Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1872/2015 din 30 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro


Cod operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIE Nr. 1872

Ședința publică de la 30 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S_____ I____ T_______

Judecător I__ S_________

Grefier A____ C______ C____

Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție al județului G___, împotriva sentinței civile nr.231 din 16.02.2015, pronunțată de J__________ M____, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M____ C______, intimata contestatoare J__________ M____ – Biroul Executări Civile și reprezentantul legal P________ de pe lângă J__________ M____.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect alte cereri, apelul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen și motivat precum și faptul că, în cadrul procedurii prealabile, intimata contestatoare J__________ M____ a formulat note de ședință..

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul declară cercetarea judecătorească încheiată, apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.

TRIBUNALUL


Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 231 din 16.02.2015, pronunțată de J__________ M____, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX,a fost admisă cererea formulată de către contestator J__________ M____ - BIROUL EXECUTĂRI CIVILE, cu sediul în M____, ________________________, județul G___, în contradictoriu cu intimații M____ C______, domiciliat în Strehaia, _________________, jud. M________ și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G___, cu sediul în Tg.J__, ________________, județul G___.

În temeiul art. 21 ind. 1 al.1 din O.G. nr. 55/2002 s-a constatat prescrisă executarea sancțiunii prestării a 50 ore activitate în folosul comunității dispusă prin nr. 31/11.01.2012, pronunțată de J__________ M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

S-a dispus anularea mandatului de executare.

Pentru a pronunța această sentință,instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M____ la data de 03.10.2014 contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei M____ a solicitat să se constate intervenirea prescripției executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității pentru care a fost emis la data de 29.08.2012 mandatul de executare pentru intimatul M____ C______.

În motivarea în fapt a cererii, a arătat că la poziția nr. 15 din Registrul de evidență a hotărârilor pronunțate privind transformarea amenzii contravenționale în prestarea unei activități în folosul comunității a fost emis mandatul de executare din data de 29.08.2012 privind pe intimat, prin care acesta a fost obligat la 50 ore de activitate în folosul comunității.

S-a mai arătat că nu a fost comunicată începerea executării mandatului emis la data de 29.08.2012.

În continuare, s-a arătat că întrucât potrivit art. 211 din OG nr. 55/2002, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea, a solicitat să se constate prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.

În drept s-au invocat prevederile art.21 ind.1 alin.1 din OG 55/2002 astfel cum a fost modificată și completată.

În dovedirea cererii a depus la dosar înscrisuri și s-a anexat dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei M____.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a constatat și reținut că, prin sentința civilă nr. 31/11.01.2012 stată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost admisă cererea petentului I.P.J. G___ și transformată amenda contravențională în sumă de 1000 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 10.05.2005 în 50 ore activitate în folosul comunității, intimatul urmând să presteze cele 50 ore activitate în folosul comunității.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 4 din OG nr. 55/2002 sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută în raza unității administrativ-teritoriale în care contravenientul își are domiciliul sau reședința.

Autoritatea care are atribuții in ceea ce privește aducerea la îndeplinire a acestuia este potrivit art.17 din același act normativ primarul unității administrativ teritoriale a localității in care contravenientul își are domiciliul sau reședința .

În cauza de față, se constată că deși mandatul de executare a fost emis la data de 29.08.2012, autoritatea competentă nu a confirmat executarea mandatului.

Conform dispozițiilor art. 21 ind. 1 din OG nr. 55/2002, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.

Dezlegarea pricinii de față presupune stabilirea caracterului juridic al prescripției instituită de art. 21 ind. 1 din OG 55/2002. Caracterul juridic al acestei prescripției are o importanță covârșitoare întrucât acest caracter conduce atât la analiza începutului termenului de prescripție cât și la stabilirea eventualelor motive de întrerupere ori suspendare respectiv la stabilirea regulilor private sau publice aplicabile.

Actele normative care conturează regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității sunt OG 2/2001 și OG 55/2002.

Prestarea unei activități în folosul comunității, constituie una dintre sancțiunile contravenționale principale prevăzute de alin. (2) al art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor [art. 5 alin. (2) lit. c), alături de avertisment [art. 5 alin. (2) lit. a)] și amendă [art. 5 alin. (2) lit. b). Potrivit art. 9 din aceeași ordonanță a Guvernului, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege, numai pentru o anumită durată și alternativ cu amenda.

În condițiile aceluiași text de lege, înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității se face de către instanța de judecată, la sesizarea organului din care face parte agentul constatator, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite.

