Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul HUNEDOARA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1699/2015 din 23 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL HUNEDOARA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1699/A/2015DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

Ședința publică din 23.11.2015

Complet constituit din:

Președinte: A_____ L_______ M_______ – judecător

G____ M____ – judecător

M______ D______ F______ - grefier


Pe rol fiind soluționarea cererii în anulare formulat de apelanta Agenția Națională de Administrare Fiscală Hunedoara S.A. împotriva sentinței nr 567/2014 pronunțată de Judecătoria Hațeg, în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Bară B_____ V_____ pentru intimată, lipsă fiind apelanta.

Față de lipsa apelantei instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare se prezintă avocat Bară B_____ V_____ pentru intimată, lipsă fiind apelanta.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentantul intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat.

În temeiul dispozițiilor art. 392 C. pr. civ., instanța constată că părțile nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, condiții în care deschide dezbaterile.

Având cuvântul reprezentantul intimatei solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, de asemenea solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate.

Fără cheltuieli de judecată.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, potrivit prevederilor art. 394 alin. 1 C. pr. civ., instanța închide dezbaterile în vederea pronunțării.


T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 576/2014 a Judecătoriei Hațeg, s-a admis plângerea contravențională formulată de petent S.C. C______ ____________.L., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______ nr. xxxxxxx din data de 24.02.2013 încheiat de către comisarii GĂRZII FINANCIARE HUNEDOARA, și, în consecință:

S-a înlocuit sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție, cu sancțiunea avertisment.

S-a dispus anularea măsurii complementare a suspendării activității pe o perioadă de trei luni, la punctul de lucru situat în oraș Hațeg, ________________________, județ Hunedoara.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația să verifice procesul-verbal atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei întocmirii sale.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța constată că acesta nu este afectat de nulitate, întrucât a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor imperative ale O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______ nr. xxxxxxx din data de 24.02.2013 s-a dispus amendarea petentei, cu amendă totală în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prev. și ped. de art.11 lit. “b” din O.U.G. 28/1999, art. 8 lit. b din Legea nr. 252/2003 și cu sancțiunea avertisment pentru contravenția prev. de art. 7 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001.

În sarcina petentei s-a reținut că: în urma controlului operativ inopinat și prin sondaj din data de 24.02.2013 la punctul de lucru situat în oraș Hațeg, __________________________ (Magazinul C___) s-a constatat că operatorii aparatelor de marcat electronice fiscale nu au emis bonuri fiscale în valoare totală de 1126 lei, rezultând nefiscalizarea acestei sume, dispunându-se confiscarea sumelor găsite la punctul de lucru aparținând operatorului economic și suspendarea activității punctului de lucru pe o perioadă de trei luni.

În urma aceluiași control s-a constatat faptul că bonurile fiscale emise de aparatul de marcat electronic fiscal nu cuprindeau în mod corect elementele prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 28/1999 și nu s-a putut prezenta Registrul unic de control.

În apărarea sa, petenta justifică prin aceea că nu a putut elibera bonuri fiscale întrucât aparatul s-a defectat și fiind duminica nu avea cine să-l repare, acesta fiind și motivul pentru care nu s-a putut prezenta nici Registrul unic de control.

Acest lucru este confirmat și de martorele M______ S_____ (f. 40) și Paran T______ C______ care au declarat că au vândut produse fără să elibereze bonuri fiscale întrucât casa de marcat era blocată urmând ca după reparare să se emită bonuri fiscale pentru marfa vândută (f. 41).

Susținerile martorelor se coroborează cu procesul-verbal de predare a memoriei fiscale (f. 49), din care rezultă că și în anul 2011 casa de marcat de la punctul de lucru situat pe __________________________, a avut probleme de funcționare în ceea ce privește memoria, aceasta fiind plină.

Față de faptul că petenta recunoaște această stare de fapt, însă arată că nu a procedat așa cu intenție ci pentru că era duminică și magazinul era aglomerat datorită persoanelor care mergeau la Mănăstirea P______ și doreau să facă cumpărături.

Față de buna credință a petentei, instanța a considerat cererea întemeiată și în consecință, în baza art. 34 din OG 2/2001, a admis plângerea contravențională formulată de petenta S.C. C______ _______________.L., împotriva procesului verbal _______ nr. xxxxxxx din data de 24.02.2013 încheiat de către comisarii Gărzii Financiare D___-Hunedoara și, în consecință a înlocuit sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție, cu sancțiunea avertisment, considerând că și această măsură este suficientă pentru a-și produce efectul scontat.

Împotriva acestei hotărâri,a declarat apel în termen intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii plângerii petentei.

În motivarea apelului s-a arătat că, petenta a săvârșit fapta contravențională, iar aceasta are un grad ridicat de pericol social întrucât nu respectă modul de folosire a caselor de marcat,iar prin aceasta cauzează prejudicii bugetului statului.

Examinând actele și lucrările dosarului, față de criticile aduse prin motivele de apel se rețin următoarele:

Prima instanță a reținut în mod just că procesul-verbal întrunește condițiile de formă impuse de art. 16 din OG nr.2/2001 și că nu există nicio nulitate absolută prevăzută de art. 17 din același act normativ.

De asemenea, instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt și a vinovăția petentului cu privire la fapta reținută în sarcina acesteia, încadrarea juridică pentru contravenția săvârșită fiind legală, apreciind în mod corect întreg probatoriul administrat în cauză.

Deși se formulează critici cu privire la faptul că instanța a reținut în mod eronat motive de reindividualizare a sancțiunii, se constată că acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, potrivit art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie „proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, iar potrivit art.5 alineat 5 din același act normativ sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite.

Tribunalul constată că, instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței civile apelate aceste dispoziții legale, ținând cont de împrejurările săvârșirii faptei, că fapta săvârșită nu a avut consecințe grave și ireparabile, acestea constituind motive întemeiate de reindividualizare a sancțiunii.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alineat 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 480 indice 1 Cod procedură civilă, văzând și dispozițiile art. 34 alineat 2 din OG nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, instanța găsind nefondat apelul formulat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul introdus de către Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 576/2014 pronunțată de Judecătoria Hațeg, județul Hunedoara.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 23.11.2015.


Președinte,Judecător,

A_____ L_______ M_______ G____ M____


Grefier,

M______ D______ F______



Red.GM/dact.DL/4ex

17.12.2015( judec.fond O___ M______ S____)




Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1799/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 371/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 15036/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 342/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 2716/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 411/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1178/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 11/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1604/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 20/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 308/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1606/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 258/2012 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 209/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 51/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 619/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 781/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 255/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 2374/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 300/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 65/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025