Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL C___
SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1700/2014
Ședința publică din 01 Octombrie 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE : E___ B_____
Judecător : S_____ T_______
Judecător : I____ N___ B______
Grefier : D__-P___ Oneș
S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de recurentul M_________ C___-N_____ DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ împotriva sentinței civile nr. 3269 din 18.02.2013 a Judecătoriei C___-N_____, cauza privind și pe intimata B_______ D_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în cauză se conststată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Tribunalul, verificându-și din oficiu competența, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cale de atac, conform dispozițiilor art. 159¹ alin. 4, raportat la art. 2 pct. 3 Cod proc. civ.
Instanța constată că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, constată că recursul este declarat în termenul legal, este motivat și a fost comunicat cu intimatul.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța lasă cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 3269/18.02.2013 a Judecătoriei C___-N_____ a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul B_______ D_____, cu domiciliul în C___-N_____, ______________________, _____________, jud. C___ în contradictoriu cu intimatul M_________ C___-N_____, DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ C___-N_____, cu sediul în mun. C___-N_____, ___________________-3, jud. C___ împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției ________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 15.10.2012 de Poliția Locală C___-N_____, și în consecință:
S-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei cu sancțiunea avertismentului.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX petentul B_______ D_____ a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul M_________ C___-N_____ - Direcția Poliția Locală C___, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 15.10.2012 de Poliția Locală C___-N_____.
În motivarea plângerii contravenționale formulate petentul B_______ D_____ a arătat că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității, însă arată că el și-a îndeplinit în mod conștiincios atribuțiile pe care le-a avut în asociație timp de 34 de ani.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.G 2/2001.
La plângere a fost atașată copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 15.10.2012 de Poliția Locală C___-N_____.
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata Direcția Poliția Locală C___ a formulat Întâmpinare: f. 19 – f. 21, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de petent, ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 15.10.2012 de Poliția Locală C___-N_____ a fost sancționat contravențional petentul B_______ D_____ pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 56, alin. 1, lit. b din Legea nr. 230/2007.
În fapt, s-a reținut că, conform N.I. nr. xxxxxx/305/28.09.2012, întocmită de către serviciul relații cu consiliul și administrație locală, în urma verificărilor efectuate în data de 27.09.2012 la asociația de proprietari de la adresa mai sus menționată, s-au constatat nereguli în activitatea domnului B_______ D_____ în calitate de președinte al asociației, ocazie cu care a fost întocmită și nota de constatare nr. 176/305/27.09.2012.
Împotriva actului de sancționare contravenientul a formulat plângere in termenul legal prev. de art. 31 alin.1 O.G.2/2001 modif. prin L.180/2002, atâta vreme cat plângerea a fost înregistrata la data de 23 octombrie 2012 (f. 4 dosar).
Analiza din oficiu a procesului verbal atacat atestă că acesta cuprinde toate elementele a căror omisiune ar atrage nulitatea absolută conform art.17 din O.G. 2/2001.
La dosarul cauzei au fost anexate înscrisuri, din analiza cărora rezultă faptul că petentul s-a străduit în calitate de președinte al asociației de locatari să-și îndeplinească obligațiile legale, obligații, pe care însă nu le-a respectat în totalitate.
Conform art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001 modif. sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de comitere, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului.
Din probatoriul administrat în cauză se observa că petentul a recunoscut și regretat săvârșirea contravenției, el aflându-se la prima abatere, momentul săvârșirii faptei contravenționale putând fi interpretat ca un fapt izolat, motiv pentru care aplicarea unei sancțiuni mai ușoare ca aceea a avertismentului apare ca fiind nu numai necesară dar și suficientă pentru realizarea scopului preventiv și reeducativ al sancțiunii contravenționale.
Astfel fiind, in baza art.32 alin.2 si art.34 din același act normativ plângerea formulată de petent a fost admisă, în parte ca întemeiată apreciindu-se că fapta există însă că aplicarea sancțiunii avertismentului poate conduce la o atenționare a petentului ca pe viitor să se abțină, respectiv să evite săvârșirea a astfel de fapte, în caz contrar urmând ca, consecințele unei astfel de atitudini să fie mai grave.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M_________ C___-N_____, Direcția Poliția Locală C___-N_____, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, cu consecința respingerii plângerii contravenționale.
În motivare arată că, agentul constatator a individualizat corect sancțiunea aplicată, raportat la gradul de pericol social al faptei comise, fiind stabilită la nivelul minim prevăzut de lege.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că, recursul declarat în cauză este nefondat.
Astfel, în mod just instanța de fond a apreciat ca suficientă aplicarea sancțiunii administrative a avertismentului raportat la gradul de pericol social redus al contravenției constatate, atitudinea petentului de recunoaștere a faptei, aflat la prima abatere de acest gen.
Pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul, în baza art.312 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul M_________ C___-N_____ împotriva sentinței civile nr. 3269 din 18.02.2013, pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____, pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul M_________ C___-N_____, cu sediul în mun. C___-N_____, ___________________-3, jud. C___ împotriva sentinței civile nr. 3269 din 18.02.2013, pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____, pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 01.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
E___ B_____ S_____ T_______ I____ N___ B______
GREFIER
D__ P___ ONEȘ
Red. 2 ex./I.N.B./D.M.
03.02.2015
Jud.fond: A_______ M__