Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2446/2015
Ședința publică de la 26 Octombrie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE A____ D_________
Judecător M______ E__
Grefier O______ S____
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul C______ T_____ E____ P___ împotriva sentinței civile nr.46/13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 26.10.2015 cand a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plangerea inregistrata pe rolul acestui tribunal in data de 08.07.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petentul C______ T_____ E____ P___ a solicitat in contradictoriu cu intimata IPJ Ilfov anularea in parte a procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/12.06.2014, in ceea ce priveste faptele prev. de art. 41 alin. 1 si art. 117 alin. 1 lit. e) din OUG nr. 195/2002, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunilor aplicate cu avertismentul. Cu cheltuieli de judecata.
In fapt s-a aratat ca la data de 11.06.2014 petentul a fost victina unui accident rutier in curtea interioara a Primariei Orasului P_________. In urma acestui accident petentul a suferit un traumatism cervical. In data de 12.06.2014 petentul s-a deplasat insotit de concubina si de mama sa catre INML Bucuresti pentru a obtine un cartificat medico-legal. Deplasandu-se pe _________________________ afectuat o manevra de intoarcere a autovehiculului in fata unui magazin aflat pe partea opusa a sensului initial de deplasare cu intentia de a cumpara o sticla de apa plata pentru a lua medicamentele prescrise de doctor. In momentul manevrei o masina de politie i-a facut semn petentului sa opreasca. Manevra de intoarcere nu a mai fost finalizata.
Agentul de politie i-a aratat petentului ca a circulat pe directia opusa de deplasare, solicitand actele la control. Petentul nu avea actele asupra sa, dar dupa ce le-a explicat politistilor situatia de fapt acestia i-au spus ca va primi un avertisment. De aceea petentul si-a continuat deplasarea.
Ulterior, in jurul orei 11 petentul s-a intors in orasul P_________, la punctul de lucru al firmei de taximetrie pe care o administreaza. Acolo s-au prezentat cei doi agenti de politie de mai devreme, care i-au comunicat ca urmeaza a i se retine permisul de conducere. Acest lucru s-a intamplat la patru ore de la momentul opririi initiale, ceea ce este suspect. Ulterior aceiasi agenti s-au prezentat la locuinta petentului. In urma atitudinii neprocedurale a agentilor de politie petentul s-a hotarat sa nu semnseze procesul-verbal, solicitand comunicarea acestuia prin posta.
Cum contestatorul nu se face vinovat de savarsirea faptelor prev. de art. 41 alin. 1 si art. 117 alin. 1 lit. e) din OUG nr. 195/2002 rezulta ca procesul-verbal trebuie anulat.
Nu s-a invocat un temei in drept.
Cererea a fost legal timbrata.
Intimata a formulat intampinare prin care a aratat ca procesul-verbal este intocmit in mod temeinic si legal, bucurandu-se si de prezumtia de veridicitate.
In drept s-au invocat prevederile art. 205 alin. 2 si urm. C. proc. civ.
In cauza s-a administrat proba testimoniala cu 2 martori si proba cu inscrisuri.
Prin sentința civilă nr.46/13.01.2015 Judecătoria Cornetu a respins plângerea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/12.06.2014 petentul a fost sancționat cu amenda totala in cuantum de 850 lei si avertisment, aplicându-se si sancțiunea complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile. Faptele reținute au fost cele prev. de art. 41 alin. 1, art. 31 alin. 1 lit. a) si art. 117 alin. 1 lit. e) din OUG nr. 195/2002. Numai prima si ultima sunt insa contestate.
Înainte de a analiza motivul de nulitate invocat de către petent, instanța este obligată, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, să verifice dacă procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta savârșita și data comiterii acesteia, semnătura agentului. Or toate aceste mențiuni se găsesc în cuprinsul actului contestat.
Apoi, cu privire la motivul de netemeinicie indicat de petent, acesta este neîntemeiat.
În primul rând trebuie să se pornească de la cele trei prezumții de care se bucură actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea și autenticitatea acestora. De aici reiese că este în sarcina petentului să facă dovada contrară. De altfel, conform regulilor generale (art. 249 C. proc. civ.), acela care face o propunere în fața judecății este dator să o și probeze.
Mai trebuie menționat că în această materie, față de caracterul represiv al sancțiunii, trebuie să se admită că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, conform înțelesului pe care această noțiune o poartă în jurisprudența instanței de la Strasbourg (§ 26 din cauza N_______ G_______ c. României). Însă chiar și așa, Curtea a statuat în sensul că și în această situație se poate opera cu prezumții, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei și să se păstreze dreptul la apărare (§ 60 din cauza A_____ c. României și § 30 din cauza citată anterior).
Având in vedere acestea, reiese că nu sunt contrare prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, calitățile actelor administrative de a se bucura de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Aceasta deoarece sancțiunea prevăzută pentru faptele despre care este vorba nu poate fi inlocuita cu inchisoarea contraventionala, iar petentului i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petentul are această posibilitate nu are importanță dacă se folosește sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate în cauza I___ P__ c. României).
