Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ILFOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Contestaţie în anulare - Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1332/2015 din 15 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR.XXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1332 R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.09.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P_________: R___ V___ A________

JUDECĂTOR: L_______ G______ A________

JUDECĂTOR: G_______ N_______

GREFIER :M____ A______ M________


Pe rol se află soluționarea contestației în anulare, formulată de contestatoarea recurentă D_______ A________ împotriva deciziei civile nr.616/R/25.02.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătorie Cornetu la data de 18.08.2011 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petenta D_______ A________ a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravenționala _______ l1 nr. xxxxxxx/26.07.2011 întocmit de intimata CNADNR SA - CESTRIN, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să admită plângerea, în principal să se constate nulitatea sau în subsidiar să se dispună anularea procesului verbal și a înștiințării de plată, exonerarea de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire.

In motivarea plângerii petenta arată că fost sancționată contravențional, considerându-se ca în data de 09.02.2011, ora 10:44 pe autostrada A2 km 12+450 m, Glina, Județul Ilfov a încălcat prevederile art.8 alin (1) din O.G nr. 15/2002, autovehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, ce-i aparține, a circulat fără rovinietă valabilă.

În drept cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OG nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cpc.

In susținerea plângerii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri si a depus la dosarul cauzei copie proces verbal _______ 11 nr. xxxxxxx/26.07.2011, rovinieta.

Cererea este scutită de taxă de timbru cf. art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și cf. art. 1 al. 2 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar.

În temeiul art. 242 pct. 2 cpc petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

A depus la dosar proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR.

La data de 19.09.2012 petenta a depus prin serviciul registratură cerere completatoare prin care solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, să se constate nulitatea absolută a procesului verbal și a înștiințării de plată; anularea procesului verbal de constatare a contravenției și înștiințarea de plată,întrucât sunt nelegale și netemeinice; exonerarea de la plata amenzii; exonerarea de la plata daunelor interese întrucât prin necomiterea faptei , nu a pricinuit intimatei nici un prejudiciu.

Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 4339/20.09.2012, Judecătoria Cornetu a admis în parte plângerea și a anulat tariful de despăgubire aplicat prin Procesul verbal de constatare a contravenției, _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 26.07.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. –CESTRIM, menținând celelalte dispoziții ale procesului verbal de constatare a contravenției mai sus menționat, ca temeinice și legale.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond analizând înscrisurile dosarului, a reținut următoarele:

Procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea disp. art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului, conform prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001.

Art. 17 din O.G. nr.2/2001 prevede că lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea actului, Iară a face distincție între semnătura olografă și cea electronică, astfel că instanța a apreciat că procesul-verbal contestat poartă semnătura agentului constatator, conform înscrisului aflat la dosar (certificatul de semnătură electronică), întrucât acolo unde legea nu distinge nici interpretul legii nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit,nic nos distingure debemus).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientei i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanța a încuviințat petentei proba cu înscrisuri pentru a-i asigura dreptul la un proces echitabil.

Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a avut în vedere că agentul constatator a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție si se sancționează cu amenda.

În conformitate cu art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei actului atacat, reținând că actul atacat cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute în art. 17 din același act normativ.

In ceea ce privește temeinicia actului, se constată că potrivit art. 8 alin. 1, 2 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, „fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2".

Din înscrisurile depuse de petentă la dosar, instanța a reținut că aceasta nu deținea rovinieta valabilă la data încheierii procesului verbal pentru vehiculul utilizat.

Însă, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 12 alin. 6 din OG nr. 15/2002, conform cărora „în cazul lipsei rovinietei din motive justificate, dovada achitării tarifului de utilizare se poate face cu documentul original de plată a acesteia", or, în speță, petentul nu a făcut dovada că ar fi deținut rovinieta sau documentul original de plată a taxei de drum în momentul efectuării controlului de agentul constatator.

Astfel, instanța a constatat că procesul verbal este temeinic, iar situația de fapt menționată în acesta corespunde realității.

