R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 91/2015

Ședința publică din data de 12 Februarie 2015

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE : A___ P______ M_____

JUDECĂTOR L__________ T___ B____

GREFIER I____ D____ M_____

S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul T_____ F_____ I___, împotriva Sentinței civile nr. 934/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

Apelul s-a judecat în fond la data de 29 ianuarie 2015, concluziile reprezentantului apelantului fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de azi 12 februarie 2015.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. 934/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul T_____ F_____ I___ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat de intimat la data de 17.02.2013.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul – verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 17.02.2013 de intimatul IPJ Bistrița – Năsăud, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, constând în aceea că, în data de 17.02.2013, la ora 15:20, a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în localitatea Susenii Bîrgăului și a efectuat manevra de depășire a unei coloane de autovehicule pe trecerea de pietoni, încălcând marcajul cu linie continuă.

Analizând din punct de vedere formal conținutul procesului-verbal de contravenție, instanța de fond a reținut că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiilor art. 17 din OG 2/200l sub sancțiunea nulității absolute.

Susținerea petentului din plângerea contravențională potrivit căreia agentul constatator nu a consemnat obiecțiunile sale în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nu a fost probată de petent, martorii audiați relevând faptul că nu a existat un refuz al agentului constatator de a consemna obiecțiunile petentului.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție atacat, aceeași instanță reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în continuare făcându-se trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în acest domeniu.

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002R au drept scop asigurarea siguranței circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, astfel că instituirea prezumției relative de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție respectă principiul proporționalității consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, raportat la interesul protejat.

Petentul nu a probat existența unei alte stări de fapt decât cea descrisă de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, cu toate că sarcina probei îi revenea. Declarațiile martorilor audiați în cauză confirmă starea de fapt reținută de agentul constatator, martorul P_______ P___ A_____ arătând inițial că petentul a efectuat manevra de depășire pe trecerea de pietoni, încălcând linia continuă, iar martorul U__ I____ C______ arătând de asemenea că petentul a încălcat linia continuă, fiind nevoit să evite autovehiculul care circula în fața sa și care a efectuat o manevră bruscă. Este real faptul că ulterior declarării de către martorul P_______ P___ A_____ a faptului că manevra de depășire a fost efectuată pe trecerea de pietoni, acesta a revenit asupra declarației, însă martorul și-a menținut declarația referitoare la efectuarea manevrei de depășirea cu încălcarea liniei continue. Prin urmare, instanța a concluzionat că petentul a efectuat manevra de depășire cu încălcarea liniei continue, nerespectând disp. art. 120 alin. 1 lit. i din HG 1391/2006, situație în care în mod întemeiat a fost reținută în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, potrivit căruia constituie contravenție nerespectarea regulilor privind depășirea.

Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale, aceeași instanță a constatat faptul că dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 îi conferă posibilitatea de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, ceea ce implică aprecierea asupra legalității și cuantumului sancțiunii aplicate, care trebuie corelate cu gradul de pericol social al faptei. Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Petentul a invocat faptul că manevra sa de depășire a fost determinată de conduita conducătorului autovehiculului din fața sa, care s-a retras pe marginea drumului însă, ulterior, în timp ce petentul efectua manevra de depășire, s-a reînscris pe banda de circulație, fapt ce l-a determinat pe petent, pentru a evita coliziunea, să încalce marcajul cu linie continuă ce despărțea sensurile de deplasare. Această împrejurare invocată de petent nu a fost probată de acesta, declarațiile martorilor audiați fiind contradictorii sub acest aspect. Astfel, martorul P_______ P___ A_____ a arătat faptul că manevra de depășire a fost determinată de faptul că autovehiculul care circula în față a încetinit iar martorul U__ I____ C______ a arătat că petentul a fost nevoit să efectueze manevra de depășire pentru că autovehiculul care circula în fața sa a revenit brusc pe banda de circulație și pentru că autovehiculul din spatele său nu a respectat distanța regulamentară, existând pericolul de coliziune. Având în vedere declarațiile contradictorii ale martorilor, prima instanță a conchis că petentul nu a probat faptul că a efectuat manevra de depășire în scopul de a evita un accident, motiv pentru care a reținut că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social concret al contravenției.

