Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CARAŞ SEVERIN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
986/2015 din 13 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

TRIBUNALUL C____ S______

R E Ș I Ț A

SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Cod operator 2896

DECIZIA CIVILĂ NR. 986/2015


Ședința publică din data de 13.10.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A________ O___ S____

JUDECATOR: VEGHES A__ T______

GREFIER: I____ L____ M______


S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul I____________ T_________ de Muncă Județean C____-S______ împotriva sentinței civile nr.957/2015 pronunțata de Judecătoria Reșița, în contradictoriu cu intimata ________________ prin administrator judiciar ABA Insolvency SPRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru apelant doamna consilier juridic C______ S________, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că dosarul este la primul termen de judecată, părțile fiind legal citate, după care:

Reprezentanta apelantului depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică.

La interpelarea instanței reprezentanta apelantei arată că nu are alte cereri de formulat.

În baza art.392 C.proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților.

Reprezentanta apelantului solicita admiterea apelului, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii plângerii contravenționale. Nu solicită cheltuieli de judecată.


TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița la data de 18.11.2014, petenta ________________ prin administrator judiciar ABA Insolvency SPRL a solicitat instanței în principal anularea procesului verbal de contravenții ________ nr. 3276 din data de 29.10.2014, întocmit de I____________ T_________ de Muncă Județean C____-S______, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Prin sentința civilă nr. 957/2015, Judecătoria Reșița a admis în parte plângerea formulată de către petenta ________________ în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ de Muncă Județean C____-S______, a înlocuit sancțiunea amenzii cu avertisment, a atras atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și i-a recomandat ca pe viitor să respecte dispozițiile legale, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. 3276 întocmit de inspectorii din cadrul Inspectoratului de Muncă C____-S______ la data de 29.10.2014, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4000 lei, în temeiul art. 39 alin. 4 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în munca, pentru încălcarea prevederilor art. 24, art. 25 și art. 13 lit j din Legea nr. 319/2006, reținându-se faptul că angajatorul nu a asigurat supravegherea corespunzătoare a sănătății lucrătorilor în funcție de riscurile privind securitatea și sănătatea în muncă, nu a asigurat examenul medical la angajare și controlul medical periodic pentru lucrători.

Împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, petenta a formulat plângere contravențională în termen legal, termen prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG. 2/2001.

Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție ________ nr. 3276/29.10.2014 se observă că acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr.2/2001.

Astfel, procesul verbal cuprinde data și locul unde este încheiat, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, precum și descrierea faptei contravenționale, fiind indicate data și locul comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei întocmirii procesului verbal mai sus menționat, deși O.G nr. 2/2001 nu prevede nici o dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a actului având în vedere faptul că este vorba de un act administrativ. În aceste condiții se prezumă că situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin probă contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata și de a solicita acuzării sa dovedesca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului în masura în care statul respecta limitele rezonabile, avand în vedere importanta scopului, dar și respectarea dreptului la aparare ( cauza Salabiaku v. Franta, hotararea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Forta probanta a rapoartelor și a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci cand administreaza și apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta, hotararea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul careia să utilizezez orice mijloc de dovadă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a pastra limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale și respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional ( cauza A_____ v. Romaniei, hotararea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare procesul-verbal de contravenție se bucura de o prezumție relativa de veridicitate și autenticitate care este permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care contravenientului i se asigura accesul la justitie și dreptul la un proces echitabil.

Din materialul probator administrat în cauza, prima instanță a reținut că petenta nu a făcut dovada contrară a celor reținute în sarcina sa în procesul verbal de contravenție, de altfel, în chiar cuprinsul plângerii contravenționale, aceasta recunoaște faptul că a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, motivând neasigurarea examenului medical periodic pentru cei 7 salariați ai societății, rămași după ______________________________ insolvenței, ca fiind datorată dificultăților financiare majore cu care s-a confruntat societatea în cursul anilor 2011-2014.

Față de aceste aspecte, instanța a reținut că fapta petentei constituie contravenție în conformitate cu prevederile reproduse mai sus.

