Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
642/2015 din 17 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 642/2015

Ședința publică de la 17 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A______ D_____

Judecător S____ I_____ Ț____

Judecător M_____ D_________ B______

Grefier I____ V_______ H_____


S-a luat spre examinare pentru soluționare , recursul declarat de petentul P____ M_____ B_____, împotriva Sentinței Civile nr. 7467/20.09.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție PERIMARE

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 08.05.2014 cauza a fost suspendată în baza dispozițiilor prevăzute de art. 242 pct. 2 C.pr.civ.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

TRIBUNALUL :


Asupra recursului civil de față , deliberând constată următoarele :

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 15.01.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul P____ M_____ B_____ a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/05.12.2012.

În motivarea cererii petentul a arătat că în data de 05.12.2012,a fost sancționat pentru că s-a deplasat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, în localitatea C____ și a depășit limita de viteză stabilită pentru sectorul de drum respectiv, fiind surprins cu viteza de 89 de km/h în localitate. De asemenea, petentul arată că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției deoarece pe localității C____ a circulat cu viteza legală.

În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001 și OUG 195/2002.

În dovedirea plângerii petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu un martor.

Anexat plângerii a fost depus în original procesul - verbal contestat (fila 4) și în copie cartea de identitate (fila 5).

În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.

La data de 15.02.2013, intimatul a formulat întâmpinare, prin care învederează instanței că la data de 05.12.2012, petentul a fost depistat în timp ce conducea pe DN 65, km. 105+500m, în interiorul localității C____, județ Argeș, autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX cu viteza de 89 km/h, depășind cu 39 km/h viteza legală maximă admisă pe acel sector de drum, fapt pentru care a fost sancționat cu avertisment și i s-au aplicat patru puncte penalizare conform art. 108 alin 1 lit. c pct. 3 din OG 195/2002/R.

Se arată că viteza a fost înregistrată de aparatul radar dotat cu aparatură de supraveghere video.

Intimatul a mai arătat că nu constituie motiv de nulitate absolută faptul că procesul – verbal de contravenție nu a fost încheiat pe formularul tip din anexa 1D, cu menționarea expresă a seriei aparatului radar.

Abaterea a fost constatată cu aparatul radar _________ xxxxxxxxx corespunzător buletinului de verificare metrologică depus la dosar care a fost folosit în regim staționar. De asemenea, cu privire la semnificația simbolurilor de pe planșa foto, s-a precizat că „T” (engl. target = țintă) reprezintă viteza de deplasare a autoturismului.

Se susține în întâmpinare că agenții de poliție sunt obligați să aibă la ei, pe toată durata executării serviciului, atestatul de verificare metrologică a echipamentului și atestatul de lucru cu aparatele radar alături de documentele de identitate personală, ale autoturismului și pe cele de constatare, precum și registrul de evidență a abaterilor, însă nu sunt obligați să le prezinte decât organelor de control abilitate.

Potrivit art. 109 alin. 2 și 3 din OUG 195/2002 constatarea contravențiilor se poate face cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate ori mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, iar procesul verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului după stabilirea identității conducătorului de vehicul, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 C. proc. civ., Legea 180/2002, HG 1391/2006, OUG 195/2002, OG 2/2001.

Potrivit art. 242 alin. 2 C. proc. civ., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Anexat întâmpinării au fost depuse înscrisuri și planșe foto (filele 9-12), înregistrare video (fila 22).

Instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor și pentru intimat proba cu înscrisuri, administrând pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

În urma probatoriului administrat în cauză Judecătoria P______ , prin sentinta civilă nr. 7467/20.09.2013 a respins plângerea contraventională formulată de petent retinând în motivare că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/05.12.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu avertisment și patru puncte penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționate de 101 alin.2 din OUG nr.195/2002.

În fapt s-a reținut că la data de 05.12.2012 petentul a condus autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX cu viteza de 89 km/h, pe raza localității C____, județ Argeș, depășind cu 39 km/h viteza legală maximă admisă pe acel sector de drum.

