Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BIHOR
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1380/2015 din 11 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A III-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX


DECIZIE Nr. 1380/2015

Ședința publică din data de 11 decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M______ I_____

Judecător D___ V_______ E____

Grefier D____ D__


Pe rol fiind judecarea apelului în contencios administrativ privind pe apelanta C____ A__, domiciliată în B____, nr.105, județul Cluj, și pe intimata POLIȚIA L_____ ORADEA, cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr.1, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr.xxxxx din 15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsa fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței de judecată că prezentul apel este la primul termen de judecată, procedura de cotare este legal îndeplinită, este motivat, este legal timbrat, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art.411 alin.2 C.proc.civ., după care:

Instanța constata că nu s-au solicitat probe noi în apel, în condițiile art.470 alin.4 C.proc.civ.

Nefiind alte cereri, declară încheiată cercetarea procesului și, considerând cauza lămurită, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.


T R I B U N A L U L


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

I. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr.xxxxx din 15.12.2014, Judecătoria Oradea a respins plângerea formulată de petenta C____ A__ în contradictoriu cu intimata Poliția L_____ Oradea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din 21.05.2014. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal _________ nr. xxxxxxx din 21.05.2014, petenta a fost amendată contravențional cu suma de 1000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.40 lit.a) și sancționată de art.42 lit.d) din HCL 725/2006 cu modificările aduse prin HCL 760/2009.

S-a reținut că procesul verbal nu poate face dovada prin el însuși, procesul verbal reprezentând doar actul prin care petentul este acuzat de săvârșirea contravenției, prin urmare petentului îi sunt recunoscute și garanțiile procesuale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție prevăzută de par.2 al art.6 CEDO. Aceasta prezumție, ca orice prezumție legală relativă conduce la răsturnarea sarcinii probei.

Pe de alta parte, s-a reținut că în favoarea intimatei operează prezumția instituită prin art. 270 C.proc.civ. privind legalitatea, veridicitatea și autenticitatea actului întocmit de un funcționar public, aflat în exercitarea atribuțiunilor sale de serviciu și în limitele competentei sale. Prezumția instituită prin art.270 C.proc.civ. are, de asemenea, un caracter relativ, dispensează de sarcina probei și este susceptibilă a fi combătută prin proba contrarie.

Fiind în prezența a două prezumții legale, ambele cu caracter relativ, câte una în favoarea fiecăreia dintre părți, pentru asigurarea echilibrul procesual urmează ca fiecare să producă în fața instanței probe pertinente și concludente în susținerea afirmațiilor sale.

În cuprinsul procesului verbal se arată că în data de 21.05.2014, în ________________________ nu a întreținut curățenia pe terenul deținut de acesta identificat cu nr.cadastral 1893, respectiv vegetația nu era tăiată. De asemenea se menționează că petenta a fost avertizată în prealabil prin procesul verbal _________ nr. xxxxx/01.04.2014 tot pentru aceeași faptă.

Instanța de fond a apreciat că procesul verbal îndeplinește cerințele de legalitate.

În ce privește temeinicia, s-a reținut că petenta a contestat starea consemnată prin procesul verbal, susținând că nu mai este proprietara terenului.

Din actele depuse de părți a rezultat că, deși în cadrul unui dosar execuțional s-a emis un act de adjudecare a terenului pentru care s-a constatat contravenția, totuși în extrasul de CF emis la 27.06.2014 acest act de adjudecare nu a fost notat în CF, ci, dimpotrivă a fost respinsă cererea de înscriere în CF a noului proprietar adjudecatar. Deși din perspectiva dreptului material, instanța a reținut că petenta nu mai este proprietar al imobilului în condițiile în care actul de adjudecare nu este lovit de nulitate, totuși aceasta apare în cartea funciară ca proprietar, alături de un terț, iar în condițiile în care s-a constatat respingerea cererii de notare a adjudecatarului în CF, intimata nu avea altă variantă decât să sancționeze titularul din Cartea Funciară.

În condițiile în care petenta a mai fost sancționată cu avertisment pentru aceeași faptă, instanța a reținut atitudinea culpabilă a petentei.

Cu privire la individualizarea sancțiunii, instanța a apreciat că agentul constatator a avut în vedere pentru contravenția constatată limitele legale, iar amenda stabilită se găsește în limitele prevăzute de HCL 725/2006, respectiv între 1000 și 2500 lei, fiind aplicată amenda minimă.

Analizând dacă raportat la pericolul social al faptei și având în vedere și dispozițiile art. 21 din OG 2/2001, individualizarea s-a făcut după o măsură rezonabilă, luând în considerarea că petenta a mai fost sancționată în prealabil pentru același gen de faptă, fiind somată prin acel proces verbal să ia măsuri de curățare a terenului iar fapta sancționată privește protecția mediului, instanța a constatat justificată individualizarea sancțiunii aplicate și a considerat că nu se impune înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment.

Față de cele reținute, instanța a respins plângerea.

II. Apelul petentei

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a declarat apel petenta C____ A__, prin care a solicitat modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii plângerii.

În motivare, a criticat sentința atacată apreciind că este nelegală și netemeinică, instanța de fond apreciind în mod eronat starea de fapt existentă în cauză.

A menționat că prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada că imobilul pe care l-a deținut în proprietate a fost vândut la licitație, conform procesului verbal de adjudecare imobiliara din data de 04.09.2013, dată de la care persoana care l-a adjudecat a intrat în folosința și administrarea imobilului, demersurile în vederea înscrierii în cartea funciară urmând a fi efectuate obligatoriu de noul dobânditor.

