Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ALBA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
84/2016 din 04 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL A___

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV,

FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX



DECIZIE Nr. 84/A/2016

Ședința publică din 04 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D_____ C______

Judecător: A______ C______ P__ – președintele secției

Grefier V_______ L___


Pe rol judecarea apelului formulat de intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___ împotriva sentinței civile nr. 873/2015 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu intimat G_____ L______ D____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ xxxxxxx/29.03.2015 .

La apelul nominal făcut în ședința publică în ședință publică, se prezintă în instanță consilier juridic C________ A______ pentru apelant, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța, în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă verifică competența și constată că , potrivit art. 34 alin.2 din OG nr. 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze apelul declarat de intimat.

La interpelarea instanței, reprezentanta intimatului arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în baza art. 482 coroborat cu art. 244 din Codul de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului.

Instanța, în baza art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii plângerii contravenționale, pentru motivele arătate pe larg în cerere.

Instanța, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile, reținând apelul în pronunțare

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față ;


Prin sentința civilă nr. 873/2015 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul G_____ L______ D____ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIțIE AL JUDEțULUI A___, a fost anulat procesul-verbal de constatare a săvârșirii contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 29.03.2015, în consecință, exonerează petentul de plata amenzii, pentru următoarele motive:

În fapt, la data de 29.03.2015, petentul G_____ L______ D____, aflat în exercitarea atibuțiilor de serviciu ca agent de pază a sediului S.C. Leier din satul D_______, jud. A___ fost sancționat contravențional întrucât nu avea asupra sa materialele din dotare, și anume tomfa și spay-ul lacrimogen. Fapta a fost constatată de agentul de poliție M_______ A_____ cara a încheiat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx. S-a reținut că petentul a încălcat prevederile art. 46 lit. k și ale art. 58 lit. e din Legea nr. 333 din 2003 și a fost sancționat conform art. 59 alin.1 lit. c din Legea nr. 333 din 2003 cu aplicarea unei amenzi.

În drept, potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. 2 din 2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicarea sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia. Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2 din 2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii.

În primul rând, instanța are în vedere principiul legalității contravențiilor și sancțiunilor contravenționale stabilit prin dispozițiile art.1 din O.G. nr. 2 din 2001 potrivit căruie legea contraventionala apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penala. Constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege,[…]. De asemenea, dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ stabilesc că actele normative prin care se stabilesc contraventii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contraventii si sanctiunea ce urmeaza sa se aplice pentru fiecare dintre acestea. În consecință, în materie contravențională, situațiile de fapt reținute de agenții constatatori trebuie să se circumscrie textului de lege sancționatoriu, cu alte cuvinte, faptele trebuie să întrunească toate elementele de tipicitate, asemenea normelor penale, iar sancțiunea aplicată trebuie să fie prevăzută de lege.

În prezenta cauză, instanța constată că petentul a fost sancționat în baza art. 58 lit. e raportat la art. 46 alin. 1 lit. k din Legea nr. 333 din 2003 pentru fapta de a nu purta în timpul servicului tomfa și spray-ul lacrimogen. Potrivit art. 58 din Legea nr. 333 din 2003, constituie contraventii la prezenta lege urmatoarele fapte: e) incalcarea de catre personalul de paza ori garda de corp a obligatiilor prevazute la art. 46-49. Or, instanța constată că dispozițile art. 46 alin. 1 lit. k din Legea nr. 333 din 2003 prevăd că: în timpul serviciului, personalul de paza este obligat: să poarte numai în timpul serviciului mijloacele de apărare, de protecție și armamentul cu care este dotat […]. Astfel, se constată că această prevedere are în vedere obligația negativă a agenților de pază de a nu purta dispozitivele din dotare în afara serviciului. Așadar, textul de lege menționat sancționează acțiunea, iar nu inacțiunea, cum greșit a aprecia agentul constatator în prezenta cauză. În consecință, instanța apreciază că în prezenta cauză nu a fost respectat principiul legalității contravențiilor și a sancțiunilor contravenționale, fapta constatată neregăsindu-și un echivalent legal în dispozițiile menționate.

În al doilea rând, instanța constată că procesul verbal poartă mențiuni contradictorii, și anume, la rubrica privitoare la cuantumul amenzii aplicate în concret sunt menționate două sume diferite, respectiv trei sute- în cifre și în paranteză o sută - în litere. După cum a arătat și petentul în cererea introductivă, această neconcordanță este de natură a-i aduce o vătămare în sensul în care nu poate cunoaște care este cuantumul amenzii pe care ar trebui să-l plătească. Cu toate că agentul constatator a arătat în raportul de la fila 20 că sancțiunea aplicată este minimul de 100 lei, instanța constată că, în caz de executare silită, titlul executoriu va fi procesul verbal. Astfel, dacă petentul va plăti suma de 100 lei, având în vedere că executarea silită a creanțelor fiscale nu intră în sfera competenței organelor de poliție care au cunoștință de raportul agentului constator, el va fi expus riscului ca ulterior să fie executat silit pentru restul de 200 lei. În consecință, instanța apreciază că, și din această perspectivă, procesul verbal contestat este nelegal.

