Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria RĂDĂUŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
258/2012 din 19 ianuarie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX Plângere Legea nr.61/1991



ROMANIA

JUDECATORIA RADAUTI, JUDETUL SUCEAVA

Sentința civilă nr. 258

Ședința publică din 19 ianuarie 2011

Președinte M____ C_______

Grefier A_____ S__________

La ordine, cauza privind soluționarea în rejudecare a plângerii formulate de petenta U_____ R_____, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 11.08.2010 de Poliția orașului Cajvana, intimat fiind I____________ de Poliție al Județului Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc petenta U_____ R_____ și reprezentantul intimatului I____________ de Poliție al Județului Suceava.

Procedura este legal îndeplinită.

Se verifică lucrările dosarului, după care, în conformitate cu disp. art. 1591 al.4 Cod procedură civilă, instanța verificând din oficiu competența generală, materială și teritorială, constată că este competentă să soluționeze cauza dedusă judecății potrivit disp.art.1 Cod procedură civilă și art. 32 alin.2 din O.G.2/2001.

Se constată depusă la dosar întâmpinare de către intimatul I____________ de Poliție al Județului Suceava.

Având în vedere că s-a solicitat de către intimată judecarea cauzei și în lipsă, instanța constată probatoriul epuizat și rămâne în pronunțare.

Deliberând,

JUDECATORIA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 22.08.2010 la Judecătoria Rădăuți petenta U_____ R_____ a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ________ , nr. xxxxxxx încheiat la data de 11.08.2010 de către Poliția orașului Cajvana.

În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că cele menționate în cuprinsul procesului verbal nu sunt reale.

Astfel, la data de 17.07.2010 a participat la o adunare a comunității în cadrul Bisericii Penticostale „Adonay” , fiind și coproprietară a construcției , dar la terminarea adunării , I______ I_____ , care pretinde că este singurul proprietar al clădirii , a început să provoace scandal, a cerut rudelor sale să stingă lumina și să îi alunge .

Nu a ripostat și a avut surpriza să afle că a fost amendată.

A aflat de existența acestei amenzi de la Primăria Cajvana, iar procesul verbal nu i s-a comunicat niciodată oficial.

Agentul C________ V_____ nu i-a comunicat procesul verbal care s-a întocmit la aproape o lună, de la scandalul provocat de I_____ I______.

Nu este adevărat că a refuzat să semneze procesul verbal, în acest caz organul constatator trebuind să consemneze acest lucru în prezența unui martor, care la rândul lui să semneze procesul verbal.

Prin sentința civilă nr. 3818/16.11.2010 a Judecătoriei Rădăuți s-a admis plângerea petentei și s-a anulat procesul verbal de constatare a contravenției.

Împotriva aceste sentințe a declarat recurs intimatul I____________ de Poliție al Județului Suceava, cu motivarea că instanța de fond s-a pronunțat fără a administra întreg probatoriul.

Prin decizia penală nr.1517/21.09.2011 Tribunalul Suceava a admis recursul declarat de intimatul I____________ Județean de Poliție Suceava, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât s-a pronunțat fără a administra întreg probatoriul, intimatul IPJ Suceava fiind citat fără copie de pe acțiune și mențiunea de a depune documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal, martorii propuși de petentă fiind audiați la primul termen fără ca în prealabil instanța să pună în discuție cererea de probe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 30 noiembrie 2011.

Prin întâmpinare, intimatul I____________ de Poliție al Județului Suceava a solicitat respingerea plângerii, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției și implicit sancțiunea aplicată.

Totodată, intimatul a răspuns celor menționate în plângerea contravențională, arătând că, numita U_____ R_____ a fost sancționată contravențional, fapta acesteia constând în aceea că în data de 17.07.2010, s-a deplasat la casa de festivități ADONAY pe raza orașului Cajvana, unde a participat la festivitatea de deschidere, iar după terminarea festivităților, împreună cu U_____ G_______ și alți cetățeni din orașul Cajvana au adresat cuvinte și expresii jignitoare numiților I______ Nicușor și I______ I_____, care s-au adresat cu plângere la Poliția orașului Cajvana, iar în urma soluționării reclamației , petenta a fost sancționată.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 11 august 2010, petentei i s-a aplicat o amenda în sumă de 200 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. pct.1 din Legea nr.61/1991 modif. și sancționată de art.3 lit. b, din Legea nr.61/1991 modif., reținându-se că, în timp ce se afla la casa de adunare Adonay a tulburat ordinea și liniștea publică în sala de adunare, prin adresarea de cuvinte obscene la adresa numiților I______ Nicușor, I______ I______ și a persoanelor prezente la slujbă, provocând indignarea acestora.

