Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul DOLJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1376/2015 din 17 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL D___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 1376/2015

Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D____ L_____ G____

Judecător M____ O____

Grefier A________ A_____ E__




Pe rol judecarea apelului formulat de Primaria Municipiului C______ ,împotriva sentinței nr. 5141 pronunțată la data de 20.04.2015 de Judecătoria C______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata petentă C______ M____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/12 12.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P______ M____, pentru intimata petentă C______ M____, lipsă fiind apelanta intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.

Avocat P______ M____, pentru intimata petentă C______ M____, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise. Fără cheltuieli de judecată.





TRIBUNALUL



Asupra apelului de față;

Prin sentința nr. 205 pronunțată la data de 15.01.2014 de Judecătoria C______, în dosarul nr. xxxxx/215/2013 s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de către petenta C______ M____ , în contradictoriu cu pârâții P_______ MUNICIPIULUI C______ – PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C______.

S-a înlocuit amenda contravențională în cuantum de 1.500 lei, aplicată petentei în baza procesului-verbal de contravenție _________, nr. xxxxxxx/12.12.2014 ,cu sancțiunea avertisment.

S-au menținut celelalte dispoziții din procesul-verbal.

S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C______ la data de 29.12.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta C______ M____ a formulat plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul P_______ MUNICIPIULUI C______ – PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C______, împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 12.12.2014, solicitând anularea procesului verbal și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 1500 lei.

În motivarea în fapt a acțiunii, petenta a arătat că, la data de 14.12.2014 a fost sancționată de către inspectorii de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului C______ pentru fapta prevăzută de art. 38 lit. e din HCL 303/2010 a Consiliului Local al Municipiului C______ pentru faptul că nu a depus, în original, la sediul Primăriei Municipiului C______, certificatul de atestate emis pe numele său, în care se consemna atestarea sa ca și administrator de imobile, în condițiile în care, prin Dispoziția nr. 7363/10.10.2014, i s-a retras certificatul de atestare din funcția de administrator de imobile persoană fizică.

A invocat nulitatea procesului verbal de contravenție, în raport de dispozițiile art. 17 din OG 2/2001, nefiind precizat, în mod expres, data săvârșirii contravenției și fapta nefiind descrisă.

Pe fondul cauzei, petenta a precizat că nu se face vinovată de fapta reținută în sarcina sa, deoarece s-a conformat Dispoziției nr. 7363 a Primarului Municipiului C______.

Astfel, la data de 13.10.2014 , prin adresele nr. xxxxxx/13.10.2014 și nr. xxxxxx/13.10.2014, la sediul Asociației de Proprietari nr. 83 A-83 A2 Craiovița Nouă și Asociației de Proprietari nr. 17 Craiovița Nouă, a fost înaintată, de către intimată, Dispoziția nr. 7363/10.10.2014, dispoziție prin care i s-a retras certificatul de atestare din funcția de administrator imobil persoană fizică.

Cele două asociații s-a conformat, în totalitate, Dispoziției nr. 7363/10.10.2014, motiv pentru care s-a dispus imediat suspendarea petentei din funcția de administrator, astfel cum rezultă din procesele verbale din data de 20.09.2014 și 29.10.2014.

Petenta a arătat că, prin adresa nr. 71/21.10.2014, emisă de către Asociația de Proprietari nr. 17 Craiovița Nouă , către Primăria Municipiului C______, Direcția Fond Locativ și Control Asociații de Proprietari, Serviciul Control și Monitorizare Asociații de Proprietari, s-a comunicat îndeplinea măsurilor instituite prin procesul verbal nr. 23/26.09.2014.

În concluzie, Dispoziția nr. 7363/10.10.2014 și-a produs toate efectele, petenta conformându-se acestei măsuri de retragere administrativă a atestatului și nu a mai îndeplinit funcția administrativă de administrator imobile.

Cât privește acțiunea materială de depunere efectivă la sediul intimatei , petenta solicită să se constate că nu s-a putut realiza pentru că a rătăcit acest certificat prin actele Asociației și nu l-a putut preda, dar astfel cum rezultă din cererea nr. xxxxxx, a adus la cunoștință intimatei pierderea certificatului de atestare ________ nr. 193/24.01.2013.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept a invocat OG 2/2001.

