cod operator 4204

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA NR. 1390/A/2015_

Ședința publică din 4 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : E____-M____ S___ – judecător

Judecător: E___ C_____

GREFIER : M_____ N______ D____

S-a luat în examinare apelul formulat de către petentul C_____ S____ L_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Z____, ___________________. 12, ________________, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M___, ____________________.37, împotriva sentinței civile nr. 1479/2015 a Judecătoriei Baia M___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimat consilier juridic R_____ T_______, lipsă fiind apelantul-petent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că este primul termen de judecată în apel, cu părțile legal citate.

Tribunalul, procedând la verificarea competenței potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că are competența de a soluționa cererea de apel, în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 34 alin.2 OG nr.2/2001.

Se constată că apelul petentului este legal timbrat.

Reprezentantul intimatului, consilier juridic R_____ T_______, arată că nu are alte cereri de formulat.

Instanța având în vedere faptul că nu sunt alte cereri de formulat consideră apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Reprezentantul intimatului, consilier juridic R_____ T_______, solicită respingerea apelului, apreciind că sentința primei instanțe este legală și temeinică. În mod corect a apreciat instanța că petentul se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și că fapta prezintă pericol social ridicat.

Instanța reține apelul în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1479/2015 a Judecătoriei Baia M___ s-a respins plângerea contravențională introdusă de petentul C_____ S____ L_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ și s-a menținut Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 12.11.2014.

Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 12.11.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 810 lei pentru aceea că la data de 12.11.2014, în calitate de conducător auto a condus auto cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, prin localitatea Săbișa, cu viteza de 107 km/h.

Fapta menționată anterior este prevăzută de dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

De asemenea, instanța a apreciat că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În acest sens, se înscrie și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza I___ P__ contra României în care Curtea a observat că, în ceea ce privește dreptul la apărare al petentului, instanțele trebuie sa-i dea ocazia de a-si prezenta punctul de vedere, de a depune la dosar memorii sau de a solicita administrarea probelor pe care le aprecia pertinente. Curtea a reamintit că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții este de a verifica dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V__ Mechelen și alții c. Țărilor de Jos 23 aprilie 1997, par. 50).

Ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.

Astfel, în cauza dedusă judecății, instanța a constatat că petentul nu a propus nicio probă în sprijinul plângerii sale, deși această obligație îi revenea, în temeiul art.249 și art.10 din Codul de procedură civilă, rezumându-se la a solicita probe care să fie depuse de către intimat. Singura modalitate de edificare a instanței cu privire la contravenția săvârșită este aceea cu înregistrarea video realizată de către intimat.

În urma vizionării înregistrării video, instanța a constatat că cele reținute în cuprinsul procesului-verbal corespund realității în sensul că petentul a circulat cu viteza de 107 km/h în localitate, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, astfel că se impunea sancționarea sa.

Instanța a constatat că înregistrarea a fost făcută în conformitate cu cerințele legale, aspect ce rezultă din coroborarea buletinului de verificare metrologică și a atestatului operatorului radar depuse la dosar, acest din urmă înscris confirmând și calitatea de polițist rutier al agentului constatator.

Criticile petentului nu sunt verosimile, în sensul că vitezometrul mașinii sale nu a depășit 90km/h, având în vedere că atenția unui șofer care depășește un Tir nu poate fi fixată pe acul de viteză, ci pe condițiile de trafic și pe asigurarea din sens opus. Aparatul radar poate să măsoare mai multe viteze în același timp, măsurând viteza autoturismului care permite captarea celui mai puternic semnal, chiar dacă circulă mai multe mașini. Faptul că mașina radar circula din sens opus și se afla în mișcare nu are relevanță, aparatul radar fiind certificat metrologic pentru a măsura vitezele de deplasare ale altor mașini și în aceste condiții.

Pentru aceste motive, instanța a constatat legalitatea și temeinicia procesului verbal atacat și a menținut dispozițiile acestuia.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a apreciat că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.

Opinia instanței s-a fundamentat, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că pericolul social al faptelor săvârșite de petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind siguranța participanților la trafic.

În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu avertisment, față de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, instanța a considerat că sancțiunea pecuniară este corespunzătoare, nejustificându-se înlocuirea acesteia cu avertismentul. De asemenea nu se poate susține că fapta nu prezintă pericol pentru normele sociale anterior expuse instanța considerând că scopul educativ, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.

Față de cele constatate, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a respins plângerea contravențională formulată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel petentul C_____ S____ L_____, solicitând admiterea apelului și anularea sentinței civile apelate, urmând să se rejudece procesul, evocându-se fondul sau anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe; ori să se schimbe în tot/în parte sentința atacată.

În motivarea apelului s-a arătat de către petentul apelant că manevra de depășire efectuată nu a pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, fiind realizată în contextul descris în plângerea inițială formulată.

A mai arătat apelantul că motivul contestării îl reprezintă posibilitatea măsurării eronate a vitezei de deplasare a autovehiculului, având în vedere că în obiectivul aparatului se aflau mai multe autovehicule, sub acest aspect redându-se prevederile art. 3.3.2 din Norma de metrologie legală NML din 23.11.2005, apelantul concluzionând în sensul că viteza de deplasare reală era sub 100 km/h, situație în care fapta presupunea o altă încadrare juridică și un alt nivel al sancțiunilor aplicabile.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 470-482 Cod procedură civilă.

