Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia nr. 97
Ședința publică din 29 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M______ S______
Judecător S_____ I____ T_______
Judecător L_______ M_____
Grefier M____ R______
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul petent I___ G_______ împotriva sentinței civile nr.xxxxx din 30.10.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Gorj.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile recurentul petent fiind reprezentat de avocat R___ R_____ L_____.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul arhivă recurentul petent a depus sentința civilă nr. 7824 din 21 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, procese verbale de contravenție și scrisoare medicală.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat R___ R_____ L_____, pentru recurentul – petent, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței de fond și trimiterea spre rejudecarea la aceeași instanță, motivând că recurentul – petent în cursul judecării cauzei la instanța de fond a fost bolnav, depunând în acest sens acte medicale, acesta neavând posibilitatea de a se prezenta și pentru a-și susține cauza.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. xxxxx din 30.10.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul I___ G_______ împotriva procesului verbal ________, nr. xxxxxxx, încheiat la data de 19.06.2012, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Gorj, cu sediul în Târgu-J__, ________________________-4, județul Gorj.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx, încheiat la data de 19.06.2012, de către intimatul I____________ de Poliție al Județului Gorj, petentul I___ G_______ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei și măsura complementară de suspendare a dreptului de utilizare a autoturismului pe o perioadă de 6 luni prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de articolul 20 punct 7 din Legea nr. 38/2003, constând în aceea că în data de 19.06.2012 a condus auto marca Daewoo Cielo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXXX, inscripționat taxi, având în funcțiune casa de marcat și caseta taxi, efectuând transport rutier periodic de persoane în regim de taxi, pe raza localității Bălești, circulând din direcția Bălești – Tg J__, având în autoturism patru persoane fără a deține autorizație „taxi”, pentru a desfășura astfel de localități pe raza localității Bălești.
Procedând potrivit art. 34 alineat 1 din OG nr. 2/2001 la verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal de constatarea contravenției contestat, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cauze de nulitate absolută ce ar fi putut fi invocate și din oficiu.
În privința celor invocate de către petent în plângerea sa, instanța a reținut potrivit declarației martorului asistent P______ M_____ A___, ascultat de către instanță, că la momentul la care se referă procesul verbal atacat, petentul transporta mai multe persoane în regim de taxi de la Bălești la Tg J__, aceasta fiind o practică a petentului.
Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 38/2003 , serviciul de taximetrie se prestează fie numai pe raza localității a cărei primărie a eliberat autorizația de taxi, în speța de față pe raza Municipiului Târgu-J__, fie ocazional între localitatea de autorizare și altă localitate cu obligația revenirii în localitatea de autorizare. Or, în cauza de față, petentul a pălecat în cursă din Bălești spre Tg J__ , încălcând astfel dispozițiile legale menționate și săvârșind contravenția prevăzută la art. 20 din același act normativ.
Instanța a reținut că starea de fapt menționată prin procesul verbal atacat este corectă, reală, este bine încadrată juridic, iar sancțiunea aplicată este bine individualizată, având în vedere în acest sens și faptul că petentul nu este la prima abatere de acest gen, la dosar existând copii și ale altor sancțiuni aplicate pentru același gen de fapte contravenționale.
Din modul de întocmire a procesului verbal instanța a constatat că petentului i-au fost respectate toate garanțiile instituite prin Convenția Europeană a drepturilor Omului la care se referă în plângerea sa, acesta nedovedind în vreun fel o atingere a acestor drepturi.
În cauza de față nu există nici un dubiu, așa cum susține petentul, cu privire la săvârșirea faptei, fiind cert că la data reținută în procesul verbal atacat, ca și de alte dăți, petentul transporta mai multe persoane în regim de taxi, plecând din localitatea Bălești către Municipiul Târgu-J__, contrar dispozițiilor legale în materie.
Împotriva sentinței a declarat recurs petentul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se stabili starea de fapt și pentru administrarea probelor propuse în dovedirea celor susținute.
Prin motivele scrise de recurs, a susținut că instanța de fond a fost lipsită de rol activ, nu a stabilit cu certitudine starea de fapt și nu a administrat probele care se impuneau, așa încât consideră că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală întrucât numai după administrarea unor dovezi legale și concludente putea să pronunțe o hotărâre dreaptă și în cunoștință de cauză.
