Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
23054/2015 din 03 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Document finalizat


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. xxxxx/2015

Ședința publică de la 03 Decembrie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE M_____ P__

Grefier G_______ R___


Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petenta W__ L_______ S.R.L. și pe intimatul I_____________ E S___ PENTRU CONTROL IN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție PVC ISCTR xxxxxxxx

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale și reține cauza spre soluționarea excepției.


INSTANȚA,


Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plangerea contraventională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.08.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta W__ L_______ SRL a solicitat, in contradictoriu cu intimata ISCTR - INSPECTORATUL DE S___ PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ____________ nr. xxxxxxxx din data de 04.08.2015.

În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că fapta descrisă de agentul constatator nu există întrucât a asigurat fixarea mărfii transportate, respectând în totalitate dispozițiile legale în materie, cu catât mai mult cu cât fiecare semiremorcă aparținând petentei conține chingi de ancorare marfă în număr de 20 chingi/semiremorcă, aspect probat cu planșe foto și martori.

Petenta și-a întemeiat în drept plângerea pe dispozițiile OG nr.2/2001, OUG 195/2002, REG (CE) 561/2006, OG 37/2007.

Intimata ISCTR - INSPECTORATUL DE S___ PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER a formulat întâmpinare (f 33-52) prin care a solicitat respingerea plângerii, fapta prezentând elementele constitutive ale contravenției prev de art 4 pct 29 din HG 69/2012.

La termenul de judecată din data de 03.12.2015 instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale .

Analizând actele și lucrările dosarului, deliberând cu prioritate, conform art 248 NCPC, asupra excepției necompetenței teritoriale,instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de sancționare a contravenției ___________ nr. xxxxxxxx/ 04.08.2015 încheiat de intimata, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 6000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de HG 69/2012, reținându-se că în data de 03.08.2015, ora 20.20, pe Autostrada 1, km 11, în localitatea Domnești-jud Ilfov, a fost oprit și verificat ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu nr de înmatriculare XXXXXXXX și semiremorca cu nr de înmatriculare XXXXXXXX, utilizat de către W__ L_______ SRL în baza copie conforme nr xxxxxxx a licenței de transport, condus de A____ I__ I_____,în timp ce efectua transport rutier contra cost mărfuri. L momentul controlul s-a constatat nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a efectua transportul rutier de mărfuri asigurând un sistem de fixare a încărcăturii conform reglementărilor în vigoare, astfel: în urma controlului efectuat s-a constat că operatorul de transport mai sus menționat nu a asigurat un sistem de fixare a încărcăturii pentru a asigura paleții cu marfa conform scrisorii de transport seria xxxxxx/03.08.2015.

Potrivit art.32 alin.2 din OG 2/2001, competența teritorială de soluționare a plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor aparține judecătoriei în raza căreia a fost săvârșită contravenția.

Instanța reține împrejurarea că locul săvârșirii contravenției se află pe raza Judecătoriei Cornetu, întrucat controlul a avut loc în localitatea Domnești, jud Ilfov, aspect consemnat in procesul verbal ( fila 11).

Având în vedere caracterul absolut al normei de competență teritorială în materie contravențională, față de dispozițiile art.129 alin 2 pct 3 NCPC raportate la art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001 și constatând că în cauză, locul săvârșirii contravenției nu este pe raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, instanța, în baza art.132 alin 3 NCPC. și cu referire la art. 32 alin.2 din OG nr.2/2001, va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și va declina competența de soluționare a plângerii în favoarea judecătoriei în raza căreia s-a săvârșit contravenția, aceasta fiind Judecătoria Cornetu.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE



Admite excepția necompetenței teritoriale.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta W__ L_______ S.R.L. cu sediul ales în CHIAJNA, _______________________________ PARK, nr. 1 - 7, _________________. Ilfov în contradictoriu cu intimatul I_____________ E S___ PENTRU CONTROL IN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR, cu sediul în București, _______________________. 38 sector 1, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2015.


PREȘEDINTE, GREFIER,





Red: M.P/Th.red: M.P.

4ex/ 11.12.2015



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025