru unde este instalat aparatul de marcat electronic fiscal, iar, pe de altă parte, prin raportare la rațiunea instituirii obligativității procurării și păstrării acestor documente, având în vedere că aparatul de marcat electronic fiscal nu a fost niciodată defect, ci funcțional, nefiind necesară înscrierea în registrul special a operațiunilor de vânzare a bunurilor către populație efectuate pe perioada defecțiunii, prin nepăstrarea acestor documente la locul situării punctului de lucru unde era instalat aparatul de marcat electronic fiscal, nu a fost adusă nicio vătămare valorii sociale ocrotite prin instituirea contravenției a cărei săvârșire i s-a reținut în sarcină.

Relativ la contravenția prevăzută de Legea nr. 82/1991, aceasta a precizat că suma de 109 de lei, pentru care nu s-au întocmit documente justificative, a fost folosită pentru achiziționarea unor baterii necesare funcționării aparaturii video, din cauza numărului mare de clienți din momentul controlului, nefiind posibilă întocmirea documentelor financiar contabile de evidență (dispoziție de plată) care să ateste operațiunea astfel efectuată, acestea însă, urmând a fi întocmite de îndată ce volumul de activitate ar fi permis.

În privința cererii subsidiare, de înlocuire a sancțiunilor contravenționale principale aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat cu sancțiunea avertismentului, contravenienta a menționat că se impune sancționarea sa cu avertisment, întrucât suma de bani nereliefată în documentele de evidență financiar-contabilă este mică, aceasta neavând intenția de a ascunde această sumă de bani, iar agenții constatatori nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în acord cu care au și îndatorirea legală de a îndruma agentul economic la respectarea legii, procedând direct la sancționarea sa cu amendă contravențională.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul C_________ E_____, fiind depuse în acest sens, alăturat cererii introductive de instanță, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul: procesul verbal de contravenție contestat __________, nr. xxxxxxx/04.05.2014, împuternicirea avocațială a reprezentantului convențional, dovada de achitare a taxei judiciare de timbru, cartea de intervenții pentru aparate de marcat electronice fiscale, înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 128.205/24.07.2013 (filele 15-16), declarația de instalare a aparatelor de marcat electronice fiscale, înregistrată la A.N.A.F. sub nr. xxxxxx/24.07.2013 (fila 17) și registrul special pentru aparate de marcat electronice fiscale, înregistrat la A.N.A.F. sub nr. xxxxxx/24.07.2013 (fila 18).

Totodată, aceasta a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența reprezentantului său.

Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 20 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea depusă în termenul defipt de lege în acest scop, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate, ca netemeinică, actul administrativ de sancționare contestat fiind încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de validitate prevăzute de art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În motivarea poziției sale procesuale, aceasta a arătat că petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41 alin. 2 lit. c din Legea nr. 82/1991, întrucât, cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru al acesteia din stațiunea Mamaia, în data de 04.05.2014, în urma comparării datelor înscrise pe raportul intermediar al aparatului de marcat electronic fiscal cu datele obținute în urma realizării monetarului faptic, s-a constatat o diferență în minus de 109 lei, care nu a putut fi justificată de administratorul intimatei, prezent la ora controlului la punctul de lucru, cu documente justificative, respectiv, cu dispoziție de plată, cod 14-4-4, prevăzută în Ordinul M.F.P. nr. 3.512/2008, fără a se putea stabili, pe baza informațiilor furnizate de administrator, persoana care a ridicat suma de 109 lei.

De asemenea, intimata a mai arătat că, prin același act administrativ de sancționare contestat în cauză, contravenientei i-a fost aplicată și sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 10 lit. m în ref. la art. 5 alin. 3 și art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 28/1999, întrucât, cu ocazia aceluiași control, s-a constatat că aceasta nu deține la punctul de lucru cartea de intervenții și registrul special aferente aparatului de marcat electronic fiscal, interpelat fiind de agenții constatatori în acest sens, administratorul comunicându-le că nu poate prezenta aceste documente, întrucât sunt depozitate la sediul social al societății, nu la punctul de lucru supus controlului.