Sub aspectul modului de individualizare a sancțiunii, având în vedere faptul că, în speță, nu s-a creat vreo stare de pericol și nici nu s-a adus atingere efectiv valorilor sociale protejate de lege, instanța a apreciat că sancțiunea amenzii contravenționale este mult prea aspră în raport de criteriile prevăzute de disp.art.21 din O.G.2/2001, având în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii faptei.

Potrivit art. 21 din O.G.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că gradul de pericol social al faptei reținute în speță este unul scăzut, văzând și motivația generatoare a săvârșirii contravenției (dificultățile financiare majore ale societății), instanța a dispus înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, sancțiune care este în concordanță cu scopul avut în vedere de legea contravențională.

Față de cele expuse mai sus, instanța, în baza art. 34 alin. 1 art. 5 alin. 5 art. 7 alin. 2 și 3 art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001 a admis în parte cererea petentei și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”, menținând restul dispozițiilor procesului verbal de contravenție ________ nr. 3276 întocmit de inspectori din cadrul Inspectoratului de Muncă C____-S______ la data de 29.10.2014.

De asemenea, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 1 din OG 2/2001, atenționând petenta asupra pericolului social al faptei și atrăgându-i atenția asupra respectării dispozițiilor legale în materie.

În baza art. 453 Cod procedură civilă, instanța a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.


Împotriva acestei hotărâri, la data de 05.08.2015, a declarat apel intimatul I____________ T_________ de Muncă Județean C____-S______, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În motivare apelantul a arătat că, urmare a verificărilor efectuate la petenta, pe lângă alte neconformități, s-a constatat și faptul că societatea nu a asigurat supravegherea corespunzătoare a sănătății lucrătorilor în funcție de riscurile privind securitatea și sănătatea în muncă și nu a realizat examenul medical la angajare și controlul medical periodic pentru lucrători.

Examenul medical periodic de regulă, trebuie efectuat o dată pe an, însă pentru anumite funcții frecvența efectuării examenului medical este stabilită la intervale de timp mai mici de un an.

Efectuarea examenului medical periodic are următoarele scopuri: confirmarea sau infirmarea la perioade de timp stabilite a aptitudinii în muncă pentru profesia/funcția și locul de munca pentru care s-a făcut angajarea și s-a eliberat fișa de aptitudine; depistarea apariției unor boli care constituie contraindicați pentru activitățile și locurile de muncă cu expunere la factori de risc profesional; diagnosticarea bolilor profesionale; diagnosticarea bolilor legate de profesie; depistarea bolilor care constituie risc pentru viața și sănătatea celorlalți lucrători la același loc de muncă; depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unității, pentru calitatea produselor sau pentru populația cu care lucrătorul vine în contact prin natura activității sale.

Primirea la lucru a unor persoane fără să le fie efectuat examen medical periodic sau după caz testarea psihologică, poate avea consecințe negative în ceea ce privește securitatea și sănătatea acestora.

Dacă un lucrător nu corespunde din punct de vedere medical sau psihologic pentru a presta activitatea impusă de angajator, există pericolul ca acesta să se accidenteze, să se îmbolnăvească sau chiar în unele cazuri mai grave activitatea prestată îi poate produce chiar decesul.

În drept a invocat dispozițiile art. 466 și următoarele C.proc.civ.; art. 34 alin. 2 din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.

La data de 31.08.2015, intimata ________________ prin administrator judiciar ABA Insolvency SPRL, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legala a sentinței instanței de fond.

În motivare, a arată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. 3276 din data de 29.10.2014, nu corespunde realității, intimatul reținând în cuprinsul acestuia în mod eronat, faptul ca angajatorul nu a asigurat examenul medical la angajarea salariaților.

A mai arătat faptul că a asigurat supravegherea corespunzătoare a sănătății lucrătorilor în funcție de riscurile privind securitatea și sănătatea în muncă și a asigurat examenul medical la angajarea tuturor salariaților, însă din cauza dificultăților financiare majore, nu a putut sigura examenul medical periodic al celor doi salariați.

Mai arată că prin sentința civilă nr.337/JS/04.06.2015, emisă de Tribunalul C____-S______, societatea a intrat în faliment, iar din luna noiembrie 2014, activitatea societății a încetat, societatea menținând doar 2 angajați, respectiv economistul și administratorul societății - personal strict necesar finalizării procedurii.