Raportat la aceste considerente, instanța a respins plângerea contravențională formulată de petent ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, petentul apelant T_____ F_____ I___, solicitând in principal admiterea apelului în temeiul art.480 alin.2 NCPC și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii contravenționale formulată de acesta, iar în consecință anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/17.02.2013, ca fiind nelegal și netemeinic și să fie obligat intimatul IPJ BN la restituirea către apelant a permisului de conducere care i-a fost reținut în vederea suspendării; în subsidiar: admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, in sensul admiterii plângerii, iar in consecință înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului și anularea sancțiunii complementare privind suspendarea dreptului de a conduce și obligarea IPJ Bistrița-Năsăud la restituirea către apelant a permisului de conducere care i-a fost reținut în vederea suspendării pentru motivele ce vizează în esență următoarele aspecte:

În privința solicitărilor formulate de apelant în petitul principal, apreciază că instanța de fond a interpretat în mod eronat probele administrate. Astfel, deși în cuprinsul procesului verbal atacat se reține că apelantul a depășit o coloană de autovehicule pe trecerea de pietoni și încălcând marcajul longitudinal continuu, iar din declarațiile martorilor rezultă indubitabil că a depășit doar un autoturism, iar manevra de depășire a început înainte de trecerea de pietoni și nu ar fi încălcat marcajul longitudinal continuu dacă șoferul mașinii depășite nu ar fi efectuat o manevră bruscă de reînscriere pe banda de circulație, totuși instanța reține că cele consemnate de agentul constatator corespund în totalitate cu starea de fapt.

Instanța de fond a pierdut din vedere însă împrejurarea în care apelantul a ajuns să încalce linia continuă, respectiv o împrejurare forțată, care poate fi calificată drept stare de necesitate și care potrivit art.11 din OG 2/2001 înlătură răspunderea contravențională. Din declarațiile martorilor audiați rezultă indubitabil că apelantul nu a încălcat marcajul longitudinal continuu pentru a efectua o manevră de depășire, ci a efectuat doar un scurt viraj brusc la stânga pentru a evita un accident, după care a reintrat în coloana de mașini aflată înaintea sa.

De asemenea, instanța de fond a omis să interpreteze probele administrate având în vedere nemulțumirea apelantului care nu a avut dreptul să noteze obiecțiunile la procesul verbal, fiind nemulțumit că descrierea faptei nu a cuprins toate împrejurările în care aceasta s-a comis, așa cum prevede art.16 din OG 2/2001. In acest fel organul constatator a omis consemnarea unor aspecte importante care ar fi determinat o altă încadrare a faptei, gravitatea acesteia putând fi altfel cântărită.

In raport de împrejurările forțate în care apelantul a ajuns să efectueze manevra de depășire încălcând marcajul longitudinal continuu din imediata apropriere a trecerii de pietoni, apreciază apelantul că sancțiunea aplicată prin procesul verbal atacat este extrem de împovărătoare în condițiile aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, în condițiile în care apelantul a formulat chiar și un petit subsidiar prin care a solicitat înlocuirea sancțiunii.

Motivat de toate aceste argumente, solicită admiterea apelului și rejudecând să se admită solicitările formulate.

In drept, invocă disp.art.470, 476, 480 din NCPC, art.100/3 din OUG 195/2002 și de art.120/1/j, 120/1/a din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, art.5, art.11, art.7, art.21 din OG 2/2001.

Intimatul IPJ Bistrița-Năsăud a formulat întâmpinare (f.15-16), prin care solicită respingerea apelului ca nefondat pentru următoarele motive:

Așa cum a reținut și instanța de fond, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este legal și temeinic.

