Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BACĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
476/2014 din 14 octombrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B____

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 476/A/2014

Ședința publică de la 14 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M____ M_______

Judecător L____ S___

Grefier A__ O_____ D_____

Pe rol judecarea apelului de C_________ administrativ și fiscal privind pe apelant C_____ A________ formulat împotriva sentinței civile nr. 839/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Onești în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimat I.PJ. B____-FORMAȚIUNEA DRUMURI NAȚIONAEL EUROPENE ONEȘTI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru a permite părților să se prezinte.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, se învederează faptul că procedura este legal îndeplinită cu părțile.

Instanța, constată recursul formulat în termen, motivat, legal scutit de plata taxei de timbru, solicitându-se judecata cauzei în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și trece la deliberare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 839/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Onești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentului C_____ A________ împotriva procesului verbal de contravenție, _______.P, nr.xxxxxxx,emis la data de 28.10.2013 de I__ B____.

Pentru a pronunța această sentință instanța a avut în vedere următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 28.10.2013, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 de lei reprezentând 4 puncte amendă, precum și cu măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării, în temeiul art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006 și art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că în data de 28.10.2013, în jurul orei 20.10 a condus auto marca Peugeot Skoda cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ___________________. Onești, cu direcția către B_____ și ajuns în zona marcajului pietonal din dreptul restaurantului „Totoir” nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare regulamentară pe sensul său de mers, pietonii fiind nevoiți să se oprească pentru a evita accidentarea.

Fapta nu a fost constatată prin mijloace tehnice de înregistrare.

Conform art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin procesul verbal de contravenție.

Referitor la legalitatea procesului verbal, instanța a reținut că agentul de poliție care a întocmit procesul verbal contestat avea calitatea de agent constatator potrivit art. 15 alin.3 din O.G. nr.2/2001, iar procesul verbal atacat conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr.2/2001.

Motivul invocat de petent constând în faptul că în cuprinsul procesului verbal nu a fost menționată reținerea permisului de conducere în vederea suspendării nu reprezintă un motiv de nulitate absolută, nefiind expres menționat de art. 17 din OG nr. 2/2001 și nu poate fi reținut nici ca un motiv de nulitate relativă atâta vreme cât suspendarea dreptului de a conduce este o măsură ce se aplică în temeiul art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, menționat în cuprinsul procesului verbal, iar lipsa bifării căsuței corespunzătoare din procesul verbal nu poate reprezenta o vătămare pentru petent atâta vreme cât acesta nu doar că a cunoscut această reținere ci i s-a și eliberat o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere. Pe de altă parte, din declarația martorului Măgdălini B_____ instanța a reținut că la momentul constatării contravenției petentul nu avea asupra sa actele personale, astfel că dacă inițial petentul nu a avut asupra sa permisul de conducere (și cu toate acestea nu a fost sancționat și pentru acest motiv), este evident că în momentul întocmirii procesului verbal această reținere nu putea fi menționată în procesul verbal, iar dacă ulterior petentul a predat acest document, lipsa mențiunii nu poate fi invocată chiar de el, care era în culpă pentru lipsa lui la momentul controlului.

Având în vedere regimul juridic aplicabil în materie contravențională (așa cum rezultă din dispozițiile art. 47 din O.G. nr. 2/2001 prevederile în materia contravențiilor se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă), în materie de probe este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței.

Sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă un înscris care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie acesta este considerat că reprezintă adevărul, respectiv că oglindește în mod corect cele întâmplate. În cauză, deși instanța a administrat probele solicitate, nu a putut reține că situația de fapt consemnată în procesul verbal nu ar corespunde realității, susținerile petentului din plângerea formulată și cele ale martorilor audiați prezentând evidente diferențe asupra situației de fapt, ceea ce creează o puternică suspiciune că această situație nu este așa cum ei au prezentat-o ci dimpotrivă, așa cum ea este menționată în cuprinsul procesului verbal.

Instanța a reținut așadar că nu s-a făcut dovada celor susținute de către petent în sensul că fapta nu au fost săvârșită. Prin urmare, instanța a avut în vedere prezumția relativă a conformității procesului verbal de contravenție cu realitatea. Reținerea acestei prezumții nu încalcă art. 6 din CEDO întrucât, așa cum s-a reținut în Cauza M_____ H______ și alții contra României (cererea nr. 7034/07), „prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții”.

