Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 112C/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L____ R_____ P___
Judecător A_____ V_____ S______
Judecător D______ S_______
Grefier A_____ P____ M____
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent A___ N______ și pe intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatului, consilier juridic A____ Cruciatu, lipsind recurentul petent A___ N______.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța înmânează reprezentantei intimatului un exemplar al cererii de recurs.
Față de procedura de citare pentru acest termen de judecată, instanța constată faptul că destinatarul s-a mutat la o altă adresă, așa cum rezultă din fila 10 dosar recurs. Cu toate acestea, în temeiul art. 98 Cod Proc. Civ., recurentul are termen în cunoștință, întrucât în situația în care schimbarea domiciliului uneia din părți nu este adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, aceasta nu va fi luată în seamă de către instanță. Pentru aceste motive, instanța constată cauza în stare de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul reprezentantei intimatului.
Reprezentanta intimatului, consilier juridic A____ Cruciatu, solicită respingerea recursului și precizează că din probele administrate la instanța de fond s-a făcut dovada săvârșirii contravenției de către recurent, acesta conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXX sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult decât atât, prin procesul verbal de contravenție aflat la fila 3 dosar fond, acesta și-a recunoscut fapta săvârșită.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 09.03.2012, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul A___ N______ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Sibiu ca, prin hotărârea ce va pronunța, instanța să dispună anularea procesului verbal ________, nr. xxxxxxx/09.03.2012.
La data de 21.03.2012, petentul a formulat plângerea împotriva aceluiași proces verbal de contravenție, ocazie cu care s-a format dosarul nr. 3916, în susținerea plângerii petentul arătând că la data de 09.03.2012, ora 00,4-1,00 în timp ce ieșea din stația de carburant Mol de pe ___________________ Mun. Sibiu într-un autoturism marca Jeep cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, a fost oprit de un echipaj de poliție. A comunicat agentului de poliție că nu a încălcat nici o normă rutieră, deoarece a condus autoturismul pentru câțiva metri în interiorul stației de carburant în scopul de a-l muta, autoturismul urmând a fi condus de către prietenul său, care l-a și condus până atunci.
Prin încheierea de ședință din data de 15.05.2012 s-a admis excepția de litispendență și a fost conexat dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX la dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Prin sentința civilă nr.5729/11.09.2012, s-a respins plângerea formulată de către petentul A___ N______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Sibiu, împotriva procesului verbal ________, nr. xxxxxxx/09.03.2012, ca neîntemeiată.
Prima instanță a reținut, în fapt, că prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/09.03.2012, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 lei în baza art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002, reținându-se că în data de 09.03.2012, ora 00,46 a condus auto marca Jeep, cu nr de înmatriculare XXXXXXXXX pe _______________________-se sub influența băuturilor alcoolice. A fost testat cu aparatul etilotest ARRJ 0202, nr test xxxxx rezultatul fiind de 0,25 mg alcool pur în aerul expirat. Cu aceeași ocazie, s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce auto pe o perioadă de 90 de zile.
Petentul a semnat procesul verbal de contravenție menționând că a băut un pahar de vin, și a recunoscut fapta.
Verificând plângerea din perspectiva prevederilor art. 31 al. 1 si art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a constatat ca aceasta a fost depusă în termenul legal. S-a reținut că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001 și că starea de fapt descrisă de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal constituie contravenția prevăzută de textul legal sus menționat.
În cuprinsul art. 17 din OG 2/2001, se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, intimata a făcut proba temeiniciei procesului-verbal cu raportul agentului constatator (f 17) din care reiese faptul că petentul conducea autoturismul din direcția Piața Unirii spre aeroport fiind singur în mașină și cu rezultatul testării petentului (f 27), testare care s-a realizat cu un aparat ce are buletin de calibrare admis (f 21).
În ceea ce privește declarația martorului B_____ S____, instanța a înlăturat această probă ca fiind subiectivă, martorul fiind angajat al petentului și, mai mult, declarația acestuia nu se corobora cu probele de la dosarul cauzei, petentul la rubrica obiecțiuni recunoscând fapta și semnând procesul verbal de contravenție.
În situația în care agentul constatator ar fi refuzat să consemneze obiecțiunile petentului prezentate în cuprinsul plângerii ar fi trebuit să nu semneze procesul verbal, aspect care ar fi creat dubii cu privire la cele consemnate de către agentul constatator în cuprinsul procesului verbal, dar petentul a semnat procesul verbal de contravenție, recunoscând veridicitatea celor consemnate în cuprinsul acestuia.
În aceste condiții, procesul-verbal de contravenție împreună cu raportul agentului constatator, cu rezultatul testării petentului, precum și cu recunoașterea petentului consemnată în cuprinsul procesului verbal de contravenție, dovedesc temeinicia faptei contravenționale reținute în sarcina petentului, sarcina probei fiind astfel răsturnată.
Petentul nu a reușit însă să demonstreze contrariul stării de fapt care rezultă din proba administrată de intimată în susținerea procesului-verbal, cele învederate de către acesta neavând nici un suport legal.
Împotriva acestei hotărâri petentul a declarat recurs, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal,iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment și înlăturarea sancțiunii complementare. S-au indicat ca motive faptul că la fond nu s-a prezentat dovada omologării aparatului etilotest și a verificării metrologice .S-a reținut altă stare de fapt în procesul verbal decât a fost în realitate, el conducând doar în benzinărie și a probat cu martor acest lucru.
Examinând sentința recurată din prisma acestor motive cât și din oficiu sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că aceasta este legală și temeinică pentru următoarele considerente :
Instanța de fond a făcut o amănunțită analiză a probelor cauzei, din care a rezultat vinovăția petentului, care consumase alcool și s-a urcat la volan conducând pe drum public și nu prin benzinărie. Luând în examinare motivele din cererea de recurs, instanța constată că acestea sunt nereale, s-a depus buletin de calibrare ( f.21 fond), pentru aparatul folosit marca Dragger ARRJ 0202, iar cu privire la înlăturarea probei testimoniale, s-a motivat corespunzător acest lucru, nefiind vorba de altă situație de fapt decât cea reținută in actul de sancționare. Petentul a recunoscut inițial fapta și a semnat procesul verbal, deși putea face obiecțiuni și putea să arate situația de fapt menționată ulterior, și care nu poate fi acceptată raportat la probele administrate, respectiv că nu a condus pe șoseaua A___ Iuliei, ci doar afară din interiorul benzinăriei .
În plus, organele de poliție, dacă acea persoană ar fi fost de față, puteau să–l menționeze ca martor asistent, lucru care nu s-a întâmplat. Raportat la persoana contravenientului, acesta nu este la prima abatere, ci a mai fost sancționat pentru alte patru contravenții ,tot la regimul circulației, persistând în același comportament.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, recursul formulat urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) Cod Proc. Civ., iar sentința Judecătoriei Sibiu va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul formulat de recurentul petent A___ N______ împotriva sentinței civile nr. 5729/11.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dos. nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2013.
Președinte, L____ R_____ P___ |
Judecător, A_____ V_____ S______ |
Judecător, D______ S_______ |
Grefier,
A_____ P____ M____
Red: S.V., 25.02.2013
Tehnored: M.A., 27.02.2013
2ex.
Jud Fond: A.D.