Dosar nr. 12.XXXXXXXXXXXX - apel – anulare proces verbal de contravenție –
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D E C I Z I A NR. 27
Ședința publică din 13 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
Președinte: H_______ L______
Judecător: P_______ I____
Grefier: J____ I____
Pe rol, judecarea apelului formulat de AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – P___ DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 1 SUCEAVA, împotriva sentinței civile nr. 638 din 05.02.2015, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 12.XXXXXXXXXXXX, petentă intimată fiind S.C. „L_____” S.R.L. Suceava, cu sediul în ___________________, nr. 21, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic B________ Ș______, pentru petenta intimată, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul petentei intimate solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Arată că afișul exista în fapt, fiind căzut între tejghea și perete fără ca operatorul economic să observe acest lucru.
Precizează că susținerile apelantei din cererea formulată sunt neîntemeiate, iar sancțiunea avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului urmărit.
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată:
P___ sentința civilă nr. 638 din 05.02.2015, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 12.XXXXXXXXXXXX, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta S.C. „L_____” S.R.L. Suceava și a înlocuit sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 2.000 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________ nr. xxxxxxx din data de 15.10.2014, cu sancțiunea avertismentului, atrăgând petentei atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
P___ procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________ nr. xxxxxxx din data de 15.10.2014 întocmit de către intimata Administrația Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală 1 Suceava, petenta _____________ a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei, constatându-se că nu avea afișat la loc vizibil anunțul de atenționare a clienților cu privire la obligația de a solicita bonul fiscal până la ieșirea din unitate, faptă prevăzută de dispozițiile art. 10 lit. e) din O.U.G. nr. 28/1999 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit.a) din același act normativ.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________ nr. xxxxxxx din data de 15.10.2014, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, a apreciat că fapta reținută în sarcina petentei _____________ a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. P___ urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În prezenta cauză, instanța a apreciat că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei aplicată unei persoane juridice pentru o contravenție la regimul fiscal, nu este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze că față de petentă a fost formulată o „acuzație în materie penală”, în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de veridicitate de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca act administrativ, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța a constatat că petenta _____________ nu a negat fapta reținută în sarcina sa, însă a invocat în apărare împrejurarea că afișul era lipit cu bandă adezivă și căzuse între tejghea și perete (filele 12-13). În același sens este și nota explicativă depusă la fila 36 din dosar.
Față de cele expuse mai sus, instanța a constatat că petenta _____________ se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ, instanța a apreciat că nu s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii amenzii în cuantum de 2.000 lei aplicate petentei.
Opinia instanței s-a fundamentat, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar pe de altă parte pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Astfel, din împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, instanța și-a format convingerea în sensul că petenta nu va mai reitera comportamentul contravențional, chiar și fără aplicarea unei amenzi contravenționale. La reindividualizarea sancțiunii, instanța a ținut cont și de atitudinea petentei pe parcursul procesului, acesta furnizând toate informațiile necesare în vederea soluționării cauzei, precum și de faptul că la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că petenta a mai săvârșit astfel de fapte contravenționale.
Față de aceste împrejurări, instanța a apreciat că se impune înlocuirea sancțiunii aplicate pentru această contravenție, cu sancțiunea avertismentului, această sancțiune răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin. 5 si art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și fiind mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientei asupra pericolului social al faptei săvârșite și de a-i recomanda ca, pe viitor, să se conformeze dispozițiilor legale, în caz contrar urmând a se recurge la aplicarea unei sancțiuni mai aspre.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel, în termen legal, intimata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, a arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că prin procesul verbal agentul constatator nu a avut în vedere dispozițiile art. 21 al. 3 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la gradul de pericol social al faptei săvârșite în momentul aplicării sancțiunii, aceste dispoziții fiind aplicate corect pentru fapta prevăzută de art. 9 al. 2 din O.U.G. nr. 28/1999, amenda contravențională fiind aplicată spre cuantumul minim prevăzut de lege, aceasta nefiind destinată acoperirii vreunui prejudiciu ci având ca scop prevenirea săvârșirii altor fapte și sancționarea contravenientului.
A arătat că petenta a fost sancționată cu minimul amenzii de 2.000 lei întrucât s-a avut în vedere importanța în combaterea evaziunii fiscale, pericolul social pe care astfel de fapte pot să îl genereze fiind evident și prin modul în care legiuitorul a înțeles să sancționeze acest tip de fapte contravenționale dar și din modul în care fapta a fost săvârșită.
Referitor la modalitatea de individualizare a sancțiunii, organul de control a avut în vedere prevederile art. 21 al. 3 din O.G. nr. 2/2001.
P___ întâmpinarea formulată în cauză și depusă la dosar la data de 20 octombrie 2015, intimata a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Arată că afișul exista în fapt, fiind căzut între tejghea și perete fără ca operatorul economic să observe acest lucru.
Precizează că susținerile apelantei din cererea formulată sunt neîntemeiate, iar sancțiunea avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului urmărit.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, cât și a disp. art. 480C.pr.civ., tribunalul constată că acesta este neîntemeiat.
P___ procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________ nr. xxxxxxx din data de 15.10.2014 întocmit de către intimata Administrația Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală 1 Suceava, petenta _____________ a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei, constatându-se că nu avea afișat la loc vizibil anunțul de atenționare a clienților cu privire la obligația de a solicita bonul fiscal până la ieșirea din unitate, faptă prevăzută de dispozițiile art. 10 lit. e) din O.U.G. nr. 28/1999 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit.a) din același act normativ.
Apelanta a criticat soluția instanței de fond sub aspectul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
Instanța de fond a individualizat în mod corect sancțiunea prin raportare la criteriile prev. de art. 21 alin.1 din O.G nr.2/2001 modif., constatând că se impune aplicarea sancțiunii avertisment față de atitudinea petentei și de faptul că nu s-a făcut dovada săvârșirii altor fapte contravenționale.
Aprecierea apelatei că fapta are un grad sporit de pericol social prin raportare la faptul că aceasta a fost săvârșită în formă continuată nu poate fi reținută de către tribunal deoarece din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției nu rezultă intervalul de timp în care nu ar fi fost realizată afișarea anunțului.
În plus, dacă legiuitorul ar fi apreciat că gradul de pericol social al acestor contravenții este atât de ridicat încât să nu poată fi aplicată sancțiunea avertismentului, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.
Având în vedere aspectele reținute anterior, precum și prevederile art. 480C.pr.civ., tribunalul urmează să respingă apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – P___ DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 1 SUCEAVA, împotriva sentinței civile nr. 638 din 05.02.2015, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 12.XXXXXXXXXXXX, petentă intimată fiind S.C. „L_____” S.R.L. Suceava, cu sediul în ___________________, nr. 21, jud. Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător, Grefier,
H_______ L______ P_______ I____ J____ I____
Red. P.I.
Jud. Timiță O___ E____
Tehnored. J.I.
5 ex. – 11.02.2016