Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX- plângere contravențională –

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

D E C I Z I A NR. 1795

Ședința publică din 25 noiembrie 2015

PREȘEDINTE: P_______ I____

JUDECĂTOR: H_______ L______

GREFIER: R___ L_______

Pe rol, judecarea apelului formulat de petentul A______ N______ cu domiciliul în ___________________________, jud. B_______ împotriva sentinței civile nr. 5124 din 04 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE SUCEAVA cu sediul în Suceava, str. _______________. 9, jud. Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic P_______ E____ pentru intimat, lipsă fiind petentul apelant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Având în vedere că prin cererea de apel formulată s-a solicitat efectuarea unei adrese prin care să fie comunicată înregistrarea sau planșele foto cu privire la contravenția reținută în sarcina petentului, instanța pune în discuție efectuarea acestei adrese.

Reprezentanta intimatului arată că lasă la aprecierea instanței efectuarea adresei.

Având în vedere că la fila 43 dosar fond există deja un răspuns din partea I.P.J. Suceava cu privire la faptul că nu există o astfel de înregistrare sau planșe foto, instanța va respinge cererea de efectuare a unei adrese către I.P.J. în acest sens.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.

Declarând dezbaterile închise,

După deliberare,

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 5124 din 04 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A______ N______ în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Suceava.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/03.05.2014 încheiat de către intimata I____________ Județean de Poliție Suceava, petentul A______ N______ a fost sancționat cu 5 puncte amendă, respectiv 425 lei amenda contravențională pentru încălcarea prevederilor art. 120 al. 1 lit. „h” și „i” din H.G. 1391/2006 [„Se interzice depășirea vehiculelor: (…) h) în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă", i.) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere;], sancționată de art. 100 al. 3 lit. e din O.U.G. 195/2002.

În baza art. 100 al. 3 din O.U.G. s-a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.

În cuprinsul proces verbal s-a reținut că în data de 03.05.2014, petentul a condus autoturismul marca Toyota cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, pe DN 29 A, în localitatea Adâncata, pe direcția Suceava – D______, iar la km. 10+750 m a efectuat depășirea autovehiculului XXXXXXXXX în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă” și cu încălcarea marcajului longitudinal continuu. Petentul, la rubrica „mențiuni” a arătat că autoturismul din față rula cu cca. 35-40 km/h.

Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța investită cu soluționarea unei plângeri contravenționale procedează la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța de fond a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile pe care art. 17 din OG 2/2001 le prevede sub sancțiunea nulității absolute, iar petentul nu dovedește vreo vătămare care să-i fie produsă din încălcarea altor dispoziții legale privind condițiile de formă ale procesului - verbal de contravenție.

Cu privire la temeinicia procesului – verbal de contravenție, instanța de fond a reținut că fapta menționată în sarcina petentului a fost constatată în mod direct de agentul constatator, iar susținerile referitoare la inexistența contravenției nu au fost dovedite.

Astfel, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, procesul verbal de contravenție are forța probanta prin el însuși si constituie o dovada suficienta a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urma nu este în măsura sa prezinte o proba contrara. A conferi forța probanta unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăției, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legala a vinovăției, în sensul art. 6 alin 2 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Pentru cele ce preced, instanța de fond a apreciat că procesul verbal contestat a fost legal și temeinic încheiat.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 stabilește criteriile de individualizare a sancțiunilor, și anume: limitele prevăzute în actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În cauză, instanța de fond a apreciat că sancțiunea aplicată se circumscrie criteriilor mai sus arătate, fiind în concordanță cu norma de sancționare.

Față de acela mai sus arătate, instanța de fond a respins ca nefondată plângerea contravențională.

Împotriva sentinței civile de mai sus a formulat apel petentul A______ N______, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului a arătat că cele consemnate din cuprinsul procesului verbal de contravenție nu sunt reale, nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa și pentru care a fost sancționat.

Hotărârea primei instanței este nelegală și netemeinică motivat de faptul că se bazează în mod special pe constatările personale ale agentului constatator și că constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului, cât timp nu a prezentat o probă contrarie. Agentul constatator nu a depus o înregistrare video prin care să dovedească săvârșirea contravenției de către petent. Mai mult sarcina probei conform jurisprudenței CEDO cade în sarcina organului constatator, ori în cauză nu s-a depus vreo probă concludentă din care să rezulte vinovăția petentului.

Potrivit jurisprudenței CEDO, contravențiile privind regimul circulației rutiere intră în sfera materiei penale, la care se referă primul paragraf al art. 6, deoarece norma juridică sancționatoare are caracter general, iar sancțiunile urmăresc un scop represiv și nu preventiv. Prin urmare, în această situație, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală. Ca atare, aplicând în speță, principiul de drept penal „in dubio pro reo”, prin prisma normelor metrologice evocate anterior, apelantul solicită a se reține faptul că nu a efectuat manevra de depășire în mod nelegal, așa cum greșit se menționează în procesul verbal atacat.

Astfel, din perspectiva jurisprudenței CEDO în raport de dispozițiile art. 6, deși necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenția este subsumată noțiunii de „acuzație în materie penală” având în vedere câmpul de aplicare al normei, cât și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale.

Consideră că norma de bază căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire. De aceea, acuzația ce i se aduce are este o acuzație penală în sensul convenției și drept urmare, beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată, revine, în primul rând, organului constatator.

