ROMANIA

TRIBUNALUL A___ Operator 3207/2504

Secția contencios administrativ și fiscal

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 1205 A

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2015

Președinte : C______ Șianțiu

Judecător : E______ I______

Grefier : M_____ I___

S-a luat în examinare apelul declarat de petenta ___________ împotriva sentinței civile nr. 467 din 10.09.2015 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, verificând din oficiu competența potrivit art. 482 coroborat cu art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, tribunalul constată că aceasta îi aparține conform art. 95 alin. 1 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 alin. 1) din Noul Cod de Procedură Civilă coroborat cu art. 482 din Noul Cod de Procedură Civilă instanța închide dezbaterile și reține apelul spre soluționare.

TRIBUNALUL

Constată că prin sentința civilă nr. 467 din 10.09.2015 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petenta ___________, în contradictoriu cu intimatul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara - Secția Drumuri Naționale A___ , fiind înlocuită sancțiunea amenzii aplicate prin procesul-verbal ______________ nr. xxxxxxxxxx încheiat de intimat la data de 20.04.2015, cu sancțiunea avertismentului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 20.04.2015 petenta a fost sancționată contravențional reținându-se că a circulat pe traseul Târgoviște - Vărșand, cu masa pe axa 2 de 11,98 t față de 11,50 t admisă, încălcându-se prevederile art. 61 alin. 1 lit.p din OG. 43/1997.

Instanța de fond a examinat din oficiu legalitatea procesului-verbal contestat, constatând că din cuprinsul acestuia nu lipsește nici una dintre mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

Examinând procesul-verbal contestat, instanța de fond a constatat că din cuprinsul acestuia lipsesc obiecțiunile petentei, însă aceasta nu a făcut dovada unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului cauzată prin neconsemnarea obiecțiunilor sale de către agentul constatator astfel că instanța nu a reținut acest motiv de nelegalitate invocat de petentă.

In ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a avut în vedere că acesta se bucură de o prezumție relativă de legalitate si temeinicie, instanței de judecata îi revenind rolul de a verifica, in conformitate cu art.34 din OG 2/2001, la cererea petentului daca cele cuprinse in procesul-verbal corespund realității.

Prima instanță a reținut că în cazul de față sancțiunea aplicată, una pecuniară și de un cuantum moderat, nu este de natură a împiedica existența unei prezumții de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat, iar în vederea răsturnării prezumției petentului i s-a încuviințat proba cu înscrisuri.

Examinând înscrisurile aflate la dosar, respectiv Certificatul de cântărire nr.7753, scrisorile de transport emise de petentă, factura fiscală, instanța a constatat că acestea nu sunt de natură să facă dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului-verbal contestat, constatată cu mijloc de cântărire omologat

Instanța de fond a apreciat că în cazul de față sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de actul normativ sancționator, însă este disproporționată raportat la pericolul social al faptei și la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, respectiv amenda aplicată în cuantum de xxxxx lei este excesivă raportat la pericolul social concret al faptei, fapta reținută în sarcina petentei nefiind de natură să determine existența unei stări de pericol nici pentru traficul sau siguranța rutieră, având în vedere că masa totală pe axa 2 a fost depășită doar cu 0,48 kg, existând și posibilitatea deplasării mărfii în timpul transportului.

În consecință, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată de agentul constatator este excesivă raportat la fapta comisă, a admis în parte plângerea și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal, cu sancțiunea dispune avertismentului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta _______________. solicitând schimbarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în întregime a plângerii și anulării procesului-verbal de contravenție atacat.

Apelanta petentă a criticat hotărârea susținând că prima instanță a interpretat greșit faptele și probele pe care s-a întemeiat cererea sa de anulare a procesului-verbal, atât în ce privește încălcarea dreptului său de a formula obiecțiuni cât și în ce privește existența unuia dintre elementele esențiale ale contravenției-vinovăția.

