Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX apel contencios
R O M Â N I A
TRIBUNALUL O__
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3/2016
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M______ G_______ Z______
Judecător I__ S_____ O_____
Grefier C_______ M_______ S_____
Pe rol judecarea apelului C_________ administrativ și fiscal formulat de apelanta petentă __________________, cu sediul în Slatina, ____________________, județul O__, împotriva sentinței civile nr. 3454 din 29.04.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ O__, cu sediul în Slatina, _________________________, județul O__, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr.xxxxxx/23.09.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 3454 din 29.04.2015 Judecătoria Slatina a respins plângerea formulată de petenta __________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ de Muncă O__, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, motiv pentru care Judecătoria a trecut la analiza susținerilor petentului privind nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la lipsa unui martor asistent la încheierea procesului verbal de contravenție, Judecătoria a reținut faptul că, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 1) din cadrul O.G. nr. 2/2001 prezența martorului asistent este obligatorie numai în cazul în care contravenientul nu vrea sau nu poate să semneze procesul verbal contravențional ori în situația în care acesta nu este de față la întocmirea procesului verbal, în cauză, reprezentantul petentei a fost de față și a semnat procesul verbal, astfel că, nu mai era necesară prezența niciunui martor asistent.
Pe fondul celor reținute în procesul verbal de contravenție, Judecătoria a reținut faptul că deși inițial martora C______ N_______ a încercat să susțină cele relatate în plângerea contravențională (referitoare la faptul că la data controlului nu s-ar fi prestat activitate de comerț, iar contractul de închiriere pentru punctul de lucru ar fi intrat în vigoare abia din 01.10.2015), pusă în fața celorlalte probe existente în dosar, aceasta a declarat instanței că refuză să mai dea declarații, instanța constatând că societatea petentă a avut în mod continuu contract de închiriere încă din 30.09.2013 și că nu și-a suspendat niciodată activitatea de comerț, așa cum a arătat locatorul Școala Gimnazială „C_________ B__________” astfel că aceste afirmații sunt nefondate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta __________________, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, in sensul că a solicitat instanței de fond să constate nulitatea procesului verbal de contravenție pentru mai multe considerente, arătând că atât inspectorii ITM cât și instanța de judecată au reținut in mod eronat faptul că la momentul controlului, la data de 22.09.2014, martora C______ N_______ presta activități de muncă la pct. de lucru din _____________________ că punctul respectiv de lucru nu era deschis publicului, fapt dovedit din aceea că închirierea spațiului a intrat in vigoare abia la data de 1.10.2014.
Susține apelanta că un alt motiv ce atrage nulitatea procesului verbal de contravenție este determinat e faptul că agentul constatator a completat din propria inițiativă și fără a avea acceptul reprezentantului petentei faptul că acesta a luat la cunoștință și are obiecțiuni și procesul verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa unui martor asistent.
În subsidiar, apelanta petentă a solicitat ca in cazul în care se va considera că nu există motive suficiente pentru anularea procesului verbal de contravenție, să se dispună înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertisment.
Prin întâmpinare, intimata ITM O__ a solicitat respingerea apelului ca nefondat, prezentând situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție referitoare la identificarea unei persoane –C______ N_______ care presta activitate de vânzător din data de 17.09.2014, fără a avea încheiat contract individual de muncă.
Arată intimata că petenta a semnat procesul verbal de contravenție așa încât semnătura martorului asistent nu mai este necesară conform art 19 alin 1 din OG 2/2001, și că nu poate fi reținută susținerea apelantei că numita C______ N_______ nu ar mai fi fost angajata sa, întrucât din fișa de identificare semnată de aceasta rezultă că desfășura activitate în folosul și in subordinea petentei.