A anexat, în copie, procesul verbal contestat, adresa nr. xxxxxx/13.10.2014, adresa nr. xxxxxx/13.10.2014, adresa nr. xxxxxx/13.10.2014, proces verbal din 20.11.2014, act adițional nr. 19/20.10.2014, cerere nr. xxxxxx/12.12.2014, cererea nr. 71/21.10.2014.

Acțiunea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Intimata , legal citată, nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Din considerentele avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea soluției s-a reținut că, procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului.

Ca atare, avându-se în vedere împrejurarea că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție , procesul verbal de contravenție se bucură, în continuare, de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.

Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 - care constituie dreptul comun în materie contravențională,instanța de fond a considerat că, sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția contestatorului asupra obligațiilor ce îi revin în materia reglementată de O.G. 2/2001.

Pentru a proceda astfel, instanța are în vedere pe de o parte dispozițiile art. 5 alin 5 din O.G. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite) și art. 21 alin 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul si mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului).

Totodată, s-au avut în vedere dispozițiile art. 34 , al. 1 din O.G. 2/2001 potrivit cărora instanța hotărăște asupra sancțiunii, instanța constatând că se justifica înlocuirea sancțiunii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, având în vedere gradul de pericol social al faptei si situația în care se găsește petentul.

Împotriva sentinței nr. 5141 pronunțată la data de 20.04.2015 de Judecătoria C______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a formulat apel intimata P_______ Municipiului C______ - Primăria Municipiului C______, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului a arătat că,critică soluția instanței întrucât din materialul probator administrat în cauză reiese în mod evident că, fapta contravenientei reținută și în procesul-verbal contestat a fost aceea de a nu respecta atribuțiile prevăzute în Legea nr.230/2007 și HG nr. 1588/2007, fapte constatate în actele de control -Proces-verbal nr.9/05.04.2014 la Asociația de Proprietari nr.83 Al-83 A2 și Proces-verbal nr.23/26.09.2014 la Asociația de Proprietari nr.17 Craiovița Nouă.

Petenta C______ M____ a îndeplinit funcția de administrator de imobil al Asociației de proprietari nr. 78B, Craiovița Noua, Asociației de Proprietari 17-Craiovita Noua, _________________________, ___________-parter si Asociației de Proprietari nr. 83A1 - 83A2 Craiovița Noua din localitatea C______.

La Asociația de Proprietari nr. 83A1 - 83A2 Craiovița Noua din C______, în urma controlului financiar-contabil și gestionar efectuat de persoanele delegate din cadrul Serviciului Control și Monitorizare Asociații de Proprietari s-au constatat deficiente în activitatea administratorului de imobile C______ M____, care au fost înscrise în Procesul-verbal nr.9/05.04.2014.

Asociația nu a întocmit niciodată centralizatorul listelor de plată și nu are nici-o situație centralizatoare a cheltuielilor de întreținere pe care le-a luat în calcul la repartizarea cheltuielilor de întreținere; s-a permis menținerea în soldul registrului de casa si în casierie a unor sume mari de bani, cu care a achitat facturile de reparații, fapt ce a dus la achitarea cu întârziere a facturilor emise de furnizorii de utilități sau la neachitarea acestora, fapt ce a generat calcularea penalităților de întârziere de către furnizorii de utilități; nu a respectat OF 1969/2007; în perioada sezonului rece nu a fost evidențiat, lunar, ajutorul pentru încălzirea locuinței cu energie termica; nu au fost repartizate în listele de plata majorările de întârziere calculate de furnizorii de servicii; listele de plata nu sunt afișate în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediată prin posta; a executat lunar 7-10 lucrări de reparații fără solicitarea acestora din partea proprietarilor, aprobarea comitetului executiv a selecției de oferte, deviz de lucrări, contract de execuție, proces verbal de recepție finala confirmat de beneficiarii lucrărilor respective; nu exista întocmita lunar „ situația soldurilor elementelor de activ si pasiv"; nu a ținut evidenta financiar-contabila cu ajutorul registrelor obligatorii prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată; ^ nu a avut constituita garanție materiala de baza si suplimentara conform Legii nr. 230/2007, etc.

