Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:030.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 27/A/2016
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ B______
Judecător R_____ N___
Grefier A_______ I______ C____
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelanta C_______ N________ de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A., împotriva sentinței civile nr. xxxxx din data de 08.09.2015, pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul S.C. N&N T____ C______ S.R.L având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Instanța, în temeiul art. 131 alin.1 C.pr.civ., verificându-și competența, constată că potrivit dispozițiilor 95 pct.2 coroborat cu art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, este competentă general, material, teritorial și funcțional să soluționeze prezentul apel.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 08.09.2015 din data de 08.09.2015 pronunțată in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX Judecătoria Timișoara a admis plangerea contraventionala formulata de petenta S.C. N&N T____ C______ S.R.L impotriva intimatei C_______ N________ de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. A anulat procesul-verbal de constatare a contraventiilor _________ nr. xxxxxxx din 03.09.2014. A obligat intimata la plata catre petenta a sumei de 764 lei cheltuieli de judecată.
Examinând legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanta de fond a retinut ca potrivit dispoz. art. 17 din O.G. nr. 2/2001 “lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.
Totodată, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 6/2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, stabilindu-se că „procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.
Art. 517 al. 4 C.pr.civ. prevede expres ca „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”, moment din care dezlegarea data devine singura posibila, instantele trebuind sa o aplice intotdeauna cand trebuie sa se pronunte asupra problemelor de drept judecate.
Raportat la decizia nr. 6/2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, avand in vedere faptul ca agentul constatator a omis sa semneze olograf procesul-verbal de contraventie, in baza dispoz. art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform principiului legalitatii care guverneaza raspunderea contraventionala, tinand cont de dispozitiile imperative reproduse anterior, instanta de fond a admis plangerea contraventionala, a constatat nulitatea absoluta a procesului-verbal de constatare a contraventiei _________ nr. xxxxxxx din 03.09.2014.
Deoarece intimata se afla in culpa procesuala, in baza dispoz. art. 453 al 1 C.pr.civ. instanta a obligat-o la plata catre contestator a sumei de 764 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariul aparatorului ales al intimatei si taxa judiciară de timbru aferentă plângerii contravenționale (f. 7, 4).
Împotriva sentinței civile nr. xxxxx din data de 08.09.2015 pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a declarat apel C_______ N________ de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate, în sensul menținerii amenzii contravenționale aferente procesului verbal R14 nr. xxxxxxxxxx.09.2014 si respingerea capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de .judecată.
În motivarea apelului, apelanta arată că petenta nu a fost în măsura să răstoarne prezumția temeiniciei actului constatator, aceasta nedepunând la dosar, în fond, dovada ca la data săvârșirii contravenției deținea rovinieta valabila, astfel petenta a utilizat drumurile naționale fără a deține rovinieta, evitând achitarea tarifului impus de lege, deci nu poate fi considerata ca fiind lipsita de orice culpa.
In aceasta situație, consideră ca achitarea cheltuielilor de judecata de la bugetul de stat este o măsura care ar putea aduce prejudicii considerabile. Totodată apelanta consideră că raportat elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului, nu se justificată achitarea unui onorariu de 764 de lei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata S.C. N&N T____ C______ S.R.L solicită respingerea apelului declarat de către apelanta pârâta - C_______ Națioanală de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România- S.A și pe cale de consecința menținerea Sentinței civile nr xxxxx/08.09.2015 pronunțata de Judecătoria Timișoara ca fiind temeinică si legală, cu cheltuieli de judecata.
Intimata arată că instanța in mod corect a reținut aplicabilitatea prevederilor art 17 din OG 2/2001 având in vedere faptul ca procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de agentul constatator, astfel că este necesar ca în cauza să fie reținute dispozițiile nr 6/2015 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție care stabilește ca procesele verbale transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absoluta în lipsa semnaturi olografe a agentului constatator.
Concluzionând, intimata apreciază ca atâta vreme cât aplicarea Legii nr. 455/2001 și a Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001, este incompatibilă cu procedura reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 si de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, pârâta în mod culpabil a procedat la transmiterea procesului verbal de constatare a contravenției fără a purta semnătura olografa a agentului constatator.
Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul consideră că este neîntemeiat, pentru următoarele argumente:
Prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/03.09.2014, petenta a fost sancționată în temeiul art. 8 alin.1 din OG nr.15/2002.
Contrar celor susținute de apelantă, tribunalul consideră că procesul verbal de contravenție atacat nu îndeplinește condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 din OG nr.2/2001. Astfel, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele […] sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
Decizia nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilește că, procesele - verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Potrivit art. 517 alin.4 C.pr.civ., dezlegările date problemelor de drept judecate sunt obligatorii pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. Intrucât, Decizia nr. 6 din 16 februarie 2015 pronunțată de ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a fost publicată în Monitorul Oficial nr.199 din 25 martie 2015, instanța va respinge apelul formulat, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de către apelanta C_______ N________ de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A., cu sediul in Bucuresti, __________________. 401A, sector 6, C.U.I. xxxxxxxx, nr. inmatriculare O.R.C. JXXXXXXXXXXX, cont bancar RO84RNCBxxxxxxxxxxxx0001, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din data de 08.09.2015, pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul S.C. N&N T____ C______ S.R.L, cu sediul ales la Cabinet de Avocat Bogdanel I___ din Timisoara, P-ta Victoriei nr. 1A, ___________.I. xxxxxxxx, nr. înmatriculare O.R.C. JXXXXXXXXXXX, având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție.
Definitivă.
Pronunțată azi, 13.01.2016, în ședință publică.
Președinte, G_______ B______ |
|
Judecător, R_____ N___ |
|
Grefier, A_______ I______ C____ |
|
Red. G.B./ 15 Ianuarie 2016
Tehnored. AC./15.01.2016,
Inst. Fond Judecătoria Timișoara –Jud. C_______-F____ N___
4 ex/2 ex se comunica