Cu privire la motivul de nulitate invocat referitor la încălcarea dreptului său de a formula obiecțiuni, petenta consideră că opinia instanței de fond nu este legală întrucât neconsemnarea în procesul-verbal de contravenție a obiecțiunilor formulate, constituie o încălcare a dreptului său la apărare.

A subliniat petenta că obligația instituită prin art. 16 alin. 7 din O.G. nr.2/2001 trebuie să fie efectivă și nu poate fi înlocuită de posibilitatea de a efectua ulterior o plângere contravențională împotriva actului sancționator.

Posibilitatea de a ataca în instanță procesul-verbal și de a administra probe în fața instanței nu poate acoperi viciul rezultat din refuzul consemnării obiecțiunilor la momentul încheierii procesului-verbal.

Referitor la lipsa unuia din elementele esențiale ale contravenției, respectiv vinovăția, petenta a susținut că nu a avut posibilitatea să intervină în operațiunea de încărcare a mărfii care s-a realizat de către expeditor, iar dacă a existat o depășire, aceasta nu a fost intenționată.

A mai precizat petenta că specificul mărfii transportate făcea imposibilă fixarea și asigurarea absolută a imobilității mărfii în cadrul vehiculului, întrucât nu există un sistem care să permită fixare și imobilizarea absolută a mărfii în vehiculul decât într-un mod aproximativ.

Cu privire la întinderea faptei, petenta a menționat că agentul constatator avea obligația să facă aplicarea art.48 alin.2 din OMTI nr.356/2010 și a învederat că toleranța obligatorie prevăzută de Anexa 5 lit.l la O.G. nr. 43/1997 a fost depășită cu doar 20 kg, astfel că rezultatul cântăririi se înscrie într-o marjă de eroare normală a aparatului de cântar, iar în conformitate cu art. .48 alin.2 din Ordinul 356/2010, astfel că nu se impunea sancționarea sa.

Prin întâmpinarea depusă intimata a solicitat respingerea excepțiilor invocate și respingerea apelului ca neîntemeiat.

A susținut intimata că procesul-verbal de contravenție întrunește toate condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr.2/2001, iar nulitatea actului sancționator poate invocată doar în condițiile în care părții i-a fost pricinuită o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, în consens și cu Decizia pronunțată în Recursul în interesul legii nr. XXII/2007.

Se arată că obiecțiunile formulate la momentul întocmirii procesului-verbal nu au putut fi consemnate deoarece conducătorul auto nu a făcut dovada că este reprezentantul legal al societății, iar dreptul la apărare al contravenientei nu a fost încălcat deoarece aceasta are posibilitatea de a formula obiecțiuni și apărări și pe calea plângerii contravenționale în condițiile reglementate de art. 31 din O.G. nr.2/2001.

Considerând astfel că viciile de formă invocate de petentă sunt neîntemeiate, intimata a solicitat respingerea excepțiilor.

Pe fond, intimata a învederat că prin fapta contravențională reținută în sarcina sa, petenta a încălcat prevederile art.41 alin.1 din OG nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind sancționată potrivit art. 60 alin.1 lit.p din O.G. nr. 43/1997.

Referitor la răspunderea contravențională stabilită în sarcina apelantei, intimata a susținut că sancțiunea a fost stabilită în mod corect în sarcina apelantei care este operatorul de transport căruia îi revine răspunderea pentru efectuarea transportului, iar nu expeditorului care a încărcat marfa.

În susținerea acestei opinii, intimata a invocat dispozițiile art. 61 alin.2 art. 41 alin.10 lit.a din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Intimata a subliniat că la art. 58 din Ordonanța nr. 27/2011 sunt indicate persoanele care concură la siguranța rutieră, în consens cu aceste dispoziții, apelanta având obligația de a supraveghea dispunerea corectă a mărfii astfel încât să nu fie depășită sarcina maximă admisă, să fixeze și să asigure încărcătura cu chituci, șipci de lemn, centuri de ancorare sau alte materiale, astfel încât transportul acesteia să se efectueze în condiții de maximă siguranță, pentru a se evita depășirea masei maxime admisă pe axe.