Totodată, aceasta a mai menționat că actul administrativ de sancționare contestat se bucură de o prezumție relativă de autenticitate, veridicitate și legalitate, cele consemnate în cuprinsul său fiind percepute în mod personal de agenții instrumentatori, situația de fapt din cuprinsul său fiind recunoscută de petentă prin intermediul susținerilor făcute în cuprinsul cererii introductive de instanță, și, întrucât sancțiunile aplicate contravenientei au fost just stabilite de agenții constatatori, având în vedere necesitatea asigurării disciplinei financiar fiscale în rândul agenților economici și necesitatea asigurării realizării funcțiilor preventive și educative ale sancțiunilor contravenționale, a solicitat respingerea capătului de cerere subsidiar formulat de petentă, având ca obiect înlocuirea sancțiunilor cu amendă, aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat, cu sancțiunea avertismentului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele Cod procedură civilă.

În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens, alăturat întâmpinării: transcrierea mecanică a procesului verbal de contravenție contestat.

Au fost încuviințate și administrate: proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, solicitată de fiecare parte, precum și proba testimonială cu martora C_________ E_____, solicitată de petentă.

Prin sentința civilă nr. 4129/08 04 2015 Judecătoria C________ a admis în parte plângerea contravențională și a dispus anularea în parte a procesului verbal de contravenție, a redus amenda aplicată pentru nerespectarea dispozițiilor legii 82/1991 de la 2000 lei la 1000 lei și a înlăturat amenda de 8000 lei aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de OUG 28/1999.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:” Prin actul administrativ de sancționare contestat __________, nr. xxxxxxx, încheiat în data de 04.05.2014 de către 3 agenți constatatori din cadrul intimatei, petenta a fost sancționată pentru că, în data de 04.05.2014, ora 02:45, la punctul său de lucru situat în stațiunea Mamaia, în zona Barului Melody, nu a întocmit documente financiar-contabile pentru suma de 109 lei, împrejurare constatată în urma comparării datelor înscrise pe raportul intermediar X al aparatului de marcat electronic fiscal cu monetarul faptic efectuat, operațiune în urma căreia s-a decelat un minus de casă în cuantum de 109 lei, săvârșind astfel contravenția prevăzută de art. 41 alin. 2 lit. c și sancționată de art. 42 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, pentru care i s-a aplicat o amendă în cuantum de 2.000 de lei.

Prin același proces verbal, contravenienta a mai fost sancționată cu amendă în cuantum de 8.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. m și sancționate de art. 11 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999, în total fiindu-i aplicată o amendă în cuantum de 10.000 de lei, reținându-se în sarcina sa că, în momentul controlului, la punctul de lucru verificat, nu deținea registrul special și cartea de intervenții pentru aparatul de marcat electronic fiscal instalat la acel punctul de lucru.

Prin raportare la data comunicării, prin înmânare, a procesului verbal de contravenție contestat, respectiv, 04.05.2014, și la data depunerii prezentei plângeri contravenționale - 15.05.2014 (fila 3), instanța constată că a fost respectat termenul de formulare și depunere a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv, 15 zile de la comunicarea procesului verbal de contravenție contestat.

În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, denumirea și sediul contravenientei persoană juridică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.

La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N____ c. României, A_____ c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.

De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.

Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.

Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate, veridicitate și autenticitate, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.

În lumina considerentelor ce preced, instanța reține că procesul verbal de contravenție contestat __________, nr. xxxxxxx, încheiat în data de 04.05.2014 se bucură de prezumția relativă de veridicitate prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod nemijlocit, prin propriile simțuri. În același sens, instanța reține că petenta, prin susținerile făcute în cuprinsul cererii introductive de instanță, a recunoscut situația de fapt, astfel cum aceasta a fost reținută de agentul constatator.

