Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1462/2015 din 28 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 28 Octombrie 2015

Președinte - E____ P____

Judecător A______ C________

Grefier A____ C_______


DECIZIE Nr. 1462/2015 ca



Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelant ________________ și pe intimat P_______ M___________ IAȘI - SERVICIUL CONTROL INTERN, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților .

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Neexistând cereri prealabile și constatând terminată cercetarea judecătorească, instanța rămâne în pronunțare pe baza actelor de la dosar .


INSTANȚA

Prin sentința civilă nr 2629 din 20.02.2015 Judecătoria Iași a respins plângerea formulată de petenta ________________ împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. xxxxxx/17.03.2014, în contradictoriu cu intimatul P_______ M___________ Iași.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea primită și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 01.04.2014 și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta ________________ a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale împotriva procesului - verbal nr. xxxxxx din 17.03.2014.

În motivarea cererii formulate, petenta a învederat faptul că întocmirea procesului verbal s-a efectuat în lipsa contravenientului, constatările agentului nu sunt conforme cu realitatea.

În susținerea cererii, petenta a anexat copii după procesul verbal nr. xxxxxx din 17.03.2014.

Cererea a fost motivată în drept conform OG 2/2001.

Prin chitanța nr. ISXUC xxxxxxxx din 16.04.2014 petentul a depus 20,00 lei reprezentând taxă judiciară timbru.

Legal citată, intimata Primăria M___________ Iași prin Primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii deoarece faptele imputate petentei s-au desfășurat în contextul dat din procesul verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor Ordonanței 2/2001, agentul constatator nu a făcut decât să încadreze fapta săvârșită de către petent și să aplice prevederile legii.

A anexat copii după procesul verbal nr. xxxxxx din 17.03.2014, Somație.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În urma controlului efectuat în data de 11.03.2014 la barul aparținând petentei de către un reprezentant al Primăriei M___________ Iași, s-a constatat că desfășura activitate comercială fără a deține autorizația de funcționare.

Măsura dispusă a fost de intrare în legalitate și amendă în valoare de 2800,00 lei.

Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

Analizând cu prioritate aspectele de legalitate ale procesului verbal contestat, instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 16 din OG2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Din studierea procesului verbal depus la dosarul cauzei se poate observa că acesta este de natură a răspunde cerințelor legale imperative astfel descrise. Se mai notează că toate motivele de nelegalitate invocate de petent au un caracter nefondat.

Instanța mai reține, de asemenea și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentei i s-a dat o corectă încadrare juridică raportat la dispozițiile art. 1 lit. a din Legea 12/1990 "Constituie activități comerciale ilicite si atrag răspunderea contravenționala sau penala, după caz, fata de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte: a) efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute in Codul comercial sau in alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține ca O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează etapa judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

Instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la acesta, referitor la împrejurările reținute de agentul constatator.

Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectarea tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).

Pe de alta parte, a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate dar extrem de numeroase.

Instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.

În concluzie, sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, pe parcursul judecății, petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție.

Referitor la proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului și analizând pe cele stabilite prin actul atacat, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii față de criteriile prevăzute de art. 21, alin. 3 din OG 2/2001. Sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța apreciază că agentul constatator a realizat o corectă individualizare, aplicând în mod judicios criteriile enumerate în cuprinsul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

În această situație, petenta a beneficiat de garanțiile oferite de art. 6 din CEDO însă prezumția sa de nevinovăție a fost răsturnată.

Rezultă, așadar, că forța probantă a procesul-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

În consecință, instanța urmează să respingă plângerea petentei ________________ formulată împotriva procesului verbal de contravenție nr. xxxxxx din 17.03.2014 ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului petenta a susținut că prin plângerea înregistrată pe rolul instanței sub numărul sus indicat, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție nr.xxxxxx încheiat la data de 17.03.2015 de către intimatul P_______ mun. Iasi . Prin sentința civila pronunțata Ia fond, Judecătoria Iași respins plângerea ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, în mod greșit, retine ca toate motivele de nelegalitate invocate sunt nefondate si procesul verbal de contravenție răspunde cerințelor legale imperative, iar sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța retine în mod greșit că nu a făcut dovada existentei altei situații decât cea reținută si sancționată prin procesul verbal de contravenție.