Susține intimata că în mod temeinic și legal agentul constatator a constatat și sancționat contravenția săvârșită de către intimata petentă, întrucât fapta prezintă un grad ridicat de pericol social, reflectat și de cuantumul ridicat al limitelor sancțiunii prevăzute de legiuitor, astfel de sancțiuni fiind instituite tocmai pentru a preveni săvârșirea unor fapte mai grave, în contextul în care petenta este o societatea comercială ce ar trebui să își desfășoare activitate în mod profesionist, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează sfera sa de activitate.

Referitor la toleranțele aplicate, intimata a invocat reglementările stabilite de Anexa 5 lit. l din Anexa 5 și Anexele 3-5 privind masele și dimensiunile maxim admise din O.G. nr. 43/1997 precizând că legiuitorul a stabilit faptul că greutatea maxim admisă pe axa 2 pentru vehicule cu 5 axe, este de 11,50 tone și nu se aplică nicio toleranță în cazul apelantei, aceasta depășind greutatea maximă admisă pe axa 2 cu 0,48 tone, adică cu peste 4 %, caz în care autovehiculul petentei nu s-a încadrat în toleranțele admise.

Intimata a învederat că încălcarea normelor legale în materia transporturi rutiere poate avea drept consecință producerea de accidente rutiere, pierderi de vieți omenești, distrugeri de bunuri, vătămări ale mediului înconjurător, consecințe pe care legiuitorul urmărește să le împiedice prin măsuri de protejare a drumurilor în raport cu vehiculele de mare tonaj.

Consideră intimata că pericolul social al faptei nu este redus grad de pericol de vreme ce prin nerespectarea de către petentă a dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. p din OG 43/1997, aceasta a adus atingere calității drumurilor care fac parte din sistemul național de transport și implicit atingere siguranței circulației rutiere.

Pe cale de consecință, intimata a solicitat respingerea excepțiilor invocate de către apelantă ca nefondate, respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate și în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat potrivit art. 477 din Noul Cod de procedură civilă, dar și din oficiu, pentru motive de ordine publică, conform art. 479 alin. 1 din același Noul Cod, instanța constată că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor evidenția în cele ce urmează.

Astfel, prima instanță a reținut corect starea de fapt în raport cu probațiunea administrată în cauză și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică ca urmare a aprecierii corespunzătoare a dovezilor de la dosar, a interpretării judicioase a actului juridic dedus judecății și aplicării corecte a dispozițiilor legale în materie.

Acestea fiind spuse, reține tribunalul că judecătorul primei instanțe a expus în hotărârea judecătorească pronunțată situația de fapt pe care a reținut-o pe baza probelor administrate dar și motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților cu respectarea prevederilor art. 425 alin. 1) lit. b) din Noul Cod de procedură civilă.

Astfel, bine a statuat judecătoria, raportat la probatoriul administrat în fața sa, îndeosebi certificatul de cântărire, scrisorile de transport și factura fiscală redate în considerentele hotărârii judecătorești pronunțate că acestea nu probează o altă stare de fapt decât cea reținută în actul juridic sancționator constatată prin mijloc de cântărire omologat.

Dintr-un alt punct de vedere, a procedat justificat aceeași instanță de fond la reindividualizarea sancțiunii contravenționale principale aplicată petentei prin prisma criteriilor de la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 atunci când a înlocuit amenda cu avertisment de vreme ce fapta apare ca fiind de o gravitate redusă, iar amenda excesivă raportat la fapta comisă în vreme ce avertismentul este suficient pentru atingerea scopului educativ și preventiv preconizat de către legiuitor cu prilejul edictării normelor de drept reținute în mod corect a fi fost încălcate de către petentă.

