Dosar nr.XXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal nr.5695
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D________, JUDEȚUL V_____
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1698
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 1 OCTOMBRIE 2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : E_____ C______, judecător
GREFIER : I_____ P___ A________
Pe rol este pronunțarea asupra plângerii contravenționale formulată de petentul I__ B___ L____, domiciliat în Rm. V_____ , _____________________, județul V_____, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 3.01.2015 , în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN V_____ , cu sediul în Rm. V_____, Calea lui T_____ , nr. 95 , județul V_____.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
În ședința publică din 17 septembrie 2015 instanța a reținut cauza spre soluționare și a amânat pronunțarea pentru 24 septembrie 2015 și apoi pentru azi 1 octombrie 2015 pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului.
I N S T A N Ț A :
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 15.01.2015 s-a înregistrat sub nr. XXXXXXXXXXX plângerea formulată de petentul I__ B___ L____, domiciliat în municipiul Rm.V_____, ____________________ , jud.V_____ în contradictoriu cu IPJ V_____ – Poliția rutieră a municipiului D________, jud.V_____, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ Nr.xxxxxxx întocmit de agentul constatator D_________ M_____ din cadrul Poliției rutiere D________ prin care solicită să se admită plângerea contravențională și să se dispună:
- anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx întocmit la data de 03.01.2015 cu consecința exonerării sale de la plata amenzii în sumă de 877,5 lei dispusă prin acesta;
- anularea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.102/3/e din OUG nr.195/2002.
Se solicită să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu „ Avertisment”.
Motivând plângerea petentul arată că prin procesul verbal ________ nr.xxxxxxx/03.01.2015 întocmit de I.P.J. V_____ - Poliția Rutieră D________ a fost sancționat cu 9 puncte amendă în sumă de 877,5 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile deoarece în data de 03.01.2015 ,ora 16,00 a condus auto cu nr. XXXXXXXXX marca Ford pe DN 64 Prundeni fiind înregistrat cu viteza de 101 km/h în localitate.
Menționează petentul că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este lovit de nulitate absolută astfel:
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 , fapta contravențională fiind descrisă vag fără arătarea împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei.
Că, procesul verbal a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor art. 19 alin. 1 din OG 2/2001 necuprinzând nici un martor asistent.
Că, un alt motiv de nulitate este acela că agentul constatator nu a menționat marca, tipul, ________ nr. aparatului radar cu care se presupune că a fost înregistrat.
Mai arată petentul că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei , a autorului acesteia și a vinovăției , acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
Având în vedere cele menționate mai sus se solicită anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/03.01.2015, anularea punctelor amendă și exonerarea de la plata amenzii precum și anularea sancțiunii complementare prevăzute de art. 102/3/e din OUG nr.195/2002.
În situația în care , petentul se va considera că se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu „avertisment”.
În drept, art. 194-195 NCPC,OG 2/2001.
Prin întâmpinarea formulată intimata solicită respingerea plângerii ca nefondată pentru următoarele motive:
În data de 03.01.2015, petentul I__ B___ L____ a condus autoturismul Marca Ford cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX și a fost surprins de aparatul radar circulând cu o viteză de 101 km/h în localitatea Prundeni pe DN 64, jud.V_____.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, a precizat intimatul că fapta este probată cu înregistrarea video efectuată în cauză de operatorul radar; locul săvârșirii faptei se poate dovedi cu cele consemnate în procesul verbal sau, în anumite cazuri, cu coordonatele menționate în planșa foto.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, acesta este întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă și fond prevăzute de O.G. nr. 2/2001, modificată și completată; toate mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă un proces verbal de contravenție au fost făcute de agentul constatator, astfel că nu există niciun motiv pentru care procesul verbal să fie anulat; motivele invocate de petent nu sunt de natură a atrage nulitatea procesului verbal întocmit în cauză; în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, procesul verbal are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției făptuitorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În ceea ce privește pericolul social al faptei, a arătat intimatul că sancțiunea contravențională a fost aplicată în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 modificată, fiind direct proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise.
În privința aparatului radar folosit la efectuarea înregistrării, a menționat intimatul că acesta este verificat metrologic și nu prezintă nicio marjă de eroare, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică.