În completarea probelor administrate la prima instanță, s-a solicitat administrarea probei cu Norma de metrologie legală NML 021-05 din 23.11.2005, potrivit căreia „Logica procesului de măsurare al cinemometrului trebuie să fie astfel concepută încât să nu poată fi atribuită o măsurare de viteză, unui autovehicul care nu are nici o legătură cu această viteză (în special în cazurile în care cinemometrul este utilizat pe măsurare manuală), precum și în cazurile de încrucișări sau depășiri între vehicule, când acestea se află simultan în raza de măsurare a cinemometrului, sau când cinemometrul este utilizat în regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat”.

Cererea de apel a fost legal timbrată.

Intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș nu a depus întâmpinare.

Examinând cererea de apel și sentința apelată, în raport de motivele invocate și de dreptul aplicabil, tribunalul reține că apelul nu este fondat, pentru considerentele ce succed:

Petentul C_____ S____ L_____, prin cererea de apel a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței amintite și să se rejudece procesul evocând fondul, să se anuleze sentința atacată și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanței, să se schimbe în tot/în parte sentința amintită.

Apelul este o cale ordinară de atac, în sensul de obișnuită, pentru a cărei exercitare este suficientă simpla nemulțumire a părții față de soluția dată în cauză de prima instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.

Anularea sentinței și trimiterea spre rejudecare se pronunță de către instanța de apel numai în cazurile prevăzute de art. 480 alin. 3-6 Cod procedură civilă, și anume:

„(3) În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

(4) Dacă instanța de apel stabilește că prima instanță a fost necompetentă, iar necompetența a fost invocată în condițiile legii, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent ori, după caz, va respinge cererea ca inadmisibilă.

(5) În cazul în care instanța de apel constată că ea are competența să judece în primă instanță, va anula hotărârea atacată și va judeca în fond, pronunțând o hotărâre susceptibilă, după caz, de apel sau recurs.

(6) Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată în fața primei instanțe și hotărârea atacată, va reține procesul spre judecare, pronunțând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul.”.

În cauză, prima instanță a soluționat procesul în urma cercetării fondului plângerii formulate de petent împotriva procesului-verbal prin care a fost sancționat contravențional, iar celelalte motive ce atrag anularea sentinței primei instanțe nu sunt incidente în cauză, precum nu sunt incidente nici cazurile de și trimitere spre rejudecare.

Prin urmare, instanța de apel urmează a verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, nefiind identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu.

Tribunalul constată că petentul a fost sancționat contravențional pentru fapta de a conduce autovehiculul XXXXXXXXX, prin localitatea Săbișa, cu viteza de 107 km/h, iar prima instanță, analizând proba cu înregistrarea video depusă la dosarul cauzei, a constatat că cele reținute în cuprinsul procesului-verbal contestat corespund realității, considerente pentru care, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, a respins plângerea formulată de petent.

Petentul a susținut că, în aprecierea sa, viteza cu care a condus autovehiculul său a fost sub 100 km/h, fiind posibilă măsurarea eronată a vitezei, având în vedere că în obiectivul aparatului se aflau mai multe autovehicule, iar potrivit art. 3.3.2 din Norma de metrologie legală NML 021-05 din 23.11.2005: „Logica procesului de măsurare al cinemometrului trebuie să fie astfel concepută încât să nu poată fi atribuită o măsurare de viteză, unui autovehicul care nu are nici o legătură cu această viteză (în special în cazurile în care cinemometrul este utilizat pe măsurare manuală), precum și în cazurile de încrucișări sau depășiri între vehicule, când acestea se află simultan în raza de măsurare a cinemometrului, sau când cinemometrul este utilizat în regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat”.

În cauză, așa cum a reținut și prima instanță, înregistrarea s-a făcut în conformitate cu cerințele legale, cu un mijloc tehnic certificat și verificat, concluzia rezultând din buletinul de verificare metrologică, al cărei rezultat („admis”), nu ar putea fi înlăturat decât prin proba contrară, iar nu prin simpla invocare a normelor tehnice enunțate, proba contrară nefiind propusă de petent nici în fața primei instanțe, nici la instanța de apel.

Raportat la considerentele expuse, reținând că prima instanță a aplicat corect legea la situația de fapt ce a fost stabilită pe baza probelor analizate, tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul și va păstra sentința împotriva căreia a fost exercitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul petentul C_____ S____ L_____, împotriva Sentinței civile nr. 1479 din 5 Martie 2015 pronunțate de Judecătoria Baia M___, pe care o menține.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de azi, 04 Noiembrie 2015.

Președinte,Judecător, Grefier,

E____-M____ S___ E___ C_____ M_____ N______ D____

Red.E.M.S./ 09.11.2015

T.red. M.N.D./16.11.2015/ 4 ex.

Judecător la fond: I____-D_____ B_____