Înlocuirea sancțiunii amenzii se face cu citarea contravenientului, căruia i se oferă, la cerere, un termen de 30 de zile în vederea achitării amenzii.

În plus, executarea acestei sancțiuni, care poate fi aplicată numai de instanța de judecată, este strict reglementată de lege, respectiv de Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.

Din examinarea prevederilor legale care conturează regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității rezultă că aceasta se aplică în urma constatării încălcării unor dispoziții legale, în scopul de a sancționa și a contribui la educarea și reabilitarea contravenientului care nu are resurse bănești suficiente pentru a achita o amendă contravențională.

Faptul că munca prestată în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit nu determină calificarea sa ca muncă forțată, ci constituie elementul de constrângere al pedepsei în cauză, prin intermediul căreia se tinde spre corectarea și reeducarea contravenientului, așa cum se reține în cuprinsul Deciziei 641/2011 al Curții Constituționale.

Prin art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a înțeles să reglementeze ipoteza juridică prin care contravenientului - care a fost sancționat cu amendă, pe care însă nu a achitat-o și nici nu poate fi executat silit - să i se aplice alternativ munca în folosul comunității.

Pentru o astfel de situație, considerând că starea de insolvabilitate a contravenientului nu trebuie să conducă la lipsirea de eficiență a sancțiunii aplicate, legiuitorul a instituit modalitatea alternativă de executare a sancțiunii amenzii, prin posibilitatea înlocuirii acesteia cu obligația de prestare a unei activități în folosul comunității.

Operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii are loc în faza de executare și vizează exclusiv stabilirea altei modalități de executare a sancțiunii cu amenda deja aplicată, schimbarea modalității de executare fiind determinată de faptul că amenda nu a fost achitată în termen de 30 de zile definitivă și nici nu există posibilitatea executării silite.

Deci nu se poate considera, sub acest aspect, că ar fi nesocotit principiul de drept al legalității incriminării și sancțiunii ("nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege") înscris și în prevederile art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Referirea la dispozițiile art.7 din Convenția europeană a drepturilor omului este realizată în considerentele Deciziei nr. 7 din 20 septembrie 2010 privind recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin 80 10 201 0 18>Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din același act normativ și la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările și completările ulterioare, asupra posibilității de a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Față de acestea se reține că munca în folosul comunității conține elemente de constrângere care limitează drepturile celui obligat la o asemenea activitate, regimul de executare căpătând astfel un pronunțat caracter de oficialitate.

În același sens instanța arată că CEDO în mai multe hotărâri a stabilit că procedura contravențională este asimilată procedurii penale datorită scopului punitiv al pedepselor aplicabile și a caracterului general a normei de incriminare situație în care devin active garanțiile specifice materiei penale.

În respectarea celor două decizii arătate mai sus legiuitorul a stabilit că dispozițiile OG 2/2001 se completează cu dispozițiile Codului penal și Codului de procedură civilă (art. 47 din OG 2/2001).

În ceea ce privește o eventuală aplicabilitate a dispozițiile art. 705 C. proc. civ. instanța a reținut că acest text de lege privește o executare civilă pornită în temeiul unui titlu executoriu definit de art. 632 C.proc.civ., fără existența unui element de oficialitate, executarea silită civilă având caracter eminamente privat.

Acest caracter privat al normei prevăzute de Codul de procedură civilă exclude aplicabilitatea dispozițiilor art. 705 C.proc.civ. în materia executării silite contravenționale, atâta timp cât potrivit dispozițiilor art. 37 din OG 2/2001 procesul verbal neatacat în termen ori hotărârea judecătorească definitivă este titlu executoriu, iar potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității se pune in executare de către prima instanță de judecata prin emiterea unui mandat de executare.

sancțiuniiălcarea art. 7 din CEDOaplicarea unei măsuri de restrângere a unor drepturi ca urmare a inacțiunii organului judiciaFață de cele ce preced, în mod evident prescripția prevăzută de art. 21 ind. 1 din OG nr. 55/2002 are caracter oficial inspirat din materia penală, urmând să i se aplice dispozițiile art. 161 și următoarele Cod penal, prescripția executării pedepsei ca instituție de drept penal substanțial.

Prescripția executării pedepsei este o cauză care stinge dreptul statului de a impune executarea unei pedepse aplicate printr-o hotărâre judecătorească, în cazul de față muncă în folosul comunității, înlăturând executarea acestei munci.

