Acesta nu este document finalizat

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 870

Ședința publică din data de 03 noiembrie 2015

Completul compus din:

Judecător: M_____ I_____ - Președinte

Judecător: S_______ E____

Grefier: L_____ P____

Pe rol pronunțarea deciziei în apelul declarat de apelantul E__ A________, împotriva Sentinței civile nr.393 din data de 31.03.2015 pronunțată de Judecătoria Toplița, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN HARGHITA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție OUG 195/2002.

În lipsa părților.

Se constată că, judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie 2015, mersul dezbaterilor fiind consemnat în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL,

Deliberând, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 393 din data de 31.03.2015 pronunțată de Judecătoria Toplița s-a respins plângerea formulată de petentul E__ A________, domiciliat în Toplița, __________________________, județul Harghita, CNP: xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HARGHITA, cu sediul în municipiul Miercurea C___, ___________________________. 34, județul Harghita, ca neîntemeiată.

În baza art. 36 alin. 2 din OG nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin Titlul IV din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, petentul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 22.12. 2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 360 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 37 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. c din OUG 195/2002, petentului fiindu-i ridicat și permisul de conducere.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în data de 22.10.2014, orele 11:32, a circulat cu autovehiculul XXXXXXXXXXXXX pe ____________________ din municipiul Toplița, și nu a respectat obligația de a acorda prioritate unei autospeciale MAI care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase.

Potrivit art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”, analizând legalitatea întocmirii procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că, acestuia nu îi este incidentă nicio cauză de nulitate absolută.

Potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța poate hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă privește tot ceea ce presupune legalitatea sancțiunii, respectiv cuantumul acesteia sau alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile.

În baza art.5 alin.5 din OG 2/2001, aprobată prin Legea 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată trebuie să se raporteze, în aprecierea legalității sancțiunii contravenționale aplicate, la gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Alături de întâmpinare, în susținerea procesului verbal de contravenție, intimatul a depus referatul agentului constatator, precum și referatul întocmit de agenții Scruba B_____ și Cotfas A_____.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu stabilesc care este valoarea probatorie recunoscută procesului verbal de sancționare și constatare a contravențiilor, însă art. 47 din OG nr. 2/2001 stabilește faptul că, în materie contravențională sunt aplicabile prevederile Codului penal și Codului de procedură civilă, după caz, iar potrivit art. 249 Cod de procedură civilă, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

În aceste condiții, raportat la aspectele faptice reținute și textele legale incidente, instanța a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentului prin procesul verbal contestat.

În ceea ce privește cuantumul amenzii, instanța a reținut că, a fost respectată regula proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi, petentului fiindu-i aplicată sancțiunea proporțional cu gravitatea faptei săvârșite.

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 – „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”.

În această ordine de idei, examinând gradul de pericol social al faptei comise de petent, raportat la criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, instanța a constatat că, petentul nu a respectat obligația de a acorda prioritate unei autospeciale MAI.

Conchizând, instanța a apreciat că fapta contravențională săvârșită de petent prezintă un pericol social concret, apreciind că sancțiunea aplicată este dozată în așa fel încât îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, este justificată, pentru a sublinia importanța respectării unei conduite adecvate pe drumurile publice și pentru a atrage atenția cu privire la consecințele negative care ar putea rezulta din astfel de fapte.

Față de motivele expuse, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată.

În baza art. 36 alin. 2 din OG nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin Titlul IV din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul E__ A________, solicitând admiterea apelului, rejudecarea cauzei și schimbarea hotărârii atacate, iar pe cale de consecință, admiterea plângerii contravenționale formulată de către apelant, în sensul admiterii acesteia și a anulării în întregime a procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 22.12.2014, ca nelegal și anularea amenzii. În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului prevăzută de art.7 din OG nr.2/2001.

