Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BRAŞOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1421/2015 din 30 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


Decizia civilă nr.1421/A Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX


Ședința publică din data de 30 octombrie 2015

Completul constituit din:

Președinte: M_____ Deteșanu

Judecător: S_____ C___

Grefier: A______ T_____


Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul petent B____ P___ F_____ împotriva sentinței civile nr. 2306/03.03.2015, pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____, având ca obiect ,,anulare proces – verbal de contravenție”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelantul petent B____ P___ F_____, lipsă fiind reprezentantul intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelantul petent B____ P___ F_____ arată că nu are probe noi de administrat în apel.

Instanța constată că apelantul petent nu are probe noi de administrat și, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra apelului.

Având cuvântul, apelantul petent B____ P___ F_____ solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței nr.2306/03.03.2015 în sensul admiterii plângerii contravenționale, anularea procesului – verbal de contravenție, restituirea permisului de conducere reținut și a sumei de 180 lei plătită cu titlu de amendă, motivând că fapta reținută în sarcina sa de către agentul constatator, prin procesul – verbal, nu este reală.

În temeiul art. 394 alin 1 Cod procedură civilă, instanța apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL,


Asupra apelului de față:

Constată că prin Sentința civilă nr. 2306/03.03.2015 Judecătoria B_____ a respins plângerea formulată de petentul B____ P___ F_____ în contradictoriu cu intimata I__ B_____; a menținut procesul - verbal _________, nr. xxxxxxx din data de 28.08.2014.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 28.08.2014, în jurul orelor 17:00, petentul B____ P___ F_____ conducând autoturismul cu număr înregistrare XXXXXXXXX dinspre __________________________________________ acordat prioritate pietonilor care se aflau angajați regulamentar în traversarea străzii în dreptul stației R__ ,,Căprioara,,. A fost întocmit procesul - verbal de contravenție ________ NR. xxxxxxx și sancționat cu plata amenzii de 360 lei, suspendarea permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 al. 1 lit. h din H.G. 1391/2006 pentru aprobarea regulamentului a O.U.G. 195/2002.

Petentul nu a avut obiecțiuni la întocmirea procesului - verbal semnând pentru legalitatea și temeinicia celor reținute de agentul constatator.

În temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța a procedat cu prioritate la analiza legalității actului atacat, prin prisma mențiunilor pe care în mod obligatoriu acesta trebuie să le conțină, precum și din punct de vedere al motivelor de nelegalitate de care petentul înțelege să se prevaleze.

Din examinarea procesului - verbal atacat, instanța a constatat că, din punct de vedere formal, acesta a fost în mod legal întocmit, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de dispozițiile art.16 și 17 din O.G. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Petentul a dorit în timpul procesului să arate că nu se face vinovat de săvârșirea faptei, solicitând audierea soției sale, B____ M______, ca martor. Declarațiile acesteia nu au condus la o altă stare de fapt, cele menționate de agentul constatator nu au fost infirmate de petent și martoră, fapt pentru care instanța a constatat că plângerea formulată este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul B____ P___ F_____, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii plângerii contravenționale și al anulării procesului - verbal de contravenție atacat.

În dezvoltarea motivelor de apel se arată că în considerentele sentinței nu se face o referire concretă la speță, la starea de fapt și nici la mijloacele de apărare invocate de petent cu privire la împrejurarea că procesul verbal nu este întocmit potrivit prevederilor legale și că fapta nu există.

Astfel, pe cale de apărare, petentul a invocat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției, având în vedere că pietonii nu erau angajați pe sensul de deplasare al autovehiculului, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu au fost identificați și menționați în procesul verbal pentru a susține prezumția de valabilitate a acestuia, pietonii care se aflau angajați în trecere. A fost, astfel, imposibilă identificarea locului și zonei în care pietonii au fost surprinși în traversarea străzii.

Față de cele de mai sus, coroborate și cu raportul lucrătorului de poliție, se atestă că apelantul petent a fost oprit la un moment dat în trafic, că i s-a adus la cunoștință că a fost înregistrat și că nu ar fi acordat prioritate de trecere, fără a avea nemijlocit posibilitatea de a verifica certitudinea afirmațiilor lucrătorului de poliție.

Ca o consecință, dincolo de instrumentele probatorii concrete, prezumția instituită de procesul - verbal, prin ea însăși, nu constituie împotriva apelantului petent o probă, cu atât mai mult cu cât există elemente de incertitudine, avându-se în vedere că fapta nu a fost constatată prin mijloacele omologate și cerute de lege.

