Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BUZĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
783/2016 din 27 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:JDBUZ:2016:001.xxxxxx

DOSAR NR . XXXXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA B____

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 783

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 27.01.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – IONIȚI A____

GREFIER – M_______ A______-I____


Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, formulată de petentul Dvornski F_____, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție B____.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, potrivit dispozițiilor art. 121 alin. 5 din R.O.I.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea a fost legal timbrată.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial sa soluționeze prezenta cauză, în baza art. 118 alin. 1 din OG nr. 195/2002.

Instanța reține că plângerea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001 și 181 alin 1 pct 2 și alin 2 coroborat cu art. 183 C__.

În temeiul art. 238 alin. 1 C.proc.civ., instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un termen de judecată.

În baza art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este admisibilă și că duce la soluționarea cauzei.

În privința intimatului, întrucât nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de lege, în baza art. 208 alin. 2 C.proc.civ., instanța constată decăderea acestuia din dreptul de a mai propune probe. Cu toate acestea, în temeiul art. 254 alin. 5 C.proc.civ., din oficiu, instanța dispune și administrarea probei cu înscrisurile depuse de către intimat și mijlocul material de probă constând în înregistrarea video, apreciind că este necesară soluționării cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 392 C.proc.civ., nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.


INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 26.06.2015 pe rolul Judecătoriei Focșani, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul D________ D___-F_____, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B____, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/02.05.2015.

În fapt, a arătat că nu a depășit limita de viteză în localitate.

În drept, nu a indicat temeiul legal.

A depus copia de pe procesul-verbal contestat.

A achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24.08.2015, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B____ a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V______, arătând că fapta a fost săvârșită într-o localitate din circumscripția Judecătoriei B____.

Pe fondul a solicitat admitere plângerii contravenționale, motivând că agentul constatator a consemnat în mod eronat data săvârșirii faptei și data întocmirii procesului-verbal.

În drept, a invocat disp. art. 205-208 C.proc.civ.

Sub aspect probatoriu a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu înregistrarea video.

A depus CD cu înregistrare, raport agent constatator și cazier contravențional al petentului.

Prin sentința civilă nr. 5436/16.10.2015, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de către intimat și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B____.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B____ la data de 18.12.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX.

La dosarul astfel creat a fost anexat dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

În baza art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri, iar din oficiu a dispus administrarea probei cu înscrisuri și cu înregistrarea video, depusă de intimat, apreciind că sunt admisibile și că duc la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările din dosar, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/02.05.2015 s-a reținut că, la data de 02.05.2015, ora 03:09, petentul D________ D___-F_____ nu a avea asupra sa actul de identitate și a condus cu viteza de 96 km/h autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în localitatea Costești, jud. B____.

Pentru prima faptă, petentului i s-a aplicat avertisment, iar pentru cea de-a doua amenda în cuantum de 585 lei.

Procesul-verbal a fost întocmit de către un agent de poliție din cadrul I__ B____, care a acționat în limita competenței sale, în conformitate cu disp. art. 15 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

Petentul a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal menționat în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G.. nr. 2/2001.

Instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator.

Verificând legalitatea procesului-verbal, instanța observă că acesta nu a fost încheiat cu respectarea art. 17 din O.G. nr. 2/2001, agentul constatator menționând în mod greșit atât data comiterii faptei, cât și data întocmirii procesului-verbal. Astfel, din înregistrarea video reiese că petentul a săvârșit contravenția la data de 02.06.2015 și nu la data de 02.05.2015.

Existând un motiv de nulitate absolută al procesului-verbal, instanța nu va mai analiza celelalte apărări ale petentului. Totodată, va admite plângerea contravențională formulată către petentul D________ D___-F_____, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B____, și va anula procesul-verbal contravențional ________ nr. xxxxxxx/02.05.2015, exonerând petentul de la sancțiunile aplicate prin acesta.



PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul D________ D___-F_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în ____________________________, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție B____, cu sediul în B____, _______________________-10, județul B____, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/02.05.2015.

Anulează procesul-verbal de contravenție seria xxxxxxx/02.05.2015.

Exonerează petentul de la sancțiunile aplicate prin procesul-verbal.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B____.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2016.

Președinte Grefier

Ioniți A____ M_______ A______-I____



Red. I.A. /Tehnored. I.A./4 ex/11.02.2016






Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025