Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SUCEAVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1793/2015 din 25 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX- plângere contravențională –

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

D E C I Z I A NR. 1793

Ședința publică din 25 noiembrie 2015

PREȘEDINTE: P_______ I____

JUDECĂTOR: H_______ L______

GREFIER: R___ L_______

Pe rol, judecarea apelului formulat de petentul T_________ M_____ V_____ cu domiciliul în Fălticeni, _______________________, ____________, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 88 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN cu sediul în București, str. _____________________. 401A, jud. Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.

Declarând dezbaterile închise,

După deliberare,


TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 88 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a respins, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul T_________ M_____ V_____ în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției R14 nr. xxxxxxx din 22.09.2014 încheiat de intimată, petentul T_________ M_____-V_____, a fost sancționat cu amendă în valoare de 125 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, respectiv lipsa rovinietei valabile.

Petentul solicită a se constata nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție susținând ca acesta nu este semnat de către agentul constatator.

Potrivit art.17 din O.G. nr. 2/2001: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Este adevărat că din analiza procesului-verbal de contravenție rezultă că acesta a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a H.G. nr. 1259/2001 de către A.A.M. cu certificatul din data de 29.11.2013 emis de Certsign SA, furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii, însă din interpretarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 455/2001, se reține că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică, sunt asimilate, în ceea ce privește condițiile și efectele înscrisului sub semnătură privată.

Codul de procedură civilă diferențiază înscrisul sub semnătura privată de înscrisul autentic, acesta din urmă fiind acel act întocmit cu solemnitățile prevăzute de lege de către un funcționar public competent.

În schimb, înscrisul sub semnătura privată este actul întocmit si semnat de persoane în raporturile civile dintre acestea, iar nu de un funcționar abilitat de lege cu încheierea unor acte de constatare si de sancționare a contravențiilor.

Procesul-verbal are natura juridică a unui act administrativ, un act autentic, de drept public, astfel ca nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătură electronică.

Nici dispozițiile Legii nr. 455/2001 și nici dispozițiile altui act normativ nu prevăd posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de constatare a unei contravenții sau a unui alt înscris autentic.

Cu toate acestea, în speță, petentul, deși a avut posibilitatea, nu a produs nicio probă în dovedirea susținerilor sale, mai mult, a făcut dovada achitării cuantumului amenzii aplicate, conform chitanței atașată la fila 11 dosar.

Așadar, analizând echitabilitatea procedurii în întregul ei, instanța de fond a constatat că procedura contravențională i-a oferit petentului posibilitatea de a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedural.

Prin probele administrate în cauză, intimatul a făcut dovada faptului că în constatarea contravenției comise de către petentă au fost respectate toate dispozițiile legale incidente în cauză.

Cu privire la sancțiunea aplicată, instanța de fond a apreciat ca agentul constatator a procedat în mod corect la individualizarea acestei sancțiuni, ținând cont de împrejurările concrete ale faptei și persoana contravenientului.

Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute în actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Apreciază că agentul constatator a aplicat amenda în limita legală prevăzută de lege și constată legalitatea sancțiunii aplicată petentei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a respins plângerea ca nefondată.

Împotriva sentinței civile de mai sus a formulat apel petentul T_________ M_____ V_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului a arătat că prin plângerea formulată la instanța de fond împotriva procesului verbal de constatare a contravenției a solicitat sub un prim aspect, să se constate că în speță a intervenit prescripția răspunderii contravenționale a petentului.

Astfel, disp. art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002 consacră un termen de prescripție a răspunderii contravenționale special, mai scurt față de cel consacrat de disp. art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, de 30 de zile înlăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea presupusului contravenient.

Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale și atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.

Față de motivele expuse, având în vedere că data constatării săvârșirii faptei este 21.06.2014, iar data întocmirii procesului verbal este de 22.09.2014 cu depășirea termenului de 30 de zile, solicită a se observa că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului este prescrisă.

Sub un al doilea aspect a criticat modalitatea de întocmire a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, respectiv a solicitat anularea procesului verbal motivat de faptul că acesta nu poartă semnătura olografă a agentului constatator.

Soluția instanței de fond este greșită.

Astfel, în conformitate cu art. 19 din OG nr. 2/2001, întrucât contravenientul nu se afla de față, agentul avea obligația să facă mențiune despre aceste împrejurări, care să fie confirmate de cel puțin un martor. Agentul constatator niciodată nu precizează motivele care conduc la încheierea proceselor verbale în acest mod, această omisiune conducând mai departe, în opinia apelantului, la vătămarea petentului.

Din interpretarea prev. art. 5 din legea nr. 455/2001, instanța reține că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică, sunt asimilate, în ceea ce privește condițiile și efectele înscrisurilor sub semnătură privată.