În al treilea rând, instanța are în vedere dispozițiile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001, potrivit cărora procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. De asemenea, potrivit alin. 3 în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. Se constată că, în prezenta cauză, procesul verbal poartă doar semnătura agentului constatator și mențiunea că petentul refuză să semneze. În lipsa unui martor asistent care să ateste acest refuz al petentului, devin aplicabile dispozițiile alin. 3 menționate. Totuși, nici acestea nu au fost respectate în prezenta cauză, agentul constatator nefăcânf nicio mențiune cu privire la această împrejurare. Se reține că dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 2 din 2001 instituie un caz de nulitate virtuală, petentul fiind obligat a arăta vătămarea care i-a fost cauzată prin încălcarea dispoziției legale. În prezenta cauză, instanța apreciază că petentul a făcut dovada încălcării dreptului la apărare, arătând că un eventual martor menționat în procesul verbal ar fi putut învedera faptele care l-au determinat să refuse semnarea procesului verbal. Instanța reține că procesul verbal de constatare a săvârșirii contravenției este un act administrativ ce se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie. Cu toate acestea, prezumția este relativă, contravenientul având posibilitatea de a dovedi, prin orice mijloace de probă, caracterul neconform cu realitatea a celor consemnate în procesul verbal. Un astfel de mijloc de probă ar fi putut fi declarația martorului asistent.

Față de aceste considerente, instanța constată că procesul verbal de constatare a săvârșirii contravenției ________ nr. xxxxxxx de 29.03.2015 este nelegal și, în consecință, urmează să admită plângerea contravențională formulată de petentul G_____ Lauean D____ și să anuleaze procesul verbal de constatare a săvârșirii contravenției ________ nr. xxxxxxx de 29.03.2015. Petentul va fi exnerat e plata amenzii aplicateprin procesul verbal menționat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___ care a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal de contravenție contestat ca fiind legal și temeinic întocmit, pentru următoarele motive:

Consideră nelegală și neîntemeiată hotărârea instanței de fond și solicităm schimbarea acesteia, în sensul menținerii ca legal și temeinic a procesului-verbal atacat, din următoarele considerente:

La Judecătoria Aiud a fost înregistrată sub număr de dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXX, plângerea contravențională formulată de petentul G_____ L______ D____ împotriva procesului- verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 29.03.2015, de către agent constatator M_______ A_____, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean A___ - Postul de Poliție Unirea.

Petentul a fost sancționat pentru faptul că în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca agent de pază nu avea asupra sa materialele din dotare, respectiv tomfa și spray-ul lacrimogen

Plângerea contravențională a fost admisă, iar procesul-verbal de contravenție a fost anulat pe motiv că în prezenta cauză nu a fost respectat principiul legalității contravențiilor și a sancțiunilor contravenționale, fapt constatată neregăsindu-și un echivalent legal în dispozițiile menționate. Totodată s-au reținut ca motive de nelegalitate faptul că deși a fost aplicată amenda de 100 lei în litere, în cifre a fost trecută suma de 300 lei și omisiunea agentului constatator de a menționa un martor asistent care să confirme refuzul petentului de a semna procesul-verbal.

Fapta reținută în sarcina intimatului-petent este prevăzută de art. 46 lit. k din legea 333/2003 text de lege care stabilește anumite obligații pentru agenții de pază, respectiv.- „în timpul serviciului, personalul de pază este obligat: k) să poarte numai în timpul serviciului mijloacele de apărare, de protecție și armamentul cu care este dotat și să facă uz de armă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege;” fapta fiind sancționată de art. 58 lit. e din același act normative.

Consideră că în mod eronat prima instanță a anulat procesul-verbal de contravenție din următoarele motive: apreciază că agentul constatator a procedat la o corectă și suficientă descriere a faptei astfel încât aceasta să poată fi încadrată drept contravenție prevăzută de art. 58 lit. e raportat la art. 46 lit. k din Legea 333/2003.

Astfel, așa cum rezultă din textul de lege susmenționat, agenții de pază au obligația de a purta în timpul serviciului mijloacele din dotare, respectiv cel puțin tomfă și spray lacrimogen, în caz contrar aceștia săvârșind o faptă contravențională.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate, respectiv că deși a fost aplicată amenda de 100 lei în litere, agentul constatator a consemnat în cifre suma de 300 lei, apreciază că acesta nu este de natură să atragă nulitatea procesului-verbal de contravenție întrucât această neconcordanță nu aduce nicio vătămare petentului, amenda stabilită fiind minimul prevăzut de lege și anume 100 de lei.

