R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIE Nr. 2899/2013

Ședința publică de la 10 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E_______ M_______ C_______

Judecător V_____ T_____

Judecător E____ A____

Grefier E____ R________

S-a luat în examinare, spre soluționare, recursul formulat de intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER, împotriva sentinței civile nr.2383/2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind petentul Z____ O___ A_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Tribunalul, față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin.2 c.pr.civ., nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în raport de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 08.06.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul Z____ O___ A_____ a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER să dispună anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/03.06.2012, în principal, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.

În motivarea plângerii, se arată că starea de fapt reținută în sarcina sa nu este cea reală, fapta imputată constând în aceea că petentul ar fi circulat cu viteza ce depășește limita legală, în speță cu viteza de 101 km/h pe o porțiune de drum unde opera restricția legală de 50 km/h. Susține petentul că nu a condus cu această viteză, de altfel viteza mașinii, înregistrată de aparatul radar, nu poate fi stabilită cu certitudine, datorită marjei de eroare a aparatului radar – 3 %. Astfel, cum în privința preciziei mijlocului de măsurare există un dubiu, acesta îi va profita contravenientului, urmând a se considera că radarul indica o viteză mai mare decât cea reală și că abaterea se înscrie în marja legală tolerată. Relevă petentul faptul că aplicând marja de eroare se ajunge în situația în care limita de viteză reală rezultată să coboare sub pragul legal de 50 km/h depășiți, caz în care se modifică încadrarea juridică a faptei și se demonstrează nelegalitatea procesului verbal de contravenție. Mai arată petentul că nu există certitudinea că el conducea mașina cu viteza indicată în procesul verbal atacat, ci cu o viteză mai mică de 101 km/h și consideră că a răsturnat astfel prezumția de temeinicie a procesului verbal .

Prin sentința civilă nr. 2383/11.03.2013, Judecătoria Pitești a admis în parte plângerea cu motivarea că, prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/03.06.2012 petentul Z____ O___ A_____ a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 630 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.121 al.1 din HG 1391/2006, constând în faptul că, la data de 03.06.2012, în timp ce conducea autoturismul marca marca BMW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 7, km 133+800, pe raza localității Drăganu, jud. Argeș, a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 101 km/h în localitate, depășind cu 61 km/h viteza legală admisă pe acel sector de drum, faptă sancționată de art.102 alin.3 lit.”e” din OUG 195/2002 R. Petentului i s-a reținut și permisul de conducere auto în vederea suspendării conform art.111 al.1 lit. c din OUG 195/2002 R.

Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator.

Verificând legalitatea procesului-verbal, s-a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De altfel, nici petentul nu a invocat vreun motiv de nulitate absolută sau relativă a actului contestat.

Din analiza procesului-verbal instanța a reținut că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006 și sancționată de disp. art. 102 alin. 3 lit. „e” din O.U.G. 195/2002 („art. 121. (1) conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”; „art. 102 ... (3) constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: ... E) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”.).

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței curții europene a drepturilor omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de convenția europeană a drepturilor omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza västberga taxi aktiebolag și vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002). Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. Nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza neață c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, folosit în regim staționar, instalat pe un autoturism. Din buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx din data de 29.08.2011, depus la fila 17, a rezultat că mijloacele tehnice se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice, iar operatorul radar era atestat pentru efectuarea activităților de supraveghere cu acest tip de dispozitiv. Din planșa foto depusă (fila 16), a rezultat că la data de 03.06.2012, autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX circula cu viteza de 101 km/h în localitate.

Față de aspectele de mai sus, instanța a reținut că petentul a circulat în localitate cu o viteză ce a depășit cu peste 50 km/h viteza maximă legală admisă pe acest sector de drum (potrivit art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002 limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h), constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

În consecință, întrucât din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal contestat, instanța a reținut că acțiunea petentului, constând în depășirea cu 61 km/h a vitezei maxime admise în localitate, constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 34 din O.G. 2/2001, care îi conferă în mod expres competența de a hotărî asupra sancțiunii aplicate, și care, coroborate cu art. 38 alin. 3 din același act normativ, permit instanței să aprecieze inclusiv felul sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de veridicitate și temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată.

Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și cele ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”. Totodată, instanța a reținut că potrivit articolului 7 alin. 3 din O.G. 2/2001, „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției respective nu prevede această sancțiune”.

În acest context, este necesar să se precizeze că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.

Raportat la textele invocate, instanța a apreciat că amenda aplicată petentului, precum și sancțiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile sunt disproporționate în raport cu împrejurările în care a fost săvârșită fapta, precum și cu urmarea produsă de către aceasta. Astfel, modalitatea săvârșirii contravenției, faptul că petentul circula cu viteză mare, lipsa unei urmări social periculoase, sunt aspecte ce conduc la reținerea unui grad de pericol social scăzut al faptei.

Așadar, sancțiunile aplicate depășesc caracterul contravențional pe care îl conferă legea și nu îndeplinesc o funcție reparatorie sau educativă, ci doar una sancționatorie, disproporționată față de pericolul concret al faptei.

Prin urmare, pentru a da eficiență principiului proporționalității răspunderii contravenționale cu gravitatea faptelor și a împrejurărilor în care acestea au fost săvârșite, în temeiul art. 34 și art. 21 alin. 3 raportat la art. 7 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanța a admis în parte plângerea și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei, cât și a sancțiunii complementare, aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/03.06.2012, cu sancțiunea avertismentului, menținând celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimatul pe care a criticat-o pe considerentul că, în mod greșit, prima instanță a înlocuit amenda cu avertismentul și, cu atât mai mult sancțiunea complementară.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și în raport de prevederile art. 304 ind. 1 C__, tribunalul reține următoarele:

Prima instanță a reținut în mod corect legalitatea și temeinicia procesului verbal atacat și, implicit, săvârșirea de către petentul – intimat a contravenției reținute în sarcina sa.

Astfel, într-adevăr, așa cum reiese din planșa foto de la fila 16, dosar fond, acesta a rulat în localitate cu viteza de 101 km/h, constatată cu un aparat radar omologat tehnic, aflat în perioada de valabilitate a buletinului de verificare metrologică (f. 17, 18, 20, dosar fond) și pentru care autotestarea era efectuată la momentul faptei, după cum reiese din cuprinsul întâmpinării de la fila 15, dosar fond, aspect pentru care petentul nu a reușit a face dovada contrară.

Cât privește, însă, sancțiunea aplicată, tribunalul apreciază că aceasta a fost corect stabilită de către agentul constatator în raport de gravitatea faptei, știut fiind că, la o astfel de viteză de rulare, orice eveniment neprevăzut (ex. pierderea controlului volanului, apariția unui animal intempestiv în fața autoturismului etc.) poate avea urmări foarte periculoase pentru integritatea și, chiar, viața participanților la trafic și nu numai.

Or, în acest context, soluția instanței de fond, de reindividualizare a sancțiunii aplicate apare ca fiind nejustificată, motiv pentru care, în baza art. 312 C__, recursul de față va fi admis, sentința recurată modificată, în sensul respingerii plângerii. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, conform cazierului de la fila 3, dosar recurs, petentul nu se află la prima abatere de la regulile de circulație, fiind surprins de cel puțin 5 ori până în prezent depășind viteza legală, astfel că s-a dovedit persistența acestuia în comportamentul contravențional.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către IPJ ARGEȘ împotriva sentinței civile nr. 2383/11.03.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în prezenta cauză, intimat fiind Z____ O___ A_____.

Modifică sentința, în sensul că respinge plângerea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă.

E.A. 8 ianuarie 2014/2 ex

Jud. fond: A___ G_________