Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 1682/R/CA /2014
Ședința publică din 03 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D_______ R___
JUDECĂTOR: C_________ M______
JUDECĂTOR: D___ V_______ E____
GREFIER: M______ M____ B___
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta _________________ cu sediul în Oradea, ____________________. 1, __________________ în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L_____ ORADEA cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr. 1, jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/24.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Constată că fondul cauzei s-a dezbătut la data de 19 septembrie 2014 , mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință întocmită cu respectiva ocazie, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a amânat pronunțarea pentru 26.09.2014 și pentru astăzi, instanța având nevoie de timp pentru a delibera.
T R I B U N A L U L
D E L I B E R Â N D
Constată ca prin sentința civilă nr. xxxxx/24.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, a fost respinsă ca nefondată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. 5x5 F_____ S.R.L., în contradictoriu cu intimata Poliția L_____ Oradea, împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/24.02.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 72 încheiat în data de 24.02.2012 (f.8), petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 4.000 lei în baza art. 26 lit. a din Legea 50/1991, reținându-se în sarcina sa faptul că a executat fără autorizație de construire modificări interioare, desființare pereți despărțitori și reconfigurare goluri și tâmplărie.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a constatat că aceasta a fost depusă în termenul legal de 15 zile de la data comunicării.
În ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate prevăzute de O.G. 2/2001 și că fapta reținută în sarcina petentului constituie contravenție conform prevederilor art. 26 lit. a din Legea 50/1991 care statuează că este contravenție „executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant”.
Instanța nu poate reține susținerea petentei în sensul că nu este descrisă corespunzător fapta menționată, în condițiile în care pe baza mențiunilor din procesul verbal instanța poate analiza dacă pentru lucrările efectuate era necesară sau nu obținerea unei autorizații de construire. Referitor la susținerea petentei privind încălcarea prevederilor art. 19 alin. 1 din OG 2/2001, nebifându-se situația concretă în care s-a încheiat procesul verbal, acest lucru ar putea atrage nulitatea procesului verbal numai în situația dovedirii unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel. În cauză, instanța a reținut că procesul verbal a fost încheiat în lipsă, menționându-se motivele pentru care a fost încheiat în lipsa unui martor, petenta având posibilitatea să formuleze obiecțiuni în fața instanței.
Analizând temeinicia procesului verbal contestat, instanța a reținut că s-au efectuat fotografii cu ocazia controlului din interiorul spațiului, ceea ce infirmă susținerea petentei în sensul că agentul constatator nu a fost la fața locului. Din aceste fotografii depuse la dosar (f. 14-17) rezultă faptul că s-au efectuat lucrări de recompartimentare, prin desființarea unor pereți despărțitori (urmele acestora fiind vizibile pe pardosea), lucrări pentru care era necesară obținerea unei autorizații de construire conform art. 3 alin. 1 lit. a din Legea 50/1991, lucrările neîncadrându-se în cele exceptate de art. 11 din Legea 50/1991. Prin urmare instanța a dat eficiență prezumției de temeinicie a procesului verbal, întărită de fotografiile depuse la dosar și a constatat că starea de fapt reținută în procesul verbal corespunde realității.
Având în vedere aceste considerente, instanța a respins ca nefondată plângerea contravențională.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termen legal recurenta _________________.
A solicitat instanței modificarea sentintei, in sensul admiterii plângerii contraventionale împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției nr. 72, din data de 24.02.2012, _________ nr. xxxxxxx, anularea procesului verbal de contravenție menționat si a masurilor dispuse.
In motivarea cererii de recurs, recurenta arata ca instanța nu a luat in considerare declarațiile martorului S____ L____ si nici schița imobilului.
Sustine ca instanța nu a luat in considerare argumentele sale, iar hotărârea a fost motivata doar in baza documentelor depuse in probatiune de intimata, încălcând astfel dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 din Codul de procedura civila.
