Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria DRĂGĂŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1498/2015 din 09 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX - plângere contravențională -

Operator date cu caracter personal nr. 5695


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D________-JUDEȚUL V_____

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1498

Ședința publică din data de 09 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: O_______ S______ - judecător

Grefier: M______-D___ T_____


Pe rol este soluționarea plângerii contravenționale, formulată de petenta ____________________, cu sediul în municipiul D________, _______________________, județul V_____, împotriva procesului-verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxxx din 16.03.2014, încheiat de I____________ Teritorial nr. 6 Slatina, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R., cu sediul în municipiul București, _______________________. 38, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta ____________________ prin reprezentant convențional, avocat P______ P_____-E_____ în baza împuternicirii avocațiale nr. VL/xxxxxx/14 din 09.06.2015 aflată la fila 34 dosar, lipsind intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Obiectul cauzei: anulare proces verbal de contravenție;

Stadiul procesual : administrare de probe, în fond.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul petenei, avocat P______ P_____-E_____ învederează instanței că înțelege să renunțe la administrarea în cauză a probei testimoniale încuviințată la termenul anterior. De asemenea, precizează că nu mai are alte cereri de formulat și probe de solicitat în prezenta cauză.

Instanța, ia act că petenta prin reprezentant, înțelege să renunțe la administrarea în cauză a probei testimoniale.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de solicitat, instanța, declară încheiată cercetarea procesului și în conformitate cu prevederile art. 392 N.C.p.civ. acordă cuvântul asupra dezbaterilor pe fondul cauzei.

Avocat P______ P_____-E_____ pentru petentă, având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție contestat, arătând că la data efectuării controlului exista contract de muncă al conducătorului auto înregistrat în REVISAL, au fost prezentate actele solicitate, între care și legitimația de serviciu a acestuia. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Instanța, apreciază că au fost lămurite toate aspectele de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, astfel că în raport de prevederile art. 394 alin 1 N.c.p.civ., închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.



I N S T A N Ț A:


Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 27.03.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei D________ sub nr.XXXXXXXXXXXX, petenta ____________________ a chemat în judecată pe intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ___________ nr.xxxxxxxx încheiat la data de 16.03.2015. în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În motivare, aceasta a menționat că procesul verbal este nelegal și netemeinic, întrucât șoferul societății, numitul V________ V_____, este angajat cu contract individual de muncă, înscris în REVISAL, iar de la data efectuării controlului au fost prezentate actele solicitate, între acestea regăsindu-se și legitimația de serviciu. Se susține că procesul verbal a fost întocmit în alt loc decât cel menționat în cuprinsul său, nu s-a solicitat venirea reprezentantului societății, actul contestat nefiind semnat de un martor asistent, fiind greu de crezut că nu era posibilă identificarea unei astfel de persoane. În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului în raport de gradul redus de pericol social al faptei.

În drept au fost invocate prevederile OG nr.2/2001.

Petenta a anexat plângerii formulate procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ___________ nr.xxxxxxxx încheiat la data de 16.03.2015, copie contract individual de muncă, copie legitimație.

Plângerea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 23.04.2015 intimatul a formulat întâmpinare prin care, în esență, a solicitat respingerea plângerii, societatea petentă făcându-se vinovată de încălcarea prevederilor art.4 pct.57.2 din HG nr.69/2012.

S-a arătat că depunerea de către petentă la dosarul cauzei a legitimației de serviciu a conducătorului auto V________ V_____ este lipsită de relevanță juridică sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale contravenției, în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței acestor documente la bordul vehiculului oprit și verificat în trafic de inspectorii ISCTR la momentul constatării faptei contravenționale.

Întâmpinării formulate intimatul a anexat copie proces verbal contestat, copie conformă nr.xxxxxxx pentru transportul internațional de persoane cu autocarul sau autobuzul contra cost în numele unui terț, copie certificat de înmatriculare, copie carte identitate și permis de conducere V_______ V_____, copie foaie de parcurs, copie notă privind deficiențele constatate în urma controlului efectuat în trafic.

