R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1739/A DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX

Ședința publică din data de 4 decembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte – V_______ A_____ – Judecător

Judecător – B_____ I__

Grefier – Tîrnăvoiu I______

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta petentă ____________________ SRL împotriva Sentinței civile nr.xxxxx/02.12.2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în contradictoriu cu intimatul ISCTR, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcu în ședință, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13 noiembrie 2015 în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 26 noiembrie 2015 și apoi la data de 4 decembrie 2015.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Constată că prin sent. civ. nr13230/02.12.2014 pronunțată de Judecătoria B_____ a fost respinsă plângerea formulata de petenta ____________________ SRL împotriva procesului verbal de contravenție nr. ISCTR nr.xxxxxx ,în considerentele sentinței reținându-se că:

Prin procesul verbal de constatare a contravențiilor ISCTR nr.xxxxxxx întocmit la data de 03.12.2013, petenta a fost sancționată cu amenda în cuantum minim de 4.000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.8 alin.1 pct.6 din O.G.nr.37/2007, în forma republicată la 28.03.2010.

Sancțiunea este prevăzută la art.9 alin.1 lit.c) din actul normativ de reglementare.

În fapt s-a reținut că în data de 03.12.2013, ora 10,25 pe DN1 km187, respectiv pe raza localității C_____ a fost oprit în trafic autotractorul și remorca având nr. de înmatriculare XXXXXXXXX/XXXXXXXXX, utilizat de petentă și condus de numitul B_______ P____. În urma verificărilor s-a constatat nerespectarea de către conducătorul auto a perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu mai mult de 2 ore în data de 02.12.2013. Astfel, în intervalul 01.12.2013, ora 14,23 și 02.12.2013, ora 14,23, conducătorul auto a beneficiat de o perioadă de odihnă zilnică de 4 ore și 23 minute, cuprinsă între 02.12.2013 ora 10,00 și 02.12.2013, ora 14,23, nerespectând cu 4 ore și 37 minute, perioada minimă de odihnă de cel puțin 9 ore consecutive. În perioada 01.12.2013, ora 14,23-02.12.2013, ora 10,00, conducătorul auto a fost disponibil, potrivit certificatului de atestare a activității conducătorului auto aflat la bord.

Procesul verbal i-a fost comunicat petentei la data de 04.12.2013 (fila 10 dosar) și împotriva acestuia a formulat în termen legal, prezenta plângere contravențională.

Fiind astfel învestită cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G.nr.2/2001 republicată, cuprinzând mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Din punct de vedere al prevederilor art.16 din actul normativ de reglementare generală în materia contravențiilor, instanța constată că singura sancțiune ce intervine este nulitatea condiționată, astfel cum aceasta este definită la art.175 alin.1 N.C.p.c.

Așa fiind, pentru anularea procesului verbal, petenta este ținută să dovedească existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel. Or, în cadrul prezentei proceduri, petenta nu a invocat și nici nu a dovedit o atare vătămare.

Agentul constatator a întocmit procesul verbal sub incidența art.19 alin.1 teza a II a din O.G.nr.2/2001 republicată, fiind indicate datele martorului semnatar, în condițiile mai sus arătate.

Faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petenta fiind sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 pct.6 din O.G.nr.37/2007, în forma republicată la 28.03.2010.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța urmează a efectua analiza prin prisma normelor interne, reținând că este un act administrativ ce se bucură de o prezumție de legalitate, conform art.249 N.C.p.c., revenindu-i petentei obligația de a proba existența unei situații de fapt contrarii celei menționate de agentul constatator.

În acest sens, instanța reține că petenta a contestat săvârșirea faptei, invocând faptul că numitul B_______ P____ nu a efectuat activități de transport în preziua datei în care a fost supus controlului în trafic. În concret, numitul B_______ P____ a fost doar pasager timp de 11 ore în cursa A___ – București, în autovehiculul condus de numitul M_______ A___. În aceste condiții, după ce a ajuns la destinație (București), conducătorul auto a respectat timpul de odihnă, plecând în cursă a doua zi.

