Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - recurs – plângere contrav. –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D E C I Z I A NR. 839
Ședința publică din 30 octombrie 2013.
Președinte: P_____ C_______
Judecător: N______ D_____ C_______
Judecător: O_________ G_______
Grefier: V_________ O___
Pe rol, judecarea recursului declarat de petentul U___ G_____ cu domiciliul în mun. Fălticeni, ____________________, scara A, ___________________, împotriva sentinței civile nr. 303 din 05.02.2013, pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind P_______ mun. Fălticeni, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic S______ C______ pentru intimată, lipsă fiind recurentul.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța ia act că apărătorul legal al recurentului, avocat M____ L________, a depus la dosarul cauzei cerere de acordarea a unui nou termen de judecată pentru a studia prezenta cauză.
Întrebat fiind, reprezentantul legal al intimatei arată că lasă la aprecierea instanței cererea formulată de către apărătorul legal al recurentului.
Instanța, având în vedere că citația a fost înaintată petentului recurent la data de 27.03.2013, apărătorul acestuia din urmă având la dispoziție un interval de timp suficient pentru a studia cauza, respinge cererea de amânare formulată de către apărătorul legal al recurentului, avocat M____ L________ și, văzând că nu mai sunt cereri noi, constatând probatoriul epuizat și recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul legal al intimatei solicită respingerea recursului și modificarea sentinței instanței de fond având în vedere că înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment nu este aplicabilă în cadrul Legii nr. 50/1991.
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
T R I B U N A L U L
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 303 din 05.02.2013, Judecătoria Fălticeni a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul U___ G_____, cu domiciliul în mun. Fălticeni, ____________________, ___________, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata P_______ M___________ Fălticeni, a modificat procesul-verbal de constatare și sancționare a conravențiilor nr. 45 din 19 noiembrie 2012 încheiat de P_______ M___________ Fălticeni, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii de 1000 lei cu sancțiunea “avertisment”, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 45 din 19 noiembrie 2012 încheiat de P_______ M___________ Fălticeni, petentul U___ G_____ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 24 alin. 3 din Legea nr. 50/1991, constând în aceea că a executat o contrucție în prelungirea balconului existent, la parterul blocului nr. 70, ____________, jud. Suceava, fără autorizație de construire și pe domeniul public al mun. Fălticeni.
Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sanctionare a contraventiei contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, potrivit art. 24 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 republicată, constituie contravenție executarea, fără autorizație de construire a lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. b).
În baza autorizației de construire nr. 129 din 19 august 1992, petentul a efectuat lucrări de construcție constând în amenajarea balconului la apartamentul situat în mun. Fălticeni, ____________________, ____________, jud. Suceava. Ulteior acesta a efectuat lucrări în prelungirea balconului, fără însă a deține autorizație de construire, astfel că se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea se aplică ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Cum petentul posedă autorizație de construcție pentru amenajarea balconului și a făcut demersurile necesare în vederea încheierii cu primăria a unui contract de superficie (a se vedea cererea înregistrată sub nr. xxxxx din 12 noiembrie 2012), instanța a apreciat că fapta contravențională are o gravitate redusă, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 5-7 din O.G. nr. 2/2001, a admis în parte plângerea, a modificat procesul-verbal de contravenție și a înlocuit sancțiunea amenzii de 1000 lei cu sancțiunea “avertisment”, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul U___ G_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, nefiind menționat obiecțiunile contravenientului.
După întocmirea procesului verbal a solicitat încheierea unui contract de superficie contra cost pt suprafața de teren.
Pt aceste onsiderente, a solicitat admiterea recursului și anularea măsurilor de demolare ca fiind nejustificate conform normelor metodologice a Legii nr. 50/1991.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare însă, prin reprezentantul său legal prezent în instanță a solicitat respingerea recursului și modificarea sentinței instanței de fond având în vedere că înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment nu este aplicabilă în cadrul Legii nr. 50/1991.
Analizând actele și lucrările dosarului, din prisma motivelor de recurs, Tribunalul Suceava, reține:
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal instanța de fond a constatat în mod corect că procesul verbal este legal întocmit , fiind respectate condițiile imperative prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă.
Potrivit dispozițiilor deciziei XXII din 19.03.2007 ale I.C.C.J. nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 al.7 din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenție.
În condițiile în care recurentul nu a arătat ce vătămare i-a fost produsă și care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat, solicitarea sa de a se anula procesul-verbal contestat pentru faptul că nu i s-a dat posibilitatea să înscrie la rubrica „alte mențiuni” obiecțiunile sale este nefondată.
Cât privește temeinicia, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În această ordine de idei, în practica instanțelor s-a arătat că a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
În acest context, ținând cont că pe parcursul judecății petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție contestat(deși, potrivit art. 129 alin. 1 teza finală C. pr. civ., lui îi revenea această probă), în mod corect prima instanță a considerat că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția temeinicie instituită în favoarea sa.
Conform dispozițiilor art. 28 (1) din Lg. nr. 50/1991 „ O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției”,astfel că susținerile recurentului în sensul că în mod greșit s-a dispus sistarea și demolarea construcției executate fără autorizație sunt nefondate.
În ceea ce privește solicitarea reprezentantului intimatei în sensul de a respinge recursul și a modifica sentința recurată având în vedere că înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment nu este aplicabilă în cadrul Legii nr. 50/1991,Tribunalul având în vedere că intimata nu a formulat recurs cât și dispozițiile art.315 al.4 C.pr.civ care instituie principiul „non reformatio in pejus”, se apreciază că aceste solicitări sunt neîntemeiate.
În consecință în baza art.312 al.1 C.pr.civ, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul U___ G_____ cu domiciliul în mun. Fălticeni, ____________________, scara A, ___________________, împotriva sentinței civile nr. 303 din 05.02.2013, pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind P_______ mun. Fălticeni, jud. Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
P_____ C_______ N______ D_____ C_______ O_________ G_______ V_________ O___
Red. O.G.
Judecător fond: P_______ M.
Tehnored. V.O. 2 ex./19.12.2013.