Apelantul învederează faptul că, deși procesul-verbal de contravenție nu se mai bucură de prezumția de legalitate, conform practicii CEDO și a instanțelor naționale, sarcina probei fiind răsturnată, prima instanța a reținut în mod greșit, cu toate că, apelantul a probat cu înscrisuri și cu martorul admis și audiat de către instanță, faptul că, mașina poliției nu avea semnale sonore în momentul în care s-au depășit și mai mult, a dovedit faptul că, pretinsa contravenție reținută în sarcina sa nu a fost consemnată în mod corespunzător, exact așa cum s-a întâmplat de către agenții de poliție.

Menționează faptul că, în principal, a solicitat anularea procesului verbal, întrucât aceasta nu a fost legal întocmit. Sub acest aspect, învederează faptul că, autospeciala MAI circula doar cu semnale luminoase, nu și cu semnale acustice, așa cum susțin agenții de poliție. Ori, instanța de fond, sub aspect probator, trebuie să ia în considerare și probele aduse de către apelant la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile și martorul care a fost audiat în instanță și care a relatat întâmplarea, conform celor susținute de către apelant. Astfel, apreciază că, deși a făcut dovada faptului că a fost amendat într-un mod abuziv și că pretinsa fapta contravențională nu s-a săvârșit în modul descris de către agenții de poliție, instanța de fond, în mod greșit i-a respins acțiunea. Mai mult decât atât, arată că, agenții de poliție au depus la dosarul cauzei în probatoriu și un referat al unui al treilea agent, respectiv domnul Cotfas, care nu a fost la fața locului și nu a văzut efectiv ce s-a întâmplat, sens în care prima instanța nu trebuia să țină cont de un referat al unui polițist care a fost clar întocmit pro causa.

Menționează faptul că, în momentul în care a văzut autospeciala poliției în oglinda retrovizoare, s-a oprit ca să le dea prioritate, însă ei l-au depășit, moment în care a început să se deplaseze din nou, iar după aproximativ 100 m i-au făcut semn să se oprească, apelantul oprind la semnalul acestora. Deci, contrar afirmațiilor agenților de poliție, care susțin faptul că, autospeciala avea și semnale acustice iar conducătorul acesteia a fost nevoit să se deplaseze în spatele autoturismului apelantului, învederează faptul că, el i-a dat prioritate, însă aceștia l-au oprit cu rea-credință. În plus, pe tronsonul de drum unde le-a dat prioritate erau două benzi înguste, banda pe care se afla apelantul nu permitea să se retragă spre dreapta, înspre margine, întrucât în partea dreaptă se afla parapetul care desparte drumul de apă.

Se mai arată că, reaua-credință a agenților constatatori reiese și din faptul că, din punctul în care a fost oprit și legitimat, până la secția de poliție, aceștia au mers cu 20 km/h până la secție, în condițiile în care aceștia se aflau într-o misiune urgentă, deci, din acel moment, misiunea nu mai era așa de urgentă, apelantul constând o prioritate pentru ei, fapt care i se pare excesiv având în vedere motivul pentru care a fost oprit. Menționează și faptul că, secția de poliție nu era în drumul lor, aceștia pierzând aproximativ o jumătate de oră, timp prețios, având în vedere faptul că erau într-o misiune urgentă. În plus, arată că, cele susținute de către aceștia nu concorde cu realitatea, întrucât apelantul chiar a oprit să le dea prioritate, aspect care va fi probat în instanță și de martorul care l-a propus în probațiunea celor susținute de către el.

Referitor la motivul invocat de către agentul principal de poliție în Referatul depus la dosarul instanței, respectiv: "...fiind nevoit din acest motiv să reduc viteza, să mă deplasez în spatele autoturismului cu nr. XXXXXXXXX, întrucât din sens opus de deplasa un alt autoturism, periclitând astfel activitatea politiei" arată că, este exagerat. Apreciază faptul că, în această situație se putea afla orice participant la trafic aflat pe acei tronson de drum, polițiștii ar fi putut sa amendeze orice șofer din acest motiv, întrucât, chiar nu este unde să tragi pe dreapta deoarece banda este foarte îngustă. Precizează că, s-a oprit în momentul în care a văzut mașina poliției în oglinda retrovizoare, dar se pare că atitudinea sa nu a fost de ajuns iar polițiștii au considerat ca nu le-a dat prioritate, fapt total neadevărat.

