Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GIURGIU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
41/2013 din 30 ianuarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Operator de date cu caracter personal nr.3727

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G______

SECȚIA CIVILĂ

Decizia civilă Nr. 41/2013 CRA

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE F_________ R_____

Judecător I__ N_____

Judecător M_____ Z___ U____

Grefier V______ S____

Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurent DIRECȚIA POLIȚIEI LOCALE G______ și pe intimat D_____ V_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, că este declarat în termen, motivat și că procedura este legal îndeplinită, după care

Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.


INSTANȚA


Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8507/01.11.2012 Judecătoria G______ a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul D_____ V_____, în contradictoriu cu agentul constatator Direcția Poliției Locale G______.

A înlocuit sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 140 de lei cu avertisment și a menținut procesul-verbal de contravenție _______ nr. xxxxxxx din 19.03.2012.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție _______ nr. xxxxxxx întocmit de Direcția Poliției Locale G______ la data de 19.03.2012, petentul a fost sancționat contravențional pentru că a oprit autoturismul la mai puțin de 25 de m înaintea trecerii de pietoni de pe __________________________>

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța de fond a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul – verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept pană la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării sa dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în măsura in care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Instanța de fond a constatat că procesul verbal _______ nr. xxxxxxx întocmit din data de 19.03.2012 este temeinic, petentul recunoscând în sedința din data de 01.11.2012 că a oprit la o distanță mai mică de 25 m de trecerea de pietoni.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța a reținut că amenda contravențională aplicată nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, în cauză nefăcându-se dovada că petentul ar mai fi fost sancționat anterior pentru fapte similare.

Instanța, în raport de fapta săvârșită de petent, a apreciat că aplicarea avertismentului era suficientă pentru ca sancțiunea contravenționala sa-și îndeplinească rolul de a-l descuraja pe viitor să săvârșească o fapta similară și de a-i produce petentului o stare de reflecție și regret.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța a constatat că procesul – verbal contestat este legal și temeinic, dar că sancțiunea aplicată nu este corect individualizată, astfel încât a admis în parte plângerea, a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei cu avertisment.

Împotriva sentinței civile nr. 8507/01.11.2012 a declarat recurs agentul constatator Direcția Poliției Locale G______, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele motive:

Sentința civilă nr.8507/1.11.2012 a fost dată în condițiile în care Direcția Poliției Locale nu a fost citată cu copia acțiunii și cu mențiunea obligației de a depune la dosar întâmpinare, precum și pentru a depune dovezile care au stat la baza încheierii procesului verbal _______ nr.xxxxxxx din 19.03.2012.

S-a învederat instanței că, după comunicarea acestei sentințe și consultarea dosarului la arhivă de către consilierul juridic, s-a constatat că pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare este aplicată stampila Inspectoratului Județean de Politie G______ și i nu a Direcției Poliției Locale G______.

Potrivit art.85 din Codul de procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

Având în vedere că, Direcția Poliției Locale nu a fost citată în calitate de intimat în această cauză, faptul că instanța s-a pronunțat cu lipsă de procedură la primul termen de judecată și a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei cu avertisment, s-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, cu trimiterea cauzei la Judecătoria G______ spre rejudecare.

În drept, recursul s-a invocat dispozițiile art.299 - art.316 Cod procedură Civilă S-a anexat în copie, comunicarea emisă de Judecătoria G______.

Deși legal citat, intimatul-petent nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare.

Examinând recursul declarat și actele dosarului, tribunalul constată întemeiat recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 85 Cod procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, instanța de fond a pronunțat sentința recurată la primul termen de judecată, în lipsa părților, în referatul grefierului de ședință fiind menționat că procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită.

Din examinarea dovezii de citare a agentului constatator Direcția Poliției Locale G______, aflată la fila 7 dosar fond, rezultă că citația, corect întocmită pe numele Direcția Poliției Locale G______, a fost predată sub semnătură funcționarului Inspectoratului de Poliție al județului G______, subordonat Ministerului Administrației și Internelor, iar nu recurentei, instituție de interes local înființată prin hotărâre a autorității administrative publice locale.

Prin urmare, recurenta nu a fost citată la judecata în fond, hotărârea pronunțată în astfel de condiții fiind lovită de nulitatea prevăzută de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, împrejurare ce impune casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond conform art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


În baza art. 312 Cod procedură civilă,

Admite recursul formulat de către recurenta – agent constatator Direcția Poliției Locale G______ împotriva sentinței civile nr. 8507/01.11.2012 pronunțată de Judecătoria G______, în contradictoriu cu intimatul-petent D_____ V_____, pe care o casează în totalitate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 Ianuarie 2013.

Președinte,

F_________ R_____

Judecător,

I__ N_____

Judecător,

M_____ Z___ U____

Grefier,

V______ S____

Tehnoredactat jud. FR/ex.2/2013/Jud. fond R.C. B______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025