Cu toate acestea, având în vedere modificarea legislativă prevăzută de art. II, din Legea nr. 144/2012 de modificare a O.G. nr. 15/2002, instanța a anulat tariful de despăgubire aplicat prin Procesul-verbal de constatare a contravenției, _______ l1 nr.xxxxxxx încheiat la data de 26.07.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. -CESTRIN, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare a contravenției mai sus menționat ca temeinice și legale, astfel că, pentru aceste motive, a fost admisă în parte plângerea contravențională.

Împotriva sentinței civile nr. 4339/20.09.2012, a formulat recurs recurenta solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând anularea procesului verbal de contravenție cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale.

În motivare recurenta a arătat că la primul termen de judecată instanța a reținut cauza spre soluționare fără a încuviința probele solicitate și fără a proceda la dezbaterea în fond a cauzei.

Chiar dacă din punct de vedere formal instanța a inserat în cuprinsul hotărârii o propoziție în care afirmă că a încuviințat părților proba cu înscrisuri, recurenta a arătat că în fapt instanța a încuviințat doar proba cu planșa fot pentru intimată, iar reclamantei nu i-a încuviințat nici o probă, încălcându-i dreptul la apărare.

Recurenta a criticat sentința primei instanțe și pentru nemotivarea acesteia arătând că instanța nu a analizat fapta sub raportul elementelor constitutive ale acesteia ci se limitează doar la prezentarea cadrului legislativ aplicabil în cazul ipotetic al săvârșirii unei astfel de fapte. Or, simpla enumerare în cuprinsul hotărârii a normelor de drept aplicabile în cazul ipotetic al săvârșirii unei astfel de fapte, nu înseamnă în mod obligatoriu și implicit că s-a dovedit săvârșirea faptei de către recurentă.

Raportat la modul de constatarea a faptei, recurenta a arătat că agentul constatator la data, ora și locul menționate în procesul verbal de contravenție, nu a făcut o constatare directă și concretă cu privire la identitatea persoanei care a circulat concret cu autovehiculul în locul și momentul menționate și nu a procedat la oprirea autovehiculului în trafic.

S-a mai arătat că din răspunsurile la interogatoriul administrat unui agent constatator într-un alt dosar cu cauză similară, rezultă că respectivul agent constatator a atribuit în mod arbitrar și subiectiv, calitatea de contravenient deținătorului legal al autovehiculului ș fără să stabilească în nici un fel dacă acest deținător legal a circulat în concret cu autoturismul la ora și locul indicate în procesul verbal de contravenție.

Cu privire la planșa foto depusă de intimată, recurenta a arătat că din imaginea prezentată nu rezultă în nici un fel că ar fi circulat la data și locul menționate în procesul verbal de contravenție și prin urmare nu probează în nici un fel presupusa calitatea de contravenient.

Recurenta a mai arătat că este o persoană în vârstă și că nu a avut niciodată permis de conducere, nu a condus niciodată un autovehicul și că la data 09.02.2010, data săvârșirii contravenției autoturismul se afla la fiul său și nu era funcțional având probleme tehnice.

În drept au fost invocate dispozițiile Codului de Procedură Civilă, OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 25.11.2013, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare a arătat că procesul verbal de constatarea a contravenției a fost emis prin sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei SIEGMCR, iar proprietarul/utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a MAI – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Intimata a mai arătat că amenda aplicată recurentei a fost în cuantum de 750 lei, minimul special prevăzut de lege, fiind astfel corect individualizată având în vedre că fapta săvârșită este de natură a aduce prejudicii atât patrimoniale cât și materiale, asupra structurii drumurilor.

În drept au fost invocate disp. art. 308 alin. 2 C. proc. Civ, OG 15/2002, OG. 2/2001.

În cauză Tribunalul a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și a respins proba cu proba cu interogatoriul agentului constatator solicitată de recurentă și solicitarea acestuia de depunere la dosar a unui înscrisuri noi ca nefiind utile.

În ședința publică din data de 18.02.2014, Tribunalul a invocat excepția tardivității formulării cererii de recurs.