Mai învederează că, nu a săvârșit fapta contravențională și a fost amendat în mod abuziv, practic aflându-se în imposibilitatea de a-și proba nevinovăția, ceea ce este total inadmisibil. În plus, instanța de fond nu a pronunțat sentința civila atacată coroborând toate probele de la dosarul cauzei, astfel încât aceasta este nelegală, sens în care solicită admiterea apelului și modificarea în sensul solicitat de el.

Consideră că, pericol social concret a pretinsei contravenții este minim, iar sub acest aspect consideră că instanța de fond ar fi trebuit totuși, față de probele de la dosarul cauzei, să dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului prevăzută de art.7 din OG nr.2/2001.

Situându-se pe o poziție procesuală contradictorie, intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN HARGHITA a formulat întâmpinare.

Consideră că, apelul este nefondat, arată că în mod legal, instanța a constatat că, procesul verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și forma impuse de art. 16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, aprobată de Legea nr. 180/2002, sub sancțiunea nulității, că faptele petentului au fost săvârșite cu vinovăție, iar ca atare, sancțiunile aplicate sunt temeinice și proporționale cu gradul de pericol social ridicat. Instanța a apreciat, în mod corect că, lipsurile invocate de petent nu tind sa conducă la anularea procesului verbal, întrucât nu au produs vreo vătămare persoanei sancționate sau unei alte persoane interesat și față de criticile legate de temeinicia procesului verbal, instanța a apreciat că fapta a fost reținută în mod justificat în sarcina petentului, aceasta nereușind să administreze probe contrare celor pertinente și concludente propuse de intimat.

În concluzie, solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

În drept, își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art.205-208 din Codul de procedură civilă, republicată.

Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, reglementat de art.476-478 Cod procedură civilă, Tribunalul constată următoarele:

Apelantul susține că, în fața primei instanțe a probat cu înscrisuri și cu martorul audiat, faptul că, mașina poliției nu avea semnale sonore în momentul în care s-au depășit, și a dovedit faptul că, pretinsa contravenție reținută în sarcina sa nu a fost consemnată în mod corespunzător și exact, așa cum s-a întâmplat de către agenții de poliție.

Față de aceste susțineri, se reține că, din declarația martorului audiat de instanța de fond, rezultă faptul că, acesta se află în autoturismului petentului, a văzut mașina poliției apropiindu-se, care avea doar semnale luminoase, nu și acustice, petentul fiind oprit de agentul de poliție (fila 32, dosar fond).

Potrivit art. 31 din OUG 195/2002, actualizată, privind circulația pe drumurile publice, participanții la trafic trebuie să respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier, precum și semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate: a) semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier; b) semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b); c) semnalizarea temporară care modifică regimul normal de desfășurare a circulației; d) semnalele luminoase sau sonore; e) indicatoarele; f) marcajele; g) regulile de circulație.

Conform art. 32 alin. (2) lit. a) și b); din același act normativ, (2) sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase: a) pentru lumina roșie - autovehiculele aparținând poliției și pompierilor; b) pentru lumina albastră - autovehiculele aparținând poliției, (…), atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență;

Rezultă că, potrivit art. 31 din OUG 195/2002, lit b, semnalele semnalele speciale de avertizare ale autovehiculelor, prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b), pot fi luminoase sau sonore, astfel autovehiculul poliției putea să aibă doar semnale luminoase, fără semnale sonore.

Instanța de apel reține că, astfel cum arată în plângerea formulată în fața instanței de fond, apelantul s-a retras pe partea dreapta a carosabilului, acordându-i prioritate echipajului de poliție, care a trecut în fața sa, după care apelantul și-a continuat deplasarea aproximativ 100 de metri, moment în care i-au făcut semn să oprească. Atunci a oprit pe partea dreapta, iar agentul de politie i-a solicitat actele. Apelantul mai arată prin plângere că, în momentul în care a văzut echipajul cu semnalele luminoase în funcțiune, a încetinit și s-a retras pe partea dreapta, deși echipajul atlat în urgență nu avea pornite și semnalele acustice. În cererea de apel, arată că, s-a oprit ca să dea prioritate autospecialei, însă a fost depășit, moment în care a început să se deplaseze din nou.