Așa cum a stabilit și instanța de fond, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției respectă condițiile de formă prev. de disp. OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenției și a fost întocmit de un agent de poliție competent atât din punct de vedere material cât și teritorial.

Analizând prevederile legale cu aplicabilitate în domeniu rezultă că instanța de fond a apreciat corect starea de fapt și a hotărât legal și temeinic când a menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat de recurentul-petent.

Instanța de fond a audiat martorii oculari și a stabilit că cele reținute în procesul verbal atacat sunt temeinice. Petentul nu a probat o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator astfel că, în virtutea jurisprudenței europene și naționale, prezumția de temeinicie și legalitate a procesului verbal atacat nu a fost răsturnată.

Starea de necesitate invocată de apelantul-petent nu există și nu rezultă din probele existente în cauză. Desigur, martorii propuși de petent, care ar fi fost în autoturismul său și ar fi perceput pretinsa stare de necesitate, ar putea susține că manevra ar fi fost efectuată pentru evitarea unui accident, însă în realitate, ea a fost urmare a faptului că petentul a rulat cu viteză ridicată și a depășit mai multe autovehicule care rulau în spatele autospecialei în care se afla agentul constatator.

Prin urmare, intimatul menține apărările formulate în fața instanței de fond și solicită instanței de apel să se constate că sentința civilă atacată este legală și temeinică, se întemeiază pe probele existente la dosar și pe prevederile legale incidente, fără a exista vreun motiv de casare sau modificare a acesteia și, prin urmare, respingerea apelului formulat ca neîntemeiat.

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 477 Cod procedură civilă hotărârea atacată, constată că apelul declarat de apelant este nefondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală, implicând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.

Astfel, tribunalul constată că în mod judicios prima instanță a respins plângerea contravențională formulată de petentul apelant T_____ F_____ I___, reținând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la 17.02.2013 de intimatul I____________ de Poliție al Județului Bistrița-Năsăud, hotărârea atacată cuprinzând motivele care au stat la baza pronunțării și care susțin dispozitivul acesteia.

În acest sens, corect a statuat instanța de fond asupra legalității actului constatator, acesta nefiind afectat de cauze de natură a atrage sancțiunea nulității absolute.

Criticile formulate de apelant cu referire la temeinicia procesului verbal nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

Acceptându-se că, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg (cauza A_____ c. României), petentul apelant este prezumat a fi nevinovat, conform aceleiași jurisprudențe a Curții europene privitoare la prezumții și limita rezonabilă pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor (referiri relevante regăsindu-se în cauza Blum c. Austriei), și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, care este una relativă, putând fi răsturnată prin dovada contrarie și trebuind a fi raportată și la alte mijloace de probă. Desigur, cum aceasta din urmă nu trebuie utilizată până la limita la care pretinsul contravenient să fie obligat a-și proba nevinovăția, pentru identitate de rațiune, nici prezumția de nevinovăție invocată în favoarea petentului apelant nu trebuie absolutizată.

În acest sens, din perspectiva jurisprudenței Curții în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, tribunalul reține, în acord cu opiniile doctrinare exprimate în materia dreptului contravențional, că art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept (cauza Salabiaku c. Franței). Mai mult, prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (cauza Janosevic c. Suediei).

OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu conține dispoziții exprese cu privire la valoarea probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției. Or, în atare condiții, tribunalul constată că procesul-verbal de contravenție, materializând o manifestare de voință unilaterală a unei autorități publice (prin intermediul persoanelor care au calitatea de agent constatator), reprezintă un act administrativ cu caracter unilateral, emis în vederea executării legii și care dă naștere unor raporturi juridice de constrângere între o autoritate publică, pe de o parte, și autorul contravenției, pe de altă parte, aspecte ce fundamentează concluzia că raporturile juridice care iau naștere în materie contravenționale sunt specifice dreptului public. Specificul raporturilor de contencios administrativ, cum este și cazul celui care derivă din exercitarea plângerii contravenționale, relevă o poziție de inegalitate în care se află părțile, determinată de prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ.

Prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție.