Față de faptul că nu s-a creat vreo stare de pericol și nici nu s-a adus atingere efectiv valorilor sociale protejate de lege, ținând seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta prima instanță în mod legal și temeinic a constatat că sancțiunea aplicată este prea aspră.

În drept a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 și prevederile Legii nr.53/2003 - Codul Muncii și ale Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă.

Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă și motivelor de apel invocate, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată că apelul este nefondat, din următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. 3276 întocmit de inspectorii din cadrul Inspectoratului T_________ de Muncă Județean C____-S______ la data de 29.10.2014, petenta ________________, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4000 lei, în temeiul art. 39 alin. 4 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, pentru încălcarea prevederilor art. 24, art. 25 și art. 13 lit j din Legea nr. 319/2006. La rubrica descrierea faptelor s-a reținut că angajatorul nu a asigurat supravegherea corespunzătoare a sănătății lucrătorilor în funcție de riscurile privind securitatea și sănătatea în muncă, nu a asigurat examenul medical la angajare și controlul medical periodic pentru lucrători.

Tribunalul reține că, în condițiile în care intimata ________________ nu a formulat cale de atac împotriva sentinței instanței de fond, ceea ce a reținut Judecătoria Reșița, referitor la legalitatea și temeinicia procesului verbal, se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că vor fi înlăturate susținerile intimatei referitoare la netemeinicia actului.

Tribunalul va înlătura critica apelantului, referitoare la faptul că instanța de fond, deși nu a găsit niciun motiv întemeiat să răstoarne cele menționate în procesul verbal de contravenție, a înlocuit, deși nu se impunea, sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertisment, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.5 alin.5 din O.G. nr.2/2001, „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, iar în conformitate cu prevederile art.21 alin.3 din aceeași ordonanță, ,,sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal’’.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor trebuie să se facă distincție între individualizarea legală a sancțiunii și individualizarea judiciară a sancțiunii.

Dispozițiile art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora instanța competentă hotărăște asupra sancțiunii aplicate, reglementează individualizarea judiciară a sancțiunii.

Spre deosebire de individualizarea legală a sancțiunii, realizată de legiuitor, individualizarea judiciară este opera instanței de judecată și constă în stabilirea și aplicarea sancțiunii pentru comiterea contravenției prin adaptarea sancțiunii la cazul individual, ținând cont de diversele criterii de individualizare.

Prima instanță a avut în vedere atât dispozițiile art.7 cât și criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, reținând că raportat la împrejurările săvârșirii faptei nu se justifică sancțiunea amenzii.

Luând în considerare și starea de insolvență a intimatei precum și faptul că scopul preventiv-educativ al sancțiunilor contravenționale prevalează asupra scopului punitiv, Tribunalul apreciază că instanța de fond a individualizat corect sancțiunea contravențională, înlocuind amenda contravențională cu sancțiunea avertisment.

Pe cale de consecință, Tribunalul apreciază că hotărârea apelată este temeinică și legală, neexistând nici un motiv de anulare sau schimbare a acesteia, prevăzut de disp. art.480 Cod procedură civilă.

Față de considerentele de fapt și de drept enunțate mai sus, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul I____________ T_________ de Muncă Județean C____-S______ împotriva sentinței civile nr. 227/11.02.2015 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata ________________.

În temeiul art.453 Cod procedură civilă, va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul I____________ T_________ de Muncă Județean C____-S______, CUI xxxxxxxx, cu sediul în Reșița, _____________________.22, județ C____-S______, împotriva sentinței civile nr.227/11.02.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata ________________, prin administrator judiciar ABA Insolvency SPRL, CUI RO xxxxxxxx, cu sediul în Timișoara, _____________________, județ T____.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A________ O___ S____ VEGHES A__ T______



GREFIER,

I____ L____ M______



RED.AOS/ . 2015

TEHNODAC.ILM/ . 2015

2 ex.,







Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 649/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1077/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 907/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 33/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1476/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 550/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1974/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 274/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 582/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1305/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 655/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 647/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1125/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 3829/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 801/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 63/2012 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 791/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 735/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1258/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 5656/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1222/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025