Față de cele susținute de apelant, se reține că, potrivit art. 32 alin.(1) lit. a din OUG 195/2002, lumina roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers, cât mai aproape de marginea drumului, iar potrivit art. 37 alin.1 din același act normativ, conducătorii de vehicule sunt obligați să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea și la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roșie și sonore. Astfel, apelantul avea obligația de a se opri imediat, fără a continua deplasarea, - în direcția de mers, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, - și nu de a încetini sau reduce viteza, la trecerea autovehiculului poliției, cu regim de circulație prioritară, chiar dacă acesta avea în funcțiune numai semnalele luminoase.

Contrar susținerilor apelantului, reaua-credință a agenților constatatori nu s-a dovedit în cauză. Motivul pentru care apelantul a fost invitat la secția de poliție, i s-a adus la cunoștință de către agentul de poliție. Astfel, martorul audiat la instanța de fond, arătă că, petentul i-a solicitat agentului constatator să indice motivul ridicării permisului, iar acesta i-a învederat faptul că, nu s-a oprit la semnalele luminoase.

Apelantul contestă că, agenții de poliție s-a fi aflat într-o misiune care ar fi avut caracter de urgență, însă această împrejurare rezultă din cele trei referate depuse la dosarul cauzei (filele 15-17, dosar fond), alte dovezi nefiind propuse nici de apelant. Ori potrivit art.249 C.pr.civ., căruia cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească. În ceea ce privește sarcinii probei, se reține că, obligația instituită pentru apelantul-petent, nu încalcă art. 6 din CEDO, în acest sens fiind și cauza „H______ și alții contra României”. Sub acest aspect, Curtea a reținut că, în măsura în care regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății (A_____ împotriva României, nr. xxxxx/03, 4 octombrie 2007), nu se aduce o atingere prezumției de nevinovăție. Astfel, în materie de circulație rutieră, art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră (Stevens împotriva Belgiei, nr. xxxxx/00, și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr. xxxxx/97 și Adoud împotriva Franței, nr. xxxxx/97). Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și că, convenția nu se opune în principiu acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare (hotărârea Salabiaku împotriva Franței, din 7 octombrie 1988, hotărârea Telfner împotriva Austriei, nr. xxxxx/96 din 20 martie 2001).

Din acest punct de vedere, instanța de apel apreciază în continuare că, constatările făcute de agentul instrumentator sunt corespunzătoare realității, nerezultând din probele administrate o situație de fapt contrară celor consemnate în actul administrativ, aceste împrejurări fiind corect reținute de judecătorul fondului. Sancțiunea aplicată apelantului, având în vedere urmarea ce s-ar fi putut produce, ținând cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind legală și temeinică, astfel nu se impune nici reindividualizarea acesteia, în sensul aplicării avertismentului. În consecință, cererea subsidiară a apelantului, privind înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului prevăzută de art.7 din OG nr.2/2001, urmează a fi respinsă.

Față de aceste considerente, Tribunalul apreciază că, criticile formulate de apelant sunt neîntemeiate, motivele de apel invocate nefiind de natură să atragă schimbarea soluției instanței de fond, astfel în baza art. 480 alin.1 C.pr.civ., apelul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul E__ A________, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Toplița, _________________________, jud. Harghita, împotriva Sentinței civile nr.393 din data de 31.03.2015 pronunțată de Judecătoria Toplița, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 03.11.2015.

Președinte Judecător

M_____ I_____ S_______ E____

Grefier

L_____ P____

Red. M.I./ 31.12.2015

Primit: 04.01.2016.

Tehnored/id:04.01.2016.

Ex. 4/A.IM.

Jud. de fond: A. T_____