Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul VRANCEA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
619/2012 din 18 decembrie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL V______

SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 619/2012

Ședința publică de la 18 Decembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S____ D___

Judecător M______ D____

Judecător A______ C_____

Grefier I______ R_____


Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul S___ G_______, cu domiciliul în comuna M_______, __________________ A, județul Praova, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V______, împotriva sentinței civile nr. 4991/12.10.2012 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul personal, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 5.12.2012 intimatul a depus la dosar întâmpinare, un exemplar fiind comunicat recurentului.

Recurentul arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Recurentul având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Depune la dosar note de concluzii scrise.

TRIBUNALUL


Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 4991/12.10.2012 Judecătoria Focșani a respins ca neîntemeiată plângerea petentului S___ G_______.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a avut în vedere că procesul verbal cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din IG nr. 2/2001.

A mai avut în vedere faptul că din materialul probator care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat rezultă că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa și care constituie contravenție conform art. 102 al.3 lit.e din OUG nr. 195/2002 R.

Prin recursul declarat în termen legal împotriva acestei hotărâri recurentul S___ G_______ apreciază că în cauză este incident motivul prevăzut de art. 309 pct.9 cod procedură civilă – greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Astfel arată că deși a invocat două motive de nelegalitate a procesului verbal instanța de fond le-a înlăturat netemeinic și nelegal.

Prin Întâmpinarea depusă la dosar intimatul I__ V______ a solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vedere că instanța de fond a pronunțat o soluție întemeiată, motivată și legală.

Analizând actele și lucrările dosarului față de motivele invocate dar și dispozițiile art. 3041 cod procedură civilă se constată următoarele.

Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/24.04.2012 agentul constatator din cadrul I__ V______ a sancționat contravenientul S___ G_______ cu amendă în cuantum de 630 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 102 al.3 lit.e din OUG nr. 195/2002 R.

S-a reținut în sarcina sa conducerea pe raza localității Dumbrăveni cu o viteză de 103 km/h înregistrată de aparatul radar montat pe autoturismul nr. XXXXXXXX.

La dosar s-a depus dovada verificării metrologice a aparatului radar, o înregistrare video din care rezultă numărul autoturismului condus de petent și viteza de deplasare.

Motivele invocate de recurent vizează neindicarea în procesul verbal a numărului aparatului radar care a efectuat înregistrarea precum și eroarea tolerată a aparatului radar.

Față de aceste susțineri corect a reținut instanța de fond că neindicarea numărului aparatului radar nu era necesar a fi precizat atâta timp cât în procesul verbal contestat agentul constatator a identificat aparatul în cauză prin menționarea autoturismului pe care a fost montat.

Cât privește a doua susținere temeinic și legal a reținut instanța de fond că prin eliberarea buletinului de verificare metrologică se atestă îndeplinirea de către acel aparat a cerințelor metrologice și tehnice prevăzute în norma metrologică nr. 021-05 cu Ordinul nr. 301/2005 de aprobare a acestor norme; în aceste condiții nu se impune aplicarea erorilor prevăzute de art. 3.1.2 din Ordinul nr. 301/2005.

Constatând că în cauză nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței recurate în temeiul art. 312 al.1 cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE




Respinge recursul declarat de recurentul S___ G_______, cu domiciliul în comuna M_______, __________________ A, județul Praova, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V______, împotriva sentinței civile nr. 4991/12.10.2012 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Decembrie 2012.


PreședinteJudecător,Judecător,

S____ D___ M______ DibușAdriana C_____







Grefier,

I______ R_____







Red:S.G.D.

21.12.2012

N.S._27.12.2012

Jud. Fond: M_______ P______

Ex 2.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025