Totodată, concordantă cu cele reținute de agenții instrumentatori este și depoziția martorei C_________ E_____, audiată în cauză la solicitarea contravenientei, potrivit căreia, la momentul controlului, funcționarii din cadrul A.N.A.F. au constatat un minus de casă în cuantum de aproximativ 100 de lei, sumă folosită pentru achiziționarea unor baterii, fără a fi întocmite documente justificative în acest sens, deși, în mod normal, se întocmeau dispoziții de plată pentru sumele ridicate din casierie. De asemenea, martora a mai arătat că, la momentul controlului, nu avea acces la cartea de intervenție și la registrul special ale aparatului de marcat electronic fiscal de la punctul de lucru și nici nu avea cunoștință despre locul depozitării acestora, la sediul social sau la locul situării punctului de lucru supus controlului.

În drept, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, orice operațiune economico-financiară efectuată trebuie consemnată în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

În conformitate cu Ordinul M.F.P. nr. 3.512/2008, în forma aflată în vigoare în momentul sancționării contravenientei, în cazul ridicării de sume de bani din casierie, trebuie întocmit documentul de evidență financiar-contabilă denumit dispoziție de plată și având codul 14-4-4.

Conform art. 41 pct. 2 lit. c din Legea nr. 82/1991, nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. 3, cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse, constituie contravenție și se sancționează, conform art. 42 alin. 1 a doua liniuță din același act normativ, cu amendă cuprinsă între 300 de lei și 4.000 de lei.

În aceste condiții, având în vedere că omisiunea petentei de a întocmi dispoziția de plată pentru suma de 109 lei întrunește elementele constitutive ale contravenției ce i s-a reținut în sarcină, sancționarea acesteia cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41 pct. 2 lit. c și sancționate de art. 42 pct. 1 a doua liniuță din Legea nr. 82/1991, este legală.

În drept, conform art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în forma aflată în vigoare la momentul sancționării, până la repunerea în funcțiune a aparatelor de marcat electronice fiscale, agenții economici utilizatori sunt obligați să înregistreze într-un registru, special întocmit în acest sens, toate operațiunile efectuate și să emită facturi fiscale pentru respectivele operațiuni, la cererea clientului.

În consonanță cu dispozițiile art. 5 alin. 3 din același act normativ, în forma aflată în vigoare la momentul sancționării, aparatele de marcat electronice fiscale trebuie să fie dotate de către distribuitor cu manual de utilizare a acestora, precum și cu o broșură cu pagini numerotate, care conține evoluția exploatării aparatului, denumită carte de intervenții, utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale având obligația de a păstra cartea de intervenții, împreună cu unitățile de service acreditate răspunzând de completarea și de actualizarea acesteia cu datele referitoare la identitatea utilizatorului și la intervențiile service efectuate.

În conformitate cu prevederile art. 10 lit. m, în forma aflată în vigoare la momentul sancționării, nerespectarea obligației de a păstra, de a completa și de a actualiza cartea de intervenții prevăzută la art. 5 alin. 3, precum și nerespectarea prevederilor art. 1 alin. 4, constituie contravenție și se sancționează, conform art. 11 alin. 1 lit. b din același act normativ, cu amendă cuprinsă între 8.000 și 10.000 de lei.

În speță, instanța apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentei, prevăzută de art. 10 lit. m teza a II-a, în referire la art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 28/1999, întrucât obligația agenților economici utilizatori ai aparatelor de marcat electronice fiscale de a înregistra într-un registru special toate operațiunile efectuate în perioada de nefuncționare a aparatului de marcat electronic fiscal defect, sancționată contravențional cu amendă, în caz de nerespectare, are ca situație-premisă continuarea livrării de bunuri direct către populație de către agenții economici în perioada în care aparatul de marcat electronic fiscal este nefuncțional, din cauza unei defecțiuni, care nu este îndeplinită în cauză, în momentul controlului în urma căruia a fost încheiat actul administrativ de sancționare contestat în cauză aparatul de marcat electronic fiscal fiind funcțional și utilizat de prepușii petentei în vederea reliefării livrării bunurilor către populație. În același sens, instanța mai reține că petenta și-a procurat un astfel de registru special, îndeplinindu-și obligația de a avea un astfel de document, astfel cum rezultă din registrul special pentru aparate de marcat electronice fiscale, înregistrat la A.N.A.F. sub nr. xxxxxx/24.07.2013, depus la dosar, în fotocopie (fila 18), aferent aparatului de marcat electronic fiscal instalat la punctul de lucru supus controlului.