Mai mult, apreciază că această eroare materială poate fi îndreptată de către instanța de judecată prin stabilirea cuantumului amenzii având în vodere că ambele sume consemnate se află între limitele prevăzute de lege.

Cu privire la ultimul motiv de nelegalitate învederează faptul că nemenționarea unui martor asistent nu afectează drepturile procesuale ale petentului, nu îl pun pe acesta în imposibilitatea de a se apăra în mod eficient în cadrul procesului și nu îl afectează în niciun fel pe petent în exercitarea drepturilor sale procesuale.

Are în vedere Decizia XXII din 2007, privind RIL, conform căreia:"situațiile in care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea data in cuprinsul art. 17 din ordonanța. Astfel, prin acest text de lege se prevede ca *lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal*, specificându-se ca numai in astfel de situații ^nulitatea se constata si din oficiu*. In raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor in care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia in considerare si din oficiu, se impune ca in toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie sa le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distincta a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției sa nu poate fi invocata decât daca s-a pricinuit pârtii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.’’`’

Mai mult trebuie avută în vedere și ora la care a fost constatată și încheiat actul sancționator, respectiv noaptea în jurul orei 23, în acest moment al zile posibilitatea identificării unui martor asistent fiind scăzută.

Având în vedere aspectele prezentate, solicită instanței de judecată admiterea apelului așa cum a fost formulat și schimbarea sentinței civile nr. 873/2015 a Judecătoriei Aiud, în sensul menținerii actului atacat ca legal și temeinic.

În drept, art. 476 - 479 din Codul de procedură civilă.

Intimatul G_____ L______ D____ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat pentru următoarele motive:

Asa cum a aratat, dovedit si probat in fata instanței de fond, procesul verbal pe care l-a contestat, este netemeinic, nelegal si nefondat. Cum reiese din procesul verbal incheiat, agentul constatator are contradicții in ceea ce privește sumele (amenda) - adica o data îi da amenda de 100 lei apoi revine si modifica amenda in sensul ca, imi da amenda de 300 lei, iar in litere scrie „unasuta”. În opinia sa, procesul verbal incheiat de agentul constatator, este intocmit nelegal.

In drept, art. 205 C.proc.civ.

Examinând apelul formulat de I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___ împotriva sentinței civile nr. 873/2015 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, Tribunalul apreciază că nu este fondat având în vedere următoarele aspecte:

Astfel cum a reținut și instanța de fond prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/29.03.2015, petentul G_____ L______ D____, aflat în exercitarea atibuțiilor de serviciu ca agent de pază a sediului S.C. Leier din satul D_______, jud. A___ fost sancționat contravențional întrucât nu avea asupra sa materialele din dotare, și anume tomfa și spay-ul lacrimogen. S-a reținut că petentul a încălcat prevederile art. 46 lit. k și ale art. 58 lit. e din Legea nr. 333 din 2003 și a fost sancționat conform art. 59 alin.1 lit. c din Legea nr. 333 din 2003.

Potrivit art. 46 lit. k din legea 333/2003: în timpul serviciului, personalul de pază este obligat: k) să poarte numai în timpul serviciului mijloacele de apărare, de protecție și armamentul cu care este dotat și să facă uz de armă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege - fapta fiind sancționată de art. 58 lit. e din același act normativ.

În mod corect Judecătoria Aiud a reținut că textul de lege mai sus menționat reglementează obligația negativă a agenților de pază de a nu purta dispozitivele din dotare în afara serviciului și nu obligația pozitivă de a purta aceste dispozitive în cursul serviciului.

Ca atare, fapta petentului intimat G_____ L______ D____, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca agent de pază a sediului S.C. Leier din satul D_______, jud. A___ de a nu avea asupra sa materialele din dotare și anume tomfa și spay-ul lacrimogen nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 46 lit. k din Legea nr. 333 din 2003.

Referitor la celelalte motive de nelagalitate reținute de instanța de fond, respectiv că deși a fost aplicată amenda de 100 lei în litere, agentul constatator a consemnat în cifre suma de 300 lei, precum și nemenționarea unui martor asistent într-adevăr atrag doar nulitatea relativă a actului atacat condiționat de existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată în alt mod.

Însă, atâta timp cât, așa cum s-a arătat mai sus, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina celui în cauză nu se mai impune analizarea celorlalte motive formale care ar atrage nulitatea procesului verbal de contravenție.

Având în vedere cele mai sus expuse, Tribunalul apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, având la bază o interpretare judicioasă a probelor administrate, astfel încât, în temeiul art. 480 NCPC va respinge apelul formulat de I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___ împotriva sentinței civile nr. 873/2015 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge apelul formulat de I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___ împotriva sentinței civile nr. 873/2015 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2016.


Președinte,

D_____ C______

Judecător,

A______ C______ P__ - Președinte Secție

Grefier,

V_______ L___


Red/tehnored.PAC/4 ex/10 Februarie 2016

Judecător de primă instanță : S_____ S_____ C______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025