Toate aceste deficiențe au atras retragerea atestatului de administrator de imobile persoana fizica în temeiul art. 58, alin. 4, din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1588/2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu modificările și completările ulterioare și în temeiul art.38, lit.e din Regulamentul pentru, organizarea și desfășurarea examenului de atestare a persoanelor fizice, în vederea îndeplinirii funcției de administrator de imobile și autorizarea persoanelor juridice specializate pentru activitatea de administrare a imobilelor aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 303/20.12.2012.

Dispoziția Primarului nr.7363 prin care a fost retras certificatul de atestare în funcția de administrator de imobile a petentei a fost emisă pe data de 10.10.2014 și având în vedere că până pe data de 12.12.2014, petenta C______ M____ nu s-a conformat dispozițiilor legale prevăzute de HCL nr.303/2012 de a depune certificatul de atestare la sediul Primăriei Municipiului C______, ca unitate emitentă, a fost sancționată contravențional cu amendă de 1500 lei.

Susținerile petentei cum că a pierdut certificatul de atestare, nu pot fi luate în considerare, având în vedere că aceasta nu a adus la cunoștința Primăriei C______ acest fapt decât după ce a fost sancționată contravențional, ceea ce duce la concluzia că aceste susțineri sunt neadevărate. Având în vedere că avea cunoștință de obligația de a depune certificatul după ce acesta i-a fost retras, abia după două luni de la retragerea atestatului, când a și fost amendată contravențional, petenta a invocat faptul că 1-a pierdut.

Fără putință de tăgadă se observă clar și fără echivoc că petenta a săvârșit fapta contravențională reținută în procesul-verbal, astfel încât sancționarea petentei cu amendă contravențională este legală și temeinică.

Din aceste considerente, apreciem că sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de contravenție contestat este corectă, măsura «avertisment» nefiind suficientă pentru a îndeplinii funcțiile de educație și prevenție ale sancțiunii.

Procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al autorității administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ, asociată cu prezumția de autenticitate și cu prezumția de veridicitate.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

Așa cum s-a reținut și de către instanța de fond, petenta nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.

Față de cele expuse, solicită admiterea apelului și respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată.

In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele din Noul Cod de
procedură civilă, OG nr.2/2001.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare,însă din concluziile depuse a solicitat să fie respins ca nefondat apelul formulat.

Astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinica si legala, în mod corect dispunând în raport de dispozițiile art.5 alin 5 din OG G 2/2001 ,precum si a dispozițiilor art.21 alin 3 din același act normativ, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul verbal contestat cu cea a avertismentului.

În motivarea apelului ,apelantul nu face altceva decât sa reia o ________ constatări consemnate În unele procese verbale de control fără nici o legătura cu starea de fapt pentru care s-a aplicat amenda,în condițiile în care procesele verbale de control despre care se face vorbire au fost întocmite în urma unor controale financiar contabile la doua asociații de proprietari iar procesul verbal de contravenție prin care a fost amendata cu suma de 1500 lei a fost întocmit pentru nedepunerea la sediul Primăriei C______ a atestatului de administrator .

Așa cum a arătat si în plângerea inițiala, la data de 13.10.2014 , prin adresele nr. xxxxxx/13.10.2014 și nr. xxxxxx/13.10.2014, la sediul Asociației de Proprietari nr. 83 A-83 A2 Craiovița Nouă și Asociației de Proprietari nr. 17 Craiovița Nouă, a fost înaintată, de către intimată, Dispoziția nr. 7363/10.10.2014, dispoziție prin care i s-a retras certificatul de atestare din funcția de administrator imobil persoană fizică.