Conform art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”

Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 „Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d)”,iar art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 prevede că săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: 4 puncte penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte - depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul contravențional, „instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, se constată că petentul nu a invocat motive de nelegalitate de natură a atrage sancțiunea nulității relative a actului.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal este temeinic, pentru considerentele ce urmează:

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008). Instanța trebuie să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale ( cauza I___ P__ c. României, decizie de inadmisibilitate din 28 iunie 2011).

În prezenta cauză petentul contestă viteza cu care se deplasa și arată că pe raza localității C____ a circulat cu viteza legală.

Din cuprinsul planșei foto depuse la dosar (fila 9), rezultă că punctul în care a fost surprins autoturismul condus de petent circulând cu viteza de 89 km/h, se afla în localitate, având în vedere gardurile caselor care se văd pe marginea drumului. Astfel, fotografia radar atestă fără niciun dubiu că viteza de deplasare a autoturismului este aceea reținută în procesul verbal atacat, petentul rulând cu viteza de 89 km/h.

Viteza de deplasare a autoturismului pe care îl conducea petentul a fost înregistrată cu aparatul radar al cărui buletin de verificare metrologică cu nr.xxxxxxx/24.08.2012 a fost emis de către Institutul Național de Metrologie (fila 12), iar operatorul radar este atestat pentru efectuarea activităților de supraveghere cu acest tip de dispozitiv (fila 11).

Având în vedere probele administrate în cauză instanța nu a retinut apărările petentului bazate pe faptul că în localitatea C____ s-a deplasat cu viteza legală. Mai mult decât atât, instanța a încuviințat petentului proba testimonială cu un martor, însă acesta nu a indicat numele și adresa martorului și nici nu l-a adus necitat în fața instanței pentru a fi audiat. Deși a avut posibilitatea de a propune și administra probe pentru a se stabili situația de fapt și pentru a infirma cele reținute în procesul verbal, petentul a înțeles să se mărginească la contestarea verbală a actului atacat.

Față de aspectele de mai sus, instanța a reținut că petentul a circulat în localitate cu o viteză ce a depășit cu 39 Km/h viteza maximă legală admisă pe acest sector de drum (potrivit art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002 limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h), constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

În lumina celor de mai sus, instanța a constatat că starea de fapt reținută în procesul verbal atacat a fost probată și astfel prezumția de nevinovăție a petentului, înlăturată.

Având în vedere materialul probator existent în dosar, respectiv înscrisurile depuse de părți, s-a constatat că actul sancționator cu numărul de mai sus este temeinic și legal, sancțiunile aplicate petentului fiind individualizate în mod corect de organul constatator.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată.

Împotriva sentintei civile sus mentionate a declarat recurs petentul P____ M_____ B_____ criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 08.05.2014 cauza a fost suspendată în temeiul art 242 alin.1 pct.2 C. pr. civ. ca urmare a faptului că părtile legal citate nu s-au prezentat la judecată si nu au depus nici cereri prin care să solicite ca judecata să se facă în lipsa acestora , fiind repusă pe rol din oficiu de tribunal la data de 08.07.2015 în vederea constatării perimării.

Având în vedere că , din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 08.05.2014 când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct.2 C. pr. civ. ca urmare a faptului că părtile legal citate nu s-au prezentat la judecată si nu au depus nici cereri prin care să solicite ca judecata să se facă în lipsa acestora si că, de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților , respectiv până la 08.07.2015 când s-a repus pe rol din oficiu, văzând că , în conformitate cu disp.art.248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestatie , apel, recurs , revizuire si orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an , iar potrivit art.252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu , tribunalul , în temeiul textelor de lege sus-invocate va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul declarat de petentul P____ M_____ B_____ împotriva Sentinței Civile nr. 7467/20.09.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXX , în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE.

Irevocabilă.

Pronuntată în sedintă publică azi, 17 Septembrie 2015 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.



P_________ , Judecător, Judecător,

A______ D_____ S____ I_____ Tîntu M_____ D_________

Babalac




Red. AD/2 ex/30.09.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025