În Codul penal instituția este prevăzută de dispozițiile art. 161 și următoarele iar termenul de prescripție a executării muncii în folosul comunității este prevăzut de OG 55/2002, art. 21 ind. 1.

Art. 163 C.pen. stabilește modalitățile de întrerupere a cursului prescripției executării, iar art. 164 din același cod modalitățile de suspendare, ultimul articol făcând trimitere expresă la dispozițiile Codului de procedură penală.

În același timp instanța a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 39 ind. 1 alin. 4 din OG 2/2001 urmărirea punerii în executare a sentințelor se realizează de către Serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, textul de lege dovedind încă odată caracterul oficial al procedurii stabilind astfel, indirect, aplicabilitatea dispozițiilor art. 163 Cod penal în privința prescripției executării sancțiunii contravenționale.

Acest principiu al oficialității la care s-a făcut referire mai sus implică nu numai posibilitatea sesizării cu verificarea îndeplinirii prescripției prevăzută de art. 21 ind. 1 din OG 55/2002 ci și obligativitatea organelor judiciare de a verifica îndeplinirea condițiilor prescripției pentru a evita aplicarea unor măsuri coercitiv-punitive în afara cadrului legal, atribuțiile executărilor civile în această materie, a prescripției executării unei sancțiuni cu un evident caracter coercitiv-punitiv, fiind similare cu cele menționate la art. 554 alin.2.C. proc.pen.

Așa fiind, instanța a apreciat că verificarea îndeplinirii cerințelor prescripției trebuie realizată din oficiu altfel s-ar ajunge la situația de neadmis ca mandatul de executare a muncii în folosul comunității să aibă o aplicabilitate sine die încălcând principiile prescripției unei măsuri punitive de natură contravențională sau penală, prescripție care duce la stingerea dreptului statului la impunerea executării pedepsei.

În același sens instanța a aratat că aplicarea unei măsuri de restrângere a unor drepturi ca urmare a inacțiunii organului judiciar obligat la urmărirea executării sancțiunii duce la încălcarea art. 7 din CEDO, text a cărei aplicabilitate a fost stabilită în această materie prin Decizia nr. 7 din 20 septembrie 2010 a ÎCCJ, recurs în interesul legii.

În aceste condiții scopul muncii în folosul comunității este unul punitiv și nu compensatoriu căpătând un caracter cvasipenal.

Având în vedere că intimatul M____ C______ nu a executat mandatul din 29.08.2012, deși au trecut mai mult de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, instanța urmează să admită sesizarea petentului și să constate prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității dispusă față de intimat prin sentința civilă nr. 31/11.01.2012, pronunțată de J__________ M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Instanța a dispus anularea mandatului de executare a sancțiunii prestării în folosul comunității din 29.08.2012, emis contravenientului M____ C______.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, apelanta intimata Inspectoratul de Poliție al Județului G___, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivare, apelanta a arătat că, contestația a fost formulată de Biroul executări civile al Judecătoriei M____ care are, în consecință, în cauză, calitatea de contestator. În raport de prevederile art. 56, alin. 1 din Codul de procedură civilă, „poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile". În speța de față, contestatoarea nu are personalitate juridică. De asemenea, aceasta nu justifică vreun interes în promovarea acțiunii, o astfel de cerere putând fi formulată, în opinia sa, doar de persoana obligată la prestarea activității în folosul comunității.

De asemenea, niciun act normativ nu prevede posibilitatea formulării de către Biroul Executări Civile a unei astfel de contestații, pentru a se putea aprecia că se află în situația prevăzută la art. 37 din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte, conform prevederilor art. 17, alin. 1 și 2 din O.G. nr. 55/2002, „primarul are obligația sa aducă la îndeplinire mandatul de executare, în executarea mandatului primarul stabilește de îndată conținutul activității ce urmează să fie prestată de contravenient, condițiile în care acesta executa sancțiunea, precum și programul de lucru, încunoștințând despre masurile luate unitatea la care se va presta activitatea". Conform alin. 1 al art. 19 din același act normativ, „supravegherea executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se asigura de către primarul localității sau de către primarii sectoarelor municipiului București, prin persoane împuternicite în acest sens, cu sprijinul unității de politie, în a căror raza teritoriala se executa sancțiunea."

În aceste condiții, o astfel de cerere trebuia soluționată în contradictoriu cu instituția primarului, instituție căreia îi revine obligația de a pune în executare mandatul. D___ în acest cadru procesual, instanța putea verifica, solicitând relații instituției primarului dacă mandatul a fost sau nu pus în executare.