Invedereaza instantei ca procesul-verbal de constatare a contravenției cuprinde mențiuni eronate, neconforme cu adevărul, intrucat nu a efectuat lucrări de amenajare interioara care sa necesite autorizație de construcție in temeiul Legii nr.50/1991. A închiriat acel spatiu de la proprietara ____________________, pentru a deschide o sala de sport. Ca sa o amenajeze, a primit acordul de la proprietar si a facut o ________ amenajări interioare, respectiv: a schimbat tamplaria de la geamuri cu termopane, a schimbat gresia si faianța din bai reinnoind instalația sanitara, a pus podea laminata acolo unde era necesar, a îndreptat si a zugrăvit pereții existenți, a refăcut instalația electrica acolo unde a fost cazul. Sustine ca aceste amenajări interioare se încadrează in dispozitiile art. 11 din Legea nr.50/1991 si nu necesitau, conform dispozițiilor aceleiași legi, o autorizație de construcție.
Pe durata acestor amenajări, nici o persoana din cadrul sau reprezentând Politia Locala a Municipiului Oradea, nu a intrat in incinta spațiului amenajat.
Prin somația nr. 1409/16.02.2012, emisa de Primăria Oradea, aflata la fila nr.13, a fost invitata sa se prezinte in 20.02.2012 la imobilul unde au avut loc amenajările. Desi s-a prezentat administratorul, din partea intimatei nu s-a prezentat nimeni. P____ zile mai târziu insa, in 24.02.2012 s-a întocmit procesul verbal atacat.
Considera ca mențiunile din procesul verbal in care se rețin, generic, neindeplinirea unor masuri impuse de o autoritate publica, fara arătarea concreta a masurilor ce nu au fost indeplinite precum si fara arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, nu constituie o descriere suficienta a faptei, situatie care atrage nulitatea, conform art. 16 alin. 1 si art. 17 din OG 2/2001, aceasta putand fi constatata si din oficiu.
In ceea ce privește prezumția de veridicitate si autenticitate a procesului verbal de contravenție, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca aceasta prezumție se aplica doar in cazul in care fapta a fost constatata prin propriile simțuri de către agentul constatator, aspect care nu rezulta din procesul verbal de contravenție.
Arata ca instanța nu a ținut cont de declarațiile martorului Szokc L____. Sustine ca instanta nu putea sti ca acele fotografii au fost făcute la imobilul in discuție, neexistand fotografii de ansamblu cu _________________ afla imobilul, _____________________________ fotografii de exterior care sa determine zona si locația. Exista doar fotografii de interior si susținerile făcute cu pixul in josul lor ca aceastea ar fi fost făcute la acel imobil, dar nici o dovada concreta in acest sens.
Lipsa mentiunilor privind absenta reprezentantului legal al societatii, era necesara pentru a stabili cine era prezent din partea societatii.
Mai arata ca schita depusa la dosar este pentru imobilul in care s-a constat savarsirea contraventiei.
Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Apreciaza ca in mod corect instanța a reținut legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, acesta fiind incheiat cu respectarea condițiilor de legalitate prevăzute de OG 2/2001, iar fapta consemnata in procesul verbal de contravenție constituie contravenție potrivit prevederilor art. 26 lit. a din Legea nr. 50/1991.
Agentul constatator a constatat in urma controlului efectuat, faptul ca la imobilul din _______________________. l, au fost efectuate modificări interioare, desființări pereți despărțitori si reconfigurare, fara autorizație de construire, stadiul fizic nefinalizat.
Sustine ca temeinicia si legalitatea procesului verbal de contravenție este susținuta de probele depuse la dosar, respectiv fotografiile depuse la instanța de fond, din care rezulta ca
s-au efectuat lucrări de recompartimentare, prin desființarea unor pereți despărțitori, lucrări pentru care este necesara obținerea unei autorizații de construire conform art. 3 alin. l lit. a din Legea nr. 50/1991, lucrările neincadrandu-se in cele exceptate de art.l 1 din Legea nr.50/1991.
Analizând sentința recurată în conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 c. proc. civ, atât sub aspectul motivelor invocate în recurs cât și sub toate aspectele, constată următoarele:
Prin procesul verbal de contraventie nr. 72 din data de 24.02.1012, recurenta a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 4.000 lei in baza art. 26 lit. a din Legea nr. 50/1991. S-a retinut in sarcina acesteia ca la imobilul din __________________________. 1 a efectuat modificari interioare, desfiintare pereti despartitori, reconfigurare goluri si tamplarie, lucrari executate fara autorizatie de constructie, stadiul fizic nefinalizat.