În cauză instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ___________ nr.xxxxxxxx încheiat la data de 16.03.2015, a fost sancționată societatea petentă cu amendă contravențională în cuantum de 4000 lei pe motiv că, la data de 16.03.2015, în urma controlului efectuat pe raza localității Zlătărei, jud. V_____, a fost oprit în trafic și verificat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXXX, utilizat de către ____________________, condus de către conducătorul auto dl. V________ V_____, în timp ce efectua transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic național, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că operatorul de transport nu a respectat obligația de a asigura existența la bordul vehiculului cu care efectua transport rutier contra cost a legitimației de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al societății petente.

S-a reținut de către agenții constatatori că societatea petentă se face vinovată de încălcarea prevederilor art.4 pct.57.2 din HG nr.69/2012.

Potrivit prevederilor legale menționate reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, între altele, nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a legitimației de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport.

În speță, instanța reține că societatea petentă se face vinovată de încălcarea dispozițiilor legale sus-menționate, aspectele reținute prin procesul - verbal contestat fiind conforme realității. În acest sens instanța va avea în vedere că deși societatea petentă contestă realitatea celor reținute de către agentul constatator, nu a produs probe din care să rezulte că, la momentul controlului, la bordul autovehiculului exista legitimația de serviciu a conducătorului auto.

Instanța va avea în vedere că, deși O.G. nr.2/2001, legea cadru în materie contravențională, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei,).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni cv. Franței).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, cauza N____ c. României).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, împrejurare rezultată din modul în care a fost descrisă situația de fapt - (f.7).

Sub acest aspect, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, petentul neaducând probe și neinvocând împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Aspectul că procesul verbal nu a fost semnat de către un martor asistent nu e de natură a atrage sancțiunea nulității actului contestat câtă vreme, la încheierea sa au fost respectate prevederile art.19 din OG nr.2/2001, la pct.10 lit.b prevăzându-se motivele lipsei martorului.

Motivele de nelegalitate invocate urmează a fi înlăturate și în raport de cele statuate prin decizia nr.XXII pronunțată în cadrul recursului în interesul legii la data de 19.03.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, împrejurare în care a avut a se pronunța cu privire la aceste aspecte arătând că, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.

Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".

Curtea a arătat că, în raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Cum criticile aduse de către petentă vizează aspecte ce exced prevederilor art.17 din OG nr.2/2001 și cum aceasta nu a făcut dovada existenței unei vătămări, instanța urmează să le respingă.

În același timp, instanța va avea în vedere dispozițiile art.5 al.5 din OG nr.2/2001, în conformitate cu care sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și ale art.7 al.2 din aceeași ordonanță, potrivit cărora avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

În cauză, având în vedere gradul de pericol social redus al faptei săvârșite, aspectul că din probele administrate nu rezultă săvârșirea unor abateri repetate, faptul că numitul V________ V_____ avea încheiat contract individual de muncă iar la momentul controlului exista legitimație de serviciu vizată pentru primul semestru al anului 2015, instanța apreciază că sancțiunea amenzii nu se justifică, aplicarea sancțiunii contravenționale a avertismentului fiind în măsură să-și atingă scopul și să atragă atenția societății petente asupra consecințelor săvârșirii pe viitor a altor fapte contravenționale de aceeași natură.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta ____________________, cu sediul în D________, _______________________, jud. V_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR, cu sediul în Slatina, __________________________.47, jud. O__, în varianta subsidiară.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 4000 lei aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ___________ nr.xxxxxxxx încheiat la data de 16.03.2015, cu sancțiunea avertismentului.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09 septembrie 2015.


Președinte, Grefier,

O_______ S______ M______-D___ T_____



Red./tenored. O.S.

4ex./ 06 Octombrie 2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025