În privința probațiunii, este de remarcat că ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Referitor la procesul verbal, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției.

Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal, deși din probele administrate de acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 21.09.2015, intimatul a arătat că sentința atacată este legală și temeinică, instanța de fond a analizat și s-a pronunțat motivat în fapt și în drept, în baza probatoriului administrat. Instanța de fond a confirmat cele constatate de agentul constatator ca o situație de fapt ce corespunde realității, iar petentul, până în prezent, nu a făcut dovada contrară.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, cât și a disp. art. 480C.pr.civ., tribunalul constată următoarele:

Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/03.05.2014 încheiat de către intimata I____________ Județean de Poliție Suceava, petentul A______ N______ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 425 lei pentru încălcarea prevederilor art. 120 al. 1 lit. „h” și „i” din H.G. 1391/2006, reținându-se că în data de 03.05.2014, petentul a condus autoturismul marca Toyota cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, pe DN 29 A, în localitatea Adâncata, pe direcția Suceava – D______, iar la km. 10+750 m a efectuat depășirea autovehiculului XXXXXXXXX în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă” și cu încălcarea marcajului longitudinal continuu.

Examinând procesul-verbal de constatare a contravenței, tribunalul reține că nu sunt date cauze de nulitate absolută sub aspectul faptei reținute, iar din probele administrate rezultă că apelantul-petent se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina acestuia.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În acest sens, se înscrie și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza I___ P__ contra României în care Curtea a observat că, în ceea ce privește dreptul la apărare al petentului din speța respectivă, analizând exclusiv datele cuprinse în hotărârile judecătorești pronunțate, instanțele i-au dat ocazia de a-ți prezenta punctul de vedere, în special în ce privește declarația privind faptul că mașina sa este diferită de cea din poze, de a depune la dosar memorii sau de a solicita administrarea probelor pe care le aprecia pertinente. Cu toate acestea, Curtea a observat că reclamantul s-a limitat la expunerea unor motive de netemeinicie a procesului-verbal și afirmarea absenței identității dintre mașina sa și cea din planșele foto, fără a solicita administrarea vreunei probe în acest sens. Curtea a reamintit că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții nu este de a decide dacă declarațiile de martori au fost admise în mod corect ca probe, ci dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V__ Mechelen și alții c. Țărilor de Jos 23 aprilie 1997, par. 50).

Ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Având în vedere aceste principii, se constată că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.

Întrucât contravenția reținută în procesul-verbal a fost constatată cu propriile simțuri de agentul constatator, sarcina dovedirii unei situații de fapt diferite revine petentului, care însă în prezenta cauză, deși contestă situația de fapt reținută, nu a reușit să dovedească netemeinicia procesului-verbal.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate petentului, tribunalul reține că prin raportare la criteriile prev. de art. 21 alin.1 din O.G nr.2/2001 modif., se impune menținerea sancțiunii principale a amenzii.

Referitor la aplicarea măsurii reținerii permisului de conducere, tribunalul constată că aceasta a fost aplicată cu nerespectarea dispozițiilor legale de către agentul constatator.

Conform art. 109 alin.1 din OUG nr. 195/2002 modif. „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier”. În consecință, agentul constatator trebuie să prevadă atât sancțiunile principale, cât și cele complementare.

Potrivit art. 180 alin.1 din HG nr. 1391/2006 agentul constatator are obligația de a menționa în cuprinsul procesului-verbal „sancțiunea complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă”.

De asemenea, art. 103 din OUG nr. 195/2002 modif. reglementează situațiile în care a aplicarea sancțiunii suspendării dreptului de a conduce se dispune de către șeful poliției rutiere. Aceste situații având un caracter limitativ nu pot fi extinse și în cazul aplicării sancțiunilor complementare și a măsurilor tehnico-administrative ca urmare a săvârșirii unor contravenții deoarece în acest caz aplicarea sancțiunilor se face prin procesul-verbal întocmit de agentul constatator.

Din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior rezultă că sancțiunea suspendării dreptului de a conduce trebuie prevăzută în mod expres în procesul-verbal de constatare a contravenției, neputând a fi aplicată ulterior printr-un alt act administrativ.

Prin urmare, aplicarea măsurii tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere trebuia să fie consecința aplicării măsurii suspendării dreptului de a conduce, însă această sancțiune complementară nu a fost dispusă de către agentul constatator, motiv pentru care măsura tehnico administrativă a reținerii permisului este lipsită de temei.

Având în vedere aspectele reținute anterior, tribunalul reține că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 480C.pr.civ., tribunalul urmează să admită apelul, să schimbe în tot sentința apelată, să admită în parte plângerea și să anuleze în parte procesul verbal de contravenție contestat cu privire la măsura reținerii permisului de conducere.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite apelul formulat de petentul A______ N______ cu domiciliul în ___________________________, jud. B_______ împotriva sentinței civile nr. 5124 din 04 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE SUCEAVA cu sediul în Suceava, str. _______________. 9, jud. Suceava.

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:

Admite în parte plângerea.

Anulează în parte procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 03.05.2014 cu privire la măsura reținerii permisului de conducere.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25 noiembrie 2015.

Președinte,Judecător,Grefier,

P_______ I____ H_______ L______ R___ L_______

Red. P.I.

Jud. L______ C______ Ș_____

Tehnored. R.L. 4 ex./05.01.2016