cod operator 4204
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ Nr. 374/A
Ședința publică din 26 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V_______ P__
Judecător M______ H____
Grefier M______-O___ H____-O_____
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M___, ____________________. 37 împotriva sentinței civile nr. 8678/10.10.2014 a Judecătoriei Baia M___ în contradictoriu cu intimata _______________, cu sediul în Târgu Lăpuș, P-ța Eroilor, nr.23, ___________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 12 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 394, art. 396 raportat la art. 482 din Noul Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției la data de 26 martie 2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, tribunalul a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr.8678/10.10.2014 a Judecătoriei Baia M___ s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta ___________________., împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 17.03.2014 de intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 1000 lei aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 17.03.2014 de intimat cu sancțiunea avertismentului.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 17.03.2014 încheiat de intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, constatându-se că, la data de 17.03.2014, în calitate de deținător al auto cu nr. XXXXXXXXX, condus de L____ G______, a utilizat auto pe ________________________ M___, fără a avea încheiată o poliță de asigurare obligatorie auto, fiind implicat într-un accident rutier.
Fapta menționată anterior este prevăzută de dispozițiile art. 48 din Legea nr. 136/1995.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
De asemenea, instanța a apreciat că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și a apreciat probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În acest sens, se înscrie și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza I___ P__ contra României în care Curtea a observat că, în ceea ce privește dreptul la apărare al petentului, instanțele trebuie sa-i dea ocazia de a-si prezenta punctul de vedere, de a depune la dosar memorii sau de a solicita administrarea probelor pe care le aprecia pertinente. Curtea a reamintit că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții este de a verifica dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V__ Mechelen și alții c. Țărilor de Jos 23 aprilie 1997, par. 50).
Ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
Astfel, în cauza dedusă judecății, instanța a constatat că petenta a înțeles să se folosească de drepturile sale procesuale în încercarea de a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, așa cum era obligată de dispozițiile art.249 și art.10 din Codul de procedură civilă, propunând probe, respectiv înscrisuri, instanța dispunând, din oficiu, audierea martorului asistent semnatar al procesului verbal și șofer al auto implicat în accident. Instanța a constatat că acestea nu sunt în măsură să facă dovada contrară celor reținute în procesul verbal atacat, dimpotrivă, din probele depuse la dosar și din audierea martorului reiese că la data accidentului, respectiv 17.03.2014, deși exista o poliță RCA încheiată în data de 17.03.2014 pentru autoutilitara respectivă, valabilitatea acestei polițe începea cu data de 18.03.2014. Față de aceste aspecte, instanta reține că petenta a fost în mod corect sancționată pentru fapta sa.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a apreciat că nu s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate petentei.
Opinia instanței s-a fundamentat, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, instanța are în vedere și prevederile art.7 alin.3 în care se învederează că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu avertisment, față de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, instanța a considerat că sancțiunea pecuniară este disproporționată față de fapta săvârșită, nejustificându-se aplicarea acesteia. De asemenea, instanța considera că scopul educativ, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins si prin aplicarea avertismentului, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Față de cele constatate, în temeiul art.34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a înlocut sancțiunea amenzii de 1000 lei aplicată petentei cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.
La termenul din 12.03.2015 când a rămas cauza în pronunțare apelantul I____________ de Poliție al Județului Maramureș prin reprezentant a expus oral criticile sentinței apelate ca fiind următoarele: petenta a fost sancționată pentru aceea că nu a avut încheiată o poliță de asigurare de răspundere civilă obligatorie, iar instanța de fond a înlocuit sancțiunea principală a amenzii cu avertisment. Având în vedere faptul că autovehiculul a fost implicat și într-un accident rutier consideră că pericolul social este ridicat raportat și la persoana pe care a lovit-o, care l-a rândul său va trebui să formuleze acțiune în instanță pentru a-și recupera daunele care au fost cauzate de autovehiculul care nu era asigurat. Apreciază că astfel de contravenții au un pericol social ridicat motiv pentru care instanța de fond trebuia să mențină sancțiunea amenzii.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 458, art.466, art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, art.480 alin.2 Cod procedură civilă.
Intimata _______________, deși a fost legal citat, nu și-a exprimat poziția procesuală în apel.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel care s-au invocat și potrivit art. 476-479 C.pr. civilă, , tribunalul reține:
Prin sentința atacată plângerea petentului a fost admisă în parte, fiind dispusă înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Prima instanță a constatat legalitatea și temeinicia procesului-verbal confirmând că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa,însă a apreciat că faptei petentei îi corespunde sub aspectul sancțiunii principale o sancțiune mai blândă, respectiv cea a avertismentului.
Instanța de apel nu împărtășește punctul de vedere al judecătoriei. Pentru a aplica sancțiunea avertisment fapta ce se sancționează trebuie să fie, potrivit art.7 din OG nr. 2/2001, de o gravitate redusă.
Conducerea unui vehicul fără a avea încheiată o poliță de asigurare obligatorie nu se poate afirma că este de gravitate redusă, prin consecințele pe care le poate produce în patrimoniul unor terți în ipoteza savârșirii în trafic a unei fapte civile delictuale.
Cum în speță nu s-au probat circumstanțe care să permită aplicarea unui regim sancționator mai puțin sever,cu atât mai mult cu cât autovehiculul petentei a fost implicat într-un un accident auto, tribunalul apreciază că amenda aplicată petentei în cuantumul ei minim corespunde criteriilor instituite de art.20 alin.3 din OG nr.2/2001, fiind respectat prin aplicarea ei principiul proporționalității care trebuie să existe între pericolul social al faptei săvârșite și sancțiunea aplicată, principiu afirmat de către legiuitor atât în conținutul art. 20 alin.3 din OG nr. 2/2001 cât și în textul art. 5 alin.5 din același act normativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.2 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite apelul declarat de către intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș, cu sediul în Baia M___, ____________________.37 împotriva sentinței civile nr. 8678/10.10.2014 a Judecătoriei Baia M___ pe care o schimbă în parte în sensul că respinge în tot plângerea contravențională formulată de către petenta _______________ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx întocmit la 17.03.2014 de intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi 26 Martie 2015.
Președinte, V_______ P__ |
|
Judecător, M______ H____ |
|
Grefier, M______-O___ H____-O_____ |
|
Red.P.V. / Tred. M.H. / 22.04.2015- 4ex
Judecător la fond: B_____ I____ D_____