Așadar I.P.J. G___ nu are calitate procesuală pasivă în cauză neavând relevanță în ceea ce privește punerea în executare a mandatului faptul că amenzile contravenționale înlocuite cu muncă în folosul comunității ar fi fost aplicate de agenți constatatori din cadrul I.P.J. G___.

Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii contestației.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 30, alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, instituția apelantă este scutită de plata taxei judiciare de timbru pentru prezentul apel.

În baza art. 411, alin. 1, pct. 2, teza a doua din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 9 iunie 2015 J__________ M____ a formulat note de ședință.

Cu privire la excepția invocată de apelantul - intimat I__ G___, J__________ M____ a arătat că, analiza excepției lipsei calității procesuale active presupune stabilirea caracterului juridic al prescripției instituită de art. 21 ind. 1 din OG 55/2002. Caracterul juridic al acestei prescripției are o importanță covârșitoare întrucât acest caracter conduce atât la analiza începutului termenului de prescripție cât și la stabilirea eventualelor motive de întrerupere ori suspendare respectiv la stabilirea regulilor, private sau publice, aplicabile.

Actele normative care conturează regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității sunt OG 2/2001 și OG 55/2002.

Prestarea unei activități în folosul comunității, constituie una dintre sancțiunile contravenționale principale prevăzute de alin. (2) al art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor [art. 5 alin. (2) lit. c)], alături de avertisment [art. 5 alin. (2) lit. a)] și amendă [art. 5 alin. (2) lit. b)]. Potrivit art. 9 din aceeași ordonanță a Guvernului, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege, numai pentru o anumită durată și alternativ cu amenda. In condițiile aceluiași text de lege, înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității se face de către instanța de judecată, la sesizarea organului din care face parte agentul constatator, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite. Înlocuirea sancțiunii amenzii se face cu citarea contravenientului, căruia i se oferă, la cerere, un termen de 30 de zile în vederea achitării amenzii. In plus, executarea acestei sancțiuni, care poate fi aplicată numai de instanța de judecată, este strict reglementată de lege, respectiv de Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.

Din examinarea prevederilor legale care conturează regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității rezultă că aceasta se aplică în urma constatării încălcării unor dispoziții legale, în scopul de a sancționa și a contribui la educarea și reabilitarea contravenientului care nu are resurse bănești suficiente pentru a achita o amendă contravențională.

Faptul că munca prestată în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit nu determină calificarea sa ca muncă forțată, ci constituie elementul de constrângere al pedepsei în cauză, prin intermediul căreia se tinde spre corectarea și reeducarea contravenientului, așa cum se reține în cuprinsul Deciziei 641/2011 a Curții Constituționale.

Prin art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a înțeles să reglementeze ipoteza juridică prin care contravenientului - care a fost sancționat cu amendă, pe care însă nu a achitat-o și nici nu poate fi executat silit - să i se aplice alternativ munca în folosul comunității.

Pentru o astfel de situație, considerând că starea de insolvabilitate a contravenientului nu trebuie să conducă la lipsirea de eficiență a sancțiunii aplicate, legiuitorul a instituit modalitatea alternativă de executare a sancțiunii amenzii, prin posibilitatea înlocuirii acesteia cu obligația de prestare a unei activități în folosul comunității.

Operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii are loc în faza de executare și vizează exclusiv stabilirea altei modalități de executare a sancțiunii cu amenda deja aplicată, schimbarea modalității de executare fiind determinată de faptul că amenda nu a fost achitată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nici nu există posibilitatea executării silite.

Deci nu se poate considera, sub acest aspect, că ar fi nesocotit principiul de drept al legalității incriminării și sancțiunii ("nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege") înscris și în prevederile art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Referirea la dispozițiile art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului este realizată în considerentele Deciziei nr. 7 din 20 septembrie 2010 privind recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr._180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din același act normativ și la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările și completările ulterioare, asupra posibilității de a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În mod evident munca în folosul comunității conține elemente de constrângere care limitează drepturile celui obligat la o asemenea activitate, regimul de executare căpătând astfel un pronunțat caracter de oficialitate.

În același sens CEDO, în mai multe hotărâri, a stabilit că procedura contravențională este asimilată procedurii penale datorită scopului punitiv al pedepselor aplicabile și a caracterului general a normei de incriminare situație în care devin active garanțiile specifice materiei penale.

