Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ALBA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
289/2013 din 14 martie 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL A___

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIE Nr. 289/R/2013

Ședința publică de la 14 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_____ P_____

Judecător F_____ M____ C_______ FLORENȚA

Judecător B_____ A____ A____

Grefier M______ U____

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR împotriva sentinței civile nr. 4586/2012 pronunțată de Judecătoria A___ I____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu petenta S.C R___ C__ SPEDITION SRL.

Obiectul cauzei :anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, s-a constatat lipsa părților.

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, s-a constatat, de asemenea lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează că la data de 14.03.2013 intimata a depus întâmpinare pin care a solicitat respingerea recursului.

Față de actele dosarului și având în vedere că părțile au solicitat în temeiul disp.art.242 alin.2 Cod procedură civilă judecarea cauzei și în lipsă instanța constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față;

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei A___ I____ la data de 16.07.2012,sub dosar nr.XXXXXXXXXXXXX,petenta _____________________ SRL a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR să dispună:

- în principal, anularea procesului –verbal de contravenție ___________ nr.xxxxxxx/04.07.2012 ca netemeinic și nelegal întocmit;

- în subsidiar, transformarea amenzii contravenționale în avertisment, ca urmare a gradului redus de pericol social al faptei.

Prin sentința civilă 4586/2012 prima instanță a admis în parte plângerea formulată de petenta S.C. R___ C__ SPEDITION S.R.L în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R., și în consecință:

A anulat în parte procesul-verbal de constatare a contravențiilor ___________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 04.07.2012 în ceea ce privește sancțiunea amenzii în sumă de 8.000 lei, pe care o înlocuiește cu sancțiunea avertismentului.

A exonerat petenta de la plata amenzii contravenționale în sumă de 8.000 lei.

A menținut restul procesului-verbal.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 16.07.2012 petenta S.C. R___ C__ Expedition SRL a înțeles să conteste în instanță procesul-verbal de contravenție ce i-a fost încheiat la data de 04.07.2012, solicitând în principal anularea acestuia ca netemeinic și nelegal, iar în subsidiar transformarea amenzii în sancțiunea avertismentului.

De asemenea, s-a invocat excepția lipsei faptei contravenționale.

Văzând procesul-verbal de constatare a contravențiilor ___________ nr.xxxxxxx/2012 de la fila 6, se constată că la data de 04.07.2012 petenta a fost sancționată în temeiul art.7 al.1 și 2 lit.a din HG nr.69/2012 cu 8.000 lei amendă, pentru motivul că la data de 20.03.2012, cu ocazia unui control s-a constatat că operatorul de transport nu deține la sediul social avizul medical valabil pentru managerul de transport M_____ R_____, faptă sancționată contravențional de art.4 pct.56, 56.3 din HG nr.69/2012.

În susținerea plângerii se constată că la fila 7 se află avizul medical nr.501/2012, eliberat de Centru Medical Clinimed la data de 23.03.2012, conform căruia M_____ R_____ a fost declarat apt pentru funcția de coordonator de transport. Avizul este valabil până la data de 22.03.2014.

Față de cele ce preced, cum petenta a făcut dovada că la trei zile – 23.03.2012 - după data la care a avut loc controlul - 20.03.2012 –, deci înainte de data la care a fost încheiat procesul-verbal – 04.07.2012 -, s-a conformat cerințelor impuse de actul normativ, instanța a admis în parte plângerea, a anulat în parte procesul-verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii în sumă de 8.000 lei, pe care a înlocuit-o cu sancțiunea avertismentului.

Pe cale de consecință, petenta a fost exonerată de la plata amenzii contravenționale în sumă de 8.000 lei.

S-a dispus în acest sens, deoarece văzând dispozițiile art.6 al.1 și art.7 din OG nr.2/2001 se constată că sancțiunea avertismentului se poate aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică, chiar și în cazurile în care actul normativ care stabilește și sancționează contravenția nu prevede o astfel de sancțiune, iar în prezenta cauză, petenta remediind deficiența imediat, cu mult înainte de data la care a fost încheiat procesul-verbal, se poate trage concluzia că la acest moment practic fapta nu mai prezenta un grad ridicat de pericol social.

Cererea principală de anulare în totalitate a procesului-verbal nu se poate admite, deoarece este în afara oricărei îndoieli că la data la care a fost făcut controlul nu a existat avizul medical.

Pentru aceeași rațiune nu se poate reține excepția că nu ar exista fapta contravențională.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs intimata solicitând modificarea in parte a hotărârii recurate, reținerea spre rejudecare și respingerea plângerii contravenționale.