Așadar, sarcina probei în procedura soluționării plângerii contravenționale revine contravenientului, iar nu organului constatator, prin exercitarea plângerii contravenționale cel dintâi supunând instanței legalitatea și temeinicia procesului-verbal, petentul având posibilitatea să administreze probe cu privire la temeinicia actului sancționator (situația de fapt expusă), mențiunile inserate sub acest aspect având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară, prin prisma autorității cu care agentul constatator a fost investit de stat.

Împrejurarea că sarcina probei revine petentului sancționat contravențional (care prin exercitarea dreptului de a formula plângere contravențională supune instanței legalitatea și temeinicia procesului-verbal) nu încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din acestea.

În cauză, întemeiat a conchis instanța de fond că proba testimonială administrată la cererea petentului nu este aptă a conduce la răsturnarea prezumției de veridicitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție. În acest sens, prima instanță a valorizat corespunzător această probă în condițiile în care depozițiile martorilor P_______ P___ A_____ și U__ I____ C______, audiați în fața primei instanțe, conțin elemente de contradictorialitate, primul dintre aceștia declarând că autovehiculul care rula în fața celui condus de petent „a încetinit în apropierea trecerii de pietoni cu toate că nu era nici un pieton angajat în trecere, motiv pentru care petentul a fost nevoit să depășească coloana pe trecerea de pietoni”, în timp ce al doilea martor a susținut că autovehiculul din față „a semnalizat dreapta iar petentul a încercat să-l depășească, dar pentru că autoturismul din fața noastră a revenit brusc în poziția inițială, prin manevra de depășire petentul a încălcat linia continuă.”

Este real că în fața instanței de apel petentul apelant a solicitat suplimentarea probatoriului testimonial, sens în care s-a procedat la audierea martorului Sdrăbău I____, însă și declarația acestuia este afectată de echivoc în condițiile în care, deși pretinde că își amintește că autovehiculul care rula în fața celui în care se afla alături de petent, ocupând locul din față dreapta, a făcut o manevră pentru a parca pe partea dreaptă a drumului, totuși nu a fost în măsură a preciza dacă mașina în care se afla rula într-o coloană de mașini (deși ceilalți doi martori audiați în fața primei instanțe au atestat existența coloanei de mașini) și nici dacă autovehiculul din față a semnalizat sau nu manevra spre partea dreaptă a carosabilului.

Pe de altă parte, declarația aceluiași martor audiat în apel aduce un al treilea element de contrarietate, susținând o a treia variantă a derulării evenimentului rutier, din moment ce, spre deosebire de martorul U__ I____ C______, de a cărui mărturie se apropie cel mai mult versiunea sa, domnul Sdrăbău I____ nu mai face mențiunea revenirii în mod brusc a autoturismului din față în poziția inițială, cum a susținut domnul U__.

Așadar, tribunalul constată că fiecare din cei trei martori audiați în cauză prezintă versiuni proprii ce nu concordă unele cu altele în privința împrejurărilor concrete în care s-a realizat depășirea prin încălcarea liniei continue, astfel încât, nu se poate reține că prezumția de veridicitate de care se bucură procesul-verbal încheiat ca urmare a constatărilor directe ale agentului constatator ar fi răsturnată.

În atare circumstanțe, tribunalul apreciază că nu se fondează criticile de nelegalitate și netemeinicie formulate de apelant, astfel încât, raportat la considerentele de fapt și de drept relevate mai sus, în baza art. 477 alin.1 și 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul T_____ F_____ I___ împotriva sentinței civile nr. 934/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o menține ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul T_____ F_____ I___, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat S_________ D______, în municipiul Bistrița, _______________________. 23, județ Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, ___________________ B_______ nr. 1-3, județ Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 934/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2015.

P_________, JUDECATOR, GREFIER,

A___ P______ M_____ L__________ T___ B____ I____ D____ M_____

Red/Dact

MAP/FV

01.04.2015

Jud. fond A_______ Jîrghiuță