În speță, instanța apreciază că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentei, prevăzută de art. 10 lit. m teza I, în referire la art. 5 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999, întrucât obligația agenților economici utilizatori ai aparatelor de marcat electronice fiscale de a păstra cartea de intervenții a aparatului de marcat electronic fiscal nu este circumstanțiată strict la locul în care este instalat aparatul de marcat electronic fiscal, legea neinterzicând păstrarea (depozitarea) acesteia la sediul social al agentului economic utilizator al aparatului de marcat electronic fiscal, în măsura în care acesta nu este situat la aceeași adresă cu adresa la care este situat punctul de lucru la care este instalat aparatul de marcat electronic fiscal.

Totodată, instanța constată că petenta a depus la dosar, în fotocopie, cartea de intervenții pentru aparatul de marcat electronic fiscal instalat la punctul de lucru supus controlului, înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 128.205/24.07.2013 (filele 15-16), dovedind astfel că și-a îndeplinit obligația stabilită de lege de a procura și păstra cartea de intervenții aferentă aparatului de marcat electronic fiscal, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale contravenției ce i s-a reținut în sarcină, în referire la obligația de a păstra, completa și actualiza cartea de intervenții, în sensul celor reținute de instanță în această privință putând fi avut în vedere și, mutatis-mutandis, raționamentul dezvoltat de Curtea Supremă de Justiție în fundamentarea Deciziei nr. 1/18.02.2002, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, hotărâre în acord cu care prezentarea ulterioară, în fața instanței, a documentelor prevăzute de lege, existente însă la momentul încheierii procesului verbal de contravenție, conduce la inexistența caracterului contravențional al faptei reținute în sarcina contravenientei și, implicit, la anularea actului administrativ de sancționare contestat în privința contravenției pentru care au fost prezentate documentele prevăzute de lege.

În lumina considerentelor ce preced, constatând că în privința contravenției prevăzute de art. 10 lit. m și sancționate de art. 11 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, prevăzute de norma de incriminare, instanța urmează a anula în parte procesul verbal și a exonera petenta de la plata amenzii în cuantum de 8.000 de lei, aplicată pentru săvârșirea acestei contravenții, cu motivarea că sancționarea sa pentru această contravenție este nelegală și netemeinică.

În privința individualizării sancțiunii contravenționale principale aplicate petentei, instanța are în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, în consonanță cu prevederile art. 7 din același act normativ, avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, putând fi aplicat și în cazul în care fapta este de gravitate redusă, chiar și în ipoteza în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Totodată, în demersul său de verificare a temeiniciei modului în care agentul constatator a stabilit sancțiunea contravențională principală pe care a aplicat-o contravenientei din prezenta cauză, instanța a avut în vedere și criteriile generale de individualizare a sancțiunii contravenționale, prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța apreciază că fapta săvârșită de contravenientă, constând în nerespectarea regimului legal de înregistrare în documentele de evidență financiar-contabilă a operațiunilor de ridicare de numerar din casă, prezintă un grad redus de pericol social concret, în acest sens instanța reține că suma de 109 lei, pentru care petenta nu a întocmit documente de evidență financiar-contabilă, este mai mică decât a zecea parte a încasărilor realizate de aceasta până la momentul controlului, 1135 de lei, pentru care s-au întocmit, în integralitate, documente financiar-contabile.