În respectarea celor două decizii arătate mai sus legiuitorul a stabilit că dispozițiile OG 2/2001 se completează cu dispozițiile Codului penal și Codului de procedură civilă (art. 47 din OG 2/2001).

În ceea ce privește o eventuală aplicabilitate a dispozițiile art. 705 C. proc. civ. ,acest text de lege privește o executare civilă pornită în temeiul unui titlu executoriu definit de art. 632 C.proc.civ., fără existența unui element de oficialitate, executarea silită civilă având caracter eminamente privat. Acest caracter privat al normei prevăzute de Codul de procedură civilă exclude aplicabilitatea dispozițiilor art. 705 C.proc.civ. în materia executării silite contravenționale, atâta timp cât potrivit dispozițiilor art. 37 din OG 2/2001 procesul verbal neatacat în termen ori hotărârea judecătorească definitivă este titlu executoriu, iar potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității se pune in executare de către prima instanță de judecata prin emiterea unui mandat de executare.

Față de cele ce preced, în mod evident prescripția prevăzută de art. 21 ind. 1 din OG nr. 55/2002 are caracter oficial inspirat din materia penală, urmând să i se aplice dispozițiile art. 161 și următoarele Cod penal, prescripția executării pedepsei ca instituție de drept penal substanțial.

Prescripția executării pedepsei este o cauză care stinge dreptul statului de a impune executarea unei pedepse aplicate printr-o hotărâre judecătorească, în cazul de față muncă în folosul comunității, înlăturând executarea acestei munci.

În Codul penal instituția este prevăzută de dispozițiile art. 161 și următoarele, termenul de prescripție a executării muncii în folosul comunității fiind prevăzut de OG 55/2002, art. 21 ind. 1.

Art. 163 C.pen. stabilește modalitățile de întrerupere a cursului prescripției executării, iar art. 164 din același cod modalitățile de suspendare, ultimul articol făcând trimitere expresă la dispozițiile Codului de procedură penală.

In același timp potrivit dispozițiilor art. 39 ind. 1 alin. 4 din OG 2/2001 urmărirea punerii în executare a sentințelor se realizează de către Serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, textul de lege dovedind încă odată caracterul oficial al procedurii stabilind astfel, indirect, aplicabilitatea dispozițiilor art. 163 Cod penal în privința prescripției executării sancțiunii contravenționale.

Acest principiu al oficialității la care s-a făcut referire mai sus implică nu numai posibilitatea sesizării cu verificarea îndeplinirii prescripției prevăzută de art. 21 ind. 1 din OG 55/2002 ci și obligativitatea organelor judiciare de a verifica îndeplinirea condițiilor prescripției pentru a evita aplicarea unor măsuri coercitiv-punitive în afara cadrului legal, atribuțiile executărilor civile în această materie, a prescripției executării unei sancțiuni cu un evident caracter coercitiv-punitiv, fiind similare cu cele menționate la art. 554 alin.2.C. proc.pen.

Așa fiind, a apreciat că verificarea îndeplinirii cerințelor prescripției trebuie realizată din oficiu altfel s-ar ajunge la situația de neadmis ca mandatul de executare a muncii în folosul comunității să aibă o aplicabilitate sine die încălcând principiile prescripției unei măsuri punitive de natură contravențională sau penală, prescripție care duce la stingerea dreptului statului la impunerea executării pedepsei.

În același sens aplicarea unei măsuri de restrângere a unor drepturi ca urmare a inacțiunii organului judiciar obligat la urmărirea executării sancțiunii duce la încălcarea art. 7 din CEDO, text a cărei aplicabilitate a fost stabilită în această materie prin Decizia nr. 7 din 20 septembrie 2010 a ICCJ, recurs în interesul legii.

În aceste condiții scopul muncii în folosul comunității este unul punitiv și nu compensatoriu căpătând un caracter cvasipenal.

Față de cele arătate mai sus a apreciat că principiul oficialității conferă calitate procesuală activă Biroului executări civile

Analizând apelul declarat prin prisma criticilor formulate, Tribunalul urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Examinând hotărârea apelată în temeiul dispozițiilor art. 477 Cod procedură civilă și în raport de criticile formulate, Tribunalul constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M____ la data de 03.10.2014, Biroul executări civile al instanței a solicitat ca în contradictoriu cu intimatul M____ C______, să se constate intervenită prescripția executării sancțiunii prestării muncii în folosul comunității stabilită prin sentința civilă nr. 31 din 11 ianuarie 2012, stată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, prin care a fost admisă cererea formulată de Inspectoratul de Poliție Județean G___ și înlocuită amenda contravențională în cuantum de 10.000.000 lei ROL(1000 lei RON), aplicată prin procesul-verbal de constatarea contravenției ____________>AU nr.xxxxxxx încheiat la data de 10.05.2005 de către I__ G___-Poliția M____ în 50 ore muncă în folosul comunității, în baza căreia a fost emis mandatul de executare din data de 29.08.2012.