În motivare s-a arătat că se invocă motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 si 9 C.pr.civ.

Obligația de a menține valabile condițiile de obținere a licenței de transport, respectiv a condiției de competenta profesionala care include si faptul ca persoana care indeplineste finctia de coordonator de transport sa fie in permanenta apta din punct de vedere medical si psihologic a fost regelemtăta si in vechea legislație, respectiv OUG nr. 109/2005 cu modificările si compelatrile ulterioare si in OMTI nr. 1892/2006. Mai mult decât atat, una din situațiile de retragere a licenței de transport este aceea ca operatorul de transport nu mai indeplineste cele 3 condiții cumulative: compententa profesionala, capacitate financiara si onorabilitate.

In conscinta, fapta contravetionala reținuta de agentul constatator are un grad de pericol social ridicat si ca atare nu se poate aplica sancțiunea unui avertisment -motivat de imprejurarea ca dupa ce acesta a fost instiinta ca sa fi sancționa cu amenda contravenționala a inteles sa remedieze situația pentru a nu isi pierde si dreptul de a efectua transporturi rutiere, prin retragerea licenței de transport.

Agentul constatator a dispus sancționarea petentei-intimate cu o amenda indreptatata spre minimul prevăzut de actul normativ, tocmai pentru a avut in vedere toate imprejurarile in care a fost săvârșita fapta reținuta in cadrul procesului verbal dedus judecații.

Petenta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de ISCTR si menținerea sentinței recurata ca temeinica si legala, pentru următoarele

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de intimatul recurent și din oficiu conform disp. art. 3041 din Codul de procedură civilă tribunalul constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.

Conform art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001 „AVERTISMENTUL” se aplică în cazul în care fapta este de o gravitate redusă.

În speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege mai sus menționat .

Fapta prevăzută de art. art.7 al.1 și 2 lit.a din HG nr.69/2012 prezintă un pericol social generic ridicat motiv pentru care legiuitorul a instituit un sistem sancționatuor aspru.

Cu toate acestea, fapta din prezenta speță prin conținutul ei concret prezintă un pericol social fiind în condițiile în care nu s-au produs alte urmări, astfel că un avertisment este suficient pentru a-i atrage atenția petentului asupra respectării dispozițiilor legale.

În mod corect prima instnță a considerat că se impune înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertismentul luând în considerare conduita subsecventă a petentei carer și-a îndeplinit opbligația chiar anterior încheierii procesului verbal de contravenție.

Deși acest aspect nu înlătură răspunderea contravențională, trebuie avut în vedere la justa individualizare a sancțiunii, întrucât vizează conduita petentei care a înțeles importanța respectării legii.

Scopul răspunderii contravenționale poate fi și unul preventiv, nu doar coercitiv, astfel încât petentul să realizeze pe viitor importanța respectării normelor legale privind efectuarea transporturilor.

Aprecierea că pentru această contravenție nu poate fi aplicată decât sancțiunea amenzii, ar avea drept consecință înlăturarea voinței legiuitorului de a se aplica o sancțiune care să respecte principiul proporționalității, stabilit urmare analizei în fiecare caz în parte, a gravității faptei, a pericolului social concret produs și a circumstanțelor în care s-a săvârșit.

Sancțiunile contravenționale trebuie aplicate treptat, respectiv începând cu cea mai puțin severă care este avertismentul, urmând ca amenda să fie aplicată doar în situația în care fapta este atât de gravă încât un avertisment ar fi insuficient pentru reeducarea contravenientului și pentru atingerea scopului preventiv al sancțiunii.

La stabilirea sancțiunii trebuie avută în vedere și conduita anterioară a contravenientului, în acest sens revenindu-i organului constatator obligația de a furniza instanței toate informațiile pe care le deține.

În speță, intimatul nu a făcut dovada că petenta a mai săvârșit anterior fapte similare celei pentru care a fost sancționat, astfel că se prezumă că este la prima abatere de acest gen.

Având în vedere aceste considerente în baza art. 312 alin1 din Codul de procedură civilă prezentul recurs va fi respins ca nefondat, constatându-se că raportat la conduita petentului și la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, prima instanță a făcut o corectă individualizare a sancțiunii aplicate petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de ISCTR împotriva Sentinței civile 4586/2012 pronunțată de Judecătoria A___ I____.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică , azi, 14.03.2013.

Președinte,

M_____ P_____

Judecător,

F_____ M____ C_______ FLORENȚA

Judecător,

B_____ A____ A____

Grefier,

M______ U____

Red.15.04.2013 FF/tehnored. 8.05.2013 FF

2 ex.

Jud.fond F.S.C____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025