Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SUCEAVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1312/2015 din 23 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX - apel – pl.contrav.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL S______

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

D E C I Z I A nr. 1312

Ședința publică din 23 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: H_______ L______

JUDECĂTOR: P_______ I____

GREFIER: C_______ A_____

Pe rol, judecarea apelului declarat de petentul H________ R_____, domiciliat în mun. Iași, ____________________, jud. Iași, împotriva sentinței civile nr.1680 din 16.09.2014, pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S______ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic P_______ E____ - A___ pentru intimat, lipsă fiind apelantul..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta prim intimatului arată că a răspuns la relațiile solicitate de instanță la termenul precedent în sensul că nu mai dețin înregistrarea video, întrucât acea casetă video a fost reînregistrată cu alte abateri contravenționale.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, conform apărărilor formulate și depuse la dosar.

Declarând dezbaterile închise,

După deliberare,

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința civilă 1680 din 16.09.2014, pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul H________ R_____, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean S______, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 09.11.2013 încheiat către agentul constatator N______ G______ din cadrul de I.P.J. S______-SPR.1 Vadu Moldovei- Post poliție Drăgușeni, petentul H________ R_____ a fost sancționat contravențional cu 720 lei amendă și reținerea permisului de conducere categoria B, pentru comiterea contravenției prev. de art. 121 alin.1 din HG 1391/2006, sancționat de art. 102 alin.3 lit.e, pentru aceea că în data menționată mai sus, ora 11,15, a condus autoturismul marca Land Rover cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXX PE DN2 în localitatea Drăgușeni , fiind depistat de aparatul radar, rulând cu o viteză de 126 km/h, pe sector de drum cu viteza maximă admisă de 60 km/h.

Analizând procesului verbal de contravenție contestat sub aspectul legalității sale conform prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate absolută care să poată fi invocate de instanță din oficiu.

Susținerile petentului din plângere, cum că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu încălcarea disp. art. 16 din OG nr. 2/2001, pretinsa faptă contravențională fiind constatată prin folosirea unor mijloace care nu au fost dovedite a fi omologate la data constatării conform NML în vigoare, a considerat că nu sunt întemeiate.

Procedând apoi la analiza temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța a apreciat că din probele administrate în cauză, rezultă că situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde realității, iar sancțiunea aplicată este legală.

Procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de adevăr, făcând dovada asupra stării de fapt reținută prin procesul-verbal, până la proba contrară.

Petentul nu a făcut până la acea dată proba contrarie celor constatate și consemnate în procesul verbal de contravenție.

Având în vedere că procesul verbal contestat cuprinde o situație de fapt constatată direct și personal de un agent de poliție, organ al statului învestit cu putere publică (a cărui activitate se desfășoară sub semnul unei prezumții relative de legalitate), instanța a apreciat că sub aspectul temeiniciei, acest act se bucură de o prezumție relativă, și nu una absolută, care ar contraveni dreptului la un proces echitabil și prezumției de nevinovăție.

Așadar, pentru a proteja individul de posibilele abuzuri ale organelor statului (abuzuri care trebuie probate, întrucât, în opinia instanței, nus-a putut porni de la prezumția că acestea își desfășoară activitatea cu încălcarea legii), această prezumție relativă a dat posibilitatea instanței să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situație de fapt care poată să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reținută de agentul constatator. Această interpretare este în spiritul celor statuate de Curtea Europeană, care, în cauza Ozturk c. Germaniei a arătat că numai în situația în care judecătorul ar aplica în mod automat prezumția irefragrabilă de responsabilitate, și nu ar aprecia în mod liber asupra cauzei, prezumția de nevinovăție ar fi golită de însăși substanța sa (par. 28).

În cauză, având în vedere că petentul nu a probat în niciun fel susținerile sale, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă că acesta a circulat la data de 09.11.2013 cu autoturismul marca Land Rover cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXX PE DN2 în localitatea Drăgușeni , fiind depistat de aparatul radar, rulând cu o viteză de 126 km/h, pe sector de drum cu viteza maximă admisă de 60 km/h, instanța a respins plângerea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul H________ R_____ prin care arată că din probele administrate în cauză de intimat nu rezultă că situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde realității, iar sancțiunea aplicată este nelegală.

Astfel, instanța de fond a apreciat greșit situația de fapt și mai mult, nici filmarea video și nici pozele depuse nu dovedesc faptul că circula cu o viteză de 126 km/h, pe sector de drum cu viteza maximă admisă de 60 km/h.

Consideră că atât amenda cât și măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce au fost dispuse fără temei.