Astfel, deși la termenul anterior pronunțării hotărârii a solicitat încuviințarea probei cu martorii precizați în procesul verbal și care se aflau cu el în mașină la data și ora respectivă, probă admisă de instanța de fond, urmând să-i aducă necitați pentru termenul următor, nu s-a putut achita de această obligație întrucât i s-a făcut rău fiind transportat la un spital din București unde a fost diagnosticat cu tumoră pulmonară iar după externare, respectiv la data de 14.11.2012, când a revenit acasă a găsit hotărârea, dosarul judecându-se în lipsa sa fără audierea martorilor propuși de el.
În aceste condiții consideră că se impunea acordarea unui nou termen de judecată și citarea martorilor propuși ale căror nume se aflau menționați și în procesul verbal atacat, instanța necercetând astfel împrejurările invocate în plângere, fapt ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Analizând recursul declarat, prin prisma celor invocate și aplicând disp.art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată că acesta este fondat, din următoarele considerente:
Prin sentința atacată, a fost respinsă plângerea formulată de petentul recurent împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 19 iunie 2012.
Din cuprinsul plângerii se reține că petentul a solicitat, în primul rând, anularea procesului verbal, cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect cererea sa de înlăturare a măsurii administrative de reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare ale autovehiculului condus de el la data de 19 iunie 2012, pe raza Comunei Bălești din Județul Gorj.
Tribunalul observă astfel că, referitor la această cerere, instanța de fond nu a făcut nicio apreciere.
Se constată încă că măsura respectivă nu poate face obiectul plângerii contravenționale, aceasta având caracterul unei măsuri de natură administrativă și care este în competența Secției de C_________ Administrativ și Fiscal a Tribunalului Gorj, în prim ciclul procesual.
Cum din dosar rezultă că recurentul petent a solicitat expres și înlăturarea acestor măsuri administrative, luate cu ocazia sancționării sale prin procesului verbal atacat, se impune a se reține caracterul de măsură administrativă, urmând în consecință să se dispună disjungerea acestei cereri de cea ce face obiectul plângerii contravenționale, și a se forma un nou dosar, având ca obiect cererea petentului de înlăturarea măsurilor de reține a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare ale autovehiculului în discuție. Dosarul nou format va avea termen de judecată la data de 12 februarie 2013.
În ce privește prezentul recurs, Tribunalul apreciază că acesta este fondat, prin prisma celor invocate de recurentul petent în cererea de recurs.
Astfel, se reține că motivele de recurs sunt întemeiate, recurentul dovedind faptul că, ulterior încuviințării probei testimoniale, acesta a suferit afecțiuni de natură a-l pune în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței, pentru susținerea plângerii sale, și de a anunța despre aceasta.
Recurentul a făcut dovada internării sale în spital în perioada 29 octombrie 2012-31 octombrie 2012, afecțiunea medicală de care suferea fiind foarte gravă.
Ca o consecință, instanța apreciază că recursul este întemeiat urmând ca, în baza disp.art.312 Cod procedură civilă, să fie admis, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
Tribunalul apreciază că, numai în acest mod, se poate respecta dreptul la apărare al petentului, care a fost decăzut din proba cu martori, deși se afla în spital și în imposibilitatea de a anunța despre acest fapt.
Așa fiind, în rejudecare, se va dispune administrarea probei cu martori, ce fusese anterior încuviințată, în vederea pronunțării unei sentințe legale și temeinice și pentru respectarea drepturilor procesuale ale părților, în special a dreptului la apărare al recurentului petent.
Fiind vorba despre o probă ce nu se poate administra în recurs, se impune casarea, cu rejudecare, a cauzei deduse judecății.
Văzând disp.art.312 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul petent I___ G_______ împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 30.10.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului Gorj.
Disjunge capătul de cerere privind înlocuirea sancțiunii reținerii certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare, urmând a forma un nou dosar, cu termen de judecată la data de 12.02.2013.
Casează sentința și trimite cauza, având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 19 iunie 2012, spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, M______ S______ |
Judecător, S_____ I____ T_______ |
Judecător, L_______ M_____ |
|
Grefier, M____ R______ |
|
Red. S__/thred.RL.
Jud. fond J____ A.D.
4 ex./04 martie 2013