În susținere, petenta a depus la dosar declarația dată la 03.12.2013 de conducătorul auto B_______ P____, cât și înregistrările tahograf din datele de 01.12.2013, 02.12.2013 și 03.12.2013, însoțite de formularul de control în trafic a timpilor de odihnă și de certificatul de desfășurare a activității din 01.12.2013 (filele 11-17).

Apoi, prin depoziția de la termenul de judecată din 11.11.2014, martorul M_______ A___ a declarat că împreună cu numitul B_______ P____ s-au deplasat în ziua de 01.12.2013 ora 14,00 spre București, cel din urmă pentru a prelua autocamionul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținându-i petentei. Martorul a mai arătat și că numitul B_______ P____ nu a condus în timpul celor 10 ore cât a durat drumul de la A___ spre București.

În schimb, în susținerea actului constatator al săvârșirii contravenției, intimata a depus la dosar înscrisurile ce au stat la baza întocmirii sale (filele 33-40).

Coroborând probele astfel administrate, instanța constată sub un prim aspect faptul că, potrivit certificatului de desfășurare a activității deținut de conducătorul auto B_______ P____, acesta avea bifat pct.19, adică „disponibilitatea” sau altfel spus, că se afla la dispoziția unității angajatoare.

Așa fiind, prin bifarea căsuței de la pct.19 a certificatului de desfășurare a activității nu se poate interpreta că acel conducător auto a efectuat perioada de odihnă prealabilă efectuării cursei, căci potrivit art.4 lit.f) din Regulamentul CE nr.561/2006, perioada de repaus este definită ca fiind „perioada neîntreruptă pe parcursul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său”.

În egală măsură, nici faptul că numitul B_______ P____ a fost pasager timp de 10-11 ore în autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, nu poate echivala cu efectuarea timpului de odihnă zilnică, întrucât din chiar depoziția martorului M_______ A___ se desprinde scopul pentru care acesta a efectuat deplasarea spre București în ziua de 01.12.2013, anume acela de a-și începe activitatea de conducător auto pe un ansamblu de vehicule aparținând petentei.

Apoi, din certificatul de desfășurare a activității emis la 01.12.2013 pentru conducătorul auto B_______ P____, rezultă fără dubiu de interpretare faptul că în intervalul 01.12.2013 ora 08,00 - 02.12.2013 ora 10,00, acesta era disponibil, iar din diagrama tahograf utilizată în 02.12.2013, reiese că acest angajat al petentei și-a început activitatea de conducere în ziua de 02.12.2013 ora 14,23. În aceste condiții, nu se poate interpreta că șoferul a efectuat perioada de odihnă zilnică normală redusă de 9 ore, înainte de a desfășura activitatea de conducere.

Pentru aceste argumente, instanța va înlătura apărările formulate de petentă pe fondul plângerii sale contravenționale.

Sub aspectul reindividualizării sancțiunii, instanța constată că petenta a fost sancționată cu amenda în cuantum minim de 4.000 lei, prevăzută de actul normativ la data faptei.

Modificările aduse ulterior actului normativ de sancționare (O.G.nr.37/2007) nu pot fi incidente, față de principiul general „tempus regit actum”.

În acord cu prevederea art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 republicată, instanța de judecată este cea care hotărăște asupra sancțiunii, petenta invocând în favoarea sa incidența art.21 alin.3 și pericolul social concret al faptei.

Astfel, sancțiunea se stabilește însă în condițiile art.5 alin.5 din O.G.nr.2/2001 republicată, ea trebuind să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, dispoziție căreia i se adaugă prevederea art.21 alin.3 din amintitul act normativ și în acord cu care se va ține cont de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, de modul și mijloacele folosite, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Când fapta este de o gravitate redusă, legislația contravențională permite aplicarea avertismentului, ca și sancțiune contravențională, sens în care dispune art.7 alin.2 din O.G.nr.2/2001 republicată.