În subsidiar, apelantul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, avându-se în vedere lipsa de pericol social al faptei, a consecințelor negative ale faptei, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.

Prin întâmpinarea formulată, organul constatator a solicitat respingerea apelului, motivând că nu există nici un motiv care să ducă la anularea procesului - verbal de contravenție.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul a constatat că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că procesul - verbal atacat conține atât mențiunile obligatorii impuse de art. 17 din OG nr. 2/2001, a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută a actului constatator, cât și cele impuse de art. 16 din același act normativ.

Conform art. 6 din O.U.G. nr.195/2003, acordarea priorității este definită ca “obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească”.

Prin art. 135 al. 1 lit. h din O.U.G. nr. 195/2003 se statuează că un conducător de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător (ori la culoarea verde a semaforului destinat lui), atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

La dosar nu a fost atașat un suport video al înregistrării faptei descrise în procesul-verbal.

Potrivit art. 6 din CEDO, care înglobează principiul egalității în fața instanței și dreptul fundamental la caracterul contradictoriu al procedurii, fiecare cetățean are dreptul la un proces echitabil, însă nu este suficientă formularea unei acțiuni în justiție, ci este necesară și administrarea probelor, de către ambele părți, pentru dovedirea susținerilor fiecăreia.

Prezumția de legalitate de care se bucură în sistemul nostru de drept procesul-verbal de constatare a contravențiilor, nu este contrară dispozițiilor art. 6 part. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să se facă de către instanță o analiză de la caz la caz dacă această prezumție aduce sau nu atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales în ceea ce privește dreptul la apărare al petentului.

Agentul constatator a menționat în cuprinsul raportului din 16.09.2014 faptul că autoturismul condus de apelantul petent se afla pe banda a treia și și-a continuat deplasarea, în timp ce autoturismele aflate pe primele două benzi erau oprite pentru a acorda prioritate pietonilor. Nu au fost făcute precizări nici în cuprinsul procesului verbal de contravenție și nici în raportul întocmit de agentul constatator, cu privire la numerele de înmatriculare ale acestor autoturisme, la poziția pietonilor, respectiv dacă aceștia erau efectiv angajați în traversare, avându-se în vedere că sensul de mers era prevăzut cu trei benzi de circulație, iar petentul se afla pe ultima bandă, în vederea aprecierii temeiniciei actului constatator atât în privința săvârșirii faptei, cât și a gradului de pericol social al acesteia.

În condițiile în care la dosar nu a fost atașat un suport video al înregistrării faptei descrise în procesul verbal, se reține că cele consemnate în procesul verbal de contravenție de către agentul constatator nu sunt susținute de nici un mijloc de probă și că, în aceste condiții, dubiul profită petentului.

Pentru aceste considerente, având în vedere că art. 34 din OG nr. 2/2001 impune instanței verificarea cu precădere a legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție, în baza art. 480 alin. (2) Cod de procedură civilă, apelul va fi admis, Sentința civilă nr. 2306/03.03.2015 a Judecătoriei B_____ va fi schimbată în tot, în sensul că plângerea formulată de petentul B____ P___ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/28.08.2014 emis de Inspectoratul de Poliție al Județului B_____ - Poliția Mun. B_____ - Biroul Poliției Rutiere va fi admisă, procesul - verbal contestat urmând a fi anulat.

În consecință, se va dispune restituirea amenzii contravenționale achitate de către petent, potrivit chitanței nr. xxxxxxxxx/01.09.2014 emise de Direcția Fiscală B_____.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Admite apelul formulat de apelantul B____ P___ F_____ împotriva Sentinței civile nr. 2306/03.03.2015 a Judecătoriei B_____, pe care o schimbă în tot, în sensul că:

Admite plângerea formulată de petentul B____ P___ F_____ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/28.08.2014 emis de Inspectoratul de Poliție al Județului B_____ - Poliția Mun. B_____ - Biroul Poliției Rutiere, pe care îl anulează.

Dispune restituirea amenzii contravenționale achitate de către petent, potrivit chitanței nr. xxxxxxxxx/01.09.2014 emise de Direcția Fiscală B_____.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.10.2015.


Președinte, Judecător,

M_____ Deteșanu S_____ C___


Grefier,

A______ T_____


Red./ M.D./05.01.2016

Tehnored./ A.T./05.01.2016

Jud. de fond/M_____ M______

Ex. 4

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025