In conformitate cu prevederile art. 26 lit.a Legii nr. 50/1991 constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții, încât potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: a) executarea sau desființarea totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art.3. Astfel de lucrări sunt, potrivit legii „lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație, sau de reparare a construcțiilor de orice fel.
In conformitate cu art. 3, alin. l lit. a din Legea nr.50/1991 republicata si actualizata, rezulta ca pentru lucrările de construire si reabilitare este necesara obținerea autorizației de construire.
In ce privește noțiunea de lucrări de reabilitare sunt relevante prevederile cuprinse in anexa 2 la Legea nr. 50/1991, care definesc lucrările de reabilitare ca fiind orice fel de lucrări de intervenții necesare pentru imbunatatirea performantelor de siguranța si exploatare a constuctiilor existente.
Lucrările care se pot executa fara autorizație de construire sunt cele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 50/1991.
Instanta constata ca pentru stabilirea lucrarilor efectuate de recurenta in imobil, fotografiile depuse la dosar in probatiune, sunt edificatoare. In aceste fotografii se pot observa natura lucrarilor efectuate, respectiv desfiintare pereti despartitori si reconfigurare goluri, lucrari pentru care este necesara eliberarea autorizatiei de constructie.
Se impune a mentiona că în raport de principiile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, in cauza Lauko vs. Slovacia 1998, apare ca lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parti la convenție dreptul de a investi organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore fără a acorda valoare probatorie unui proces verbal ce nu este afectat de vicii de legalitate.
In raport de acest principiu, in mod corect prima instanta a retinut valoarea probanta deplina a procesului verbal de contraventie intocmit de intimata, in baza perceptiei proprii a agentului constatator asupra starii de fapt descrise.
Nu poate fi primita sustinerea recurentei ca procesul verbal a fost intocmit fara ca vreo persoana din cadrul sau reprezentând Politia Locala a Municipiului Oradea sa fi intrat in incinta spațiului amenajat.
Imprejurarea ca fapta ce constituie contraventie a fost constatata in mod direct de agentul constatator, este sustinuta de fotografiile depuse la dosar, care evident nu puteau fi facute fara ca reprezentantii intimatei sa fi patruns in imobil.
Declaratia martorului audiat in fata instantei de fond nu este relevanta, acesta aratand ca nu-si poate da seama daca fotografiile ce i-au fost prezentate, redau interiorul imobilului din __________________________. 1.
Instanta apreciaza ca nu erau necesare fotografii suplimentare cu ___________________ amplasat imobilul sau cu __________________________ a proba ca cele de la filele 14-17 reprezinta imobilul din __________________________. 1.
Intrucat recurenta nu a rasturnat prin probe forta probanta a procesului verbal de contraventie nr. 72 din data de 24.02.1012, instanta de recurs constata temeinicia aspectelor retinute in cuprinsul acestuia.
Cat priveste critica referitoare la gresita apreciere a legalitatii procesului verbal de contraventie in conditiile insuficientei descrieri a faptei, nu este intemeiata.
Dupa cum am aratat, in procesul verbal de contraventie se mentioneaza ca recurenta a efectuat modificari interioare, desfiintare pereti despartitori, reconfigurare goluri si tamplarie la imobilul situat in Oradea, __________________________. 1. O astfel de descriere este completa, aratand in concret in ce au constat lucrarile efectuate la imobil. D___ o descriere generala, de natura sa nu permita instantei sa cunoasca ce lucrari s-au efectuat ar putea fi incadrata _____________________________ a faptei, nefiind cazul in speta de fata.
Pentru toate aceste considerente, instanta de recurs constata legalitatea si temeinicia sentintei atacate.
F___ de lipsa de temeinicie a motivelor de recurs invocate, in temeiul prev. art. 312 c. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta _________________ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o va păstra în totalitate.
Nu va acorda intimatei cheltuieli de judecata, nefiind formulata o solicitare in acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul introdus e recurenta _________________ cu sediul în Oradea, ____________________. 1, __________________ în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L_____ ORADEA cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr. 1, jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/24.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.
Constată că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 03 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
R___ D_______ M______ C_________ E____ D___ V_______ M______ B___
Jud. fond
M_____ B____
RED. R.D.
DAC. M.B.
2 exe 03.11.2014