În cauză însă, în raport de gravitatea faptei, de scopul urmărit de legiuitor prin instituirea unei perioade minime de odihnă în cazul conducătorilor auto profesioniști și față de riscul de producere a unor evenimente rutiere, instanța nu poate considera că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului propus, iar solicitarea formulată în subsidiar de către petentă nu va fi primită.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta ____________________ SRL criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie iar in dezvoltarea motivelor de apel se arata ca:

În temeiul art. 480 alin 2 și 3 Cod procedură civilă solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile nr. xxxxx/01.12.2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX în sensul admiterii plângerii astfel cum a fost formulată, respectiv în principal anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor ___________ nr. xxxxxx/03.12.2013 de către intimatul ISCTR Regiunea I 8+ Sibiu iar în subsidiar, în locuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 4000 lei cu avertisment, în temeiul art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, prima instanță făcând o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în cauză și apreciind greșit starea de fapt dedusă judecății.

Tot odată prima instanță a apreciat eronat probele administrate, respectiv depoziția martorului cât și relevanța și puterea doveditoare a înscrisurilor depuse de petentă în motivarea plângerii contravenționale, care erau hotărâtoare pentru aflarea adevărului și dezlegarea corectă a pricinii, nefiind corect aplicate dispozițiile art.264, 272 și art. 324 Cod procedură civilă.

În concret, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii la pag. 3 ultimul paragraf următoarele: „nici faptul că numitul B_______ P____ a fost pasager timp de 10-11 ore în autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, nu poate echivala cu efectuarea timpului de odihnă zilnică, întrucât din chiar depoziția martorului M_______ A___ se desprinde scopul pentru care acesta a efectuat deplasarea spre București în ziua de 01.12.2013, anume acela de a-și începe activitatea de conducător auto pe un ansamblu de vehicule aparținând petentei”.

În cauză a fost audiat martorul M_______ A___, care a declarat în fața instanței că acesta împreună cu numitul Bejebaru P____ s-au deplasat în ziua de 01.12.2013 ora 14 spre București,cel din urmă pentru a prelua camionul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXX aparținându-i petentei.

Totodată martorul a mai arătat și că numitul B_______ P____ nu a condus în timpul celor 10 ore cât a durat drumul de la A___ spre București.

Or, prin săvârșirea unei fapte omisive în condițiile în care petenta a făcut dovada că șoferul acesteia nu a efectuat activități de transport fiind pasager timp de 10 ore conform diagramei întocmită pentru autovehiculul XXXXXXXXX după care s-a odihnit timp de 9 ore până la preluarea autocamionului, nu s-a adus în concret o vătămare normelor sociale apărate de art. 8 alin. 1 pct 6 de natură a justifica aplicarea unei amenzi.

Acesta în condițiile în care amenda prescrisă de legiuitor, în cuantum minim de 4000 lei, vizează nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu 2 ore sau mai mult, fiind sancționată în mod indirect eludarea prevederilor legale referitoare la timpii de condus și cei de odihnă.

În speță, fiind făcută dovada inexistenței unei astfel de eludări, apreciem că, instanța în măsura în care respingea cererea de anulare a procesului verbal contestat este chemată să înlăture sancțiunea amenzii, acordarea avertismentului fiind proporțională cu pericolul social concret al faptei imputate.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de apel invocate se constată că apelul este fondat urmând a fi admis.

Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției ISCTR nr.xxxxxxx întocmit la data de 03.12.2013, petenta a fost sancționată cu amenda în cuantum minim de 4.000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.8 alin.1 pct.6 din O.G.nr.37/2007, în forma republicată la 28.03.2010.

Sancțiunea este prevăzută la art.9 alin.1 lit.c) din actul normativ de reglementare.

În fapt s-a reținut că în data de 03.12.2013, ora 10,25 pe DN1 km187, respectiv pe raza localității C_____ a fost oprit în trafic autotractorul și remorca având nr. de înmatriculare XXXXXXXXX/XXXXXXXXX, utilizat de petentă și condus de numitul B_______ P____. În urma verificărilor s-a constatat nerespectarea de către conducătorul auto a perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu mai mult de 2 ore în data de 02.12.2013. Astfel, în intervalul 01.12.2013, ora 14,23 și 02.12.2013, ora 14,23, conducătorul auto a beneficiat de o perioadă de odihnă zilnică de 4 ore și 23 minute, cuprinsă între 02.12.2013 ora 10,00 și 02.12.2013, ora 14,23, nerespectând cu 4 ore și 37 minute, perioada minimă de odihnă de cel puțin 9 ore consecutive. În perioada 01.12.2013, ora 14,23-02.12.2013, ora 10,00, conducătorul auto a fost disponibil, potrivit certificatului de atestare a activității conducătorului auto aflat la bord.