Procesul-verbal a fost întocmit în prezența contravenientei care a refuzat să semneze procesul verbal.

În termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001, petenta a formulat plângere contravențională pe care a depus-o spre soluționare la Judecătoria Rădăuți.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din același act normativ, cu verificarea legalității și a temeiniciei procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 11 august 2010, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității, actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, respectiv cauza A_____ împotriva României, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului, în cauza de față instanța urmând a analiza temeinicia și modul de individualizare a sancțiunii contravenționale, în raport cu probatoriu existent la dosar.

Instanța a considerat că din probele depuse la dosar de intimată, respectiv reclamația numitului I______ Nicușor, declarația acestuia, precum și declarațiile martorilor I______ I____, U_____ G_______, B___ G_______, U_____ V_____, B___ V_______, B___ G_______, rezultă că petenta a intrat într-un schimb de replici cu alte persoane, prin care a deranjat buna desfășurare a adunării private, dar nu rezultă că petenta ar fi adresat cuvinte jignitoare și obsecene la adresa celorlalți participanți. De asemenea din declarațiile martorilor Soldan C_______ și A___ L____, rezultă că petenta nu a dresat cuvinte obscene altor persoane.

Având în vedere că din probatoriul administrat rezultă că într-adevăr petenta a tulburat buna desfășurarea a acelei adunări, deci și ordinea publică prin _______________________ alte persoane, din declarațiile martorilor audiați nu rezultă că aceastea ar fi adresat cuvinte obsecene persoanelor prezente la acea adunare, deci tulburarea provocată nu este decât una minimă.

Analizând, materialul probator administrat în cauză, instanța constată că petenta a făcut doar în mod parțial proba contrarie, ea a tulburat buna desfășurări a acelei adunări, astfel că procesul verbal de bucură de prezumția de temeinicie cu privire la existența faptei contravenționale.

În ceea ce privește temeinicia individualizării sancțiunii, instanța a ținut seama de disp. art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, constatând următoarele:

- petenta se află într-o stare conflictuală cu reclamantul;

- modul și mijloacele de săvârșire a faptei, care relevă un grad de pericol social redus, având în vedere modul concret de săvârșire, respectiv de intrare in discuții cu alte persoane, în cadrul unor adunări religioase și prin aceasta a tulburat buna desfășurarea a acelei adunări;

- faptul că petenta este la prima abatere de acest gen, din probele administrate nu rezultă că petenta a mai comis asemenea fapte;

- faptul că petenta este o persoană în vârstă, cunoscută cu un comportament corespunzător în societate;

- faptul că petenta a înțeles pericolul acesteia și că atingerea scopului prevăzut de legiuitor, respectiv cel de prevenire a comiterii unor astfel de fapte și de educare a contravenientului, poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii „ avertismentului”.

Din aceste considerente, având în vedere probele administrate, instanța apreciază că, față de gradul de pericol social concret al faptei, este suficientă sancționarea petentului cu avertisment, motiv pentru care va înlocui amenda aplicată acestuia cu sancțiunea „avertismentului”.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petenta U_____ R_____, domiciliată în orașul Cajvana, ______________________, jud. Suceava, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 11.08.2010 de Poliția orașului Cajvana, intimat fiind I____________ de Poliție al Județului Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, ______________.9, jud. Suceava, și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în sumă de 200 lei, cu sancțiunea contravențională „avertisment”.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică din 19 ianuarie 2012.

Președinte, Grefier,

M____ C_______ A_____ S__________

red.C.M./26.01.2012

dact.S.A./ex.2


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025