Cât privește criticile formulate de către societatea petentă vizavi de sentința pronunțată privind pretinsa încălcare a dreptului său de a formula obiecțiuni pe de o parte și referitor la pretinsa lipsă a unuia dintre elementele esențiale ale contravenției pe de altă parte acestea nu pot fi primite de către instanța de apel în sensul preconizat de societatea apelantă întrucât:

Actul juridic sancționator supus cenzurii instanței de fond nu este afectat de nulitate tocmai pentru aceea că, conține toate elementele obligatorii reglementate la art. 17 din OG nr. 2/2001 și nu se pune problema în niciun caz a nulității reglementate în ipoteza finală a art. 16 alin. 7 din același act normativ de vreme ce la momentul constatărilor făcute reprezentantul legal al societății petente nu a fost de față cum rezultă fără dubiu și de la rubrica „alte mențiuni” ale procesului verbal de contravenție încheiat iar conducătorul autovehiculului care de altfel a și refuzat calitatea de martor nu își poate aroga calitatea antemenționată pentru ca să poată formula obiecțiunile la care face referire textul legal invocat în apel.

Pe această linie de idei, este de reamintit și de către tribunal cele ce au fost statuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - secțiile unite în interesul legii prin decizia nr. XXII/2007, în condițiile în care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I , potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 Cod procedură civilă.

Astfel prin dispozitivul acestei decizii în interesul legii s-a stabilit în aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, că nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției, hotărâre obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, fiind însă vizată ipoteza neconsemnării obiecțiunilor care în prealabil au fost formulate de către partea sancționată contravențional în măsura în care aceasta putea să le formuleze prin reprezentant, ceea ce nu este cazul în speță în pofida celor subliniate de petentă, și în plus a mai statuat Înalta Curte în considerentele deciziei menționate că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.

Astfel, s-a redat în continuare că prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".

S-a concluzionat de către Înalta Curte că în raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Pe de altă parte, nu se pune problema absenței elementului vinovăție cum pretinde petenta apelantă atâta timp cât potrivit art. 61 alin. 2 din OG nr. 43/1997 sancțiunile prevăzute la alin. 1 lit. c), d), e), h), p) și q) se aplică persoanei fizice/juridice responsabile potrivit art. 41 alin. 10 din același act normativ în conformitate cu care responsabilitatea circulației vehiculelor rutiere cu depășiri ale maselor și/sau dimensiunilor maxime admise fără AST sau cu nerespectarea oricăreia dintre condițiile înscrise în aceasta revine operatorului de transport rutier astfel cum acesta este înscris în documentele de transport și numai în subsidiar și în condiții expres și limitativ prevăzute de către legiuitor altor persoane dintre cele evidențiate la lit. b) – e) din textul legal amintit or în speță societatea sancționată contravențional are calitatea de la lit. a) a respectivului text legal fiind operatorul de transport conform CMR.

În fine, reține tribunalul, privitor la întinderea faptei, că în cuprinsul tichetului de cântar au fost consemnate toate datele necesare în vederea determinării/stabilirii răspunderii contravenționale în sarcina apelantei societate.

Pe cale de consecință, pentru motivele arătate mai sus și, întrucât prima instanță a stabilit situația de fapt și a aplicat legea în mod corespunzător, nu se evidențiază elemente care să justifice schimbarea hotărârii apelate și nici nu se relevă motive de ordine publică, care să poată fi reținute din oficiu de către instanță, văzând și faptul că nu se pune problema cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat apelul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de petenta ___________, cu sediul în C_______, ________________, județ Sibiu și sediul procesual ales la SCPA V_______&Asociații, în A___, ___________________________. 23, ________________, împotriva sentinței civile nr. 467 din 10.09.2015 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2015.

Președinte Judecător

C______ Șianțiu E______ I______

Grefier

M_____ I___

Se comunică:

Apelantei ___________- sediul procesual ales la SCPA V_______&Asociații, în A___, ___________________________. 23, ________________,

Intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – D___ – la Secția Drumuri Naționale A___ – A___ ______________________/A

Red. C.Ș./17.12.2015

Tehred. M.I/17.12.2015

4 ex/2 ______________

Prima instanță – I_______ R________