Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BRAŞOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
16096/2013 din 13 decembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B_____

DOSAR CIVIL NR.XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx

Ședința publică din: 13.12.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A________ M_____

GREFIER: D______ B_______


Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 09.12.2013 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 13.12.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 10.05.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul F______ A________ a solicitat în contradictoriu cu intimata I__ S____, anularea procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/06.05.2013.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că se la momentul încheierii procesului verbal contestat nu a fost informat cu ce viteză se deplasa, că autovehiculul cu care circula echipajul de poliție nu era dotat cu aparat radar, dar și că nu a circulat cu viteza indicată în procesul verbal, de 163 km/h.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

Pentru dovedirea plângerii petentul a depus la dosar copie xerox de pe procesul-verbal contestat.

Plângerea a fost scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform disp. art. 36 alin. (1) din OG nr. 2/2001.


Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B_____, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată, întrucât fapta s-a constatat prin mijloace tehnice, iar proba se face cu acestea, petentul având obligația de a demonstra contrariul.

In drept, intimata a invocat disp. art. 205, 233 C.proc.civ., art. 120, 121 din HG nr. 1391/2006, art. 109 din OUG nr. 119/2002, OG nr. 2/2001.

In dovedire, intimata a depus copie de pe dovada de comunicare a procesului verbal, certificat calificat D_____ G_____ C_______, plansă foto.


Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu privire la admiterea excepției de necompetență a Judecătoriei B_____, iar, pe fondul cauzei, a arătat că intimata nu a făcut dovada celor reținute în procesul verbal.


La termenul de judecată din data de 09.12.2013, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei B_____, invocată de către intimată.

Referitor la excepția invocată, instanța reține că, potrivit art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2001, plângerile contravenționale se soluționează de către judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

În cauza de față, contravenția a fost săvârșită la km 281+200m, în afara localității Avrig, iar conform HG nr. 337/1993, această zonă se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Avrig .

Cum prin textul de lege arătat se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărui rază teritorială a fost săvârșită contravenția, respectiv în cauza de față, Judecătoria Avrig, instanța în baza art. 130 alin. (2) și 132 alin. (2) din C. proc. civ., va admite excepția și pe cale de consecință va declina competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Avrig.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B_____, invocată de intimată și în consecință:

Declină competența de soluționare a plângerii formulate de partea petentă F______ A________, cu domiciliul în B_____, ______________________, ____________, jud. B_____ în contradictoriu cu partea intimată INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI S____ cu sediul în S____, ______________________-6, jud. S____, în favoarea Judecătoriei Avrig.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.12.2013.



PREȘEDINTEGREFIER

A________ MAGDAȘDANIELA B_______






Red. /Dact. judecător A.M.

06.01.2014 – 4 ex.



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025