O.G. nr. 2/2001 nu conține dispoziții exprese referitoare la forța probantă a procesului verbal de constatare a contravenției, însă fiind vorba despre un act administrativ, se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția de legalitate.

Întrucât art. 47 din O.G. nr. 2/2001 dispune că procedura de judecată prevăzută de acest act normativ se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, se vor aplica regulile din procesul civil privind admisibilitatea, administrarea și aprecierea probelor.

Din toate acestea se desprinde concluzia că prezumția de legalitate de care se bucură în sistemul nostru de drept procesul verbal de constatare a contravențiilor, nu este contrară dispozițiilor art. 6 part. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să se facă de către instanțe o analiză de la caz la caz dacă această prezumție aduce sau nu atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate mai ales în ceea ce privește dreptul la apărare al petentului. Este adevărat că nu se poate nega forța probatorie a procesului verbal de constatare a unei contravenții, acesta fiind totuși un act întocmit de către un agent al statului, însă toate acestea până la limita de a-l pune pe contravenient în imposibilitatea de a se apăra.

În speța de față petenta ____________________ SRL a avut ocazia să dovedească netemeinicia procesului verbal. Astfel procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară, probă care nu a fost făcută în cauză de petenta ____________________ SRL

Instanța apreciază însă că în speță principiul proporționalității nu a fost respectat , sancțiunea amenzii contravenționale fiind disproporționată în raport de gradul de pericol al faptei contravenționale săvârșite de petenta.

Potrivit art. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor :

„(1) Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.

(2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitatea redusă.

(3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci doar un mijloc prin care se partajează relațiile sociale și se formează un spirit de responsabilitate.

Ca și natură avertismentul reprezintă o sancțiune pur morală ce se aplică în cazul contravențiilor ce prezintă un grad de pericol social redus, instanța putând dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului pentru plângerile contravenționale prin care se invocă netemeinicia aplicării sancțiunii amenzii contravenționale.

În cauză se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentei cu sancțiunea avertismentului, gradul de pericol social al faptei contravenționale săvârșite de petentă fiind redus, iar circumstanțele reale în care s-a săvârsit fapta contravențională contestată fiind favorabile petentei.

Or, referitor la bifarea pct. 19, adică „ disponibil „ , din certificatul de desfășurare a activității deținut de conducătorul auto B________ P____( fila 17 fond) , instanța reține că această mențiune s-a făcut dintr-o eroare a petentei cu privire la completarea acestui înscris.

Față de aceste considerente, instanța în baza prevederilor art.480 Cod procedură civilă urmează să admită apelul formulat de apelanta ____________________ SRL și să schimbe în parte sentința atacată în sensul admiterii în parte a plângerii formulate de petenta ____________________ SRL.și al înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 4000 lei aplicate petentei prin procesul-verbal ___________ nr. xxxxxx/03.12.2013 emis de intimata ISCTR, cu sancțiunea „avertisment”.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta ____________________ SRL împotriva sent. civ. nr. xxxxx/02.12.2014 a Judecătoriei B_____ pe care o schimbă în parte în sensul că:

Admite în parte plângerea formulată de petenta ____________________ SRL și în consecință:

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 4000 lei aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție, ___________ nr. xxxxxx/03.12.2013 întocmit de intimatul ISCTR – REGIUNEA IT 18 SIBIU, cu sancțiunea „avertisment”.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

V_______ A_____ B_____ I__

GREFIER,

Tîrnăvoiu I______

Red.B.I./25.01.2016

Dact.T.I./10.02.2016

- 4 ex -

Jud. fond - B___ E.