Pe de altă parte, instanța de fond nu a motivat corespunzător hotărârea în fapt și în drept, făcând referire expeditivă la OG 2/2001 și 195/2002 apreciind totodată că a fost periclitat dreptul său la apărare.

Pe cale de consecință, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și în rejudecare, anularea procesului verbal de contravenție.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S______ consideră că sentința atacată este legală și temeinică, motivele de apel sunt nefondate, fapta a fost constatată în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator iar petentul nu a făcut dovadă că situația de fapt reținută în sarcina sa este contrară.

Arată că nerespectarea normelor rutiere reprezintă una din principalele cauze ale producerii de evenimente rutiere grave soldate cu victime sa pagube materiale însemnate, iar prin pronunțarea unor astfel de soluții arbitrare s-ar crea un precedent nefavorabil cu efect asupra îndeplinirii atribuțiilor legale ce sunt stabilite conform art. 1 alin 2 și 3 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.

În susținere, consideră că motivele de apel sunt nefondate iar instanța s-a pronunțat în baza probatoriului administrat, agentul constatator aplicând sancțiunea contravențională cu respectarea prevederilor legale, iar procesul verbal de contravenție îndeplinește condițiile de formă și fond prevăzute de lege.

Față de motivele de apel ale petentului consideră că sunt neîntemeiate și solicită respingerea plângerii contravenționale și menținerii sentinței civile ca temeinică și legală și implicit a procesului verbal de constatare a contravenției, cu sancțiunile aplicate.

Analizând apelul declarat din prisma actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

Apelantul critică hotărârea primei instanțe invocând că nu a fost citat pe parcursul judecării procesului în primă instanță, deși s-a menționat în hotărâre că părțile au fost legal citate.

Critica apelantului este neîntemeiată, conform procesului verbal de la fila 5 dosar fond rezultă că acesta a fost legal citat pentru termenul de judecată din data de 16.09.2015 la domiciliul indicat în plângerea contravențională, actul de procedură fiind depus la cutia poștală ca urmare a absenței destinatarului de la domiciliu.

Mai invocă apelantul că prima instanță nu a motivat în nici un fel hotărârea, de asemenea, a apreciat în mod greșit situația de fapt.

Tribunalul constată că, prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut că în data de 09.11.2013, petentul a condus autoturismul marca Land Rover cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 2E85 Drăgușeni cu viteza de 126 km/h, limita de viteză fiind de 60 km/h, fapt atestat de aparatul radar montat pe auto MAI-xxxxx.

Analizând procesul verbal în ceea ce privește legalitatea, tribunalul reține că în mod corect a apreciat prima instanță că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Potrivit art.17 din OG nr.2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Procesul verbal de contravenție cuprinde mențiunile a căror lipsă o sancționează legiuitorul cu nulitatea absolută.

Potrivit art.109 alin.2 din OUG nr.195/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Contrar susținerilor petentului, stabilirea vitezei de rulare a autoturismului s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, relevante în acest sens fiind planșele foto depuse la dosar, iar agentul constatator este atestat să opereze aparatura de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor conform înscrisurilor de la filele 21,22 dosar.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, s-a reținut că art.6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu interzice existența unor prezumții de fapt și de drept în măsura în care este respectată cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (în acest sens, cauzele Salabiaku împotriva Franței și Janosevic împotriva Suediei). Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

Cât timp fapta a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de temeinicie, prezumție ce nu a fost răsturnață în speță de către apelantul petent.

În ce privește sancțiunile aplicate, tribunalul constată că, din cuprinsul procesului verbal de contravenție (fila 7 dosar fond) rezultă că s-a aplicat doar sancțiunea amenzii, nefiind aplicată sancțiunea suspendării dreptului de a conduce. Instanța este abilitată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, deci implicit a sancțiunilor aplicate prin procesul verbal de contravenție. Cât timp nu s-a consemnat această sancțiune în procesul verbal, nu se poate considera aplicată.

Sub acest aspect se substituie motivarea primei instanțe care în mod eronat a reținut că s-a aplicat prin procesul verbal de contravenție sancțiunea reținerii permisului de conducere, nefiind aplicată o atare sancțiune prin procesul verbal de contravenție contestat.

Cum petentul nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea stabilită de agentul constatator, în temeiul art.480 Cod procedură civilă, se va respinge apelul ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul H________ R_____, domiciliat în mun. Iași, ____________________, jud. Iași, împotriva sentinței civile nr.1680 din 16.09.2014, pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S______, cu sediul în mun. S______, _______________.9, județul S______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 23.09. 2015.


Președinte, Judecător, Grefier,

H_______ L______ P_______ I____ C_______ A_____

Red. H.L.

Tehnored. C.A.

Ex. 4 /23.10.2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025