R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA
D___, _____________________. 35
Tel:0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx /e-mail xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2179/2015
Ședința publică din: 08.09.2015
Instanța constituită din:
P_________: A__ E____ B_____
GREFIER: G____ O_____
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul S.C. S____ _________. în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest – Comisariatul Județean Hunedoara.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă, la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Instanța, în conformitate cu art.10 ind.1 din OG 15/2002, invocă excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei D___ și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
I N S T A N Ț A
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 25.03.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul ________________ a solicitat în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorielor Regiunea vest – Comisariatul Județean Hunedoara anularea procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx/04.03.2015.
În motivarea în fapt a plângerii petentul a invocat motive de nelegalitate și netemeinicie a procesului verbal.
În drept a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Plângerea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, anulată (f. 13).
La acest termen de judecată instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D___.
Analizând materialul probator instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx/04.03.2015petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea unei contravenții la punctul său de lucru din loc. B___.
Potrivit art. 248 al. 1 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Prin urmare, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei D___.
Din procesul verbal de constatare a contravenției rezultă că fapta contravențională s-a săvârșit în loc. B___, Jud. Hunedoara, ce se află în raza de competență a Judecătoriei B___.
Potrivit art. 32 al. 2 din O.G. nr. 2/2001 competența de soluționare a plângerilor contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Este vorba de o normă legală imperativă ce reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, art. 129 pct. 3 C.pro.civ. prevăzând că necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Având în vedere faptul că loc. B___, Jud. Hunedoara se află în competența teritorială a Judecătoriei B___, precum și dispozițiile legale sus amintite, instanța apreciază întemeiată excepția invocată, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B___, căreia i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D___.
Declină soluționarea prezentei cauze având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul ________________, cu sediul în D___, ____________________________. 14, parter, nr. 14, Jud. Hunedoara, în contradictoriu cu intimatul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorielor Regiunea vest – Comisariatul Județean Hunedoara, cu sediul în D___, ______________________. 3, Jud. Hunedoara, în favoarea Judecătoriei B___.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.09.2015.
Președinte, Grefier,
A__ E____ B_____ O_____ G____
A.E.B./O.G.
2 ex./25.09.2015