Astfel cum a arătat în mod constant, petenta are ca obiect de activitate - Activități de jocuri de noroc si pariuri - 9200. Prin procesul verbal de contravenție se sancționează nedeținerea autorizației de funcționare eliberată de Primăria Iași pentru activitatea - alimentație publica (bar).

Față de obiectul de activitate al societății, petenta a susținut că nu este necesara autorizația de funcționare eliberata de Primăria Iași pentru activitatea alimentație publică( bar). Întrucât petenta nu a desfășurat această activitate.

Intimatul nu au formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate în conformitate cu disp art 476 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat.

Criticile formulate sunt neîntemeiate.

Contrar susținerilor petente că,,nu a desfășurat această activitate,, agentul constatator a reținut că petenta a desfășurat activitate comercială fără a deține autorizație de funcționare. La data de 11.03.2014 petenta a fost somată să se prezinte la Primărie pentru stabilirea de măsuri în vederea intrării în legalitate. Totodată i s-a atras atenția că neprezentarea actelor solicitate și/sau neîndeplinirea măsurilor dispuse la termenul stabilit, până la data de 13.03.2014, atrage după sine amenda contravențională cuprinsă între 2.000 lei și 20.000 lei conform Legii nr 12/1990.

Intimata a susținut că petenta a mai fost sancționată pentru lipsa autorizației, la alte puncte de lucru, inclusiv instanța a constatat vinovăția petentei

În plângerea formulată petentul a negat cele constate de către agentul constatator și a susținut are ca obiect de activitate - Activități de jocuri de noroc si pariuri – 9200 și nu are nevoie de autorizație.

În mod just a fost înlăturată această susținere, întrucât s-a reținut de către agentul constatator că la data de 11.03.2014, la controlul efectuat la ora 11,50 la locul barul din șoseaua N_______ nr 19, _______________________ desfășura activitate de alimentație publică, bar, fără a deține autorizația de funcționare, eliberată de Primăria municipiului Iași, conform art 268 al 6 din Legea nr 571/2003. .

Analizând cu prioritate aspectele de legalitate și temeinicie ale procesului verbal contestat, instanța de control judiciar constată că prima instanță a reținut în mod corect aplicarea dispozițiilor legale.

Pe cale de consecință, sub aspectul laturii obiective a faptei contravenționale pretins a fi săvârșite, instanța constată că aceasta există, verificând elementul material statuat de dispozițiile legale.

Analizând deopotrivă latura subiectivă, instanța constată că petentul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa.

Astfel cum instanța a reținut fapta a fost descrisă corect și a fost încadrată corespunzător în drept și nu sunt motive de nulitate absolută.

Referitor la procesul-verbal, instanța reține că, acesta este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, și i se recunoaște valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

In analiza principiului proportionalitatii, instanta verifica în ce masura petentul nu a respectat regulile impuse de actele normative, care au implicatii majore asupra garantarii dreptului la viata, la integritate al persoanelor si bunurilor si pentru instituirea unui climat de securitate sociala, astfel încât nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Avand în vedere aceste principii, tribunalul constată că petentul nu a dovedit prin mijloace de proba pertinente si concludente ca situatia de fapt ar fi alta decât cea retinuta in procesul verbal contestat.

In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii contraventionale, în raport cu disp. art 21 al 3 din OUG nr 195/2002, instanta de fond a reținut în mod corect ca amenda contraventionala aplicata este cea prev de lege și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei savarsite, ținând seama de imprejurarile în care a fost savarsită contraventia, de modul si de mijloacele de savarsire, precum și de circumstantele personale ale contravenientului, astfel încât nu se impune reevaluarea acestora.

În consecință, în baza art. 480 al 1 din Codul de procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul petentei.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de ________________ împotriva sentinței civile nr 2629 din 20.02.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2015. .

Președinte,

E____ P____

Judecător,

A______ C________

Grefier,

A____ C_______


Redactat și tehnoredactat PE

2ex/06.01.2016.

Judecător fond V______ V_______ C_____ .




A.C. 02 Noiembrie 2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025