Consideră că nu i se poate reține nicio culpă pentru faptul că noul adjudecatar nu și-a înscris în cartea funciara dreptul de proprietate și a subliniat că de la momentul respectiv nu a mai avut niciun fel de acces la imobil.

A mai arătat că procesul verbal anterior, la care face referire intimata, nu i-a fost comunicat.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.470 și urm. C.proc.civ.

Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei.

III. Poziția procesuală a intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimata Politia Locala Oradea a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale și temeinice, a sentinței civile nr.xxxxx/2014.

În motivare, a arătat că instanța de fond în mod temeinic a reținut că, deși în cadrul unui dosar execuțional s-a emis un act de adjudecare a terenului pentru care s-a constatat contravenția, totuși în extrasul CF emis la data de 27.06.2014, acest act de adjudecare nu a fost notat în CF, dimpotrivă, a fost respinsă cererea de înscriere în CF a noului proprietar adjudecatar. Deși din perspectiva dreptului material, petenta nu mai este proprietar al imobilului în condițiile în care actul de adjudecare nu este lovit de nulitate, totuși în cartea funciară apare ca proprietar petenta alături de un terț, iar în condițiile în care s-a constatat respingerea cererii de notare a adjudecatarului în CF, intimata nu avea altă variantă decât să sancționeze titularul din Cartea Funciară.

IV. Procedura de soluționare. Probe

În apel nu au fost propuse probe, astfel că, în conformitate cu dispozițiile are.478 alin.2 C.proc.civ., s-au avut în vedere probele încuviințate și administrate la prima instanță.

V. Soluția și considerentele Tribunalului asupra apelului

Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate prin motivele de apel și în raport de apărările și probatoriile administrate, în temeiul dispozițiilor art.480 alin.1 și art.479 alin.1 C.proc.civ., Tribunalul constată că apelul este fondat.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr.xxxxxxx din 21.05.2014, petenta a fost sancționată cu amenda în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.42 lit.d) raportat la art.40 lit.a) din HCL nr.725/2006, modificată prin HCL nr.760/2009, reținându-se în fapt că nu s-a conformat avertizării aplicate prin procesul verbal _________ nr.xxxxx/01.04.2014, respectiv nu și-a îndeplinit obligația de a întreține curățenia pe terenul pe care îl deține pe ___________________________ cadastral 1893 (nu a tuns vegetația).

Atât prin plângerea contravențională cât și prin cererea de apel, apelanta-petentă a arătat că nu mai are folosința acestui teren de la data adjudecării în urma licitației imobiliare din data de 04.09.2013.

Contrar sentinței fondului, care a apreciat că sancționarea petentei este justificată, având în vedere că s-a respins cererea de notare a adjudecatarului în Cartea Funciară, tribunalul apreciază, prin evaluarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză și a probatoriului administrat, că nu se poate reține în sarcina apelantei-petente vinovăția în săvârșirea contravenției prevăzută de art.42 lit.d) din HCL nr.725/2006.

Astfel, art.40 lit.a) din HCL 725/2006, modificat prin HCL nr.760/2009, prevede că persoanele fizice au obligația de a asigura întreținerea și curățenia locuințelor pe care le dețin în proprietatea sau în chirie, a anexelor gospodărești, a curților și împrejmuirilor acestora, a tuturor terenurilor pe care le dețin sau le administrează, iar potrivit art.42 lit.d) din HCL 725/2006, astfel cum a fost modificat prin HCL 760/2009, încălcarea prevederilor art.40 se sancționează, pentru persoanele fizice, cu amenda cuprinsă între 1000 și 2500 lei.

În speță, petenta a făcut dovada că prin Procesul verbal de adjudecare imobiliară încheiat în 04.09.2013, imobilul pe care l-a deținut în proprietate, situat administrativ pe _______________________ cadastral pe nr.cad.1893, a fost adjudecat în favoarea numitei P_____ M_____ S_______. În cuprinsul acestui act se prevede că procesul verbal constituie titlu executor în vederea dobândirii imobilului prin evacuarea foștilor proprietari sau împotriva oricărei persoane care are în posesiune sau deține în fapt, fără nici un titlu, imobilul adjudecat.

Față de acestea, tribunalul constată că, în fapt și în drept, apelanta-petentă nu mai are folosința și posesia acestui imobil de la data de 04.09.2013, prin urmare nu se poate reține în sarcina acesteia vinovăția pentru nerespectarea obligației prevăzută de art.40 lit.a) din HCL 725/2006, care se circumscrie obligațiilor unui bun gospodar, implicit nici săvârșirea contravenției prevăzută de art.42 lit.d) din HCL 725/2006, una dintre condițiile existenței contravenției, conform art.1 din OG nr.2/2001, fiind săvârșirea faptei cu vinovăție.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în apel

Față de aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 C.proc.civ., Tribunalul va admite apelul ca întemeiat și va schimba în totalitate sentința atacată, în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal _________ nr.xxxxxxx din 21.05.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul introdus de apelanta C____ A__, domiciliată în B____, nr.105, județul Cluj, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L_____ ORADEA, cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr.1, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr.xxxxx din 15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o schimbă în totalitate, în sensul că:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta C____ A__ în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L_____ ORADEA.

Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr.xxxxxxx/21.05.2014.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 11 decembrie 2015.


Președinte,

M______ I_____

Judecător,

D___ V_______ E____

Grefier,

D____ D__

Red.dec.jud. E.D.V.

Jud.fond H____ R.

Dact.gref.D.D.

Ex.4/11.01.2016

Emise 2 comunicări, pt. conformitate ………./2016

apelanta C____ A__, domiciliată în B____, nr.105, județul Cluj

intimata POLIȚIA L_____ ORADEA, cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr.1, județul Bihor






Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025