Referitor la competența agenților constatatori și a operatorilor radar, arată intimatul că din cuprinsul art. 109 din OUG nr. 195/2002 republicată, rezultă în mod evident că o astfel de constatare precum depășirea regimului de viteză se face prin însăși mijlocul tehnic, astfel că cel care întocmește procesul verbal poate fi orice lucrător de poliție care are și calitatea de polițist rutier.
În ceea ce privește măsura complementară dispusă în cauză, arată intimatul că atâta timp cât petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, iar măsura complementară a fost dispusă cu respectarea normelor legale în vigoare, apreciază intimatul că nu există niciun motiv pentru anularea acesteia, întrucât legislația rutieră prevede în mod expres că pentru anumite contravenții, pe lângă sancțiunea principală, se aplică și o măsură complementară; din moment ce suspendarea dreptului de a conduce sau aplicarea unor puncte de penalizare este o măsură complementară celei principale, atunci ea se aplică indiferent dacă măsura principală este sancțiunea cu amenda sau cea cu avertisment.
În probațiune intimatul a solicitat probe cu înscrisuri și înregistrare video, iar în temeiul art. 411 alin. 2 NCPC a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul a depus la dosar : CD- ul cu înregistrarea video, adresa I.N.M. din care rezultă că aparatele radar nu au marjă de eroare, atestat operator radar, buletin de verificare metrologică, cazier auto al petentului.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul – verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 03.01.2015 petentul a fost sancționat contravențional cu 9 puncte-amendă în valoare de 877,5 lei RON și suspendarea dreptului de a conduce timp de 90 de zile.
În sarcina petentului s-a reținut faptul că în data de 03.01.2015 , ora 16,00 a condus autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 64 Prundeni fiin înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 101 km/h. în localitate (un plus de 51 km/h peste limita admisă). Aparatul de înregistrare a fost identificat prin _________ 521 montat pe autoturismul MAI xxxxx.
Procesul verbal de contravenție s-a întocmit în prezența contravenientului, care a luat la cunoștință de faptă și a refuzat să-l semneze.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, din probele administrate în cauză, instanța constată că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cu cinemometrul de control rutier, tip radar AUTOVISION, iar deplasarea autoturismului a fost înregistrată video cu camera video _________ 521.
Din buletinul de verificare metrologică (fila 24) rezultă că mijloacele tehnice se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice și sunt utilizate atât pentru măsurări în regim staționar, cât și în regim de deplasare. Totodată, agentul constatator a întocmit procesul verbal cu respectarea dispozițiilor art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Astfel, între procesul-verbal și probele depuse de intimat în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează în totalitate. În imaginile oferite de CD-ul înaintat de intimat, se observă foarte clar numărul de înmatriculare al autoturismului, respectiv XXXXXXXXX, precum și viteza de 101 km/h. avută de acesta în data de 03.01.2015 , ora 16,00.
În consecință, din probele administrate în cauză rezultă că, în data de 20.08.2014, ora 17,59 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în localitate, cu o viteză de 103 km/h.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că acțiunea petentului, constând în depășirea cu 51 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, constituie contravenție și se sancționează potrivit art. potrivit art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 republicată cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Potrivit art. 98 alin. 4 punctul d) din OUG 195/2002 republicată, clasa a IV-a de sancțiuni conține de la 9 la 20 puncte-amendă.
Prin urmare, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța constată că petentul a fost sancționat în mod corect pentru contravenția săvârșită cu 9 puncte-amendă și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Astfel, instanța constată că aplicarea sancțiunii de 9 puncte-amendă este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și față de pericolul de a se produce un accident de circulație ca urmare a faptei săvârșite de către petent, acesta circulând în localitate cu o viteză peste cea legală.
În consecință, instanța reține faptul că petentul a fost sancționat în mod corect, sancțiunile au fost corect individualizate având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 și față de pericolul social al faptei săvârșite.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, astfel încât, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, urmează să respingă plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul I__ B___ L____, domiciliat în Rm. V_____ , _____________________, județul V_____, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 3.01.2015 , în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN V_____ , cu sediul în Rm. V_____, Calea lui T_____ , nr. 95 , județul V_____.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehn. E.C.
4 ex/21.10.2015