În același sens, instanța mai constată că intimatul nu a făcut dovada că petenta ar mai fi fost sancționată anterior pentru nerespectarea legislației relative la ținerea contabilității, motive pentru care, prin raportare la circumstanțele reale și personale expuse în precedent, față de limitele pedepsei amenzii stabilite pentru contravenția reținută în sarcina petentei: 300 de lei și 4.000 de lei, instanța apreciază că se impune reindividualizarea sancțiunii amenzii aplicate pentru această contravenție – 2.000 de lei, într-un cuantum foarte ridicat, și aplicarea unei sancțiuni cu amenda într-un cuantum mai redus, respectiv, 1.000 de lei, în acest fel putând fi realizate în mod corespunzător funcțiile educativă și preventivă ale sancțiunilor contravenționale și putându-i fi atrasă atenția contravenientei asupra gradului de pericol social concret al contravenției ce i s-a reținut în sarcină.

Având în vedere considerentele ce preced, cererea formulată de contravenientă urmează să fie admisă în parte, procesul verbal urmând să fie anulat în parte în sensul reducerii, de la 2.000 de lei la 1.000 de lei, a amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției prevăzute de Legea nr. 82/1991 și al înlăturării amenzii în cuantum de 8.000 de lei, aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de O.U.G. nr. 28/1999.”

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel ANAF.

Prin cererea de apel se susține că în urma controlului efectuat s-a constatat o diferență în minus de 109 lei în casa de marcat pentru care s-a solicitat administratorului o notă explicativă în urma căreia a rezultat că suma a fost ridicată din casă fără a se arăta în mod precis de către cine anume și că nu s-a întocmit un document justificativ în acest sens. Apreciază că în mod greșit prima instanță a dispus reducerea amenzii la suma de 1000 lei pentru această contravenție, valoarea sumei nejustificate neavând relevanță în stabilirea pericolului social al faptei incriminate ca și contravenție.

În ce privește soluția dată de prima instanță cu privire la cea de a doua contravenție se arată că petentul nu deținea la punctul de lucru registrul special și cartea de intervenție a casei de marcat fiscalizată și că în mod eronat s-a apreciat că nu este îndeplinit conținutul constitutiv la contravenției prevăzute de art. 10 lit. m din OUG 28/1999. Aceste documente, arată apelantul trebuie păstrate în locul unde casa de marcat este operată și să fie prezentate organelor de control în cazul efectuării unor verificări. Apreciază că este eronată susținerea primei instanțe în sensul că, în lipsa unei dispoziții exprese aceste documente se pot păstra oriunde inclusiv la sediul social, iar faptul prezentării ulterioare este irelevant pentru stabilirea și sancționarea faptei contravenționale. De asemenea, consideră că este nelegală trimiterea la decizia nr. 1/18 02 2002 a Curții Supreme de Justiție dată în interesul legii întrucât aceasta face trimitere doar la documentele prevăzute de legea 12/1990 și nu se pot extinde și la OUG 28/1999.

Intimatul petent nu a formulat întâmpinare și nici apărări în apel.

Apelul declarat în cauză este fondat.

Tribunalul constată că soluția primei instanțe este greșită în ce privește anularea procesului verbal de contravenție relativ la contravenția prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. m din OUG 28/1998 transpunerea situației de fapt constatate nefiind concordantă cu scopul normei de incriminare.

