DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX plângere contravențională
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE
C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 695
Ședința publică din 26 iunie 2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - F_____ E_____
JUDECĂTORI - E____ I___
- C_____ M_________
GREFIER - V_______ M____
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta intimată C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București,_____________________.401A, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 475/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata petiționară ________________, cu sediul în Miercurea C___, _________________, județul Harghita.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată dezbaterile încheiate și rămâne în deliberare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului de față, constată :
P___ plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea C___ la data de 21.11.2011 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta _________________. prin reprezentant legal L_____ C____ T______, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională De Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție _______ 11 nr. xxxxxxx din 31.10.2011.
În motivarea plîngerii, petenta a invocat existența rovinietei achitată la data de 06.05.2011, pentru o zi, la stația Petrom nr. 17 de pe A1 km 94.
P___ sentința civilă nr. 836/2012, Judecătoria Miercurea C___ a invocat excepția de necompetență teritorială și a declinat în favoarea Judecătoriei Găești competența de soluționare a plângerii.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei planșa foto, adresa Biroul Român de Metrologie Legală, certificat calificat și autorizația de control a agentului constatator, solicitând judecarea și în lipsă.
P___ sentința civil nr. 475/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea formulată de petenta __________________. prin reprezentant L_____ C____ T______, împotriva intimatei C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. CESTRIN, iar în consecință, s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție _________, nr.xxxxxxx din 31.10.2011.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele :
- prin procesul-verbal _______ 11 nr. xxxxxxx/31.10.2011, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1.750 lei, în temeiul art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, constatându-se că la data de 07.05.2011, pe raza localității P_______ , jud. Dâmbovița - Autostrada A1 la km. 70+460 mp. vehiculul aparținând petentei a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
- trecând la analiza legalității actului constatator atacat, s-a constatat că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din același act normativ. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, procesul verbal trebuie să cuprindă mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, iar lipsa acestor mențiuni se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal, care se poate constata și din oficiu.
- procesul verbal atacat în cauză poartă mențiunea că documentul a fost generat și semnat electronic de agentul constatator, potrivit prevederilor Legii nr.455/2001 și H.G. nr.1259/2001. Dar actul constatator a fost comunicat contravenientului în formă tipărită, fără ca pe procesul verbal comunicat să existe semnătura olografă a agentului constatator, semnătura electronică despre care se face vorbire în cuprinsul acestuia nefiind valabilă decât pe un înscris în format electronic.
- din interpretarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 455/2001, rezultă că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică, sunt asimilate înscrisurilor sub semnătură privată în privința condițiilor și efectelor lor. Dar procesul verbal de contravenție, având natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, este considerat un act autentic, iar nu un înscris sub semnătură privată, fiind emis de un agent constatator în exercitarea atribuțiilor sale, cu respectarea formalităților prevăzute de OG 2/2001.
- procesul verbal contestat, deși se susține că a fost generat și semnat electronic, nu este destinat a fi citit în formă electronică, fiind comunicat petentului în formă tipărită, fapt ce contravine prevederilor art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, care definește înscrisul electronic ca fiind o colecție de date în formă electronică în care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
- crivire la tariful de despăgubire, s-a reținut că prin Legea nr. nr. 144/23.07.2012 a fost modificată OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Astfel, art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 a statuat că: la articolul 8 din O.G. nr. 15/2002, alineatele 3, 31 și 6 se abrogă, iar prin art. II din Legea nr.144/2012 s-a stabilit că tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (…), aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.
La data de 2 mai 2013, intimata CNADNR SA CESTRIN a declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
P___ motivele de recurs, depuse în scris la dosarul cauzei, recurenta intimată a invocat dispozițiile art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 potrivit cărora „ fapta de a circula fără rovinietă valabilă, constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ”.
Se susține, de asemenea, că procesul verbal de contravenție încheiat în cauză a fost emis prin sistemul informatic, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a MAI Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor.
În raport de aceste considerente, se apreciază că instanța de fond a pronunțat în mod eronat această sentință, întrucât nu au fost încălcate dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001, cu privire la semnătura agentului constatator.
Pe cale de consecință, se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea plângerii contravenționale.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor si considerentelor avute in vedere de instanța de fond, precum si a textelor legale incidente, tribunalul apreciază ca recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse in continuareÎn conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 17 din aceeași ordonanță, în ceea ce privește sancțiunea nulității absolute a procesului verbal de contravenție pentru lipsa unor elemente esențiale ale procesului verbal de contravenție.
Potrivit art. 8 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, constituie contravenție, iar potrivit art. 10 din OG nr. 15/2002, contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu. Din interpretarea acestui text de lege rezultă că semnarea procesului verbal de contravenție de către agentul constatator reprezintă o condiție de validitate a actului a cărei lipsă se sancționează cu nulitatea înscrisului.
În speța dedusă judecății, petenta a fost sancționată contravențional în conformitate cu dispozițiile art. 8 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, procesul verbal de constatare a contravenției fiind generat automat, printat și trimis prin poștă, având semnătură electronică.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică „ înscris în formă electronică, reprezintă o colecție de date în forma electronică, între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau a altui procedeu similar”.
În cauza dedusă judecății, actul contravențional contestat a fost transmis petentului prin poștă și nu printr-un program informatic. În atare situație, se apreciază că procesul verbal nu poartă semnătura agentului constatator, de vreme ce semnătura electronică extinsă nu poate fi citită decât printr-un program informatic, program ce nu a fost aplicat la constatarea și sancționarea contravenției.
În consecință, tribunalul consideră că semnătura electronică, chiar extinsă fiind, a agentului constatator nu poate acoperi cerința semnăturii olografe impusă de art. 17 din OG. nr. 2/2001, astfel că intervine sancțiunea nulității absolute a procesului verbal de contravenție
Față de cele de mai sus, tribunalul, văzând si dispozițiile art. 312 cod procedură civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta intimată C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București,_____________________.401A, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 475/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata petiționară ________________, cu sediul în Miercurea C___, _________________, județul Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2013
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F_____ E_____ E____ I___ C_____ M_________
Grefier,
V_______ M____
Judecător fond C________ C_______
Judecătoria Găești
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Red.- FE/SEM
2 ex./15.07.2013
Proces verbal,
Pentru doamna judecător C_____ M_________,
aflată în concediu de odihnă, prezenta s-a semnat de
P_________ SEF SECTIE,
G______ B_____