În cauză, deși intimatul s-a opus audierii celor doi martori propuși de petent, arătând că nu se aflau în autovehiculul acestuia la momentul constatării contravenției, aspect ce rezultă din chiar procesul verbal, în care s-a menționat că era singur în autoturism, instanța a oferit petentului posibilitatea de a proba cele susținute pentru a combate mențiunile din procesul verbal de contravenție, și a încuviințat audierea celor doi martori, însă declarațiile lor nu sunt de natură a răsturna prezumția de veridicitate de care se bucură procesul verbal, fiind contradictorii cu privire la situația de fapt, aspect ce face credibilă susținerea intimatului că aceștia nu ar fi fost în autovehiculul petentului. Declarațiile contradictorii ale martorilor nu sunt de natură a răsturna prezumția de temeinicie a procesului verbal cu atât mai mult cu cât la momentul întocmirii acestuia petentul a recunoscut faptul că nu a acordat prioritate pietonilor, semnând această mențiune din cuprinsul actului sancționator. Chiar dacă s-ar reține susținerea sa, nedovedită, că ar fi scris această mențiune înainte de a fi fost completat în integralitate procesul verbal, prin conținutul său ea reprezintă o recunoaștere exact a faptei ce i se impută petentului și nu există niciun motiv pentru a se constata că ea nu are valoare probatorie prin coroborare cu celelalte probe administrate.

În ceea ce privește declarațiile martorilor, instanța a reținut că sunt contradictorii și nu pot dovedi faptul că petentul nu a săvârșit fapta care i se impută, având în vedere că procedând la o ascultare a acestora în privința detaliilor de la locul și momentul constatării faptei aceștia, deși susțin că au fost împreună în autovehiculul petentului, au relatat situații de fapt diferite în ceea ce privește aspecte esențiale. Astfel, martorul Măgdălini B_____ a văzut un grup de doar 3 copii, care se aflau pe sensul de mers al petentului, încercând să traverseze dinspre dreapta către stânga, dar care nu au mai putut trece deoarece petentul nu a avut timp să oprească, spre deosebire de martorul F______ A________, care a văzut un grup de 5 copii, însă pe sensul opus de mers al petentului, încercând să traverseze de la stânga spre dreapta, care s-au oprit în fața unui vehicul al poliției și s-au întors înapoi fără a mai ajunge pe sensul de circulație al petentului, care oprise și el în dreptul marcajului pietonal, frânând brusc. Diferența dintre numărul pietonilor indicați de cei doi martori, cea cu privire la partea din care aceștia s-au angajat în traversare, precum și cea constând în faptul că un martor a arătat că petentul a trecut de marcajul pietonal neavând timp să oprească, pe când celălalt a arătat că a oprit frânând brusc, a condus instanța spre concluzia că declarațiile acestora sunt nesincere și date pro causa, în scopul exonerării de la răspundere a prietenului lor, motiv pentru care ele nu vor putea fi valorificate pentru a dovedi contrariul celor menționate în cuprinsul procesului verbal.

Având în vedere că petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute în procesul verbal de contravenție, ci dimpotrivă, că prin modul nesincer în care el a prezentat desfășurarea faptelor dar și prin declarațiile nerelevante ale martorilor audiați se confirmă prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, instanța a reținut că probele administrate relevă veridicitatea situației de fapt ce a fost reținută în procesul verbal contestat, iar în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 constată că sancțiunile au fost în mod corect aplicate și individualizate de agentul constatator, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea formulată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel petentul C_____ A________

S-a anulat taxa de timbru de 20 lei.

Hotărârea instanței de fond este criticată pentru următoarele motive:

Instanța nu a dat forța probantă depozițiilor de martori.

Grupul de copii se aflau pe celălalt sens de mers, fiind la distanță de banda sa de circulație.

Intimata, în întâmpinare solicită respingerea apelului, deoarece petentul nu a făcut nici un de probă a celor susținute.

Analizând motivul de apel, instanța constată că apelantul a recunoscut fapta chiar în procesul verbal de contravenție.

Aceeași situație de fapt rezultă și din raportul agentului constatator și din depoziția celor doi martori audiați în cauză.

Văzând că instanța a pronunțat a hotărâre temeinică și legală în baza art.480 Cod pr civilă,apelul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul C_____ A________ împotriva sentinței civile nr. 839/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Onești în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimat I.PJ. B____-FORMAȚIUNEA DRUMURI NAȚIONAEL EUROPENE ONEȘTI.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2014

Președinte,

M____ M_______

Judecător,

L____ S___

Grefier,

A__ O_____ D_____

Red sent. C.S.

Red /tehno dec. jud. S.L-06.11.2014

Tehno A.D.-4 ex- 10.11.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025