In ceea ce privește acțiunea materială de depunere efectivă la sediul intimatei apelante a atestatului , arată ca această operațiune nu s-a putut realiza pentru că a rătăcit acest certificat prin actele Asociației și nu l-a putut preda, dar astfel cum rezultă din cererea nr. xxxxxx/12.12.2014, a adus la cunoștință intimatei ,înaintea întocmirii procesului verbal contestat, pierderea certificatului de atestare ________ nr. 193/24.01.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului raportat la criticile și apărările formulate instanța de control judiciar reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 12.12.2014 de către un agent constatator din cadrul apelantei, petenta a fost sancționată potrivit art. 38 lit. f din HCL 309/2012 a Municipiului C______ cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei, reținându-se în sarcina sa că nu a respectat atribuțiile înscrise în Legea 230/2007 și HG 1588/2007, fapte constatate în actele de control – Proces Verbal nr. 9/05.04.2014 al Asociației de Proprietari nr. 83 A1 -83 A2 Craiovița Nouă și Proces Verbal nr. 23/26.09.2014 al Asociației de Proprietari nr. 17 Craiovița Nouă.

Raportat la starea de fapt instanța de control apreciază că ,instanța de fond ,deși a plecat de la premisa analizării unei astfel de acțiuni,din perspectiva,condițiilor impuse de art 34 din O.G.2/2001,respectiv legalitatea și temeinicia acestuia ,a trecut cu ușurință peste aspectele de legalitate ,analizând cu preponderență aspectele de temeinicie.

Or,analiza aspectelor de legalitate ar fi dus la concluzia că procesul verbal de contravenție astfel cum este întocmit, nu întrunește condițiile prevăzute de art 16,coroborat cu art.17 din O.G.2/2001,ceea ce ducea la constatarea nulității unui asemenea act.

Potrivit dispozițiilor din O.G.2/2001 :Art. 16

(1)Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

(1indice 1)În cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse și următoarele date: ________ numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent.

(2)La _____________________ cetățenilor străini sau a cetățenilor români cu domiciliul în străinătate organele poliției de frontieră de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României vor elibera acestora tichete de înscriere a contravențiilor.

(3)În cazul contravenienților cetățeni străini sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate în procesul-verbal vor fi cuprinse următoarele date de identificare a acestora: numele, prenumele, ________ numărul pașaportului, statul emitent și data eliberării documentului, precum și ________ numărul tichetului de înscriere a contravențiilor.

(4)La ieșirea din țară organele poliției de frontieră de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, o dată cu controlul documentelor vor solicita cetățenilor străini și cetățenilor români cu domiciliul în străinătate tichetul de înscriere a contravențiilor și, după caz, dovada plății amenzii contravenționale.

(5)În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde și numele, prenumele și domiciliul părinților sau ale altor reprezentanți ori ocrotitori legali ai acestuia.

(6)În situația în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.

(7)În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Art. 17

Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Așadar,textele de lege indicate mai sus,prevăd ca,printre alte menținui acestea să cuprindă și descrierea faptei,condiție obligatorie pentru a se putea face o analiză temeiniciei și legalității actului,prin care petenta este acuzată de săvârșirea unei contravenții.

Or,maniera în care este descrisă fapta prin trimitere la nerespectarea unor atribuții înscrise în unele acte normative,respectiv procese verbale de constatare,prin modul generic de exprimare nu poate duce la concluzia ,respectiv înțelege ce anume i se impută,pentru a se verifica aspectele de temeinicie,respectiv o eventuală dozare a sancțiunii.

Aceste aspecte sunt de natură a crea petentei o vătămare ce nu poate fi înlăturată,decât prin anularea actului constatator.

Cum,potrivit dispozițiilor art.481 cod procedură civilă,apelantei nu i se poate înrăutăți situația în propria cale de atac,urmează a se respinge apelul.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul formulat de P_______ Municipiului C______ - Primăria Municipiului C______, cu sediul în C______, A.I. C___, nr. 7, județ D___, în contradictoriu cu intimata -petentă C______ M____, domiciliată în C______, Aristita R________, nr. 1 A, ___________. 1, _____________, județ D___,împotriva sentinței nr. 5141 pronunțată la data de 20.04.2015 de Judecătoria C______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Noiembrie 2015.

Președinte,

D____ L_____ G____

Judecător,

M____ O____

Grefier,

A________ A_____ E__


RED.JUD. D.L.G.07.12.2015
TEHNORED 4ex/ A.E. 26 Noiembrie 2015

RED.JUD.FOND L.C.


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025