Executarea activității în folosul comunității în baza acestui mandat nu a fost confirmată de către Primăria Orașului Strehaia, Județul M________, deși au trecut mai mult de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.

Instanța de fond a admis contestația și a constatat prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității dispusă prin sentința civilă nr. 31 din 11 ianuarie 2012 stată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei M____.

Motivele de apel invocate de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție Județean G___ nu sunt întemeiate.

Potrivit dispozițiilor art. 391 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: „ alin. (1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată. (2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”

Contestația soluționată prin sentința supusă controlului judecătoresc a fost formulată de Biroul executări civile al Judecătoriei M____ cu privire la executarea unui mandat emis în aplicarea sentinței prin care s-a stabilit înlocuirea amenzii contravenționale aplicată intimatului contravenient în baza procesului-verbal de constatarea contravenției emis de I__ G___.

În raport de cele expuse, având în vedere că procesul-verbal de constatarea contravenției este un act administrativ, părțile nu trebuie să aibă personalitate juridică așa cum susține intimata.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin (4) din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind „Urmărirea punerii în executare a sentințelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, în colaborare cu serviciile specializate din primării.”

Totodată, Secțiunea a VII-a din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 387/2005 intitulată Punerea în executare a hotărârilor, § 2. Punerea în executare a sancțiunilor contravenționale și a altor dispoziții civile din hotărârile judecătorești, art. 126 prevede: „alin. (1) Lucrările privind punerea în executare a hotărârilor civile prin care s-au aplicat sancțiuni contravenționale sau prin care s-a înlocuit sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității se întocmesc de grefierul delegat cu efectuarea lucrărilor de executări civile sau de către o altă persoană desemnată de președintele instanței. … (3) Pozițiile din registru se vor închide numai după ce: a) a fost confirmată începerea prestării activității în folosul comunității de către primarul căruia i s-a trimis mandatul de executare;”.

Așa fiind, în raport de textele legale menționate, referitoare la punerea în executare a sancțiunilor contravenționale, Biroul de executări civile din cadrul instanței este obligat să emită și să urmărească executarea mandatelor emise, interesul în promovarea cererii fiind justificat.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a apelantei intimate Inspectoratul de Poliție Județean G___, Tribunalul reține că aceasta este cea care a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii prin procesul-verbal de constatarea contravenției ____________>AU nr.xxxxxxx din 10.05.2005, amendă care, tot la solicitarea sa, a fost înlocuită cu 50 ore de activitate în folosul comunității, astfel încât organul constatator își păstrează calitatea de parte stabilită potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, până la finalizarea procesului contravențional.

Primăria nu are atribuții în ceea ce privește executarea mandatului emis de instanță, primarul fiind cel care are doar obligația să aducă la îndeplinire mandatul de executare, sub acest aspect cadrul procesual stabilit de instanța de fond și care nu poate fi modificat în calea de atac, fiind corect stabilit.

Tribunalul reține și faptul că Inspectoratul de Poliție Județean G___ nu a formulat întâmpinare și nu a invocat excepții în fața instanței de fond.

Pentru considerentele expuse apelul se privește ca nefondat și urmează a fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 480 alin. (1) din codul de procedură civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul, declarat de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție al județului G___,cu sediul în Tg-J__,____________________, județul G___, împotriva sentinței civile nr.231 din 16.02.2015, pronunțată de J__________ M____, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M____ C______, domiciliat la familia M____ C_________ și U__ din orașul M____ , ___________________________,intimata contestatoare J__________ M____ – Biroul Executări Civile și reprezentantul legal P________ de pe lângă J__________ M____, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2015, la Tribunalul G___.

Președinte,

S_____ I____ T_______

Judecător,

I__ S_________

Grefier,

A____ C______ C____

Red.S.I/tehnoed.A.C.

Judecător fond. Eugenia Ș_______ V_____

6 ex/14 Octombrie 2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025