Examinând sentința apelată în raport cu actele dosarului și dispoz. art 476 și urm. din noul cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționat cu măsura principală a amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei în temeiul dispozițiilor art.16 al.1 din Legea 53/2003, reținându-se în sarcina sa faptul că a primit la muncă pe numita C______ N_______ la punctul de lucru al petentului din incinta Școlii Generale „C_________ B__________" nr. 11 din Slatina, _________________, fără a avea încheiat contract individual de muncă
În cea ce privește legalitatea procesului verbal de contravenție, se constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că acesta a fost încheiat cu respectarea normelor legale, nefiind identificate cauze de nulitate absolută din cele prev. de art. 17 din OG 2/2001, în mod corect apreciindu-se asupra faptului că procesul verbal nu a fost semnat de un martor asistent, dar că semnătura acestuia este obligatorie numai in cazul in care contravenientul nu vrea sau nu poate să semneze procesul verbal, conform dispoz.art 19 alin l din OG 2/2001, sens in care nu pot fi reținute nici criticile formulate sub acest aspect, în cadrul cererii de apel.
De asemenea, nu poate fi reținut mici motivul de apel referitor la faptul că agentul constatator ar fi completat din proprie inițiativă și fără acceptul reprezentatului petentei, despre luarea la cunoștința și existența obiecțiunilor, acest aspect neconstituind motiv de nulitate absolută și in plus constatându-se că nu au fost făcute dovezi cu privire la încheierea procesului verbal in modalitatea respectivă și nici dovezi cu privire la prejudiciul suferit de petenta contravenientă prin inserarea mențiunilor respective in cuprinsul procesului verbal de contravenție.
În ceea ce privește situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție, Tribunalul constată că , de asemenea in mod corect , instanța de fond a reținut realitatea acesteia, interpretând in mod corect probele administrate în cauză, in plus constatându-se că nu este contestat în apel faptul că persoana respectivă se afla în incintă la momentul controlului, susținându-se doar că nu se presta activitate întrucât nu intrase in vigoare închirierea spațiului, această intervenind in data de 0l.l0.2014, aspecte clarificate de instanța de fond, în mod corect , aceste susțineri contrazicându-se cu cele din plângerea contravențională, iar apelanta petentă a avut în mod continuu contract de închiriere încă din 30.09.2013, conform contractului depus la dosar și adresei locatorului.
În ceea ce privește solicitarea apelantei petente de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, se constată că aceasta este întemeiată.
Potrivit art 21 alin 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică in limitele prev de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acestuia, de scopul urmărit,de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, și de celelalte date înscrise in procesul verbal,instanța de judecată fiind abilitată să hotărască și asupra sancțiunii aplicate, in conformitate cu dispoz.art 34 alin l din OG 2/2001.
În cauza de față, se constată că instanța de fond nu a analizat și proporționalitatea sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei și împrejurările comiterii acesteia, constatându-se că este vorba despre o singură persoană surprinsă prestând activitate fără forme legale de încadrare, neexistând dovezi referitoare la sancționarea petentei contraveniente pentru alte asemenea fapte de natură contravențională, situație in care se apreciază că pericolul social nu este unul ridicat și care să necesite aplicarea unei sancțiuni aspre, sancțiunea avertisment fiind de natură să satisfacă scopul legii și să determine petenta contravenientă să respecte dispoz.legale cu strictețe.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul urmează ca in conformitate cu prevederile art 480 pct 2 din noul cod de procedură civilă, să admită apelul, să schimbe în totalitate sentința în sensul admiterii în parte a plângerii contravenționale și înlocuirii sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta petentă __________________, cu sediul în Slatina, ____________________, județul O__, împotriva sentinței civile nr. 3454 din 29.04.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ O__, cu sediul în Slatina, _________________________, județul O__.
Schimbă în totalitate sentința în sensul că admite în parte plângerea contravențională și înlocuiește sancțiunea amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxx/23.09.2014, cu sancțiunea avertisment.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2016, la Tribunalul O__.
Președinte, M______ G_______ Z______ |
|
Judecător, I__ S_____ O_____ |
|
Grefier, C_______ M_______ S_____ |
|
Red SIO
Tehnored MS
Ex 4/20.01.2016