Prin decizia civilă nr. 616/R/25.02.2015, Tribunalul Ilfov a admis excepția tardivității și a respins recursul ca fiind tardiv formulat pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 301 C. pr. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, sentința pronunțată de către prima instanță a fost comunicată recurentei la data de 16.11.2012, astfel cum reiese din cuprinsul dovezii de comunicare aflate la dosarul primei instanțe (f. 26), iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanță în data de 03.12.2012, conform rezoluției date la momentul primirii acestei cereri (f. 3/11).

În aceste condiții, termenul de formulare a recursului a început să curgă la data de 16.11.2013 și s-a împlinit, conform art. 101 alin. 3 C. proc. civ., la 02.12.2012.

Prin urmare, la data înregistrării la instanță a cererii de recurs, termenul de 15 zile era împlinit, devenind aplicabile prevederile art. 103 C. proc. civ..

Normele ce stabilesc termene de exercitare a căilor de atac sunt, fără îndoială, de ordine publică, urmărind asigurarea celerității procesului civil și, pe cale de consecință, stabilitatea circuitului civil.

Împotriva deciziei civile nr. 616/R/25.02.2014 a formulat contestație în anuare contestatoarea solicitând admiterea contestației, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului în fond.

În motivare s-a arătat că recursul a fost înregistrat pe data de 03.12.2012 prin fax iar la aceiași dată și expediată prin poștă fiind înregistrat din nou la instanță în data de 04.12.2012.

Față de aceste aspecte contestatoarea recurentă a considerat că decizia pronunțată în recurs este rezultatul unei erori materiale, recursul fiind înregistrat în termenul prevăzut de lege, aspect ce rezultă și din înregistrarea recursului pe portalul instanței.

Deși legal citată cu copia motivelor contestației în anulare, intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține următoarele:

Prin decizia civila nr.616R din data de 25.02.2014, pronuntata in dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, a fost admisa exceptia tardivitatii recursului si a fost respins recursul impotriva sentintei civile nr.4339 din data de 20.09.2012, pronuntata de Judecatoria Cornetu, ca tardiv formulat, retinandu-se ca sentinta civila recurata a fost comunicata contestatoarei la data de 16.11.2012, conform dovezii de comunicare existente la dosarul primei instante (fila 26), cererea de recurs inregistrandu-se pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 03.12.2012, conform rezolutiei date la momentul primirii acestei cereri (filele 3-11).

Astfel, s-a apreciat ca termenul de formulare a recursului a inceput sa curga la data de 16.11.2012 si s-a implinit, conform art.101 alin.3 C.proc.civ., la 02.12.2012, astfel ca, fiind implinit termenul de 15 zile pentru declararea recursului, a fost admisa exceptia mentionata.

Din motivele de fapt ale contestatiei in anulare, tribunalul retine ca petenta contestatoare si-a intemeiat aceasta cerere pe motivul de contestatie in anulare speciala prevazut de art.318 alin.1 teza intai. Potrivit textului de lege mentionat „hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale...”

Se admite ca greseala materiala avuta in vedere de dispozitia legala mentionata se refera la erorile materiale evidente, apreciate ca atare in raport de momentul pronuntarii hotararii judecatoresti de catre instanta de recurs.

Or, contestatoarea invoca, in esenta, o eroare de judecata a instantei de recurs, si anume imprejurarea ca zilele de 1 si 2 decembrie 2012 au fost zile nelucratoare, astfel ca termenul de recurs se implinea chiar pe data de 3 decembrie. Prin urmare, ceea ce se invoca de catre contestatoare nu este o eroare materiala evidenta savarsita de catre instanta de recurs, ci o eroare de judecata.

F___ de aceste considerente, tribunalul urmeaza a respinge contestatia in anulare ca inadmisibila, apreciind ca nu sunt incidente dispozitiile art.318 alin.1 teza intai C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea recurentă D_______ A________ împotriva deciziei civile nr.616/R/25.02.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2015



Președinte Judecător Judecător

R___ V___ A________ L_______ G______ A________ G_______ N_______




Grefier

M____ A______ M________

Pentru grefier promovat semneaza grefierul-sef de sectie






Concept red. gref. MAM

Red. Jud: RVA/./2exemplare/15.12.2015

Jud. recurs. ME/MC/RP – Trib Ilfov














Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025