Totusi, desi s-au administrat probe, inclusiv cele solicitate de petent, prezumtiile respective nu pot fi inlaturate. Aceasta deoarece declaratia martorei S_____ M_______ nu poate fi luata in seama, tinand cont ca aceasta contine mentiuni care sunt contrazise de celelalte probe de la dosar.
Astfel, martora a declarat ca in momentul in care agentii de politie s-au prezentat la sediul firmei de taximetrie (ceea ce petentul a aratat prin plangere ca s-a petrecut in jurul orelor 11 ale zilei de 12.06.2014) acestia au incercat sa convinga persoane aflate in trecere sa semneze procesul-verbal. Dar din continutul procesului-verbal, precum si din declaratia martorului asistent M___ G_____ rezulta ca actul a fost semnat de martorul asistent cu aprx. 3 ore inaintea acestui moment. In concluzie, agentii de politie nu ar mai fi avut niciun motiv sa caute un alt martor asistent.
Situatia descrisa convinge instanta ca declaratia martorei este partinitoare. De altfel si mentiunea acesteia cu privire la motivul pentru care petentul a trebuit sa faca intoarcerea despre care vorbeste in plangere este unul factice, fiind greu de acceptat ca in conditii de durere acesta nu putea inghiti pastilele prescrise (cu privire la prescrierea carora totusi nu s-a facut nicio dovada) decat cu ajutorul apei plate.
F___ de aceste considerente, declaratia martorei audiate in favoarea contestatorului fiind una partinitoare si neputand fi luata in seama, rezulta ca petentul nu a reusit sa faca proba contrara celor mentionate in procesul-verbal contestat, astfel ca plangerea nu poate fi primita sub acest aspect.
Nici cererea subsidiara nu poate fi primita, cata vreme faptele savarsite sunt unele grave, care pun in mare pericol circulatia pe drumurile publice (respectiv fapta de a conduce pe contrasens). Pentru a doua fapta contestata se observa ca prin procesul-verbal s-a aplicat sanctiunea avertismentului.
Impotriva acestei sentințe a formulat apel petentul C______ T_____ E____ P___ criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând casarea sentinței și pe fond admiterea cererii și anularea Procesului Verbal ________ NR.xxxxxxx/12.06.2014, emis de catre I.P.J. Ilfov.
În motivarea apelului a arătat următoarele: a dovedit ca nu este vinovat de nici-o fapta pentru care a fost sanctionat prin procesul verbal, lucru pe care instanța de Judecata a cauzei in fond a omis sa-I judece, si anume, sa constate daca este sau nu vinovat.
A mai arătat că a dovedit ca procesul-verbal atacat este nelegal intocmit deoarece nu a fost intocmit la momentul depistarii sale in trafic, ci ulterior chiar dacă nu s-a sustras, a spus cine este, fiind verificat, în acest sens, de catre organele de politie. Actele intocmite de organele de politie s-ar putea bucura de legalitate, veridicitate si autenticitate, asa dupa cum spune Instanta de Judecata a cauzei in fondul sau, daca ar fi intocmite la locul si momentul potrivit, si nu ulterior, contrasemnate de martori care, nu stiu nimic despre faptele imputabile lui.
În drept a invocat dispozițiile art.466 și urm. NCPC.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința apelată raportat la motivele de apel invocate tribunalul reține următoarele:
În mod corect a retinut prima instanta ca depozitia martorei S_____ M_______ este partinitoare și în contradictie cu celelalte probe, inclusiv cu sustinerile petentului. Contradictiile au fost indicate și analizate de judecatorul fondului, astfel ca sustinerile apelantului sunt neintemeiate.
În conditiile în care prin probatoriul administrat, petentul nu a dovedit existenta unei situatii de fapt contrare celei retinute de agentul constatator, în mod legal și temeinic prima înstanta a procedat la respingerea plângerii și menținerea actului sancționator.
În privinta proportionalitatii sanctiunilor aplicate, tribunalul are în vedere că potrivit art.21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute în actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Tribunalul constata ca în mod legal prima instanta a mentinut sanctiunile aplicate prin procesul verbal contestat întrucât pericolul social al faptei este ridicat, fiind pusa în pericol siguranta celorlati participanti la trafic.
Constatând netemeinicia criticilor aduse de apelant și faptul ca prin probele administrate nu a dovedit existenta unei situații de fapt contrare celei reținute prin procesul verbal dedus judecații, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul C______ T_____ E____ P___ cu domiciliul în orașul P_________, ___________________________.48, județ Ilfov împotriva sentinței civile nr.46/13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în București, ______________________ nr.7, sector 2, ca nefondat.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi 26.10.2015.
Președinte, A____ D_________ |
|
Judecător, M______ E__ |
|
Grefier, O______ S____ |
|
Red.jud.A.D.
Red.jud.fond.C____ A_____ C_______
Tehnored.concept O.S.
Comunicat 2 ex./