Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI-SECTIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 960
Ședința publică de la 05 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - I____ N________
GREFIER - F______ G_______
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul C________ M_____ M_____ în contradictoriu cu intimata D____-B______ RUTIERA, împotriva procesului verbal de contravenție _________ NR.xxxxxx/18.06.2015.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2016 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.02.2016, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin plângerea contravenționala formulata la data de 02.07.2015 si înregistrata pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul C________ M_____ M_____ a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție __________ NR.xxxxxx/18.06.2015.
În motivare, se arată, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute in sarcina sa, fiind încălcate prev.art.11, art.16 alin.1 și 7 din OUG 2/2001
În dovedirea plângerii, solicită administrarea probei cu înscrisuri și testimonială.
În drept, își întemeiază plângerea pe dispozițiile art.118 din OUG nr.195/2002.
La 14.09.2015, intimata formulează întâmpinare (fila nr. 19), prin care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiata.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art.15 și 16 din OG 2/2001, art.135 lit.h din RAOUG 195/2002.
Analizând actele dosarului, instanța constată că la data de 18.06.2015, a fost încheiat de catre un agent constatator din cadrul D____ – B______ Rutiera, procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxx/18.06.2015 (fila nr.4), prin care petentul C________ M_____ M_____ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei, echivalent a 4 puncte amenda pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, în ziua de 18.06.2015, ora 09,59, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX pe ______________________________ direcția Calea Rahovei către ___________________ trecerea de pietoni din dreptul stației RATB Valtoarei nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați in traversare prin loc special amenajat si marcat corespunzător.
Procesul – verbal a fost semnat de către petent, nefiind menționate obiecțiuni.
În ceea ce privește legalitatea actului de constatare, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Totodată, faptei i-a fost data o corectă încadrare juridică, iar petentul nu a invocat in mod temeinic un alt motiv de nulitate virtuală aferent condițiilor de formă ale actului administrativ astfel cum sunt acestea enumerate în art. 16 din OG 2/2001.
Referitor la descrierea faptei, criticată prin plângere, se reține că agentul a menționat în mod expres stația RATB Valtoarei ca punct de reper pentru trecerea de pietoni și astfel sunt nefondate susținerile petentului legate de „distanța considerabilă dintre Prelungirea G______ si __________________________, indicarea statiei RATB face lipsită de relevanță eroarea materială realizată de agent, ce a menționat Prelungirea G______, în loc de Prelungirea Ferentari.
Instanța mai reține că eventuala omisiune de a consemna obiecțiunile contravenientului atrage doar nulitatea relativa a procesului-verbal, condiționată așadar de o vătămane ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, cum de altfel a stabilit Inalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 22/2007, pronunțată pentru soluționarea unui recurs in interesul legii.
Cu alte cuvinte, eventualul refuz al agentului de a consemna obiecțiunile nu l-a împiedicat pe petent să formuleze plângerea și să propună probele pe care le-a considerat concludente, inclusiv indicarea unui martor.
În ceea ce privește temeinicia actului administrativ, reține că procesul-verbal de contravenție, fiind întocmit in urma constatării in mod nemijlocit a faptei de către un agent investit cu exercitarea prerogativelor de putere publică, se bucură de prezumția de veridicitate inerenta oricărui act administrativ.
Jurisprudența CEDO în materie contravențională (cauza I___ P__ c. Romaniei, decizie de inadmisibilitate din 28 iunie 2011, H______ si alti 16 reclamanți împotriva României, decizie de inadmisibilitate din 13 martie 2012) a statuat că prevederile convenționale nu înlătura prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci impun un echilibrul între prezumția de nevinovăție specifică materiei penale și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție.
Curtea a mai apreciat ca invocarea de către instanțe a acestei din urma prezumții, cu consecința obligării petentului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având in vedere dispozițiile naționale incidente in materia contravenționala (a se vedea cauza A_____ împotriva Romaniei, paragrafele 58 si 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, iar Convenția nu le interzice în principiu. Ceea ce Conventia impune însa, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6, este tocmai ca o anumita proporție intre acestea și prezumția de nevinovatie instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concreta a procesului pentru individ si, pe de alta parte, de dreptul sau la apărare.
Avându-se in vedere împrejurarea ca petentul nu a facut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, instanța constată că forța probanta a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege in favoarea sa.
Astfel, săvârșirea faptei reținute de agentul constatator este confirmată și de planșele fotografice comunicate odată cu întâmpinarea (filele nr. 22-27), în care se observa intenția pietonilor de a traversa.
Existenta acestor planșe va determina înlăturarea declarației martorului M____ V_____, ca fiind subiectiva și oricum provenind de la o persoana ce nu avea în acel moment obligația, în calitate de simplu pasager, de a observa respectarea regulilor de circulație.
În cea ce privește cazul fortuit, invocat de petent, generat de staționarea unui autovehicul REBU ce ar fi obturat vizibilitatea către trecerea de pietoni, instanța va tine seama în mod special de planșa fotografică aflată la fila nr. 23, în care se observă foarte clar că, odată depășita autoutilitara staționată, petentul avea vizibilitate asupra trecerii de pietoni și posibilitatea de a opri.
În fine, având in vedere dispozițiile art. 5 alin 5 din OG 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea stabilita de organul constatator trebuie sa fie proporționala cu pericolul social al faptei savarsite), precum si pe cele ale art. 20 alin 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie sa se tina cont si de „împrejurările in care a fost savarsita fapta, modul si mijloacele de savarsire ale acestuia, scopul urmărit, urmarea produsa si circumstanțele personale ale contravenientului), instanța apreciază ca nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul, intrucat este corespunzatoare gradului de pericol social al faptei contravenționale, relativa la regulile privind circulația pe drumurile publice.
In consecința, prezenta plângerea va fi respinsa ca neîntemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata de petentul C________ M_____ M_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales la cabinet avocat C_________ I____ I____, din București, ________________, ___________, _______________, in contradictoriu cu intimata D____-B______ RUTIERA, cu sediul în București, ______________________.9-15, sector 3, impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei _________ nr. xxxxxx/18.06.2015
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria sectorului 5 Bucuresti
Pronuntata in sedinta publica, azi 05.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. I.N/Tehnored. F.G
5 ex/15.02.2016