Procesul verbal are natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public și totodată este un act autentic, el încadrându-se prevederilor art. 1171 cod civil, astfel că nu le sunt aplicabile prevederile legii nr. 455/2001 referitoare la semnătura electronică.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 28.09.2015, intimata CNADNR SA a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării a arătat că instanța de fond corect a reținut faptul că procesul verbal a fost întocmit respectând condițiile de formă impuse de art. 16 din OG nr. 2/2001 și că nu există vreo cauză de nulitate absolută prev. de art. 17 din OG nr. 2/2001.

Potrivit disp. art. 1 alin. 2 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România,începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor română pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrare în clasa de emisii poluante, de masa totală maximă autorizată și de numărul de axe, după caz.

În conformitate cu disp. art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără rovinietă valabilă , constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Astfel și apelantul, ca toți ceilalți cetățeni de bună credință, este obligat să respecte legea și să efectueze plățile impuse de lege.

Procesul verbal de contravenție contestat îndeplinește condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002 coroborat cu OG nr. 2/2001.

Asupra apelului declarat, tribunalul reține următoarele:

Apelantul critică hotărârea primei instanțe invocând că în speță era dată excepția prescripției răspunderii contravenționale reglementată de art.9 alin.3 din OG nr.15/xxxxx.

Potrivit art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Totodată, potrivit art.9 alin.(1) și (2) din O.G. nr.15/2002, constatarea contravențiilor se face de către persoanele împuternicite prin lege, iar, începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că momentul constatării contravenției este reprezentat de momentul când mijlocul tehnic omologat amplasat pe rețeaua de drumuri din România a înregistrat săvârșirea contravenției.

Or, în speță, din cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat rezultă că momentul săvârșirii și constatării faptei este 21.06.2014, iar procesul verbal de contravenție a fost încheiat la data de 22.09.2014, deci cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002.

Din prisma argumentelor mai sus menționate precum și a dispozițiilor legale ale art.34 din O.G. nr.2/2001 potrivit cărora instanța este obligată să verifice legalitatea procesului verbal de contravenție, rezultă că depășirea termenului de aplicare a sancțiunii contravenționale prevăzut de lege este caz de prescripție a răspunderii contravenționale, care atrage sancțiunea nulității absolute a procesului verbal de contravenție, întrucât nu s-au respectat dispoziții imperative care vizează un interes general, astfel încât vătămarea suferită de către contravenient este prezumată în mod absolut.

Apărarea intimatei potrivit căreia termenul prevăzut de art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 nu este termen de prescripție a aplicării sancțiunii contravenționale, este neîntemeiată.

Textul art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 conține două teze care reglementează două aspecte diferite. În primul rând, legiuitorul dispune că procesul verbal de contravenție se va întocmi într-un termen de 30 de zile de la momentul constatării contravenției, iar în al doilea rând, se dispune că, tot în același termen, nu se pot încheia alte acte de sancționare pentru aceeasi contravenție. Astfel, termenul de 30 de zile prevăzut de legiuitor are două funcții, atât de a limita momentul până la care se poate dispune sancționarea contravențională, cât și de a institui interdicția de a se încheia alte procese verbale de contravenție. Textul de lege vine să reglementeze situația întâlnită deseori în practică, când din cauza caracterului continuu al contravenției, pentru o singură faptă contravențională de a circula fără a deține rovinietă valabilă s-au întocmit mai multe procese verbale de contravenție. Astfel, dispoziția art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 vine să sublinieze că, pentru o singură faptă contravențională nu poate fi antrenată decât o singură dată răspunderea contravențională prin încheierea unui singur proces verbal de contravenție.

Așa fiind, în raport de cele expuse, criticile apelantului apar ca fiind întemeiate, iar în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă se va admite apelul, se va schimba în tot sentința apelată, se va admite plângerea și se va anula procesul verbal de contravenție contestat.

În temeiul art.451 Cod procedură civilă se va obliga intimatul la plata în favoarea petentului a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată de la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul formulat de petentul T_________ M_____ V_____ cu domiciliul în Fălticeni, _______________________, ____________, jud. Suceava împotriva sentinței civile nr. 88 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN cu sediul în București, str. _____________________. 401A, jud. Suceava.

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:

Admite plângerea.

Anulează procesul verbal de contravenție _______ 14 nr. xxxxxxx din data de 22.09.2014 încheiat de intimat.

Obligă intimatul la plata în favoarea petentului a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată de la instanța de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25 noiembrie 2015.

Președinte,Judecător,Grefier,

P_______ I____ H_______ L______ R___ L_______






Red. H.L.

Jud. S________ G_______

Tehnored. R.L. 4 ex/04.12.2015



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025