Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA S____
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 788/2015
Ședința publică de la 29 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A__ M____ M_____
Grefier: S____ M____ B____
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petent S_______ C___ și pe intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP – xxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind părțile și martorul M_____ I__ G______.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că IJJ M________ a comunicat procesul-verbal de executare a mandatului de aducere emis pentru martorul M_____ I__ G______, prin care se arată că martorul nu a fost găsit la domiciliu și că s-a comunicat soției acestuia termenul de judecată.
Instanța, față de lipsa martorului M_____ I__ G______ care a fost citat cu mandat de aducere pentru acest termen, face aplicarea dispozițiilor art. 313 alin. 3 C.pr.civ., și constatând că nu mai sunt alte probe de administrat, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 15.04.2015, în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXX, petentul S_______ C___, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___, a solicitat:
- anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/07.04.2015 întocmit de organele IPJ A___ - Poliția Municipiului S____;
- exonerarea de la plata amenzii și anularea măsurilor complementare (suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe timp de 30 de zile).
În fapt se arată că la data de 07.04.2015, în jurul orei 21, traversa municipiul S____ dinspre Sibiu spre D___ cu autoutilitara marca F___ Ducato, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, când a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Municipiului S____, în zona sensului giratoriu de la intersecția Bulevardului L_____ B____ cu _______________________________>
Agentul de poliție i-a imputat faptul că nu ar fi respectat semnificația semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei poliției și că și-ar fi continuat deplasarea pe _____________________________>
Se mai arată că, în chiar procesul verbal de contravenție, la rubrica "Alte mențiuni" a făcut precizarea că "Am oprit la semnul poliției, după sensul giratoriu" rezultând astfel, dovedit și de încheierea procesului verbal în zona în care a fost avertizat să oprească, că a oprit la semnalele echipajului de poliție. Este adevărat că echipajul de poliție a început semnalizarea când se afla la ____________________________ însă, apreciază că nu putea opri în sensul giratoriu și, ca atare, și-a continuat deplasarea până la ieșirea din sensul giratoriu, și a oprit imediat după ieșirea din sens, într-o zonă în care nu împiedica circulația celorlalte autovehicule.
Petentul apreciază că nu-i poate fi imputabil faptul că nu a oprit în sensul giratoriu întrucât în asemenea intersecții oprirea este interzisă.
Pentru motivele arătate, apreciază petentul că nu a săvârșit fapta contravențională descrisă de către agentul constatator și se impune anularea procesului verbal de contravenție atacat prin prezenta.
În drept s-au invocat dispozițiile OG 2/2001.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu audierea martorului M_____ I__ G______, martor ocular, și care se afla în mașina condusă de petent și poate relata starea de fapt.
Plângerea a fost timbrată cu taxă timbru în sumă de 20 lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 (fila 6).
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal.
Se arată că fapta a reținută în sarcina contravenientului și menționată procesul-verbal de contravenție a fost constatată personal de către agentul constatator, iar în ce privește sancțiunea aplicată, aceasta reprezintă o justă individualizare a răspunderii contravenționale, în raport cu criteriile stabilite de art. 31 alin. 3 din OG 2/2001.
Mai arată intimatul și faptul că procesul-verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001.
Anexat întâmpinării s-a depus raportul agentului constatator.
În drept s-au invocat dispozițiile OG 2/2001 și OUG 195/2002.
În probațiune, intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu audierea martorului C___ M_____, agent de poliție care se afla în autospeciala de poliție la momentul săvârșirii contravenției.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviința proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu audierea martorului M_____ I__ G______.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri, iar în ce privește audierea martorului M_____ I__ G______, s-a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 313 alin. 3 C.pr.civ., față de împrejurarea că deși a fost citat cu mandat de aducere, acesta nu s-a prezentat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul - verbal de contravenție ________, NR. xxxxxxx, din data de 7.04.2015, se arată că petentul a condus autoutilitara F___ Ducato cu nr. XXXXXXXXX pe __________________ S____, pe direcția de mers Sibiu-D___, nerespectând semnificația semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei poliției de a opri și indicațiile polițistului , acesta continuându-și deplasarea pe aceiași direcție pe ___________________________ care constituie contravenție conform art. 31 lit. a din HG nr. 1391/2006, fiind sancționată de art. 100 al. 3 lit. f din OUG nr. 195/2002.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul soluționării plângerii, instanța este obligată să verifice legalitatea și temeinicia procesului - verbal de contravenție contestat.
În ceea ce privește legalitatea procesului - verbal de contravenție contestat, instanța constată că acesta a fost legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, față de actele depuse la dosar, instanța constată că procesul-verbal de contravenție legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Petentul susține că nu a săvârșit fapta reținută de agentul constatator, susținând că a oprit la semnalele echipajului de poliție, fără a prezenta probe pertinente în acest sens.
Prin formularea plângerii, petentul avea posibilitatea să administreze probe sub aspectul temeiniciei actului sancționator, respectiv a situației de fapt expuse, mențiunile inserate sub acest aspect în procesul-verbal având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară, prin prisma autorității cu care agentul constatator a fost învestit de stat.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța reține că s-a făcut cu respectarea prevederilor legale incidente.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât, în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, urmează să respingă plângerea ca nefondată.
Instanța constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefundată plângerea formulată de petentul S_______ C___, domiciliat in Strehaia, ________________________, Jud. M________, CNP 1701 xxxxxxxxx, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___ , cu sediul în A___-I____, __________________, nr. 1, jud. A___ și , în consecință:
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, NR. xxxxxxx, din data de 7.04.2015.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen în 30 zile de la comunicare, care se depune la sediul Judecătoriei S____.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 octombrie 2015.
Președinte, Grefier,
A__ M____ M_____ S____ M____ B____
A.M.M./S.B. 08 decembrie 2015