Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Plângere contravențională
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_______
Secția a II-a civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal
DECIZIA NR. 758 A
Ședința publică din 18 septembrie 2015
Președinte – R_____ M______
Judecător – U________ M______
Grefier – A____ E____
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelantul intimat I____________ T_________ de Muncă B_______ cu sediul în B_______, Calea Națională nr. 83 A, județul B_______, în contradictoriu cu intimata petentă _______________ – prin reprezentant F_____ G_______, cu sediul în Darabani, ___________________________. 12 A, ______________________________, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 563 din 02.10.2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Darabani, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat M_______ M____ M________ pentru intimata petentă _______________, lipsind reprezentantul apelantului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în temeiul art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, Tribunalul verificându-și, din oficiu competența, se declară competent din punct de vedere general, material și teritorial, în soluționarea cauzei.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 din Noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra apelului și acordă părții prezente cuvântul asupra acestuia.
Avocat M_______ M____ M________ solicită respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe, ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că în mod corect a fost individualizată sancțiunea de către prima instanță. Precizează că reprezentanții societății au folosit cei patru zilieri la muncă, deoarece societatea avea încheiate niște contracte de prestări servicii cu DSV B_______. Ulterior însă societatea nu a mai folosit zilieri, ci doar angajați cu carte de muncă. Solicită a se ține seama la pronunțarea hotărârii și de faptul că societatea intimată nu a mai fost sancționată anterior.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile asupra apelului.
T R I B U N A L U L
Deliberând, asupra apelului de față, constată următoarele:
P___ sentința civilă nr. 563 din 02.10.2014, Judecătoria Darabani a admis plângerea contravențională formulată de petenta ___________________., în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ de Muncă B_______, a înlocuit cu AVERTISMENT amenda contravențională aplicată petentei prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 3761 din 06.03.2014 de I.T.M. B_______, prin reprezentant legal, punând în vedere petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, la controlul efectuat în data de 06.03.2014 la sediul I.T.M. B_______ având ca tematică respectarea prevederilor Legii nr.52/2011 modificată din verificarea extraselor din registrul de evidență al zilierilor, al societății petente, aferente lunilor octombrie 2013 – noiembrie 2013, din contractele de prestări servicii nr. 2215/02.04.2013, 2217/02.04.2013 încheiate între Direcția Silvică B_______ și petenta, prin care ___________________. se obligă să presteze servicii pentru silvicultură la Ocolul Silvic Darabani s-a constatat că beneficiarul de lucrări – petent a încălcat prevederile art.4 alin. (5) din Legea nr. 52/2011 prin utilizarea zilierilor pentru desfășurarea de activități în beneficiul unui terț, respectiv Direcția Silvică B_______, Zilierii au prestat activitate la Pepiniera Rădăuți-Prut, aparținând Ocolului Silvic Darabani, fapta ce constituie contravenție conform art. 12 alin. (1) lit. a din legea nr. 52/2011 modificată.
Controlul s-a finalizat prin încheierea procesului verbal de control nr. 6174/06.03.2014 în care sunt consemnate cele constate (anexa 1) cât și măsura dispusă. Totodată s-a încheiat și procesul verbal de contravenție nr. 3761/06.03.2014 prin care petenta a fost sancționată contravențional cu sancțiunea amenzii de 4.000 lei conform art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 52/2012, pentru încălcarea prevederilor art. 4 alin. (5) din aceeași lege.
În drept, instanța de fond, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, a analizat legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și a hotărât asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța de fond a reținut că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art. 43 din O.G. nr.2/2001.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, instanța de fond a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prev. de art. 17 din O.G. nr.2/2001, neexistând nici un motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu, iar petenta nu a invocat alte motive de nulitate relativă.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța de fond a reținut că acesta se bucură de prezumția de temeinicie până la proba contrarie, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art.4 alin. (5) din Legea nr. 52/2011, constituie contravenție și se sancționează cu amendă, fapta de a utiliza zilieri pentru desfășurarea unor activități în beneficiul uni terț.
A constatat prima instanță că, din probatoriul administrat în cauză rezultă că petenta a utilizat zilieri în lunile octombrie și noiembrie 2013 pentru desfășurarea de activități în beneficiul unui terț, respectiv Direcția Silvică B_______, la pepiniera Rădăuți-Prut, aparținând Ocolului Silvic Darabani.
Petenta a invocat faptul că a utilizat zilieri dar nu în beneficiul Direcției Silvice B_______ ci al societății ___________________. Darabani. A reținut prima instanță că, din contractele de prestări servicii nr. 2215/02.04.2013 și 2217/02.04.2013 încheiate între Direcția Silvică B_______ și ___________________. Darabani, petenta se obligă să presteze servicii pentru silvicultură la Ocolul Silvic Darabani.
Cum această faptă constituie contravenție, apărările invocate de petentă nedemonstrând o altă situație de fapt celei reținută în procesul verbal, instanța de fond a apreciat că acesta este temeinic.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională prev. de art. 4 alin. (5) din Legea nr. 52/2011, instanța de fond a constatat că sancțiune cu amendă prev. de art. 12 lit. c) din Legea nr. 52/2011.
Potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale raportată la împrejurarea săvârșirii faptei, ținându-se seama de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia și de urmarea produsă, instanța de fond a apreciat că sancțiunea nu este proporțională cu aceste criterii.
Pe cale de consecință ținând cont că petenta a fost în eroare considerând că poate utiliza zilieri în derularea celor două contracte de prestări servicii cu Direcția Silvică B_______, că este la prima abatere de acest gen, că agentul constatator nu a desfășurat activități de îndrumare și că sancțiunea aplicată ar fi împovărătoare pentru petentă, în temeiul art. 5 și 7 din O.G. nr,2/2001, instanța de fond a admis plângerea și a înlocuit sancțiunea amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul intimat I____________ T_________ de Muncă B_______, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Critică sentința instanței de fond, arătând că în mod greșit s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, întrucât prin fapta comisă, petenta periclitează valori foarte importante pentru întreaga colectivitate, știut fiind că respectarea muncii reprezintă condiții fundamentale pentru existența unei societăți civilizate, iar faptul că petenta prezintă încălcările reținute ca fiind de mică importanță și sancțiunea vădit exagerată, denotă că nici măcar nu înțelege gravitatea faptelor săvârșite și motivul pentru care i s-a aplicat o sancțiune contravențională.
Solicită a se constata ca fapta reținuta în procesul verbal de contravenție contestat are conținut contravențional, fiind prevăzută de legea contravenționala, prezentând si un grad ridicat de pericol social. Astfel, apreciază apelanta că rezultă caracterul cert al faptei săvârșite de către petenta, caracterul contravențional al faptei, precum si conduita culpabilă a petentei, care, nerespectând normele legale imperative în materie, a acționat cu vinovăție la neîndeplinirea obligațiilor legale care îi reveneau
Pentru aceste considerente, solicită a se constata că nu se justifică înlocuirea sancțiunii pecuniare cu cea a avertismentului întrucât petenta a săvârșit fapta contravențională cu vinovăție si nu a făcut dovada unei altei situații de fapt, iar prin admiterea plângerii si înlocuirii sancțiunii ar însemna o gravă sfidare la adresa celorlalți angajatori care se străduiesc să-si desfășoare activitatea respectând legile și o prima de încurajare pentru societățile care ignora cadrul legal in care ar trebui sa-si desfășoare activitatea, ceea ce nu trebuie permis _______________ drept.
Intimata petentă _______________ a formulat întâmpine prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe, apreciind că în mod corect instanța de fond a aplicat principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea sancțiunii contravenționale raportată la împrejurarea săvârșirii faptei, ținându-se seama de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia și de urmarea produsă. Instanța de fond a apreciat corect faptul că a fost în eroare la folosirea zilierilor în desfășurarea celor două contracte, precum și faptul că a fost prima abatere de acest gen.
Solicită intimata să se aibă în vedere faptul că obligațiile societății din punct de vedere al documentelor în ceea ce privește utilizarea muncii prestate de zilieri au fost respectate, zilierii fiind folosiți doar pentru 4 zile 30, 31.10.2013 și 01,13.11.2013. Precizează că după data de 13.11.2013 societatea nu a mai folosit muncă prestate de zilieri, fapt care poate fi confirmat și de către apelantă.
Analizând cererea de apel în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Tribunalul apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, că aceasta nu a infirmat cele reținute prin procesul verbal, ci doar a reapreciat sancțiunea, în funcție de împrejurările în care fapta s-a săvârșit având în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 21 din OG nr. 2/2001.
P___ urmare, instanța a respectat dispozițiile legale aplicabile în această materie, respectiv disp. art. 34 din OG 2/2001 care îi conferă competența de a hotărî și asupra sancțiunii aplicate, procedând la înlocuirea justificată a sancțiunii amenzii cu avertisment.
Faptul că societatea petentă, așa cum arată și prima instanță, a fost în eroare atunci când a considerat că poate utiliza zilieri în derularea celor două contracte de prestări servicii cu Direcția Silvică B_______, că este la prima abatere de acest gen și că agentul constatator nu a desfășurat activități de îndrumare în acest domeniu, constituie circumstanțe atenuante care conduc la concluzia unui pericol social redus al faptei săvârșite și care justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, fiind posibilă aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat apelul declarat de I____________ T_________ de Muncă B_______.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul intimat I____________ T_________ de Muncă B_______ cu sediul în B_______, Calea Națională nr. 83 A, județul B_______, în contradictoriu cu intimata petentă _______________ – prin reprezentant F_____ G_______, cu sediul în Darabani, ___________________________. 12 A, ________________, ____________, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 563 din 02.10.2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Darabani.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 18 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R_____ M______ U________ M______ A____ E____
Red. R.M / 09.10.2015
Jud. M_____ G______-T_____
Dact. A.E.
Ex. 4