Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ALEXANDRIA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
41/2016 din 12 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA A_________ JUDEȚUL TELEORMAN

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 41

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2016

Instanța compusă din:

Președinte: P____ S_____ – E____

Grefier : M____ G___

&&&&&&&


Pe rol fiind soluționarea procesului civil având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta ___________________” SRL, JXXXXXXXXXXX, CUI: RO xxxxxxxx cu sediul în Voluntari, ____________________ H, lot. M12A, vila Agata, jud. Ilfov și împotriva procesului verbal de contravenție _______ 11, nr. xxxxxxx încheiat la data de 19 decembrie 2011 de intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, CUI xxxxxxxx, JXXXXXXXXXXX, cu sediul în București, ______________________. 401 A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată cu chitanța nr. xxxxxxxx din data de 11 septembrie 2015, în cuantum de 20 lei.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, din oficiu, își verifică competența și stabilește că nu este competentă teritorial să soluționeze această pricină, având în vedere sediul petentei, invocând excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei A_________ și reține cauza pentru a se pronunța pe această excepție.


I N S T A N Ț A:

Deliberând asupra cererii de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11 august 2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX petenta ___________________” SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție _______ 11, nr. xxxxxxx încheiat la data de 19 decembrie 2011 încheiat de intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin care a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 Euro, în temeiul aret. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, respectiv nedeținerea unei roviniete valabile pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că au luat la cunoștință despre existența procesului verbal de contravenție în data de 29 iulie 2015, moment la care a primit somația din partea Biroului Executorului Judecătoresc T_____ B_____ – O_____.

Totodată invocă nulitatea procesului verbal de contravenție, conform dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere lipsa semnăturii agentului constatator, art. 19 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001; invocă de asemenea dispozițiile Deciziei nr. 6/2015 a ÎCCJ.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002 și art. 194 din Codul de procedură civilă.

În susținerea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri.

La data de 05 octombrie 2015, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat, respingerea contestației ca fiind nefondată și netemeinică, și în subsidiar menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesului verbal de contravenție R 11, nr. xxxxxxx încheiat la data de 19 decembrie 2011 de intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin subunitatea CESTRIN, petenta ___________________” SRL a fost sancționată contravențional cu suma de 250 lei amendă și 28 euro tarif de despăgubire, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

În temeiul art. 131 alin. 1 și art. 129 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 101 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, în vigoare la data introducerii cererii, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială exclusivă.

Potrivit acestor prevederi, prin derogare de la dispozițiile de drept comun privind competența în materie contravențională prevăzută de O.G. nr. 2/2001, plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientului.

Or, petenta ___________________” SRL, figurează cu sediul în Voluntari, ____________________ H, lot. M12A, vila Agata, jud. Ilfov, care se află în raza de competență a Judecătoriei B_____.

Această normă de competență este de ordine publică, astfel că instanța constată întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A_________, potrivit art. 129 alin. 2 pct. 3, urmând a-și declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei B_____.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată din oficiu.

Declină prezenta cauză având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta ___________________” SRL, JXXXXXXXXXXX, CUI: RO xxxxxxxx cu sediul în Voluntari, ____________________ H, lot. M12A, vila Agata, jud. Ilfov și împotriva procesului verbal de contravenție _______ 11, nr. xxxxxxx încheiat la data de 19 decembrie 2011 de intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, CUI xxxxxxxx, JXXXXXXXXXXX, cu sediul în București, ______________________. 401 A, sector 6, în favoarea Judecătoriei B_____ spre competentă soluționare.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2016.


PREȘEDINTE,GREFIER,

P____ S.E. M____ G.








Red.PSE/15.01.2016

Dact.MG/ex.2/15.01.2016

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025