Tribunalul va reține că nu se pot primi argumentele petentului în sensul că a făcut dovada că și-a îndeplinit obligația de păstra registrul special al casei de marcat prin aceea că a putut prezenta instanței de judecată dovada existenței acestui registru întrucât acest registru trebuie păstrat în locul unde se află și casa de marcat pentru care a fost creat. Scopul normei reținute de agentul constatator este acela de a putea verifica păstrarea și conformitatea înscrierilor în acest registru atunci când în situații concrete obiective se impune folosirea registrului în locul casei de marcat(defecțiune, pană de curent, etc). Or, registrul trebuie să fie prezentat organelor de control la solicitarea acestora tocmai pentru a putea demonstra existența, iar faptul utilizării să devină cert, astfel încât să nu poată fi produs ulterior. Mai mult, ținerea registrului la locul unde se află casa de marcat dedicată registrului apare logică, fără a fi nevoie de o precizare expresă a normei în acest sens, întrucât operațiunile economice vor fi dovedite cu registrul special atunci când casa de marcat nu poate fi utilizată(înregistrări care trebui sa concorde cu actele emise – chitanță, factură), la fel cum este impropriu a se susține că punctul este dotat cu casă de marcat fiscalizată, dar aceasta este păstrată în altă parte și tot acolo se emit bonurile fiscale.

Tribunalul va mai reține că depunerea la dosarul cauzei sau dovedirea ulterior încheierii procesului verbal de contravenție în procesul contravențional a existenței a registrului special și a cărții de intervenții nu echivalează cu respectarea obligațiilor legale impuse cu titlu de normă de conformare. Deși susținerile apelantului cu privire la aplicabilitatea deciziei nr. 1/2002 dată în interesul legii de instanța supremă nu sunt de primit întrucât în situații identice se pot aplic raționamente identice, invocarea acestei decizii în speța de față de către prima nu este pertinentă având în vedere argumentele expuse mai sus, iar dacă s-ar putea primi argumentul primei instanțe, atunci documentele prezentate ulterior ar trebui să permită concluzia existenței certe la data efectuării controlului întrucât rațiunile expuse în decizia nr. 1/2002 a instanței supreme nu permit o interpretare în sensul că un document ce justifică proveniența sau propria existență poate fi produs și ulterior întocmirii procesului verbal întrucât orice act sub semnătură privată poate face credință în fața unor terți doar dacă are dată certă ori cel mai târziu de la data la care terțul a luat cunoștință de actul respectiv. Însă, tribunalul apreciază că discuția de mai sus apare de prisos atât timp cât existența documentelor în sine nu se poate dovedi decât prin prezentarea lor organelor de control, acestea trebuind să însoțească casa de marcat întrucât cartea de intervenții intră în ”dotările acesteia” așa cum punctul de lucru este dotat cu casă de marcat, iar registrul este întocmit în mod special cu destinația de a înregistra operațiunile pana la repunerea casei de marcat in functiune.

În ce privește cea de a doua contravenție reținută în sarcina petentului: nerespectarea dispozițiilor legii 82/1991 cu privire la justificarea oricărei operațiuni contabile soluția primei instanțe nu poate fi reținută, argumentele apelantului fiind întemeiate cu privire la aceasta. Tribunalul va reține că neîntocmirea unor documente justificative cu privire la preluarea de sume din casa de marcat pe parcursul unei zile nu reprezintă o faptă lipsită de importanță ori care aduce atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, iar faptul că suma identificată ca fiind preluată nejustificat din casă este mică sau reprezintă un procent redus raportat la vânzările efectuate pana la momentul controlului nu prezintă relevanță în referire la gravitatea unei astfel de fapte întrucât se îngreunează verificările cu privire la corectitudinea respectării obligațiilor de natură fiscală mai ales aceea a emiterii bonurilor fiscale.

În consecință soluția primei instanțe se va schimba în tot în sensul că plângerea contravențională va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanta – intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, sector 5, _____________________, în contradictoriu cu intimata – petenta _________________, cu sediul în C________, ____________________, ___________. B, _____________, J____ C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4129/08.04.2015, pronunțată de Judecătoria C________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4129/08 04 2015 pronunțată de Judecătoria C________.

Schimbă în tot sentința civilă apelată în sensul că respinge plângerea contravențională ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată azi 29 10 2015 în ședință publică.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

A________ I____ BurtescuFrancisc N_____

Grefier

I_____ Török

Red. Jud. fond. I.Minaev

Red.dec. jud. A.I.B_______ /4 ex. / 31.12.2015